tango cu emoţie şi speranţă...

...îţi priveam ochii...erau la fel de frumoşi şi pătrunzători dar acum nu erau trişti; acum între noi era doar tăcere, mai multă tăcere ca oricând, şi acordurile unui tango pe care noi nu l-am dansat niciodată, al unui tango care nu mai era despre noi şi nici pentru noi; ne-am privit în tăcere şi pentru că era "damen tango" m-am ridicat, te-am luat de mână, am închis ochii şi m-am lăsat purtată de tine...dansai la fel de bine ca altădată dar acum braţele tale nu mă mai strângeau, acum mâna ta nu mi-a mai atins obrajii, mâna ta nu m-a mângâiat şi nu m-a alintat...acum, am simţit indiferenţa ta...zâmbeai în timp ce dansai, iar eu îmi doream cu disperare să te strâng în braţe şi să-ţi spun cât de dor mi-a fost de tine dar nu mai aveam putere să fac asta fiindcă simţeam indiferenţa ta cu tot sufletul meu...şi mi-am şters o lacrimă...am plâns, pentru că odată am crezut că toate durerile şi temerile mele vor dispărea, pentru că am crezut într-o iubire care nu a existat şi nici nu va exista vreodată; am plâns la gândul că în tine am găsit emoţie, căldură, înţelegere şi speranţă, tot ceea ce căutam într-un suflet, pentru că "doar sufletele pereche reuşesc să treacă peste erori, asperităţi, neatenţii de o clipă, interpretări grăbite"...am plâns, pentru că "într-o lume ciudată şi rece, uităm să mai fim calzi şi atenţi, tocmai atunci când ajungem la răscruce de vânt", am plâns pentru că ne-am întâlnit prea târziu şi cel mai îndrăzneţ şi nebunesc vis al meu de a-mi găsi sufletul pereche şi de a descoperi împreună o altă lume, nu mi s-a împlinit...am plâns în braţele tale, am visat în braţele tale, m-am minţit în braţele tale, spunându-mi că pentru o clipa suntem două fiinţe cu o singură inimă...că nu dansăm ultimul tango...

clipa de lumină...

''până să te cunosc, am iubit marea.
până să te cunosc, am iubit munţii.
până să te cunosc, am iubit cerul.
până să te cunosc, am iubit iubirea.
până să te cunosc, am iubit cunoaşterea.
te-am cunoscut şi tot ce-am iubit au devenit TU.
tu, acest urlet din adâncul cel mai adânc al fiinţei mele.
te-am cunoscut şi de-atunci,
nu mă mai recunosc."
                              Nicu Alifantis

celei mai iubite dintre pământeni...

...ar trebui să-ţi spun în fiecare zi, că atunci când sunt cu tine durerile şi grijile nu mă pot atinge; ar trebui să ştii, că atunci când sunt cu tine mi se şterge durerea şi încrâncenarea de pe faţă iar cuta subţire de pe frunte dispare; ar trebui să-ţi spun, că atunci când sunt cu tine lacrimile de durere şi supărare sunt oprite de un zâmbet care mi se aşterne pe faţă şi în suflet ca o lumină albă, magică...ar trebui să ştii, că atunci când sunt cu tine şi de la tine îmi iau pacea şi liniştea...

rânduri din pagini de cărţi...

"Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă; dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă, amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc."

                                                              Cella Serghi - Pânza de paianjen

gând pentru o păpădie...

"sunt nopţi în care simt că privim Luna
în aceeaşi clipă  şi-i vorbim de acelaşi dor"

muzica nopţilor mele...

Am visat azi noapte...că am făcut dragoste
Am visat azi noapte...că am fost aproape de tine
Am visat azi noapte...că mă învăţai să iubesc…
Am fost aproape de tine…şi tu aproape de mine
             Te voi învăţa să iubeşti...cu gesturi iubitoare
             Îţi voi spune cuvinte...ce visezi să le auzi...

             Te voi descoperi...pentru prima dată

             Când vei adormi…să adormi aproape de mine.

              Îţi voi arăta noaptea...în toată profunzimea ei

              În acelaşi ocean…vom părăsi această lume 

              Și primul răsărit...va aluneca pe trupul tău 

              Nerăbdător să îţi ofere...alte noi dimineţi...            
Învată-mă ce e iubirea...                                            
      Te voi învăţa să iubeşti
Unde mă vei duce?
      Aici…acolo…peste tot…
Asta cât va dura?
      Va dura...pentru totdeauna

              Te voi învăţa ce e viaţa...cu bucuriile si tristeţile ei

              O voi face uşor...să nu-ţi fie teamă
              Și din primăvara ta atat de pură...se va naşte vara

              Când tu vei deveni femeie…pentru eternitate mea.

              Te voi învăţa să iubeşti...cu gesturi iubitoare

              Îţi voi spune cuvinte…ce visezi să le auzi

              Te voi învaţa din inimă...mângâindu-te cu drag

              Când vei deveni femeie...pentru prima dată…

Învaţă-mă ce e iubirea...
      Te voi învăţa să iubeşti
Unde mă vei duce?
     Aici…acolo…peste tot…
Asta cât va dura ?
      Va dura...pentru totdeauna
                                                Mă vei învăţa? Promiţi?
                                                Îţi jur!

de vorbă cu Timpul...

''Azi l-am luat la întrebări pe Timp…

- De ce ai zăbovit atât de mult Timpule? De ce m-ai lăsat să fiu din nou dezamăgită de oameni?

- Eu nu am zăbovit. Mă miră faptul că nici până acum nu ţi-ai însuşit lecţia asta, cu încrederea în oameni…

- Credeam că am învăţat-o. În spatele bunelor intenţii oamenii au învăţat să îşi ascundă bine adevăratul caracter.

- Aşa este. Eu nu pot schimba cu nimic acest lucru, îl pot doar dezvălui. Însă oamenii îmi dau atât de mult de lucru aşa că pe la unii dintre ei întârzii, iar adevărul devine o rană mare care sângerează continuu, rană pe care tot eu trebuie să o vindec.

- Ce sarcină grea… oare oamenii se opresc vreodată? Din a fi “altcineva” vreau să zic…

- Oamenii nu se opresc niciodată. Ei au impresia că nimic nu-i doboară, că sunt mai presus de tot… numai că viaţa le mai dă uneori câte o palmă şi îi trezeşte. Pe unii. Altora nu le mai dă nici o şansă.

- Știi… eu îţi mulţumesc pentru că la mine n-ai întârziat atât de mult. Uneori am avut senzaţia că te-ai oprit pentru mine sau că ai fost mai răbdător...

- Poate. Sau poate că ţi s-a părut. Uneori eşti atât de naivă… îmi dai senzaţia că ţi-ai creat o lumea a ta, cu totul diferită de cea  în care restul oamenilor sunt aşa cum sunt.

- Mda… cel puţin încerc să o păstrez aşa… altfel.

- Și bine faci.

- Mulţumesc prieten Timp!

- Nu-mi mulţumi. Nu îţi sunt prieten. Din când în când însă îmi place să-ţi mai dau câte o mână de ajutor.

- Atunci mulţumesc oricum!''

 I.Ţalea

prea multă lume între noi...

...între noi s-a pus o lume întreagă şi nu mai ştiu unde, şi cum să te găsesc; nu mai ştiu unde să te caut, unde să-ţi mai spun că mi-e dor; între noi s-a pus lumea şi tot  întunericul nopţilor mele de singurătate şi nu-ţi mai pot spune că timpul fără tine nu mai vreau să fie timpul meu...nu mai ştiu, nu mai am unde să te caut, unde să te aştept...şi mi-e dor pur şi simplu de tine; tu, cel de ieri, cel dintotdeauna, tu cel dintr-un alt colţ de lume...mi-e dor de tine în fiecare zi a lumii mele reale şi nu mai vreau să fie atâtea piedici între noi...prea multă împotrivire, prea mult timp pierdut căutându-te, aşteptându-te...nu mai am timp, nu mai vreau să am timp pentru că nu mai vreau să vină încă o toamnă fără tine şi oricâtă lume ar sta între noi vreau să te iau de mână, să nu-ţi mai dau drumul niciodată şi să te duc într-o lumea diferită de a ta şi de a mea...vreau să te duc într-o lume care să fie doar a noastră, o lume fără "justificări, aluzii, reproşuri şi explicaţii complicate", o lume fără piedici, fără promisiuni şi să-ţi arăt cât mi-a fost de dor...să-ţi dau toată iubirea pe care am adunat-o în tot timpul în care te-am căutat iar tu să-mi spui că nu ţi-e frică de atâta iubire, că ştii ce să faci cu ea, şi apoi să mă laşi să te iubesc aşa cum ştiu, aşa cum mi-am dorit în tot timpul meu....vreau să ne bucurăm de fiecare clipă ce ne-a fost dată în lumea noastră, pentru că de când mi-ai atins sufletul...am ştiut că pe tine te-am aşteptat...

clipa de lumină...

