tango black sau ultimul tango...

...prima zi de octombrie; o zi rece, întunecată şi ploioasă de toamnă; o toamnă în care tu, te pregăteşti de ultima plecare spre o altă lume, o lume din care eu nu mai fac parte...prima zi de octombrie în care dansăm ultimul tango...un tango trist şi dureros la fel ca şi despărţirea noastră...un tango care acum este doar pentru noi şi despre noi...un tango care va fi martorul unei iubiri trăite în taină, un tango pe care îl vom dansa fără să mai spunem ceva; acum doar ochii o să vorbească  pentru noi, în ei vor fi toate întrebările şi răspunsurile noastre nerostite...în ochii tăi care ascund o mare tristeţe, şi-n ochii mei care cu greu îşi pot stăpâni lacrimile pentru că nu înţeleg de ce, de ce a trebuit să se întâmple aşa....de ce ţie, de ce mie, de ce nouă, de ce acum când ne-am găsit...de ce dansăm ultimul tango?...un tango black care acum este despre dragoste, dorinţă, despărţire şi durere...un tango black în care apropiindu-mă de tine te privesc în ochi cu o dorinţă pe care nu vreau să o mai ascund...o dorinţă din care să înţelegi că atingerea mea vrea să-ţi descopere trupul iar mângâierile mele vor să înveţe fiecare parte a corpului tău...o dorinţă din care să înţelegi că iubindu-te cu disperare şi cu patimă, o să-mi amintesc de fiecare parte a corpului tău, de mirosul pielii, de fiecare cuvânt nerostit...o dorinţă din care să înţelegi că o să-mi fie dor de tine, că o să mă gândesc la tine în fiecare zi în care vom fi despărţiţi şi chiar dacă destinul a fost nedrept cu noi încă odată, o să trecem peste toate obstacolele, peste toată distanţa dintre noi şi "când o să mă cauţi, dacă va fi să fie, o să ne regăsim" pentru că sufletele pereche se regăsesc în timp chiar dacă la început de octombrie au dansat ultimul tango...

cutii cu tangouri şi cravate colorate...

...nu ştie că mi-e dor să-l aud, nu ştie că îmi e dor de vocea lui; nu i-am spus niciodată ce mult îmi place să-l ascult; vocea lui are un ton grav atunci când îmi vorbeşte despre demnitate, principii şi caractere, despre "oameni care pot simţi fără efort şi justificări, situaţii şi momente care vor veni, oameni care pot presimţi dintr-o vorbă sau o înşiruire de idei multe din cele nespuse, netrăite încă"...alteori, când îmi spunea că "el este altfel, diferit de tipuri şi şabloane standard", în vocea lui se simţea o fermitate şi o sobrietate ireproşabilă şi-mi plăcea asta...când îmi spunea "doar ce simţea şi ce credea sufletul lui, că poate înţelege multe despre sufletul, trăirile, drumul avut şi traiectoria celor care intră în atenţia lui", vocea lui devenea blândă şi iubitoare...îmi transmitea o stare de emoţie şi linişte în acelaşi timp; uneori, când vorbeam despre muzica pe care o ascultăm, vocea lui transmitea o stare de bine, de bucurie...îmi amintesc cum odată, îmi spunea râzând, că tangourile lui preferate le ţine în "cutiile cu cravate, care-i sunt tare dragi (tangourile şi cravatele)"...îmi plăcea tonul copilăresc din vocea lui când îi spunea "astăzi să fii cuminte...să nu stai în ploaie...să te întorci repede acasă, deoarece nu vreau să stau singur"...îmi plăcea tot ce venea de la el, îmi plăcea felul lui simplu şi totuşi complicat de a fi...îmi plăcea când se "etala în toată splendoarea şi farmecul lui inegalabil şi inepuizabil", îmi plăcea el...

astăzi...doar muzica să vorbească ..

...sunt momente în viaţa noastră când lucrurile scapă pur şi simplu de sub control şi atunci luăm cele mai neaşteptate şi ireversibile hotărâri; din acel moment, parcă toate şi toţi se întorc împotriva noastră şi nu-ţi mai găseşti cuvintele care să spună tot ceea ce nu ai spus, ceea ce vrei să spui şi nu o mai poţ face...atunci, laşi muzica să vorbească în locul tău...

..."fără tine nu îmi găsesc nicăieri locul.

într-o zi dragostea te va aduce din nou la mine,

dar până atunci voi avea o inima goală,

aşa că va trebui doar să cred

că undeva acolo tu te gândeşti la mine...

                                 până când ne vom saluta din nou

                                 nu ne vom spune adio

                                 până când te voi revedea 

                                 voi fi aici,...

                                 şi dacă timpul e de partea noastră

                                 nu vor mai fi lacrimi vărsate pe drum...

                                 nu ne luam adio,

                                 nu ne luăm rămas bun"...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

" Ce nu putem înţelege şi accepta, nu trebuie în nici un caz să condamnăm, deoarece atunci nu va mai rămâne nimic din noi ...Sau poate doar o mână de cuvinte fără acoperire şi un şablon social omniprezent."

 Iulian V.

din rândurile lor...

“ Sufletul pereche e o oglindă, e ăla care-ţi arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care îţi atrage atenţia asupra ta ca tu să-ţi poţi salva viaţa. Probabil că un suflet pereche adevărat este cea mai importantă persoană pe care îţi e dat să o întâlneşti în viaţă, pentru că îţi dărâmă toate prejudecăţile şi te obligă să te trezeşti. Scopul sufletului pereche este să te scoată din amorţeală, să-ţi ciufulească puţin orgoliul, să-ţi arate care îţi sunt limitările şi viciile, să-ţi deschidă inima, să lase lumina să te pătrundă, să te cunoşti cu adevărat.“

                                                                                              Elizabeth Gilbert

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

 "Unii oameni aşteaptă o viaţă întreagă să îşi găsească sufletul pereche".

clipa de lumină...

" Umblu prin mine
Ca printr-un oraş străin
În care nu cunosc pe nimeni.
Seara mi-e teamă pe străzi
Şi-n după-amieze ploioase
Mi-e frig şi urât.
Nicio dorinţă de-a călători,
Când şi numai trecerea drumului
E aventură,
Nicio amintire din alte vieţi
Întrebării
"De ce-am fost adusă aici?"...
                        Ana Blandiana

din rândurile lor...

„Când ţi-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ţi fie şi mai dor.”
                                                                                      Tudor Muşatescu.

gând pentru o păpădie...

