miercuri, 31 august 2011

binecuvântaţi animalele...


...ea este Zina, o frumoasă pisica de rasă birmaneză despre care se ştie cât le place să stea în preajma oamenilor, că-şi urmează stăpânul îndeaproape fiind mai tot timpul "în picioarele" acestuia, că este pisica care parcă vrea să ştie tot şi se bagă în belele datorită curiozităţii ei...
...despre Zina am auzit multe poveşti frumoase şi hazlii; una din "nebuniile" ei a fost să se urce pentru somnul de după amiază în vitrina unui dulap unde era o colecţie de cesuri de mână, seara să se urce în pat să se uite în monitorul laptopului după care să-şi facă culcuş lângă el ; am mai auzit poveşti şi despre slăbiciunile Zinei pentru aşternuturi şi trolere; de câte ori se schimbă lenjeria ea se duce repede să fie prima care se urcă în pat iar când vede un troler deschis, este înnebunită să se bage în el; ea este Zina, frumoasa pisică birmaneză despre care am auzit multe poveşti frumoase, dar cea mai frumoasă şi mai emoţionantă a fost cea din ziua plecării lui ...

(...): am deschis usa
(...): sa scot trolerul
(...): sa chem liftul
(...): si m-am intors sa sting lumina din hol
(...): si a iesit pisica
(...): m-am intors
(...): am mangaiat-o
(...): si am plecat
(...): i-am zis sa fie cuminte
(...): si era asa somnoroasa
(...): si se uita la mine
(...): parca ma intreba
(...): ce faci
(...): pleci
no comment...

marți, 23 august 2011

vacanţa de (din) vis...

...ultimele zile de vacanţă la malul mării; ultimele zile lângă întinderea misterioasă de apă sub cerul albastru pe care nu a mai apărut nici un nor de câteva săptămâni...ultimele zile de vacanţă la malul mării unde valurile se lovesc necontenit de stâncile care li se împotrivesc...
...ultimele zile de vacanţă, în care sunt doar eu şi gândurile mele; acum am curaj să cer orice şi să spun tot ce nu am spus până acum, pentru că ştiu că le aude doar marea...încă o zi în care mă gândesc la toate greşelile făcute şi-mi doresc din tot sufletul să-mi fie iertate sau date uitării...încă o zi de vacanţă aici unde timpul parcă se opreşte în loc iar marea trimite din când în când câte un val să mă atingă, să-mi mângâie trupul şi să-mi spele rănile fără să mă întrebe "de ce simţi asta"...aici sunt doar "eu", femeia îndrăgostită de mare, femeia care atunci când soarele coboară-n asfinţit ştie că nu mai are în suflet nici un gând ascuns, nici un gând nerostit sau vreo dorinţă nespusă...şi mulţumind pentru tot ce a primit până acum, priveşte încă odată întinderea misterioasă şi se-ndepărtează cu lacrimi în ochi de plaja plină de pietre, scoici şi nisip păşind spre alte locuri spre alte destinaţii, întrebându-se dacă o s-o mai vadă vreodată...

luni, 22 august 2011

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"Să ai curajul să rişti pentru adevărul din inima ta,
dar să nu te minţi când îl ascunzi."

duminică, 21 august 2011

întrebări...

Am citit într-un email acest mesaj, care mi-a plăcut f mult; am gasit în el, câteva întrebări pe care ar trebui să ni le punem toţi pentru că răspunsurile nu sunt uşor de dat...

'Nu mă interesează numele tău.
Vreau să ştiu după ce tânjeşti şi dacă ai îndrăzneala să visezi la împlinirea dorinţelor inimii tale.

Nu mă interesează ce vârstă ai. Te întreb dacă vei risca să pari un prost pentru dragoste, pentru visuri, pentru aventura de a fi viu.

Nu mă interesează ce planete sunt în cuadratură cu Luna ta natală. Vreau să ştiu dacă ai atins Centrul Inimii tale, dacă ai fost deschis la trăirile vieţii ori dacă ai devenit contractat şi închis de frica unei noi dureri.

Mă întreb dacă poţi să trăieşti o durere, a mea sau a ta, fără să faci nimic pentru a o ascunde, dar acţionând pentru a o micşora sau pentru a o transforma.

Vreau să şiu dacă poţi să trăieşti o bucurie, a mea sau a ta, dacă poţi să dansezi sălbatic şi să laşi extazul să te umple din cap până în picioare. fără să ne atenţionezi pe noi să fim atenţi, realişti, serioşi sau să ne aminteşti de limitările unei fiinţe umane.

Nu mă interesează dacă ceea ce îmi spui este adevarat. Vreau să ştiu dacă poţi să dezamăgeşti uneori pe cineva pentru a rămâne sincer faţă de tine însuţi, dacă poţi suporta acuzaţiile oamenilor şi să nu-ţi trădezi propriul suflet.

Nu mă interesează unde locuieşti şi câţi bani ai. Vreau să ştiu dacă, dupa o noapte de durere şi de disperare, istovit, rupt, te poţi ridica şi face ce este necesar pentru Viaţă.

Nu mă interesază cine eşti şi cum ai ajuns aici. Vreau să ştiu ce te susţine din interior, când toate celelalte se prăbuşesc. Vreau să ştiu dacă poţi să rămâi singur cu tine însuţi şi dacă îţi place cu adevărat propria-ţi companie în clipele de singuratate.

Vreau să ştiu dacă poţi să trăieşti autentic şi să stai pe malul unui lac liniştit, văzând Luna Plină perfectă."

joi, 11 august 2011

celor care-mi sunt dragi...

"Să fie azi pace înlăuntru vostru. Să aveţi încredere că sunteţi acolo unde este locul vostru, unde e nevoie de voi. Nu uitaţi de posibilităţile infinite care se nasc din credinţa în voi şi în ceilalţi. Folosiţi darurile pe care le primiţi, care vă sunt date, şi daţi în continuare altora dragostea pe care o primiţi. Fiţi mulţumiţi de felul în care sunteţi, aşa cum sunteţi. Lăsaţi această înţelepciune să pătrundă adânc, până în măduva oaselor şi dăruiţi sufletelor voastre cântec, muzică, dans, rugăciune şi libertatea de a iubi. Asta există pentru noi toţi."

marți, 2 august 2011

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"Zâmbetul celui care suferă este mai dureros decât lacrimile celui care plânge."