"Există un perete subţire între noi –
Uşor l-am putea sparge de-am dori amândoi…
Eu nu-ndrăznesc dintr-un fel de palidă sfială,
Iar tu din neputinţă sau doar din plictiseală.
................................................................
Ce s-a întâmplat, deodată, deloc nu am habar

Ştiu doar că un perete-ntre noi a pus zidar…
Zidaru-acesta, însă, nimic n-a câştigat –
Doar, poate, că răceala ce-n noi a strecurat

Sau, poate, că zidarul peretele, anume,

L-a înălţat ca unici, dar trişti să fim pe lume…

Cu mâinile murdare de sentimente reci -

Damnat va fi zidarul singur să fie-n veci.

…Există un perete subţire între noi –

Uşor l-am putea sparge, dar poate c-amândoi

Am obosit de viaţă, de nori şi de nimicuri

Şi tot veninul lumii ne-a ars picuri cu picuri…"

                                                Boris Ioachim

clipa de lumină...

"Dacă aş putea aş aduna stele de pe cer,
Ca să-ţi lumineze calea în întuneric.
Dacă aş putea, ţi-aş aduce zâmbetul
Atunci când tristeţea te cuprinde şi ţi-e greu.

Dacă aş putea, ţi-aş aduce lumină din sufletul meu
Atunci când nu găseşti nici o alinare.
Dacă aş putea, ţi-aş aduce cântecul inimii
Atunci când melodia sufletului tău a tăcut.

Dacă aş putea, ţi-aş aduce culorile curcubelui,
Ca să-ţi facă viaţa frumoasă şi plină de iubire.
Dacă aş putea, ţi-aş rosti acele vorbe venite din sufllet,
Atunci când pare că nimeni nu te-nţelege şi nu te-ascultă.

Dacă aş putea, te-aş ajuta să-nţelegi
Că viata e mai frumoasă decât orice imaginaţie a omului.
Dacă ai şti toate câte aş putea,
Ai culege o rază de soare şi mi-ai lumina sufletul
Ca să simt miracolul şi îngăduinţa sufletului tău.
Şi astfel să-ţi pot aduce în fiecare zi
Darurile sufletului meu, fără ezitare."
                                                    Larisa Andreea Iacob

binecuvântaţi animalele...

Coco şi Codi

...de câteva săptămâni Coco, perusul meu galben ca o păpădie, nu mai era la fel de zburdalnic şi jucăuş; a devenit apatic, retras într-un colţ al coliviei; am dus-o la veterinar, dar veştile nu au fost bune...apoi, după multe zile de tratament am văzut-o lângă Codi, frumosul ei partener albastru ca cerul unei zile de vară, din nou zburdalnică şi jucăuşă şi am crezut că răul a trecut...până astăzi, când am găsit-o căzută într-un colţ al coliviei, cu ochişorii închisi şi gheruţele stranse...ca pentru rugăciune...

sfârşit de iulie...

...a mai trecut o lună de vară; o lună cu trei zile de iubire, o luna cu trei zile de magie trăite într-o lume ireală...apoi, au rămas doar zile de aşteptări şi întrebări, zile în care mi-a fost dor de tine în fiecare zi a lumii reale; mi-a fost dor de felul în care m-ai făcut să mă simt, mi-a fost dor de visele mele cărora le-ai dat aripi atunci când le-ai găsit făcându-mă să cred că toate aşteptările mele nu au fost în zadar... mi-a fost dor de tine pentru felul în care m-ai învăţat să-mi "deschid sufletul fără teamă", să nu mai ascund nimic din ceea ce pot da, să înţeleg că tu eşti suflet din acelaşi suflet cu al meu, să înteleg că tu eşti sufletul meu pereche...

…o sa-mi fie dor de tine în toate zilele ce vor veni, pentru că dincolo de dorul meu eşti tu, cu felul tău complicat şi totuşi frumos de a fi; o să-mi fie dor de tine în fiecare zi, pentru că tu m-ai înţeles, tu ai avut răbdare cu mine şi m-ai învăţat că viaţa nu înseamnă doar lacrimi şi durere...o să-mi fie dor de tine, pentru că ştiu că eşti acolo, undeva la mijlocul distanţei dintre vis şi realitate...

 

atunci vei ştii...

"Când iubirea, acel puf de păpădie, ce vine mereu şi pleacă cu primul fir de vânt, va trece şi pe la poarta ta, atunci vei ştii că m-ai întâlnit"...                                                                              

legenda păpădiei...

La începutul lumii Dumnezeu a trimis un înger la toate plantele ca acestea să spună cum vor să arate. Numai păpădia nu ştia ce să-i spună îngerului, aşa că el a mai lăsat-o o zi să se hotărască. În ziua aceea păpădia, rugându-se, a dat cu ochii de soare şi văzând cât e de frumos s-a hotărât să arate ca el, să fie galbenă şi frumoasă ca soarele. Apoi a văzut luna şi s-a răzgândit, vroia să arate ca luna…să fie albă, rotundă, frumoasă. Apoi a văzut şi stelele şi i-au plăcut şi acelea. Când a venit iar îngerul la ea tot nu ştia ce să ceară, pentru că vroia să fie ca soarele, ca luna şi ca stelele…nu era hotărâtă...văzând-o aşa, Dumnezeu i-a dăruit, când înfloreşte, strai de soare-aurit, când se scutură, o lună mică pare, apoi dacă sufli peste ea, steluţe trimite-n depărtare...

clipa de lumină...

"De-ai fi rămas cu mine când au plecat cocorii,
Ţi-aş fi cântat în noapte pe strune de vioară,
O simfonie-albastră, împrăştiindu-ţi norii
Când ploile tristeţii ar fi-nceput s-apară.
Te-aş fi făcut vioară şi ca un acordor
Vindecător de mâna durerilor din tine,
Pe corzile bolnave din sufletul algor
Turnam cu grijă mirul iubirii să te-aline.
Cu trupul meu arcuş, secătuit de dor,
Ai fi cântat din nou cu patimă şi sete,
Doar armonia vieţii, iar focul dirijor
Incandescent în noi cu flăcari violete.
Dar ai ales să pleci, prea lesne şi departe,
Pierdută-i partitura cu muzica dorinţei,
În mine mor izvoare de tine necântate
Şi-n locul lor rămâne doar hăul neputinţei."

                                                             Angelina Nădejde

ploaia dintr-o dimineaţă de vară...

...după o noapte infiorător de călduroasă în care aerul devenise irespirabil, zorii zilei de azi au adus nori negri de ploaie; undeva în depărtare, dincolo de linia apusului, unde noaptea îşi ascunde umbrele, câteva fulgere luminau cerul iar tunetele se auzeau tot mai ameninţător; simţeam cum frica începe să mă cuprindă dar cu toate astea îmi doream din tot sufletul o ploaie torenţială, o ploaie care să răcorească aerul şi pământul ars de razele soarelui...şi apoi, a început...câţiva stropi, un fulger şi apoi tot mai tare, tot mai puternică cu stropi mari şi grei care se izbeau cu furie parcă de pământ; îmi place când ploaia cade drept, întotdeauna mi-am imaginat că sunt  nişte săgeţi aruncate din cer înspre noi... îmi place puterea pe care o au stropii când lovesc pământul, îmi place senzaţia de dominare a tot ce ating ei, îmi place să le simt mirosul proaspăt...

clipa de lumină...

''Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.''

                          Octavian Paler

gând pentru o păpădie...

"Dacă aş muri într-o zi, aş vrea să ştii că ai fost 

cea mai frumoasă întâmplare din viaţa mea"

                   Fiul Risipitor - Radu Tudoran

clipa de lumină...