" Eşti stropul meu de-nchinăciune
 prin care-aspir fiece clipă,
când viaţa e deşertăciune,
        lovindu-mă cu a sa aripă. "  
                   

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"...contrar eforturilor noastre, se va întâmpla ceea ce ne este predestinat în toate. Importantă rămâne trecerea noastră prin toate şi împăcarea cu toate. Doar aşa vom rămâne noi înşine". 

                                                                                                          Iulian V. 

din rândurile lor...

"Te-am iubit şi te iubesc cu atat mai deznădăjduit, cu cât ştiu că de-acum n-ai să mai fii niciodată al meu.''                                                                                                                                                  Mihail Drumeş

din această toamnă...

...tu eşti vântul de sub aripile tuturor şi-al frunzelor ce cad în sufletul meu...şi toate poartă durerea din el...
                                                                                      MINUNATA  

     

"...sunt doar o suflare-n fermecatul nai

 cercuri de inferne şi grădini de rai"

din rândurile lor...

''Tu pluteşti ca un vis de noapte deasupra sufletului meu.''
                                                                                  N.Stănescu

clipa de lumină...

"am avut dreptul la trei dorinţe şi o cădere liberă.
sunt aici, printre pământeni...acum

mi-am lăsat cerul şi norii şi văzduhul
doar să te ţin de mână şi să pot pune pasul
lângă pasul tău
                        iubirea dă dreptul la atât de multe,
                        dar în numele iubirii nu am dreptul decât a iubi
                        frumos şi cuminte,
                        fără să uit nici o clipă că în mine
                        trăieşte el
am avut dreptul la trei dorinţe şi le-am anulat
pentru a învăţa să fiu femeie iubită
într-un piept de bărbat ce se rupe în mii de bucăţi
fără să uite nici o clipă că în el trăiesc eu "
                                                 R. Mureşan 

gând pentru o păpădie...

"all that we love deeply
   becomes a part of us"

şi oricât de departe destinele ne-or duce...

                            Prieten drag,
                            Ne cunoaştem de-o viaţă.
                            De ani şi ani, lângă mine te ştiu.
                            Mi-ai dat mereu  cu-n surâs, o povaţă
                            Şi-n ceasul greu mi-ai fost sprijinul viu.
Prieten drag,
Ce-mi aperi drumul în tăcere
M-ai însoţit la fericire şi durere.
Te chem din nou, stând cu gândul de vorbă
La ceas târziu, să mă ierţi dacă-ţi scriu....
                             Îţi aminteşti?
                             Ne întrebam adeseori "Ce e iubirea?"
                             Tu m-ascultai
                             Şi-ţi ascultam la rândul meu destăinuirea...
                             Iubirea? da, e doar un vis îndepărtat
                             Prea îndepartat...
                             Un vis frumos, chiar prea frumos
                             Să poată fi adevărat.
Prieten drag,
Iubirea nu-i aşa departe,
De ani şi ani tăcerea noastră ne desparte.
Dar dacă tu crezi şi acum că iubirea
E un simplu vis, să mă ierţi că ţi-am scrïs.

tu, eşti vântul de sub aripile tuturor...eu, o amintire...lasă-mă să-ţi fiu amintire...

"...Păstrează-mă în ochii tăi
    Să fiu mereu cu tine.
    Azi te iubesc mai mult ca ieri
    Şi mai puţin ca mâine.
                     Şi dacă totuşi mă iubeşti
                     Păstrează-mi amintirea.
                     Şi nu uita că într-o zi,
                     Ţi-am dăruit iubirea!"

                                        I.Minulescu

rânduri din pagini de cărţi...

"Când eşti trist îţi vine să dormi şi să uiţi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale. Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi... Dar când te trezeşti? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou..." 

                                                                     Ionel Teodoreanu - La Medeleni

muzica nopţilor mele...

Tu îţi aminteşti de mine?
Sunt doar o umbră acum...
Aici obişnuiam să fiu, chiar lângă tine.
Câteodată îţi strig numele, sus într-o briză de vară...
Ce n-aş da, să simt lumina soarelui pe faţa mea,
Ce n-aş da, să mă pierd în îmbraţişarea ta...

                       Plutesc de pe o stea distanţă,

                       Vino înapoi, ai milă pentru că iubesc.

Sunt prinsă între două lumi diferite,

                       Mai stau pentru încă o noapte pe pământ...

Tu crezi în vise?
Aşa te-am găsit eu,
Dar nu pot fi descoperită
Până când tu nu iei o gură de speranţă...
Ce n-aş da, să simt lumina soarelui pe faţa mea
Ce n-aş da să mă pierd în îmbraţişarea ta.

                      

poveste...

Pe când eram copil, tatăl meu a făcut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Îmi aduc perfect aminte de lădiţa aceea din lemn lăcuit, montată în perete. Receptorul strălucitor atârna într-o parte. Eram încă prea mic ca să ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit că undeva, înăuntrul acestui aparat, trăia o persoană uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" şi nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea să nu-l ştie.  Alo Centrala putea să-ţi spună numărul oricui şi în plus, ora exactă. Experienta mea cu acest duh închis într-o sticlă a început într-o zi când, în vreme ce mama era in vizită la o vecină, iar eu mă jucam la bancul de scule din pivniţă, mi-am lovit un deget cu ciocanul.

Durerea era teribilă şi nu era nimeni în preajmă care să-mi arate compasiune. Am umblat in jurul casei sugându-mi degetul inflamat până am ajuns la scară. Telefonul! Am târât repede un scaun din sufragerie până în hol, m-am urcat pe el, am scos din furcă receptorul telefonului şi l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat în microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau două, apoi o voce joasă şi clară mi-a ajuns la ureche: 

- "Centrala.".
- "Mi-am rănit degetul..." - m-am smiorcăit eu în telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum că aveam o audienţă.
- "Mămica ta nu este acasă?"- urma întrebarea.
- "Nu este nimeni acasă în afară de mine..."- am bolborosit.
- "Iţi curge sânge?" - m-a întrebat vocea..
- "Nu " - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul şi acuma mă doare tare rău..."
- "Poti să deschizi răcitorul?" - m-a întrebat ea. I-am spus că pot.
- "Atunci ia de acolo o bucăţică de ghiaţă şi ţine-o lipită de degeţel " - spuse vocea.

După aceea am început să chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lecţia de geografie, iar ea mi-a spus unde se află Philadelphia ... M-a ajutat şi la matematică...Ea mi-a spus că veveriţa pe care o prinsesem în parc cu o zi inainte, mănâncă fructe şi alune. A venit apoi o zi în care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "Alo Centrala" şi i-am spus vestea asta tristă. Ea m-a ascultat şi a început să-mi spună lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca să-i liniştească. Am întrebat-o:

- De ce se întâmplă ca păsările, care cântă atat de frumos şi aduc atâta bucurie oamenilor, trebuie să se sfârşească într-o grămăjoară de pene, pe fundul unei colivii?  

