celei mai iubite dintre pământeni...

..."am uitat să-ţi spun, m-am întâlnit cu zece pictori care se tot miră...cât eşti de frumoasă"...

celei mai iubite dintre pământeni...

clipa de lumină...

''Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi''...

A. Păunescu

dă-i timpului timp...

...cu multă vreme în urmă, cineva mi-a spus "dă-i timpului timp"; îmi amintesc că atunci nu am înţeles de ce ar avea timpul nevoie de timp ?

Acum, după ce a trecut timpul, am înţeles de ce a fost nevoie să-i dau timpului timp...acum am înţeles că toate durerile mele au fost învăluite de timp, ajutându-mă să merg mai departe şi învăţându-mă cum să trăiesc cu toate triteţile mele...timpul m-a învăţat, că tot ce am trăit alături de persoanele dragi din viaţa mea, vor rămâne cele mai de preţ amintiri ale mele şi că nimic din ce am trăit nu se va mai repeta...

sălciile de la fereastra mea...

...la începutul acestei săptămâni am văzut că minunatelor sălcii de la fereastra mea le-au fost tăiate câteva ramuri mai răzleţe şi chiar dacă nu mi-a plăcut asta, am încercat să mă obişnuiesc cu noua lor imagine. Dar astăzi, la primele ore ale dimineţii am văzut trunchiurile superbelor sălcii la pământ şi am simţit o mare tristeţe văzându-le tăiate, fără milă, de nişte oameni răi, de nişte oameni fără suflet care nu merită să mai aibă parte de nici o altă frumuseţe a naturii. Oamenii răi, au tăiat patru sălcii superbe doar pentru că nu le placea umbra şi răcoarea pe care le-o dădea în zilele toride ale verii şi pentru că-i speria măreţia, frumuseţea şi liniştea lor...Au tăiat oamenii răi, patru sălcii care aveau deja frunzuliţe mici, mici şi care peste două, trei săptămâni mi-ar fi alintat zilele cu verdele lor cu miros primăvăratic şi care l-a cea mai mică adiere a vântului se legănau într-un "dans lent" aducător de viaţă...

clipa de lumină...

''De câte ori am tresărit
La fiece mişcare,
Crezând că poate ai venit
Tu, dulce arătare.

Ş-apoi de câte ori am plâns,
Văzând că noaptea vine
Şi lampa singură am stins,
Iubite, fără tine.

O, dac-ai şti de câte ori
Nopţile albe, nedormite,
Ţi le-a jertfit până la zori
Sălbateca-mi iubire,

Măcar o clipa-ai fi venit,
Adus ca de ursite -
C-un sărutat să pui sfârşit
Durerei nesfârşite!''

V.Micle

clipa de lumină...

Să ştii să crezi

Când unii te înşeală,

Să ştii să te ridici

Când alţii te doboară,

Să ştii să râzi

Când sufletul tău plânge.

...de atâtea ori am fost înşelată şi cu toate astea, încă mai cred...de atâtea ori am fost doborâtă, dar încă mă ridic...şi chiar dacă sufletul meu plange, încă mai ştiu să râd...

bromelia...

...de la primele ore a dimineţii am simţit o uşoară tristeţe care se încăpăţâna să mă copleşească; radioul transmitea mesaj după mesaj cu urări pentru femei...ştiam ca e 8 martie, ştiam că e o zi specială, ştiam că femeile sunt astăzi "răsfăţate"de soţi, copii, prieteni...dar tot atât de bine ştiam că în acest an, nu sunt printre femeile cele mai răsfăţate...

...şi totuşi, cineva foarte drag mie, fiinţa cea mai iubită şi adorată, şi-a făcut drum până la mine şi mi-a adus o frumoasă Bromelie, o floare superbă pe care mi-o doream de mult dar am tot amânat să o cumpăr...

niciodată nu o să înţeleagă cât de mult a însemnat asta pentru mine, câtă putere îmi dă cu o îmbrăţişare...niciodată nu o să ştie de ce poţi să plângi...şi de bucurie...

zilele babelor...