Am spus cândva,
Că îţi accept tăcerea
Dar n-am ştiut
Ce mult o să mă doară,
Să simt că am pierdut
Tot jocul dintr-o seară.
Câte cuvinte nerostite
O să-mi rămână-n gând,
Şi, cum o să mă strângi în braţe
În nopţile în care plâng?

dimineţi cu miros de alge...

...astăzi mai mult ca oricând mi s-a făcut dor de mare, de imensitatea şi tăcerea ei misterioasă alintată de soarele arzător care-o veghează de la răsărit până la asfinţit; mi s-a făcut dor de dimineţile cu miros de alge, de ţipătul şi zborul isteric al pescăruşilor, de marea agitată uneori şi liniştită alteori...

...mi s-a făcut dor să umblu desculţă prin nisipul udat de valurile  înspumate, mi-e dor de nopţile înstelate în care să mă întind pe nisipul umed şi să-mi plâng o iubire trăită în taină...mi-e dor să-mi deschid sufletul încărcat de multă, prea multă dragoste şi să-mi pun mii de dorinţe, care ştiu că niciodată nu vor deveni realitate...mi-e dor de liniştea absolută  în care să-mi trăiesc ultima iubire pământeană şi poate...ultima speranţă de a mai fi cu tine...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"Cred că tot ce facem în această viaţă, este o continuă căutare. Unii, uneori, găsesc ceea ce eu numesc "Imposibilul posibil". Ceilalţi continuăm să căutăm acel ceva anume, acel suflet pereche, iar la plecare, în singurul bagaj permis luăm cu noi doar amintirile şi gândurile care ne-au fost dragi. Ajungem repede în viaţa următoare, despachetăm, stăm de vorbă cu gândurile pe care le-am păstrat, apoi ieşim nerăbdători să căutăm...Cum ce?! Întreabă-ţi sufletul...El ştie''.

Iulian V.

clipa de lumină...

Mâinile tale mi-au atins fruntea
Luându-mi tristeţea în ele.
Apoi mi-au atins ochii
De unde-au şters o lacrimă,
Ce-mi tremura sub gene...
Mâinile tale mi-au dezgolit umerii
Şi-ncet, tremurând,
Mi-au acoperit sânii
Într-o ameţitoare şi dulce plăcere.
Ţi-am aşteptat mâinile
Mai apoi şi pe coapse
Fără să simt cât mă doare
Atingerea mâinilor tale...

''un început nu este un sfârşit de drum''...

...întotdeauna am crezut şi încă mai cred că "un început nu este un sfârşit de drum"...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"Doar sufletele pereche reuşesc să treacă peste erori, asperităţi, neatenţii de o clipă, interpretari grăbite... Într-o lume ciudată şi rece, uităm să mai fim calzi şi atenţi tocmai atunci când ajungem la răscruce de vânt.''

Iulian V.

povestea sufletelor pereche...

...viaţa ei părea aparent liniştită; în afară de temerile şi grijile cotidiene nimic nu  părea că ar putea să aducă vreo schimbare în ritmul ei de viaţă până în ziua în care îl cunoscuse pe el; un bărbat frumos, înalt, cu ochi negri pătrunzători, îmbrăcat impecabil şi cu un mers de o eleganţă rară...un bărbat care o cucerise din prima zi cu felul lui deosebit de a fi, cu vorbele  lui frumoase; îi spunea "minunato"...ce mult îi plăcea să-i spună aşa chiar dacă ştia că nu e adevărat dar mai ştia şi că nu a alintat-o nimeni niciodată...se gândea la el mai mult decât ar fi vrut să o facă, se gândea la el cu emoţie, cu încântare, cu teamă dar şi cu drag...i se întâmpla ceva frumos, ceva la care visa ea dintotdeauna...i se întâmpla să-l vrea tot mai aproape...

...şi s-au întâlnit în lumea ireală, în lumea cu multă iubire şi cu multă dragoste; s-au întâlnit cu emoţie, cu teamă, cu sufletele pline de căutări şi dorinţe...apoi, s-au luat de mână şi s-au iubit cu disperare dornici să-şi descopere fiecare particică a corpului şi a sufletului lor rătăcit atâţia ani printre iubiri efemere...s-au iubit cu patimă până au luat fiecare parfumul celuilalt...s-au iubit până când el i-a spus "minunea mea"...cu lacrimi în ochi ea l-a strâns în braţe şi i-a spus: "niciodată nu mi s-a spus cineva "minunea mea"...acum simt cu toată fiinţa mea magia acestor cuvinte frumoase, acum simt şi eu că sunt printre oameni pentru că îmi simt sufletul...sufletul pereche...TU eşti sufletul meu pereche...privind-o în ochi el i-a răspuns: iar TU eşti sufletul meu pereche".

rânduri din pagini de cărţi...

„Suntem două libertăţi. Dragostea nu e o umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. [...] Dar dincolo de dragoste eşti liber de-a trăi aşa cum crezi. Prietenii tăi, profesia ta, scrisul tău, capriciile tale îţi aparţin. Nu-ţi cer nici un sacrificiu.[...] Eu îţi cer, adică te rog, să fii tu.”

Lorelei - Ionel Teodorescu

"copila mea duioasă"...

"Avionul de aur mă duce-nspre casă,
unde imi zice mama: Copilă duioasă,
inima fetiţei mele saltă-n sus, atinge stele;
Eu mă bucur să o prind când sare, cade obosită-n braţele mele;"

păreri de rău la ceas aniversar...

...îmi pare rău că am lăsat visul să se năruiască...îmi pare rău că nu am fost înţeleasă şi nu am găsit drumul spre tine...îmi pare rău pentru fiecare cuvânt pe care nu ţi l-am spus...îmi pare rău pentru tot ce nu a fost să fie...

nimeni nu are dreptul...

...nu sunt o femeie uşor de înţeles; ştiu asta; îmi cunosc foarte bine toate capriciile şi defectele dar la fel de bine îmi cunosc şi calităţile; sunt o femeie care a greşit de multe ori, care a repetat unele greşeli şi a doua şi a treia oară din cine ştie ce motiv dar îmi recunosc greşelile şi nu mi-e ruşine să spun "îmi pare rău" şi să-mi cer iertare; sunt o femeie căreia i-a fost călcată în picioare de multe ori încrederea şi bunătatea şi pe care o afectează profund un gest nepotrivit sau un cuvânt aruncat la întâmplare dar cu toate astea continui să am încredere în oameni şi-mi place să cred că însemn ceva bun în viaţa prietenilor mei şi a oamenilor pe care i-am atins pentru o clipă cu o aripă a sufletului meu...sunt o femeie simplă; o femeie cu dezamăgiri, cu temeri, cu multă durere în suflet care îşi doreşte doar pace şi linişte pe poteca ei interioară...

...nu sunt o femeie minunată; sunt o femeie cu multe capricii şi defecte, dar pentru asta nimeni, dar absolut nimeni nu are dreptul să mă facă să mă simt inferioară...ştiu cine sunt, ştiu ce sunt şi ştiu întodeauna să mă retrag când simt că nu mai aparţin unui loc...

liniştea şi pacea mării...

..." când o să ajungi la mare, priveşte-o şi pentru mine; spune-i că îmi este tare, tare dor de ea; spune-i că tu o să te bucuri de ea şi pentru mine, spune-i că tu o să-mi aduci liniştea şi pacea ei şi mai spune-i, că tu o să mi-o aduci aproape"...

                          

gând pentru o păpădie...

''O păpădie, visează la mai mult de o mie de zboruri 
către lună şi prin soare înapoi...''

clipa de lumină...

"Eram singur. Cineva de-afară
Mi-a bătut în uşă pe-nnoptat.
M-am săltat cu greu din aşternuturi,
Ca din morţi, atunci când eşti sculat.

- Hai, deschide! mi-a strigat din stradă 

Glasul său de aur şi de vis. 

Bâjbâind cu cheile în mână, 

Am împins zăvorul şi-am deschis. 

O lumină-naltă, zâmbitoare, 

A privit la chipul meu zbârcit,
Apoi lung la părul alb ca neaua,
De furtuna vieţii viscolit.

- Cine eşti! Am întrebat-o-n şoaptă, 

Ai ceva cu mine? Vrei ceva? 

- Eu sunt Fericirea, mi-a spus dulce, 

Şi-am ajuns acum la dumneata. 