Cred că ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet:

- " Wayne, ţine minte întotdeauna, că mai sunt şi alte lumi în care se poate cânta."

Toate astea se întamplau într-un mic orăşel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe când aveam nouă ani, ne-am mutat la capătul celălalt al ţării, la Boston. Îmi lipsea foarte mult prietena mea..."Alo Centrala " rămăsese în cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastră casă. N-am mai încercat să fac acelaşi lucru cu telefonul modern, strălucitor, din locuinţa nouă. Devenisem adolescent, dar amintirea acelor conversaţii din copilărie m-a urmărit pretutindeni ...Adesea, în momente de incertitudine şi neputinţă mi-am reamintit acea seninătate şi sentiment de siguranţă, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cât de răbdătoare de înţelegătoare şi bună la suflet trebuie să fi fost ea, Alo,Centrala, ca să-şi piardă atâta timp cu un mic băieţel ca mine. 

După câţiva ani, am făcut iarăşi drumul către Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat în escala la Seattle. Aveam o jumătate de oră între avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fără să mă gândesc, am format numărul operatorului din oraşelul nostru de baştină şi am spus:

- "Alo Centrala?!"

Miraculos, am auzit aceeaşi voce joasă şi clară, pe care o cunoşteam atât de bine:

- "Centrala."

Nu plănuisem asta, dar m-am auzit spunând: 

- "Poţi să-mi spui cum se scrie cuvântul fix? "

... O pauză lungă. Apoi, vocea aceea catifelată mi-a raspuns: 

- "Cred că degeţelul tău s-a vindecat până acum."

Am râs.

- "Deci tu eşti, într-adevăr"- i-am spus. "Mă-ntreb dacă ai idee cât de mult ai însemnat pentru mine la vremea aceea."

- "Iar eu mă-ntreb," - zise ea, "dacă tu realizezi cât de mult au însemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodată copii şi aşteptam cu bucurie chemările tale, zi de zi..."

I-am spus cât de mult m-am gândit la ea de-a lungul anilor şi am întrebat-o dacă pot s-o mai chem din nou atunci când voi veni să-mi vizitez sora. 

- "Cu placere," - mi-a spus ea. "Întreabă de Sally."

M-am întors la Seattle peste trei luni. O altă voce mi-a răspuns la "Informaţii". Am intrebat de Sally.

- "Sunteţi un prieten?" - m-a întrebat.

- "Da, un foarte vechi prieten... Wayne ..."

- "Îmi pare rău să-ţi spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o jumătate de normă în ultimii ani, pentru că era bolnavă. A murit cu cinci săptămâni în urmă."

Înainte de a apuca să agăţ receptorul, mi-a spus:

- "Un minut, ai spus că te cheamă Wayne ?"

- "Da." - i-am raspuns.

- "Ei bine, Sally a lăsat un mesaj pentru dta...L-a scris pe o hârtie în caz că ai să suni. Ţi-l citesc."

Mesajul suna aşa: 

"Spune-i că sunt şi alte lumi în care se poate cânta. El va şti la ce mă refer."

I-am mulţumit şi am atârnat receptorul. Ştiam la ce se referea Sally. . .

Niciodată să nu subestimezi impresia pe care ai făcut-o asupra cuiva.

rânduri din pagini de cărţi...

" Să găseşti pe cineva pe care să-l iubeşti şi care să te iubească este un sentiment extraordinar. Dar să găseşti sufletul pereche este şi mai grozav. Un suflet pereche este unul care te înţelege ca nimeni altul, te iubeşte ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Se spune că nimic nu durează la nesfârşit, dar cred cu tărie că pentru unii iubirea continuă şi după ce ei nu mai sunt printre noi."

                                                                          Cecelia Ahern - P.S Te iubesc

clipa de lumină...

” Nu-ţi imaginezi ce mult mi-ai lipsit

Nu m-ai căutat prin lume, sau nu m-ai găsit

Îmi doream să te ating, alergam să te prind,

De mână.

Dacă timpul nu a trecut îndeajuns de mult

Să mă iei în braţe să-mi spui că nu te-am pierdut

Şi să ne ascundem de ploi să nu ne găsească iar goi

                                                                     Împreună.

Cât aş vrea să mă iei de mână

Cât aş vrea să fugim împreună

Să zburam spre niciunde, departe de lume

Doar noi doi.”

                    Nicola

o viaţă explicată...

"În prima zi, D-zeu a creat câinele şi i-a zis: "În fiecare zi să stai în uşa casei şi să latri la oricine intră în casă sau trece prin faţa ei . Pentru asta îţi dau 20 de ani de viaţă." 

Câinele a răspuns: "E prea mult timp pentru a sta şi a lătra.Ce-ar fi să-mi dai doar zece ani şi să-i păstrezi pe ceilalti zece?" 

Şi D-zeu a fost de acord. 

A doua zi, D-zeu a creat maimuţa şi i-a zis: "Înveseleşte-i pe oameni cu maimuţărelile tale şi fă-i să râdă. Pentru asta îţi dau o viaţă de 20 de ani."

Maimuţa a zis: "Să mă maimuţăresc 20 de ani? Asta-i destul de mult! Ce-ar fi să-ţi dau 10 ani înapoi cum a făcut şi câinele ?"

Şi D-zeu a fost de acord.

A treia zi, D-zeu a creat vita şi i-a zis: "Tu să mergi toată ziua pe câmp cu ţăranul, să suferi de arşiţa soarelui, să ai viţei şi să dai lapte să poţi întreţine familia ţăranului. Pentru asta îţi dau 60 de ani de viaţă."

Vita a răspuns:" Asta e o viaţă destul de grea, şi tu vrei ca eu să trăiesc 60 de ani? Ce-ar fi să păstrez 20 şi să-ţi înapoiez 40?"

Şi D-zeu a acceptat şi de această dată.

În ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om şi i-a zis: "Mănâncă, dormi, căsătoreşte-te şi bucură-te de viaţă. Pentru asta îti dau 20 de ani."

Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil să-mi dai mie cei 20 de ani ai mei, cei 40 pe care ţi i-a înapoiat vita, cei 10 de la maimuţă şi 10 de la câine, pentru a avea o viaţă de 80 de ani ?"

" Sigur !" a zis D-zeu,"tu ai cerut-o! "

Acesta este deci motivul pentru care în primii 20 de ani mâncăm, dormim, ne jucăm şi ne distrăm. Următorii 40 de ani muncim ca vitele în soare ca să ne întreţinem familiile. După care ne maimuţărim timp de 10 ani ca să ne bucurăm nepoţii. Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei lătrând la toată lumea"...

povestea păpădiei...