De mic copil am ştiut de la bunica şi de la mama, că primele zile ale lunii martie sunt "zilele babelor"; în fiecare an, în primele nouă zile din lună ne alegem o zi care va fi "baba" noastră, zi care ne va reprezenta tot anul. Dacă ziua se nimereşte a fi frumoasă şi însorită atunci vom avea parte de noroc tot anul; dacă ziua va fi ploioasă şi înnourată atunci înseamnă că nu ne va aştepta un an atât de bun. În funcţie de "babe" ne putem ghici şi caracterul. Aşa că, dacă vom avea parte de o zi cu soare atunci suntem buni la suflet şi vom fi mai buni şi mai înţelepţi în acel an, iar dacă vom avea parte de nori şi ploaie, atunci se pare că nu suntem şi nu vom fi cele mai îngăduitoare şi generoase fiinţe. 

Mi-a plăcut întotdeauna "să mă joc" cu zilele babelor şi mi-am ales, ca în fiecare an baba; a fost ziua de 6 martie, pe care recunosc că am aşteptat-o cu "emoţie" pentru că luna martie a început destul de capricioasă; prima zi a fost frumoasă şi însorită, dar apoi au urmat una câte una zile mohorâte şi ploioase şi eu nu vroiam o astfel de zi. Vroiam o zi frumoasă şi însorită , ca tot anul să am soare în suflet, chiar dacă afară plouă, să râd chiar dacă sufletul îmi plânge; vroiam un an în care să mai cred în oameni, vroiam să mă ridic, chiar dacă atâtea dureri, temeri şi tristeţi m-au îngenunchiat...şi pentru că luna martie aduce încet, încet primăvara şi un nou început, vroiam un nou început de speranţe, de vise...de reuşite.

...acum, după ce a trecut "baba mea", pot să spun că am avut cea mai frumoasă zi; după cinci zile reci, înnourate şi ploioase, în care nimeni nu mai spera să vadă cerul albastru şi soarele strălucind, a venit "ziua babei mele" care la început a fost un pic înnourată dar încet, încet soarele a împrăştiat norii şi a strălucit toată ziua...

doar pentru că şi-a tinut promisiunea...

...o seară de început de martie, o seară de început de primăvară; la filarmonica din oraş este anunţat concert cu celebra Carmina Burana şi pentru că îmi place enorm realizarea lui Carl Orff, am hotărât să merg la spectacol şi în clipa imediat următoare mi-am amintit că cineva îmi promisese odată, într-o vreme în care îmi aducea "linişte şi pace pe poteca mea interioară", şi vorbeam despre preferinţele mele muzicale, că o să mă însoţească la concert atunci când va fi spectacol pe scena Filarmonicii ...

"Ma mai gindesc... Probabil voi incerca sa imi tin promisiunea". 

Şi doar pentru că şi-a ţinut promisiunea, am ajuns în sala de spectacol ca doi străini; doi oameni total schimbaţi, tăcuţi şi uşor tensionaţi...nimic din atitudinea noastră, nu lăsa să se vadă frumoasa prietenie care era odată între noi şi am simţit o mare tristeţe...iar când primele acorduri din "Fortuna imperatrix mundi" s-au auzit, am înţeles încă odată de ce îmi place atât de mult Carmina Burana... 

"O Fortuna ...Ah, Soartă esti precum luna nestatornică, mereu creşti, mereu descreşti; viaţa amară când ne-o dai, când ne-o iei bătându-ţi joc de noi...soartă înfricoşătoare şi deşartă te schimbi prea uşor, fie jale grea fie fericire deşartă tu le destrami neîncetat. Întunecată şi nepătrunsă mă apeşi şi pe mine. Acum datorită ţie, umblu cu spatele gol, purtând povara nelegiuirii tale. Norocul binelui şi al frumosului îmi este acum potrivnic; ce-i bine, ce-i rău, eu trăiesc în nelinişte, în acest ceas fără zăbavă, atingeţi strunele inimii şi plângeţi toţi cu mine, căci prin soartă a fost învins cel tare..."

2 ( doi)....

ziua în care viaţa mi-a fost schimbată în câteva ore...





...întotdeauna, data de 2(doi) din orice an, din orice lună, o să-mi amintescă de o zi...