Am zâmbit privind-o cu tristeţe,

Am tras grabnic uşa şi-am plecat,

A bătut ea-n urmă şi mai tare,

Dar am fost şi eu neînduplecat.

Ce puteam să fac? Venea zadarnic.

Troienit de vreme şi pustiu

Am trimis-o alături, la un tânăr.

Pentru mine prea venea târziu"...

                                              Virgil Carianopol

clipa de lumină...

''Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş,
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi.

Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu,
Te depărtează şi mai mult de toate,
Că depărtarea-apropie mereu''.
                                        Virgil Carianopol

tăcerea doare...

...sunt o femeie cu multe temeri şi tot atât de multe dezamăgiri; sunt o  femeie care a învăţat să aştepte în tăcere...şi atunci şi acum...oricât de mult a durut această aşteptare; am învăţat să aştept un gest, un semn, un cuvânt din care să înţeleg de ce atâta tăcere, de ce atâtea temeri? de ce nu găsesc drumul spre lumină, spre acea lumină care să-mi umple din nou sufletul? de ce lucruri care trebuiau să mă împlinească, mi-au adus numai dezamăgiri?...după un timp o să renunţ să mai aştept; o să merg înainte cu neîmpliniri şi regrete pentru toate zilele şi nopţile în care imi doresc să mă ia cineva de mână şi să-mi spună că totul e doar un vis, că viaţa înseamnă şi altceva decât lacrimi şi durere...îmi doresc atât de multe, dar acum, doar să nu mai fie atâta tăcere între noi  pentru că...tăcerea doare...

clipa de lumină...

Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.- Ana Blandiana

tangoul, dansul păpădiilor...

"...păpădiile au dansul lor, aparent neconform, însă ritmat uneori, melancolic alteori, intempestiv şi avântat spre zările albastre cel mai adese ori. De ce nu ar fi tangoul dansul păpădiilor?! Fără a deţine neapărat dubla personalitate, o păpădie poate fi asociată cu mesajul, intensitatea trăirii, diferitul şi complicatul simbol al unui tango"...

Iulian V.

clipa de lumină...

’’Mă înclin în faţa timpului
Pentru a-l înduioşa de neputinţa mea
Ce naşte coşmaruri în ceasuri târzii,
Motive de strigăte şi de beţii.
                                         Şi timpul trece…
Blestem timpul şi ale lui secunde
Ce trec ca o dulce amăgire,
Secerând în cale şi stropii de candoare
Şi clipe de virtute şi suferinţe ascunse.
                                         Şi timpul tot mai trece…
Mă împac cu clipa bătrână de aşteptare,
În plictiseala mea uitând a mai şi râde,
Trezindu-mă pe acelaşi drum
Golit de sentimente şi întristare.
                                         Şi timpul va tot trece…’’- Cristina Hossu

muzica nopţilor mele...

clipa de lumină...

Te-aş fi iubit, cum n-am mai fost,
Ca un soldat în plin război...
Dar, uite plouă fără rost,
Iar între noi.
Şi într-o seară nu ştiu cum,
Când unul vine şi-altu-i dus,
Noi rătăcim pe-acelaşi drum
În sens opus.
...........................................
Te-aş fi iubit ca un pândar
Ivit la drum în calea ta
Dar,uite trece în zadar
Altcineva.
Suntem şi noi ca două punţi
Pe apa unui singur dor,
Dar despărţiţi de nişte munţi,
Întâmplător...........................
                                            Vara promisă - Dan Verona

din rândurile lor...

"Te aştept. Eu sunt a ta şi te aştept...şi dacă ai lipsi cu anii, şi dacă între timp ai trăi alte vieţi şi alte iubiri, tot al meu ai rămâne. Iar eu tot a ta. Te aştept. Tot aici. Tot iubindu-te..." - A.N.Buciuta

clipa de lumină...

''Când trec pe stradă nimeni nu mă ştie
Sunt pentru alţii doar un om trecând
Ce poartă în privire bucurie
Dar sufletul şi-l cară greu, plângând

Când trec pe stradă cine ştie oare
Ce taine pot ascunde ochii mei
Şi că după un zâmbet plin de soare
Se-ascund ca să nu plângă nori prea grei.'' - I. Binder

vreau să-ţi ascult liniştea...

''uneori şi păpădiile visează"

...nu am nevoie de cuvinte...nu acum...acum vreau doar să stai lângă mine şi să taci; vreau să te ţin de mână, vreau să-ţi simt căldura şi să-ţi ascult liniştea...pentru că liniştea ta e şi liniştea mea...nu vreau să spui nimic, nu vreau să spun nimic...vreau doar să tac lângă tine...

clipa de lumină...

"Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculţ pe o plajă fierbinte
Un zâmbet pierdut în râsul tău.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale...

Tu eşti tăcerea credinţelor mele

Pe care le risipesc şi le adun din nou în mine,

Cu fiecare cuvânt ce te cheamă

Cu fiecare surâs ce te-aşteaptă.

Tu eşti un ochi deschis

Spre întunericul sufletului meu,

Tu eşti cerul meu senin

Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,

În fiecare noapte când caut răspuns întrebărilor mele

Dincolo de fărâma de luna oprită în geam.

Tu eşti pasul nehotărât

Al străzilor mele înfrigurate,

Din dimineţile când te aşteptam

Cu aripi înalţate în zbor şi ochii înlăcrimaţi de durere. 

 George Şovu

in memoriam...

6 iulie 1955 - 6 iulie 2013





..."şi daca din când în când,
                o să mă primiţi în  gând
                              voi fi aproape de voi"

muzica noptilor mele...

uneori si femeile simple visează...

"doar sufletele pereche reusesc"...

…de acum, ne-a mai rămas doar să aşteptăm ziua în care toate îndoielile şi toate temerile ne vor fi alungate? de acum, ne-a mai rămas să aşteptăm ziua în care toate ''de ce''-urile vor primi răspunsurile de care avem nevoie ca să putem merge înainte? de acum, fiecare din noi o să aştepte un semn de iertare, un semn de chemare, un semn de iubire la fel ca aceea pe care o purtam în noi ?...o să aşteptăm adevărul pe care-l ştim dar pe care nu-l spunem de teamă să nu doară mai rau decât doare acum tăcerea dintre noi?...vom tăcea din prea multă iubire ?… 

…sau, o să aşteptăm acel ''iartă-mă'' care să ne dea curaj să mergem mai departe spre lumea ireală şi plină de iubire în care să fim doar noi...o să aşteptăm fiecare din noi îmbrăţişarea care să ne facă să uităm toate tăcerile şi aşteptările, să ne bucuram de noi, să ne bucurăm că ne-am regăsit…o să aşteptăm amândoi, pentru că "Doar sufletele pereche reusesc sa treaca peste erori, asperitati, neatentii de o clipa, interpretari grabite"...

odată şi odată ne vom reîntâlni...

...m-am gândit la tot ce am trăit odată, tu şi eu...mi-am amintit câte vorbe frumoase mi-ai spus...atunci, nu acum...este prima dată când te văd, este prima întâlnire în lumea reală, în lumea fără iubire...încercăm amândoi cu emoţie şi cu teamă să ne explicăm şi să înţelegem întâmplarea care ne-a adus împreună şi povestea pe care, poate o începem acum...

... m-aş apropia de tine dar e prea multă tăcere între noi...m-aş apropia de tine, aş trece peste tăcerea asta stupidă şi ţi-aş spune privindu-te în ochi, că zilele şi nopţile în care te-am căutat şi nu te-am găsit au fost prea multe şi prea grele pentru ca acum să mă mint, să mă prefac că nu exişti...m-aş apropia de tine, dar ştim amândoi că nu se poate, că nu se mai poate; ştim amândoi că totul s-a risipit ca norii unei zile de vară, că am rămas cu sufletele pline de îndoială, de prea multă îndoială...ştim amândoi că o să ne prefacem că nu ne cunoaştem, că nu ne-am văzut niciodată şi vom porni fiecare pe drumul lui, cu speranţa că odată şi odată ne vom reîntâlni şi atunci ne vom redescoperi fără îndoieli, fără temeri, fiecare părticică din sufletul celuilalt şi ne vom îmbrăţişa cu mai multă pasiune decat în toate celelalte întâlniri care ne-au fost date în lumea ireală, în lumea cu multă iubire şi poate atunci, doar atunci o să recunoaştem că ne iubim şi că ne-am regăsit...atunci, nu acum...