..."a fost odată ca niciodată o plantă care-şi dorea tare mult să fie o floare. Tinereţea i-a oferit o corolă aurită de toată frumuseţe pe care ea, însă n-o bănuia. Ba dimpotriva, obişnuia să privească mereu la suratele trandafiri, lalele şi zambile şi spera să ajungă ca şi ele într-o zi: o floare adevărată ca să poată participa cu toată dedicarea la spectacolul multicolor al grădinii. Timpul trecea şi tot privind în jur, comparându-se şi aşteptând, corola sa devenea din ce în ce mai fadă, mai delicată şi mai precară. Pe neaşteptate a venit vântul şi i-a furat, fără să apuce să se dezmeticească, toate petalele. Abia atunci a realizat păpădia că fusese o floare adevărată…

Noi, oamenii, suntem asemenea păpădiei. De aceea, data viitoare când vă veţi dori mult să faceţi ceva, nu lăsaţi vântul nesiguranţei să vină să vă răpească oportunitatea. Amintiţi-vă că aveţi tot ce este necesar pentru a vă bucura şi a vă trăi visul!"

clipa de lumină...

"Noi ne-am iubit în taină, aşa a vrut destinul,
Să nu ne ştim vreodată, ci doar să ne iubim;
Doar timpul ne mai ştie secretul şi suspinul,
Tot el le va ucide, de-o fi să ne-ntâlnim.

Ne-am agăţat de doruri, de vise şi de soartă,
De timpul care trece, de lacrimi şi tăceri;
N-au reuşit nici timpuri, nici dor să ne despartă,
Iubirea mea de astăzi, iubirea mea de ieri.

Din firele de doruri ţi-oi ţese aşteptarea,
Cărarea ţi-oi aşterne cu frunze de pelin,
A plânsului povară, din ochi tăi ca marea,
O iau cu mine-n taină pe drumul spre destin."
                                                      M.Bunget

din rândurile lor...

"Depăşim în doi, ca într-un dans. Când unul iese de pe ring, celălalt e dator să-l aştepte sau să îl tragă înapoi."  - Chris Simion                      

clipa de lumină...

"Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, nici un cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele..."

                                   R. Stanca

povestea clopoţeilor de vânt...

Se povesteşte că odată, demult, trăia retras în munţii din China un maestru. Era vesel tot timpul, şi le zâmbea tuturor celor care îi ieşeau în cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi: 

- Maestre, de unde acest zâmbet continuu pe chipul tău?

- De la clopoţeii de vânt, răspunse maestrul.

- Cum aşa?

- De fiecare dată când sună clopoţeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fără margini! Înseamnă că vine cineva… şi sosirea cuiva, fie şi doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire…

Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărâ să fure clopoţeii. Îi duse în casa lui, îi aşeză la poartă şi aşteptă ca miracolul să se producă. Dar nu simţi nimic când aceştia sunară… Ba mai mult, după o săptămână sunetul clopoţeilor începu să îl enerveze din cale afară!

Când totul deveni insuportabil, cuprins de remuşcări, se duse înapoi la maestrul său să-i înapoieze clopoţeii. Îşi ceru de nenumărate ori iertare, şi când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:

- De ce la mine nu se întâmplă nimic atunci când sună clopoţeii? De ce nu apare bucuria pe care o văd la tine?

- Dragul meu, îi răspunse maestrul, unde ai aşezat tu clopoţeii?

- La poarta casei mele, maestre!

- Ei, vezi? Trebuia să-i aşezi la poarta sufletului tău…

clipa de lumină...

''- Adio, pică frunza
Şi-i galbenă ca tine, -
Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.
                     Şi s-a pornit iubita
                     Şi s-a pierdut în zare –
                     Iar eu în golul toamnei
                     Chemam în aiurare…
- Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică…...''

                            G.Bacovia

melodia de colecţie...

Dar între noi mai e un pas...

Şi daca el a mai rămas,

E vina mea sau dreptul tău la fericïre?

clipa de lumină...

"Ne-am învelit cu-atâta depărtare,
Cu-atâta dor cu-al neputinţei nou;
Mă cheamă iar cu-a gândului chemare
Şi-am să-ţi răspund cu-al inimii ecou.

Să ne-ntâlnim în seara fără clipe,
Închişi în dorul clipelor din noi,
Lăsând tăcerea-n jur ca să ne ţipe,
Ne pese doar că suntem amândoi.

Precum Brâncuşi cu-a lui îngemănare
Ce ţine piatra strânsă pentru veci,
Noi să simţim a braţelor prinsoare,
Fiori nestinşi ai degetelor reci.

Şi ca-ntr-un scris din datina străveche
Cuprins în zicători şi rugăciuni,
Tu să rămâi la sufletu-mi pereche,
Eu umărul pe care să te-aduni."

                           Marin Bunget

clipa de lumină...

"Ne temem
De tot şi de toate.
Ne temem de ploaie,
Ne temem de vânt...
Ne temem de vorbe,
Ne temem de gând.
Ne sperie visul
Ş-apoi îl visăm.
Ne temem de lacrimi
Ş-apoi le vărsăm.
Ne speria vorba
Ş-apoi o rostim.
Fugim de iubire
Ş-apoi o dorim.
Ne temem de "teamă"
Dar n-o ocolim.
Ne speria viaţa...
Dar noi o trăim."

            Marin Bunget

gând pentru o păpădie...

"...aş face dragoste cu tine fără să te ating de teamă
ca nu cumva să destram perdeaua de vise cu tine..."

vreau să fiu toamna ta...

...este o toamnă de poveste cu zile însorite în care soarele alintă ca o atingere de mătase; seară de seară, păsările zboară tot mai sus de linia asfinţitului căutându-şi drumul spre o altă lume...ce mult mi-ar plăcea să împart cu tine toate aceste frumuseţi, dar este o toamnă fără tine...dacă ai veni, ţi-aş pune în păr voaluri de ceaţă, ca să miroşi a toamnă atunci când te strâng în braţe...dacă ai veni, ţi-aş pune pe umeri frunze verzi, galbene, roşii şi ruginii ca să te îmbrac în culorile toamnei...dacă ai veni, ţi-aş pune pe buze roua dimineţilor reci ca să ai gust de toamnă...dacă ai veni, aş aduna pentru tine, una câte una frunzele purtate de vânt, ca să te pot atinge aşa cum vântul le atinge pe ele...dacă ai veni, aş pune lumina apusului de soare în mâinile tale frumoase pentru că vreau să fiu toamna ta...dacă ai veni...ţi-aş arăta cât de mult iubesc toamna...

clipa de lumină...