Nori, nisip, vânt...

...Un nor născut în toiul unei mari furtuni, a fost dus de vânt alături de ceilalţi nori, tocmai peste întinderile Saharei. Cum în deşert nu plouă aproape niciodată, vântul a continuat să împingă norii către pădurile din sud. Între timp, aşa cum se întâmplă şi cu oamenii, norul nostru a hotărât să-şi părăsească vechii prieteni şi să descopere singur lumea.
"Ce faci ?" a strigat vântul .
"Deşertul este la fel peste tot - întoarce-te lângă noi şi împreună cu ceilalţi nori vom merge acolo unde cresc pădurile uriaşe care au nevoie de noi!"
Dar norul nostru, un rebel înnăscut, a refuzat să-l asculte şi încet a alunecat până a găsit o briză blândă şi generoasă, care i-a permis să ajungă peste dunele aurii de nisip. După ce s-a rotit încolo şi încoace, norul a observat că una din dunele aurii de nisip îi zâmbea.Era o dună nou formată de vântul care trecuse pe acolo. Aşa că s-a îndragostit atunci şi acolo de părul ei auriu.
" Draga mea dună -cum este acolo la tine ?" a întrebat norul nostru.
Iar duna a răspuns:
"Am tovărăşia celorlalte dune, a soarelui, a vântului. Doar că pentru mine viaţa este scurtă, când vântul se va întoarce dinspre păduri, eu o să dispar. Asta mă face să simt că nu am nici un rost în viaţă."
Norul i-a răspuns :
" Şi eu simt la fel. De îndată ce alt vânt va veni, eu voi merge spre sud la pădurile uriaşe de acolo şi mă voi transforma în ploaie. Acesta este destinul meu..."
Duna a ezitat un moment, apoi a spus :
" Ştii tu că aici, în deşert, noi numim ploaia - miracol? Am auzit alte dune mai vechi povestind că după ce plouă, noi, dunele ne acoperim de flori şi iarbă. Dar eu nu voi trăi niciodată asta, deoarece în deşert plouă atat de rar..."
De data aceasta a fost rândul norului să ezite, apoi a spus :
" Dacă vrei, pot deveni eu, acum, ploaie pentru tine. Ştiu că abia am ajuns aici, dar îmi eşti tare dragă şi vreau să rămăn aici pentru totdeauna."
Emoţionată, duna a răspuns şi ea :
" De când te-am văzut prima oară pe cer, m-am îndrăgostit de tine, însă dacă te vei transforma în ploaie, vei pieri..."
Zâmbind, norul a spus:
" Dragostea nu moare niciodată. Şi apoi vreau să-ţi arăt cum este miracolul de care vorbeai, pentru că tu meriţi asta."
Aşa că norul nostru începu să mângâie duna cu mici picături de ploaie, astfel încât să stea împreună cât mai mult timp. După un timp, din nor nu a mai rămas decât un curcubeu...
În ziua următoare, duna era acoperită de iarbă şi flori, aşa cum visase ea. Alţi nori care treceau pe acolo, crezând că duna este o parte din pădurea pe care o căutau, au revărsat şi ei ploaia lor peste ea. Astfel, douăzeci de ani mai târziu, duna se transformase într-o oază care împrospăta trecători cu umbra copacilor şi parfumul florilor.
Iar toate acestea s-au întâmplat deoarece într-o zi, un nor s-a îndrăgostit şi nu s-a temut să-şi dăruiască viaţa acestei iubiri ...

acelaşi tango despre noi...

...îţi priveam ochii...erau blânzi şi frumoşi ca întotdeauna dar puţin mai trişti; între noi era mai multă tăcere ca oricând doar acordurile unui cunoscut tango ne-au făcut să ne privim şi să ne ridicăm amândoi în acelaşi timp...era un tango pe care l-am dansat de multe ori, un tango care era despre noi...apoi, am închis ochii şi m-am lăsat purtată de tine...dansai atat de bine...simţeam braţele tale cum mă strângeau încet şi în acele clipe nici un alt dans din lume nu îl poate egala pe cel pe care l-am simţit eu în inima mea...îmi zâmbeai şi continuai să dansezi, iar eu eram fascinată de tine, de mâinile tale, de ochii tăi; mi-am lăsat încet capul pe umărul tău iar tu mă priveai cu ochi blânzi, zâmbeai şi-mi mângâiai părul...apoi, am închis ochii şi am început să plâng când am simţit cum mâna ta mi-a atins din nou obrajii, cum m-a mângâiat şi m-a alintat...am plâns pentru că am crezut că toate durerile şi temerile mele vor dispărea, am plâns pentru că am crezut într-o iubire care nu există şi nici nu va exista vreodată...am închis ochii şi am continuat să visez că pentru o clipa suntem doua fiinţe cu o singură inimă... că dansăm acelaşi tango despre noi...

oameni şi prieteni...

...m-am gândit în ultimul timp la toţi oamenii pe care i-am adunat în sufletul meu ; m-am gândit la ei toţi...unu câte unu mi-au venit în gând cu felul lor special de a fi, cu gesturile pe care le făceau şi cu vorbele pe care le spuneau uneori...mi-au trecut prin gând oamenii pe care i-am considerat şi cărora le-am spus cu drag "prieteni", dar care rând pe rând au plecat…unii  pentru că aşa au vrut,  iar pe alţii i-am îndepărtat eu...m-am gândit în ultimul timp la toţi oamenii pe care i-am adunat în inima mea; la fiecare pe rând, pentru că trecerea lor prin viaţa mea nu a fost întâmplătoare, pentru că am învăţat de la fiecare ceva şi pentru că şi eu la rândul meu i-am învăţat câte ceva şi pe aceştia-i regret…dar poate pierzând prieteni înţelegem unde am greşit sau cine ştie pentru a face loc altora...

… m-am gândit în ultimul timp la toţi prietenii pe care i-am adunt în inima mea ; sunt prieteni care au contat pentru mine, care încă contează şi care vor conta întotdeauna chiar dacă unii dintre ei au ales să nu mai facă parte din viaţa mea...

de la o vreme...

...de multă vreme am început să las în urmă toate regretele care mi-au măcinat mult timp puţin câte puţin sufletul; de la o vreme am început să las în urmă şi oamenii care, cu voia sau fără voia lor au pus încet, încet îndoială şi dezamăgire în sufletul meu...de la o vreme am încercat să-mi regăsesc liniştea pe care am pierdut-o cu mulţi ani în urmă în care am avut zile de singuratate şi multe ''nopţi albe'' care au lăsat ''o urmă''adâncă şi dureroasă peste sufletul meu...

...de multă vreme vreau să las în urmă tot ceea ce am greşit, tot ce nu mi-a reuşit sau ceea ce mi-a ieşit prost...vreau să las în urmă tot ceea ce m-a făcut să mă simt descurajată şi mai singură decât sunt...

clipa de lumină...

Vino,
Cuprinde-mi inima cu braţele iubirii;
Nu-mi spune: este toamnă în suflete.
Ştiu...
E vremea asfinţitului când iubirile se sting
ca nişte stele căzătoare.
Dar te rog, lasă-mi clipa aceasta.
Pentru mine va fi o eternitate.
Vino,
Nu privi spre iarnă...
Hai să topim florile de gheaţă
de la fereastra iubirii noastre.
Şi să ne bucurăm de noi.
Eu mai am un strop de primăvară
şi cu toamna ta vom face să fie
vara sufletelor noastre...
Vino,
Eu încă te aştept...
                        Vara sufletelor noastre - Angelina Nadejde

mi-ai spus odată şi te-am crezut...

.…mi-ai spus odată că sunt o femeie puternică şi te-am crezut,  aşa cum am crezut tot ce mi-ai spus, dar nu sunt o femeie puternică; sunt o femeie care se mulţumeşte cu puţin, o femeie care şi-a şters de prea multe ori lacrimile cauzate de cei cărora le-a dat timp şi uneori o parte din viaţa ei...sunt o femeie care ştie ce este minciuna, trădarea şi mai ales durerea...nu, nu sunt o femeie puternică, dar ştiu că orice s-ar întâmpla  nu pot renunţa, nu pot fugi şi indiferent cât de greu îmi este trebuie să o iau iar şi iar de la capăt şi să merg mai departe; ştiu că ceea ce am pierdut nu voi  mai regăsi niciodată, ştiu că unele clipe de rătăcire au fost şi din vina mea, din cauza propriilor mele greşeli şi să mă agăţ de un trecut care nu va mai fi niciodată prezent, nu mai are nici un rost...

...mi-ai spus odată că sunt o femeie puternică şi te-am crezut, aşa cum am crezut tot ce mi-ai spus...da, sunt o femeie puternică, pentru că încerc să fiu împăcată cu mine şi cu ceea ce am...

rânduri din pagini de cărţi...

"Sufletul meu e greu ca şi crengile cireşului tău; o iarnă întreagă acoperit de ninsori, singur ca ciorile negre şi corbii şi mai negri. Dar sufletul meu, o iarnă întreagă a fost alb, şi în el te aşteaptă cireşele, primavara cireşelor mele."

Ionel Teodoreanu - Fata din Zlataust

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

...se spune că îţi ia un minut, pentru a-ţi da seama că o persoană este specială; o oră pentru a o judeca; o zi pentru a o iubi sau adora, dar îţi ia o viaţă întreagă pentru a o uita...

ce-i dincolo de un zâmbet...

...mi s-a spus de multe ori ca sunt o femeie puternică, o femeie cu sufletul mare şi zâmbitoare...poate sunt o femeie puternică  pentru  că-mi ştiu slăbiciunile şi am învăţat totdeauna din propriile mele greşeli; poate am sufletul mare pentru că nu ştiu şi nu pot să urăsc pe nimeni...şi chiar dacă am cunoscut tristeţea şi suferinţa, nu vreau să ştie nimeni ce-i dincolo de un zămbet ...

clipa de lumină...

"Caută-mă şi mă vei găsi…
în dimineţile de primăvară şi în zilele călduţe de toamnă,
printre frunze, printre flori,
în acorduri blânde de pian, sau în sunetul fin al viorii,
în lumina unei stele sau în întunericul unei nopţi înnorate,
în gingăşia unui copil,
în aroma de dimineaţă a cafelei fierbinţi,
în parfumul plăcut al unui bujor roz,
în stropii de ploaie care lovesc ritmic pervazul.

Caută-mă acolo unde n-are nimeni răbdare să ajungă.

Acolo, departe de lume, de zgomot, de tot.
Caută-mă-n mare.
Caută-mă-n tine, caută-mă-n noi.
Caută-mă şi mă vei găsi aşteptându-te, iubindu-te."
                                                        Iustina Talea

celei mai iubite dintre pământeni...

...visele tale de azi să fie tot mai aproape de împlinire şi să devină realitate iar speranţele de mâine să devină împliniri; orice cădere să fie un pas înainte, gândul bun să te însoţească mereu ca să-ţi călăuzească paşii şi să-ţi învingă toate temerile pentru ca bucuriile tale să fie depline şi totul să fie aşa cum tu îţi doreşti să fie...

odată o să mă cauţi...

...odată o să mă cauţi aşa cum nu ai mai făcut-o până acum...o să mă cauţi printre stropi de ploaie şi miros de salcâm, o să mă cauţi cu emoţie pentru că nu ştii dacă mă cunoşti cu adevărat, nu ştii ce a mai rămas din iubirea pe care odată ţi-am purtat-o, nu ştii dacă voi mai fi acolo pentru tine ca să-ţi întind mâna cu tandreţe...o să mă cauţi cu teamă pentru că ştii că nu poţi schimba trecutul, nu-l poţi şterge din minte şi din suflet oricât de mult îţi doreşti să faci asta; trecutul rămâne acolo, undeva în tine ca să-ţi apară uneori în vise sau să se transforme în realitate şi să-ţi amintească cine eşti cu adevărat...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"Adevăratul anotimp al iubirii e atunci când credem că numai noi putem iubi, că nimeni n-ar fi putut vreodată iubi astfel înaintea noastră şi nimeni nu va mai iubi la fel după noi."

 Johann Wolfgang Von Goethe

luna in zodia rac...

Luna in Rac aduce emotionalitate, sensibilitate, atasament fata de familie si camin, o natura afectuoasa si placuta. Cei cu Luna in Rac sunt fiinte emotionale, ce iubesc sentimentul de intimitate si confort. Iubesc relaxarea, dar si sentimentul de confort, de siguranta. Sunt atasati de ambientul lor, unde se simt in elementul lor. In mod natural, in spatiul lor de confort sunt cu adevarat fermecatori. Sunt sociabili, prietenosi si marinimosi. In momentul in care mediul inconjurator este necunoscut sau mai putin confortabil, au tendinta de a se retrage, simtindu-se stingheri sau inconfortabil. Persoanele cu Luna in Rac au tendinta de a se atasa foarte multe de lucrurile pe care le cunosc, de lucrurile cu care sunt familiari. Noul il sperie daca aduce cu el schimbari prea bruste, prea dramatice. Sunt extrem de receptivi la emotiile celorlalti. De asemenea, sunt sensibili si pot fi raniti cu usurinta. De regula sunt pasnici si afectuosi, insa atunci cand nu se simt in siguranta starea lor de dispozitie se schimba rapid. Uneori, se lasa prinsi in amintiri si sentimente mai vechi. Casa si caminul reprezinta centrul de gravitatie al vietii lor...

rânduri din pagini de cărţi...

"Nici un copil nu ştie să-şi iubească părinţii destul şi pedeapsa lor este de a-şi da seama prea târziu că nimeni n-o să-i mai iubească cu dragostea şi prietenia lor."

Cincinat Pavelescu

in memoriam...

6 iulie 1955 - 2 martie 2005

"I close my eyes
only for a moment
and the moments gone
all my dreams
pass before my eyes a curiosity
dust in the wind
all we are is dust in the wind"...

1 martie şi mărţişorul...

prima zi a lunii martie aduce mărţişorul; un frumos obicei al tradiţiilor noastre care are o legendă la fel de frumoasă. Se spune că dacă îl porţi,  îţi apropii soarele, te faci prieten cu el şi o să-ţi dea frumuseţe, sclipire şi iubire în suflet...

în prima zi de primăvara...

Cu gândul la cea mai iubită dintre pământeni..."să ai forţa unui mugure care devine floare, energia naturii care se trezeşte la viaţă, mlădierea firelor verzi de iarbă care alină sufletul, eleganţa ramurilor înflorite de pomi, freamătul vântului care caută răspunsuri, tăria pământului reavăn"...

a lover knows only humility...

" A lover knows only humility, he has no choice.
He steals into your alley at night, he has no choice.
He longs to kiss every lock of your hair, dont't fret, he has no choice.
In his frenzied love for you, he longs to break the chains of his imprisonment,
he has no choice."

sunt gândul...

...ştii de ce zâmbeşti uneori dimineaţa? pentru că eu sunt gândul care te face să zâmbeşti în zori de zi; ştii de ce ţi se umezesc uneori ochii în amurg? pentru că eu sunt gândul care-ţi aduce o lacrimă sub gene în fiecare seară când te gândeşti la ceea ce nu ai făcut sau la ceea ce nu ai spus...te-ai întrebat de unde ai puterea de a merge înainte? ai putere, pentru că eu sunt gândul care ţi-o dă...sunt în gândul tău pentru că eu sunt cea care poate înţelege şi poate accepta ? ...

înainte să judeci...

clipa de lumină...

Ai bătut la uşa sufletului meu,

Te-am lăsat să intri. N-am ştiut

Că-ntr-o zi-mi a fi atât de greu

Să te pierd. Şi totuşi, te-am pierdut.

Nu pot să-nţeleg cum ai plecat,

Fără doruri şi regrete-n tine,

Cum poţi să te scuturi de păcat,

Să te pierzi şi să mă pierzi pe mine?

Mi-ai lăsat doar vis şi disperare.

Dar privind trecutul, poate mâine

Vei constata că-n noaptea ce apare,

M-ai pierdut şi-acum te pierzi pe tine.

Vei reveni poate-ntr-o zi, să ceri

Trecutul drag, în nopţile pustii.

Mă vei găsi atunci, la fel ca ieri?

Nu pot să ştiu şi nici tu nu vei şti.