"Mi-e toamnă, mi-e vis, 

mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.
              Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
              Îmi este durere şi-mi este furtună.
              Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
              Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună. 

                          Şi mi-este departe de tine şi frig. 

                          Şi mi-e amurg şi pustiu. 

                          Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning. 

                          Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu. 

                                       Şi sete îmi este şi iar îmi e dor, 

                                       mi-e rană de cântec în gând. 

                                       Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor 

                                       de ploi prea albastre plângând."

                                                                   L. Mossora 

clipa de lumină...

”N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foşnesc.

N-am să vă spun pe cine aştept, dar aştept.

Inima n-are aripi, dar deseori zboară.

Toate cântecele lumii, toate, s-o ştiţi,

Încap într-un flaut, într-o vioara.”

                                                                                                   Zaharia Stancu

celei mai iubite dintre pământeni...

...în toate nopţile mele de singurătate sunt dincolo de fereastră, undeva în noapte, privindu-te printre ramurile copacilor spre care-ţi întorci din când în când privirea şi printre frunzele care-n curând îşi vor schimba culoarea...în fiecare noapte adorm cu tine-n gând şi te visez râzând de câte ori îţi spun "cât eşti de frumoasă"...în unele nopţi plâng pentru tine şi uneori chiar şi cu tine...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"Când două suflete se iubesc, pot să se mintă prin cuvinte, dar nu şi prin respiraţie sau prin privire sau prin gând." -Chris Simion

clipa de lumină...

''Pe-o margine de vis
s-au oprit culorile toamnei toate…
Pe-o margine de sărut 
te-ai aşezat ca roua dimineţii mele dintâi
când am pipăit culoarea zorilor împreună...
                       Pe-o margine de clipă, 
                       te-am aprins ca pe o candelă în altarul iubirii
                       şi te-am numit OM
                       atât cât să îţi simt sufletul călătorind prin mine
                       ca printr-un labirint.     
                                         Pe-o margine de gest
                                         te-am căutat în formele neştiute
                                         ale norilor bântuiţi de furtună.
                                         Erai aici, demult, de la facerea lumii
                                         aşteptându-mă să vin cu braţele încărcate
                                         de florile pământului răscolit
                                         de prea multa iubire...
                                                               Pe-o margine de suflet
                                                               te-am aşezat
                                                               că să-mi umpli orele de singurătate
                                                               şi să visam împreună la noi,
                                                               cei cu lumina în păr,
                                                               cei cu soarele în mâini,
                                                               cei cu buzele uscate de dor,
                                                               cei care nu cunoaştem
                                                               decât păcatul de a iubi
                                                               infint de departe,
                                                               infinit de mult,
                                                               infinit…
                                                               de infint.''
                                                                             L. Mossora

vreau să fii toamna mea...

...am ştiut întotdeauna că toamna are o emoţie şi o magie deosebită care nu poate fi înţeleasă şi simţită decât de anumiţi oameni, de oameni care pot înţelege multe, dincolo de tot şi de toate...acum ştiu că şi tu iubeşti toamna cu dimineţi reci, cu voaluri de ceaţă care ascund drumuri şi chipuri de oameni necunoscuţi, cu nopţi răcoroase în care pomii îşi leagănă frunzele în tăcere..acum ştiu că şi tu iubeşti toamna, aceaşi toamnă de care şi eu m-am îndrăgostit cândva...acum ştiu că vreau o toamnă cu tine...vreau să fii toamna mea...să-ţi iau de pe buze roua dimineţilor reci, să-ţi simt trupul ca o atingere de aripi şi soare-n amurg...vreau să te-nvălui în doruri arămii ca să te aud doar cu sufletul şi să te iubesc frunză cu frunză...vreau să fii toamna mea...să-mi speli cu ploile tale nesfârşite ochii obosiţi de atâta căutare, să-mi risipeşti cu vântul tău rece toate temerile, regretele şi dezamăgirile adunate în nopţile mele de singurătate...vreau să fii toamna mea, să-mi pui în braţe toate frunzele care cad şi să foşneşti lângă mine ca o mângâiere de toamnă...toamna de care m-am îndrăgostit...

clipa de lumină....

"Şi câtă toamnă e în mine
Şi cât din mine o mai vrea?
Nu mă-ntreba, ci taci şi-ascultă
Şi simte-mi inima din ea.
Şi câtă frunză ruginie
S-a despletit dintr-un regret?
Nu mă privi, doar taci şi-ascultă
Cum toamna-mi tânguie în piept.
Şi câte ploi va plânge cerul
Şi cât din cer, va plânge-n noi?
Nu mă-ntreba, tu taci şi ascultă
Şi lasă toamna să mă ia"...
                                 L.Still

clipa de lumină la început de toamnă...

''Ce toamnă mi-e...!se miră sufletul în mine
Golit de vară şi uitat încet-încet de soare
Să mi-l îmbrac cu frunze parcă-mi vine
Dar nu mai pot acum, ci doar la primăvară...
Ce ruginiu e gândul care-mi rătăceşte
Ca un năuc prin parcul gol şi desfrunzit
Durerea surdă a amintirii îmi trezeşte
Un aprig dor pe care am sperat să-l uit...
Ce gri sunt norii...!se miră sufletul în mine
Şi câte lacrimi va mai plânge cerul lor
Căci banca-i goală...nimeni nu mai vine
Ca-n braţe să mă strângă de mi-e dor...
Mi-e toamna-n prag şi-mi va intra în viaţă
Cu arămiul ei ...şi ploi...şi vânt...
Voi strânge haina peste sufletul ce-odată
Pe-o bancă-n parc o aştepta visând.."

                                         (sursa net)

clipa de lumină...

"De ţi-e dor de mine caută-mă-n mare
Valurile-nalte sigur au ascuns
Perle mici de lacrimi albe şi amare
Pe care cândva ochii mei le-au plâns...
De ţi-e dor de mine caută-mă-n stele
Colţurile lor sigur mi-au furat
Micile amintiri pline de durere
Lăsate de tine după ce-ai plecat...
De ţi-e dor de mine caută-mă-n lanuri
Căci toţi macii roşii au împrumutat
De pe buze gustul suspinelor mele
Pe ele rămase de când m-ai lăsat...
De ţi-e dor de mine caută-mă-n gânduri
Încă-ţi sunt acolo...unde să mă duc ???
N-aş putea zbura fără micii fluturi
Pe care în suflet tu mi i-ai născut...
De ţi-e dor de mine caută-mă-n lume
Într-un colţ al ei te voi aştepta
Paşii să-ţi aud îndreptaţi spre mine
Să ştiu c-ai venit...fără a mai pleca."
                                       (sursa net)

apoi, se aşterne iar liniştea...

apoi, se aşterne iar liniştea...o altfel de linişte însă...

clipa de lumină...

"Azi ţi-am cerşit, puţină răbdare,
Sărutul iertării din spuma de mare.
Şi sus de pe mal, ce valul loveşte
Să-mi dai suferinţa iubirii terestre.

Mi-ai dat de-nţeles, că-s unica rază,
În noaptea tristeţii, în lacrima trează
Dar cum o minune doar trei zile ţine
Atât a durat ce aveai pentru mine.

Dar am jurat în ultima clipă,
Să fiu lânga tine o lacrimă mică
Şi dacă în viaţă rămâi fără lacrimi,
Să-ţi spăl eu obrazul şi chipul cu patimi."
                                                M.Trifu

visul unei nopţi de vară...

...ultimele zile de vară; soarele a trecut de multe ore linia asfinţitului şi din când în când, valurile şterg urmele paşilor din nisip...în depărtare câţiva pescăruşi îşi caută cu disperare perechea...e linişte şi sunt înconjurată numai de pământ, de cer, de stele şi de apă...toate sunt pentru mine, toate mă răsfaţă...nisipul mă ascunde, cerul mă luminează, stelele mă găsesc...sunt eu, melancolică şi visătoare, eu, cu sufletul şi inima pline de speranţă şi emoţie...sunt eu şi întinderea nemărginită a mării...este tăcere, apă, cer şi pământ şi dau toate clipele mele de acum pe clipele unui trecut nu prea îndepărtat şi aş vrea să fii lângă mine...te-am aşteptat prea multe anotimpuri...aş vrea să fii alături de mine cu mâna uitată într-a mea, şi să simţi emoţia din sufletul meu pentru că e semn de iubire...sau, pentru tine nu mai are nici o importanţă...poate totul a fost doar visul unei nopţi de vară...

gând pentru o păpădie...

"Şi-n vremea asta, oare
când eu visez mereu la soare
       - Ce face dorul meu? "        

   "În mine se mai vorbeşte şi azi despre tine." - L.Blaga

clipa de lumină...

"Poartă-mă în suflet
Poartă-mă de mână.
Poartă-mă în ochi, sub clar de lună!

Poartă-mă cu tine.
Poartă-mă de vrei.
Poartă iar în suflet scânteia dragostei!

Poartă-mă pe-un zâmbet,
Pe-o lacrimă-n obraz.
Poartă-mă căci eu te port şi nu te las!"

                                          (sursa net)                  

clipa de lumină...

''Întineresc în fiecare noapte
Şi-mbătrânesc în fiecare zi
Dar ce folos? Că zilele sunt şapte
Iar noaptea numai una poate fi.

Te văd în vise, tânăr, tot mai rar
Şi tot mai rar oglinda o privesc,
Am degete şi suflet în zadar
Să număr am uitat şi să iubesc.

Iar când primesc în dar un vis cu tine
Mă-ntreb ce să-i mai cer lui Dumnezeu
Să te visez o viaţă? Sau mai bine
Să fii o săptămână doar al meu?''
                           Marius Robu

în suflet o să găseşti răspunsul...

...de cele mai multe ori tăcerea spune multe; de cele mai multe ori tăcerea trădează şi întotdeauna, dar întotdeauna tăcerea doare...şi chiar dacă tăcerea spune mai multe decât ai vrea să ştii, tot e greu să înţelegi de ce s-au întâmplat toate, de ce a trebuit să primeşti "încă o lecţie despre oameni"...dar până la urmă accepţi că te-ai înşelat, accepţi că ai fost prea încrezătoare, îţi recunoşti toate greşelile şi mergi mai departe; nu contează cum mergi, important este să mergi, să nu priveşti în urmă şi mai ales să nu regreţi nici un cuvânt pe care l-ai spus, să nu regreţi că ai fost sinceră, să nu laşi durerea din suflet, regretele şi dezamăgirile să te îngenunchieze; eşti o femeie puternică care şi-a acceptat de multă vreme destinul, care a avut curaj să rişte când a dat glas trăirilor şi sentimentelor ei, pe care le-a adunat mai apoi ca pe nişte cioburi fiindcă nu au folosit nimănui; trebuie să mergi înainte, pentru că eşti o femeie puternică care şi-a recunoscut înfrângerile, care deşi a avut parte de multă suferinţă, a rămas un om bun, un om pe care unii au folosit-o, au rănit-o, sau au uitat-o...eşti o  femeie care a rătăcit o vreme printre oameni şi vorbe, dar care a regăsit drumul pe care trebuie să meargă, a regăsit drumul singurătăţii...şi când te vei întreba "cu ce" sau "unde" ai greşit, priveşte atentă în sufletul tău, acolo o să găseşti răspunsul...pentru că, ai un suflet frumos, pentru că ai un suflet bun, şi nimeni nu va putea schimba asta, nimeni nu va putea lua ceea ce simţi, ceea ce ai...

din rândurile lor...

"Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane foarte rare şi deosebite care încearcă să-şi vadă această goliciune." - Osho

clipa de lumină...

''Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta – cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot...

Dezleagă-mi sufletul de vina
Că în curând n-am să-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină''...

                                      E. Farago

tango cu emoţie şi speranţă...

...îţi priveam ochii...erau la fel de frumoşi şi pătrunzători dar acum nu erau trişti; acum între noi era doar tăcere, mai multă tăcere ca oricând, şi acordurile unui tango pe care noi nu l-am dansat niciodată, al unui tango care nu mai era despre noi şi nici pentru noi; ne-am privit în tăcere şi pentru că era "damen tango" m-am ridicat, te-am luat de mână, am închis ochii şi m-am lăsat purtată de tine...dansai la fel de bine ca altădată dar acum braţele tale nu mă mai strângeau, acum mâna ta nu mi-a mai atins obrajii, mâna ta nu m-a mângâiat şi nu m-a alintat...acum, am simţit indiferenţa ta...zâmbeai în timp ce dansai, iar eu îmi doream cu disperare să te strâng în braţe şi să-ţi spun cât de dor mi-a fost de tine dar nu mai aveam putere să fac asta fiindcă simţeam indiferenţa ta cu tot sufletul meu...şi mi-am şters o lacrimă...am plâns, pentru că odată am crezut că toate durerile şi temerile mele vor dispărea, pentru că am crezut într-o iubire care nu a existat şi nici nu va exista vreodată; am plâns la gândul că în tine am găsit emoţie, căldură, înţelegere şi speranţă, tot ceea ce căutam într-un suflet, pentru că "doar sufletele pereche reuşesc să treacă peste erori, asperităţi, neatenţii de o clipă, interpretări grăbite"...am plâns, pentru că "într-o lume ciudată şi rece, uităm să mai fim calzi şi atenţi, tocmai atunci când ajungem la răscruce de vânt", am plâns pentru că ne-am întâlnit prea târziu şi cel mai îndrăzneţ şi nebunesc vis al meu de a-mi găsi sufletul pereche şi de a descoperi împreună o altă lume, nu mi s-a împlinit...am plâns în braţele tale, am visat în braţele tale, m-am minţit în braţele tale, spunându-mi că pentru o clipa suntem două fiinţe cu o singură inimă...că nu dansăm ultimul tango...

clipa de lumină...