Nu vom mai şti - Elisabeta Buzaş

astăzi, doar astăzi...

dacă nu facem asta în fiecare zi, să încercăm astăzi, doar astăzi, să ne ridicăm privirea din pământ, să zâmbim, şi să ne deschidem sufletul...

clipa de lumină...

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?
                                Dacă - Elena Liliana Popescu

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

" nu suntem perfecţi şi poate niciodată nu vom fi; însă putem fi astăzi, mai buni decât ieri şi mâine, mai înţelegători decât astăzi"

clipa de lumină...

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!...
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!...

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...
                                                              Romanţă meschină - Ion Minulescu

îndrăgostită de Veneţia..."Vizitaţi-o, savuraţi-o, iubiţi-o aşa cum merită!"

"Ani la rând am străbătut străzile Veneziei, spunându-mi de fiecare dată că e de ajuns, că m-am încărcat cu micul oraş plutitor. Nu a fost niciodată de ajuns, an de an Venezia se furişează mereu în urma mea, aidoma unei umbre, se agaţă de un călcâi şi, înainte să îmi dau seama ce se întâmplă, năluca mi s-a încolăcit pe picior, şi-a întins vălul peste spatele meu, mi-a fluturat pe sub nas mirosul de lagună şi mi-a pus culori ameţitoare în priviri. Până să mă dezmeticesc, eram deja în avion, în drum spre Serenissima, şi parcă de fiecare dată am plecat să o întâlnesc tot mai entuziasmată. Iar Venezia nu mi-a înşelat niciodată aşteptările: e mereu drăgăstoasă, decadentă, sclipitoare, muzica răsună pe străzile-i la tot pasul, iar culorile, ah, culorile!

Venezia ne aşteaptă şi anul acesta, până în 12 februarie, îmbrăcată în straie de sărbătoare. Vizitaţi-o, savuraţi-o, iubiţi-o aşa cum merită!"

...răsfoind "paginile online" am găsit acest post în care am recunoscut uşor cui aparţin rândurile despre culorile, frumuseţea, farmecul şi sclipirea Veneţiei care i-au rămas pentru totdeuna în suflet...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

" Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine..."

Gabriel Jose Garcia Marquez

"lumina" din clipa de lumină...

"O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
Ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...

Gândindu-mă că, dacă Îţi cânt şi Te slăvesc,
Am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!...

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta. "

                                            O, iartă-mi, Te rog, Doamne - Traian Dorz

rânduri din pagini de cărţi...

"Toţi oamenii care percep lumea doar cu ajutorul celor cinci simţuri, nu se vor izbăvi niciodată de această teamă permanentă. De aţi putea pătrunde vreodată ţelurile şi legităţiile vieţii, numai atunci aţi înţelege că părţile noastre slabe se află nu în noi, ci în afara noastră. Cele şapte culori ne orbesc, sunetele ne asurzesc, năzuinţele nesfîrşite, deşarte la început, ne entuziasmează iar apoi ne îngheaţă inima. Demni de admirat sunt doar acei oameni care ştiu să aprecieze nu aspectul exterior, ci sentimentele, sufletul omului."

Sebahattin Ali - Diavolul din noi

clipa de lumină...

Acolo unde cred că eşti
Nici trenurile nu străbat
Acolo ca de sticlă par
Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci
Adăugat la rest mereu
Şi nu mai pot înainta
Decât pierzându-mă şi eu.
Cum ninge, alb e orice drum
Şi alb respiră-ntregul timp
Nici nu te-aş recunoaşte-acum
Desperecheat şi fără nimb.
Mi-e milă şi să-mi amintesc
Dar nici să uit nu mă îndur
Câtă părere-i în destin
Câtă greşeală-i împrejur.
Cu degete de frig adun
Ca sub un şal înzăpezind
Sufletul nostru încă bun
Mişcarea lui către argint.
Cum ninge, nu s-ar mai opri
Şi fi-vor brazii îngrădiţi
Acolo unde cred că eşti
Printre barbari meteoriţi.
În fiecare an aştept
Să ningă, să te pot vedea
Dacă priveşti, dacă asculţi
Dacă mai înţelegi ceva.

Acolo unde cred ca eşti - Constanţa Buzea

încă o carte...

..."într-o zi am jucat cărţi şi am ales să jucăm IUBIRE; am împărţit egal cărţile şi jocul a început. Prima am fost eu; am pus o carte pe masă, era o CLIPĂ dar tu mi-ai aruncat O ZI...şi am pierdut o carte...apoi, scot din cărţi AMINTIREA dar tu pui repede UITAREA...şi am mai pierdut o carte...după câteva clipe de tăcere pun jos o altă carte, ÎNTREBAREA...dar tu îmi arunci TĂCEREA...şi n-ai câştigat o carte...pun asul TE IUBESC..dar tu pui imediat asul NU TE-AM PUTUT IUBI...tristă, tăcută, mă ridic pentru că AM PERDUT...vreau să plec fără nici un cuvânt dar mă opresc, te privesc în ochi şi-ţi spun: ehh, prostii, doar mai am încă o carte SPERANŢA"... 

melodia începutului de an...

Lasă cerul să cadă
Când se va sfărâma
Vom fi puternici,
Şi îi vom face faţă împreună...

                 

o singură zi între sfârşit şi început...

...a mai rămas o zi din acest an; un an cu bune cu rele, un an în care multe s-au schimbat...a mai rămas o singură zi şi mă gândesc cu drag la toţi care mi-au atins chiar şi pentru o clipă sufletul şi care şi-au găsit loc în el, şi aş vrea ca în noul an să aibă putere să fie ca ceilalţi şi curaj să fie ei înşişi; să aibă putere să-şi ascundă suferinţa şi mult curaj să lupte cu ea, să aibă putere să supravieţuiască şi curaj să trăiască...aş vrea să aibă putere să iubească şi curaj să se lase iubiţi...

minunatele nopţi...

...minunatele nopţi ale colindelor, ale dratinilor strămoşeşti şi ale Crăciunului să vă găsească la ceas de bucurie alături de cei dragi, să vă aducă în suflet iertare şi iubire, şi-n inimă speranţă... 

zăpada din palma mea...

...a nins aşa cum ningea în toate visele mele; a nins două zile cu fulgi mari şi deşi pe care i-am adunat unu câte unu în palma mea şi-n părul meu lăsând-ui apoi să se topească peste pleoapele ochilor mei până în ceas de noapte când fulgii s-au oprit lângă un nor de unde îngerii s-au îndepărtat rând pe rând plecând în căutarea noastră...a noastră, cei de altădată nu cei de acum, lăsându-ne speranţa că ne vom întâlni cândva în singura viaţă ce ne-a fost dată pe acest pământ...

   

ninge iar iubito în absenţa ta...

Ca o despletire de cireşi în mai
        Din copilărie n-a mai nins aşa
              Dacă ai fi cu mine am fugi pe cai

                      Parcă tot pământul e-nvelit de cer

                              Prins de Odiseea fulgilor de nea

                                    Azi mi-e dor de tine ca un mesager

                                          Urmărit de viscol şi absenţa ta

                                                           

Ninge cu argintul coamelor de cai...

    Dacă-aş şti pe unde este umbra ta 

Azi pe sub zăpadă ţi-aş săpa tunel, 

Şi-am reface lumea cum a fost cândva

Într-un vis de sănii şi de clopoţei.

  

hai să-mpărţim ultima zi de toamnă...

"am tras sforile toamnei

şi-am scris strâmb, pe uşă, inventar

acum, hai să-mpărţim toamna

şi la partaj să luăm

o frunză tu, o frunză eu

cinci vise tu, cinci eu 

şi tăcerea, apusul ţi-l dau ţie.

Ploile le voi lua eu, 

iar tu o să ai toate furtunile stoarse 

de ultimele picături de vlagă.

Cu răsăriturile va fi mai greu...

sigur ne vom târgui ca-n piaţă.