''până să te cunosc, am iubit marea.
până să te cunosc, am iubit munţii.
până să te cunosc, am iubit cerul.
până să te cunosc, am iubit iubirea.
până să te cunosc, am iubit cunoaşterea.
te-am cunoscut şi tot ce-am iubit au devenit TU.
tu, acest urlet din adâncul cel mai adânc al fiinţei mele.
te-am cunoscut şi de-atunci,
nu mă mai recunosc."
                              Nicu Alifantis

celei mai iubite dintre pământeni...

...ar trebui să-ţi spun în fiecare zi, că atunci când sunt cu tine durerile şi grijile nu mă pot atinge; ar trebui să ştii, că atunci când sunt cu tine mi se şterge durerea şi încrâncenarea de pe faţă iar cuta subţire de pe frunte dispare; ar trebui să-ţi spun, că atunci când sunt cu tine lacrimile de durere şi supărare sunt oprite de un zâmbet care mi se aşterne pe faţă şi în suflet ca o lumină albă, magică...ar trebui să ştii, că atunci când sunt cu tine şi de la tine îmi iau pacea şi liniştea...

rânduri din pagini de cărţi...

"Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă; dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă, amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc."

                                                              Cella Serghi - Pânza de paianjen

gând pentru o păpădie...

"sunt nopţi în care simt că privim Luna
în aceeaşi clipă  şi-i vorbim de acelaşi dor"

muzica nopţilor mele...

Am visat azi noapte...că am făcut dragoste
Am visat azi noapte...că am fost aproape de tine
Am visat azi noapte...că mă învăţai să iubesc…
Am fost aproape de tine…şi tu aproape de mine
             Te voi învăţa să iubeşti...cu gesturi iubitoare
             Îţi voi spune cuvinte...ce visezi să le auzi...

             Te voi descoperi...pentru prima dată

             Când vei adormi…să adormi aproape de mine.

              Îţi voi arăta noaptea...în toată profunzimea ei

              În acelaşi ocean…vom părăsi această lume 

              Și primul răsărit...va aluneca pe trupul tău 

              Nerăbdător să îţi ofere...alte noi dimineţi...            
Învată-mă ce e iubirea...                                            
      Te voi învăţa să iubeşti
Unde mă vei duce?
      Aici…acolo…peste tot…
Asta cât va dura?
      Va dura...pentru totdeauna

              Te voi învăţa ce e viaţa...cu bucuriile si tristeţile ei

              O voi face uşor...să nu-ţi fie teamă
              Și din primăvara ta atat de pură...se va naşte vara

              Când tu vei deveni femeie…pentru eternitate mea.

              Te voi învăţa să iubeşti...cu gesturi iubitoare

              Îţi voi spune cuvinte…ce visezi să le auzi

              Te voi învaţa din inimă...mângâindu-te cu drag

              Când vei deveni femeie...pentru prima dată…

Învaţă-mă ce e iubirea...
      Te voi învăţa să iubeşti
Unde mă vei duce?
     Aici…acolo…peste tot…
Asta cât va dura ?
      Va dura...pentru totdeauna
                                                Mă vei învăţa? Promiţi?
                                                Îţi jur!

de vorbă cu Timpul...

''Azi l-am luat la întrebări pe Timp…

- De ce ai zăbovit atât de mult Timpule? De ce m-ai lăsat să fiu din nou dezamăgită de oameni?

- Eu nu am zăbovit. Mă miră faptul că nici până acum nu ţi-ai însuşit lecţia asta, cu încrederea în oameni…

- Credeam că am învăţat-o. În spatele bunelor intenţii oamenii au învăţat să îşi ascundă bine adevăratul caracter.

- Aşa este. Eu nu pot schimba cu nimic acest lucru, îl pot doar dezvălui. Însă oamenii îmi dau atât de mult de lucru aşa că pe la unii dintre ei întârzii, iar adevărul devine o rană mare care sângerează continuu, rană pe care tot eu trebuie să o vindec.

- Ce sarcină grea… oare oamenii se opresc vreodată? Din a fi “altcineva” vreau să zic…

- Oamenii nu se opresc niciodată. Ei au impresia că nimic nu-i doboară, că sunt mai presus de tot… numai că viaţa le mai dă uneori câte o palmă şi îi trezeşte. Pe unii. Altora nu le mai dă nici o şansă.

- Știi… eu îţi mulţumesc pentru că la mine n-ai întârziat atât de mult. Uneori am avut senzaţia că te-ai oprit pentru mine sau că ai fost mai răbdător...

- Poate. Sau poate că ţi s-a părut. Uneori eşti atât de naivă… îmi dai senzaţia că ţi-ai creat o lumea a ta, cu totul diferită de cea  în care restul oamenilor sunt aşa cum sunt.

- Mda… cel puţin încerc să o păstrez aşa… altfel.

- Și bine faci.

- Mulţumesc prieten Timp!

- Nu-mi mulţumi. Nu îţi sunt prieten. Din când în când însă îmi place să-ţi mai dau câte o mână de ajutor.

- Atunci mulţumesc oricum!''

 I.Ţalea

prea multă lume între noi...