Am să ţi le cedez totuşi,

numai ca să-mi laşi mie nopţile

şi toate neîmplinirile mele

de fiecare zi"
                                               Ion Minulesu

mă uit în suflet cu teamă...

photo by grigore alecu

"În fiecare dimineaţă 
 îmi pun maştile pe faţă 
una câte una şi plec la balul mascat
fiecărui trecator îi arăt o altă mască
sunt drăguţă, cuminte, 
sunt tăcută, înţelegătoare
uneori puternică, alteori supusă
mereu veselă, surâzătoare

poftiţi, serviţi, dansez cu viaţa şi îmi fardez zilnic  măştile de nepreţuit

mă întâlnesc mereu cu alte măşti de culori diferite
cu obraji roşii de furie sau albi de nepăsare, cu buzele strânse
măşti suferinde sau blânde cu ochii pierduţi căutând fericirea, bucurii
sau Dumnezeu mai ştie după ce anume răscoleşte fiecare prin fire de praf

măştile-cameleon sunt cele mai periculoase
niciodată nu ştii care e culoarea lor adevărată
îşi schimbă mereu fondul de ten

seara, îmi sterg obosită straturile groase de fard
îmi spăl faţa goală, îmi mângâi buzele care au minţit toată ziua

mă uit în suflet cu teamă aşteptând să mă întâlnesc cu mine
uneori nu mă recunosc m-am obişnuit cu măştile mele

mă privesc în oglindă în inimă văd o făptură frumoasă 

de apă, de aer, de soare şi flori cu râs de izvoare şi părul de nori

lacrimi îmi curg pe obrajii decoloraţi de atâtea zâmbete false
plâng, încet, pe ascuns, pe tăcute pentru faţa de lumină

ea nu va putea merge niciodată la balul mascat..."

Bal mascat - Iohanna Purdea

viaţa...

"Viaţa este singura ta şansă - ia-o în serios!
Viaţa este o frumuseţe - admir-o!
Viaţa este o bucurie - savureaz-o!
Viaţa este o provocare - răspunde!
Viaţa este un vis - adu-l la realitate!
Viaţa este o datorie - îndeplineşte-o!
Viaţa este un joc - joacă-l!
Viaţa este un preţ - preţuieşte-o!
Viaţa este o avere - foloseşte-o!
Viaţa este dragoste - dăruieşte-o!
Viaţa este un secret - dezleagă-l!
Viaţa este o promisiune - înfăptuieşte-o!
Viaţa este un necaz - învinge-l!
Viaţa este un cântec - cântă-l!
Viaţa este o bătălie - luptă!
Viaţa este o aventură - accept-o!
Viaţa este o recompensă - merit-o!
Viaţa este viaţă - TRAIEŞTE-O!..."

gânduri adunate în tăceri...

...a trecut de mult vremea "vorbelor mari" şi a cuvintelor aruncate la întâmplare; a trecut tot ce credea odată că stă în puterea gândurilor ei; a trecut vremea aceea, la fel ca gândurile care o făceau să zâmbească în multe dimineţi şi-i închideau pleoapele peste ochii obosiţi în fiecare noapte...a trecut tot; i-au rămas doar gânduri adunate în tăceri asurzitoare şi cuvinte nerostite care se lovesc de o fereastră închisă fără regrete într-o zi de vară, i-au rămas amintiri care încet, încet, cu trecerea timpului îşi vor găsi un loc într-un colţ al sufletului ei, dar i-au rămas şi multe păreri de rău...
...uneori crede că toate s-au întors împotriva ei ca o pedeapsă pentru greşelile făcute cu gândul, cu vorba, cu voie sau fără voie...cu fiecare zi care trece îşi simte sufletul greu, apăsat de teama zilelor ce vor veni dar şi de o mare dezamăgire...nimic din ceea ce face şi ce spune nu este bine, nimic nu-i mai este pe plac şi oricât încearcă să ascundă, cu fiecare zi care trece se simte mai singură ca oricând în liniştea care ajunge să fie dureros de apăsătoare; tot mai des o cuprinde o stare de neputinţă, o stare de frică care o urmăreşte ca o umbră...

  

clipa de lumină...

''De câte ori toamna
simt ploile încolăcindu-şi braţele
pe după sufletul meu,
știu că undeva în lume
cineva plânge
din pricina unor îndelungate iubiri
nemărturisite.
De câte ori toamna
simt ploile coborând
peste fruntea mea
cu aceeaşi imperturabilă exactitate
precum în clepsidre
nisipul înjumătăţit
știu că undeva în lume
cineva se socoteşte mult mai pierdut
și mai singur
decât mine...''

 George Ţărnea

melodia de colecţie...

...o altă melodie din colecţia mea de suflet, pe care am auzit-o la o oră târzie din noapte când gândurile îşi căutau liniştea ... 

Winter storms have come

And darkened my sun

After all that I've been through

Who on earth can I turn to ?

I look to you

I look to you

And when melodies are gone

In you I hear a song

I look to you...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

''Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă:Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toata viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrazneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfa care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur într-o grotă''.

Octavian Paler

"nu mă călca pe umbră că mă doare"...

(d...) ai un status super, ce-i cu tine la ora asta?

(c...) doar tu eşti poeta! alţii m-au întrebat ce am păţit de am pus aşa status! deci îţi place statusul...eram sigur că tu în primul rând îi vei remarca delicateţea şi apoi orice altceva şi chiar aşa a fost!
(d...) da, deci nu ţi-am înşelat"aşteptările"
(c...) nu, deoarece eşti o romantică şi o finuţă...eşti pătrunzătoare
(d...) oo, ce mult spus...nu ştiu cât sunt din toate astea
(d...) dar îmi place să cred că nu mi-am pierdut, în ciuda tuturor "problemelor" mele simţul ăsta
(c...) crede şi nu te îndoi...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

... poţi merge în continuare, mult timp după ce ai crezut că nu mai poţi; 

... suntem responsabili de ceea ce facem, indiferent de ceea ce simţim; 

... uneori, oamenii de la care te aşteptai să te lovească atunci când ai căzut, vor fi aceia care te vor ajuta să te ridici; 

... nu trebuie să ne schimbăm prietenii, dacă înţelegem că prietenii se schimbă; 

... nu întotdeauna este suficient să fii iertat de ceilalţi, câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi; 

... atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când un prieten te cheamă în ajutor vei găsi în tine forţa să-l susţii.

in memoriam...

Mai vino, mamă

Măcar o dată într-un vis,
Sunt singură şi mă lupt în taină
Mai vino, mamă
Măcar o dată într-un vis,
Închisă sunt într-un abis...

Întinde-ţi braţele spre mine, 

Arată-ţi ochii tăi albaştri

 Şi dojeneşte-mă de bine... 

clipa de lumină...

A fost al tău vreodată vântul

Sau Universul nesfârşit?

Ori soarele din cer luându-l

L-ai dus în mâini la asfinţit?

Ai ascultat în floare merii

Cum înălţau iubirii cânt?

Te-ai contopit în ploaia verii

În braţe fulgerul purtând?

Ai născocit cu ochiul minţii

Cât pot fi toamnele de adânci?

Ţi-ai dăltuit din iarna vieţii

Poteci de soare peste stânci?

Te întreb - Viorica Sălăjeanu

clipa de lumină...

mă apropii de bătrâneţe şi tot ascund

sub haină

scâncetele de copil

Doamne, în urma tuturora mereu

rămân!

melancolia şi golul

îmi sprijină

prea-plinul,

piedicele şi nehotărârea

în locul meu

hotărăsc,

deodată cu spaima

speranţa mă vizitează

un secol încă de-aş mai trăi

nu mi-ar ajunge vremea

să-mi plâng pe pământ,

până la capăt,

viaţa aceasta pe care tocmai o pierd.

Scâncetele mele de copil - Dorin Popa

rânduri din pagini de cărţi...

"Viaţa este o mare învolburată şi acoperită cu ceaţă şi n-o poţi vedea de la mai mult de doi paşi. La ce ne mai foloseşte voinţa, din moment ce suntem asemenea unor marionete lăsate în voia întîmplării? Şi ce rost au sentimentele care ne umplu inima şi gândurile care ne năpădesc mintea? Şi oare nu e mult mai înţelept şi mai comod să fii un om obişnuit, fără personalitate, un om care acceptă viaţa aşa cum e, decît să te avînţi în viaţă cu dorinţa de a modela propria ta existenţă şi tot ce te înconjoară."

Sebahattin Ali - Diavolul din noi

21 octombrie...

...au fost momente frumoase şi urâte prin care am trecut, momente pe care ni le vom aduce aminte multă vreme de acum înainte...

    
  

 voi fi întotdeauna la îndemână, dar niciodată în cale...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

când nu mai poţi suporta prea multă realitate, fugi în visul tău preferat...