...între noi s-a pus o lume întreagă şi nu mai ştiu unde, şi cum să te găsesc; nu mai ştiu unde să te caut, unde să-ţi mai spun că mi-e dor; între noi s-a pus lumea şi tot  întunericul nopţilor mele de singurătate şi nu-ţi mai pot spune că timpul fără tine nu mai vreau să fie timpul meu...nu mai ştiu, nu mai am unde să te caut, unde să te aştept...şi mi-e dor pur şi simplu de tine; tu, cel de ieri, cel dintotdeauna, tu cel dintr-un alt colţ de lume...mi-e dor de tine în fiecare zi a lumii mele reale şi nu mai vreau să fie atâtea piedici între noi...prea multă împotrivire, prea mult timp pierdut căutându-te, aşteptându-te...nu mai am timp, nu mai vreau să am timp pentru că nu mai vreau să vină încă o toamnă fără tine şi oricâtă lume ar sta între noi vreau să te iau de mână, să nu-ţi mai dau drumul niciodată şi să te duc într-o lumea diferită de a ta şi de a mea...vreau să te duc într-o lume care să fie doar a noastră, o lume fără "justificări, aluzii, reproşuri şi explicaţii complicate", o lume fără piedici, fără promisiuni şi să-ţi arăt cât mi-a fost de dor...să-ţi dau toată iubirea pe care am adunat-o în tot timpul în care te-am căutat iar tu să-mi spui că nu ţi-e frică de atâta iubire, că ştii ce să faci cu ea, şi apoi să mă laşi să te iubesc aşa cum ştiu, aşa cum mi-am dorit în tot timpul meu....vreau să ne bucurăm de fiecare clipă ce ne-a fost dată în lumea noastră, pentru că de când mi-ai atins sufletul...am ştiut că pe tine te-am aşteptat...

clipa de lumină...

"Există un perete subţire între noi –
Uşor l-am putea sparge de-am dori amândoi…
Eu nu-ndrăznesc dintr-un fel de palidă sfială,
Iar tu din neputinţă sau doar din plictiseală.
................................................................
Ce s-a întâmplat, deodată, deloc nu am habar

Ştiu doar că un perete-ntre noi a pus zidar…
Zidaru-acesta, însă, nimic n-a câştigat –
Doar, poate, că răceala ce-n noi a strecurat

Sau, poate, că zidarul peretele, anume,

L-a înălţat ca unici, dar trişti să fim pe lume…

Cu mâinile murdare de sentimente reci -

Damnat va fi zidarul singur să fie-n veci.

…Există un perete subţire între noi –

Uşor l-am putea sparge, dar poate c-amândoi

Am obosit de viaţă, de nori şi de nimicuri

Şi tot veninul lumii ne-a ars picuri cu picuri…"

                                                Boris Ioachim

clipa de lumină...

"Dacă aş putea aş aduna stele de pe cer,
Ca să-ţi lumineze calea în întuneric.
Dacă aş putea, ţi-aş aduce zâmbetul
Atunci când tristeţea te cuprinde şi ţi-e greu.

Dacă aş putea, ţi-aş aduce lumină din sufletul meu
Atunci când nu găseşti nici o alinare.
Dacă aş putea, ţi-aş aduce cântecul inimii
Atunci când melodia sufletului tău a tăcut.

Dacă aş putea, ţi-aş aduce culorile curcubelui,
Ca să-ţi facă viaţa frumoasă şi plină de iubire.
Dacă aş putea, ţi-aş rosti acele vorbe venite din sufllet,
Atunci când pare că nimeni nu te-nţelege şi nu te-ascultă.

Dacă aş putea, te-aş ajuta să-nţelegi
Că viata e mai frumoasă decât orice imaginaţie a omului.
Dacă ai şti toate câte aş putea,
Ai culege o rază de soare şi mi-ai lumina sufletul
Ca să simt miracolul şi îngăduinţa sufletului tău.
Şi astfel să-ţi pot aduce în fiecare zi
Darurile sufletului meu, fără ezitare."
                                                    Larisa Andreea Iacob

binecuvântaţi animalele...

Coco şi Codi

...de câteva săptămâni Coco, perusul meu galben ca o păpădie, nu mai era la fel de zburdalnic şi jucăuş; a devenit apatic, retras într-un colţ al coliviei; am dus-o la veterinar, dar veştile nu au fost bune...apoi, după multe zile de tratament am văzut-o lângă Codi, frumosul ei partener albastru ca cerul unei zile de vară, din nou zburdalnică şi jucăuşă şi am crezut că răul a trecut...până astăzi, când am găsit-o căzută într-un colţ al coliviei, cu ochişorii închisi şi gheruţele stranse...ca pentru rugăciune...

sfârşit de iulie...

...a mai trecut o lună de vară; o lună cu trei zile de iubire, o luna cu trei zile de magie trăite într-o lume ireală...apoi, au rămas doar zile de aşteptări şi întrebări, zile în care mi-a fost dor de tine în fiecare zi a lumii reale; mi-a fost dor de felul în care m-ai făcut să mă simt, mi-a fost dor de visele mele cărora le-ai dat aripi atunci când le-ai găsit făcându-mă să cred că toate aşteptările mele nu au fost în zadar... mi-a fost dor de tine pentru felul în care m-ai învăţat să-mi "deschid sufletul fără teamă", să nu mai ascund nimic din ceea ce pot da, să înţeleg că tu eşti suflet din acelaşi suflet cu al meu, să înteleg că tu eşti sufletul meu pereche...

…o sa-mi fie dor de tine în toate zilele ce vor veni, pentru că dincolo de dorul meu eşti tu, cu felul tău complicat şi totuşi frumos de a fi; o să-mi fie dor de tine în fiecare zi, pentru că tu m-ai înţeles, tu ai avut răbdare cu mine şi m-ai învăţat că viaţa nu înseamnă doar lacrimi şi durere...o să-mi fie dor de tine, pentru că ştiu că eşti acolo, undeva la mijlocul distanţei dintre vis şi realitate...

 

atunci vei ştii...

"Când iubirea, acel puf de păpădie, ce vine mereu şi pleacă cu primul fir de vânt, va trece şi pe la poarta ta, atunci vei ştii că m-ai întâlnit"...                                                                              

legenda păpădiei...

La începutul lumii Dumnezeu a trimis un înger la toate plantele ca acestea să spună cum vor să arate. Numai păpădia nu ştia ce să-i spună îngerului, aşa că el a mai lăsat-o o zi să se hotărască. În ziua aceea păpădia, rugându-se, a dat cu ochii de soare şi văzând cât e de frumos s-a hotărât să arate ca el, să fie galbenă şi frumoasă ca soarele. Apoi a văzut luna şi s-a răzgândit, vroia să arate ca luna…să fie albă, rotundă, frumoasă. Apoi a văzut şi stelele şi i-au plăcut şi acelea. Când a venit iar îngerul la ea tot nu ştia ce să ceară, pentru că vroia să fie ca soarele, ca luna şi ca stelele…nu era hotărâtă...văzând-o aşa, Dumnezeu i-a dăruit, când înfloreşte, strai de soare-aurit, când se scutură, o lună mică pare, apoi dacă sufli peste ea, steluţe trimite-n depărtare...

clipa de lumină...

"De-ai fi rămas cu mine când au plecat cocorii,
Ţi-aş fi cântat în noapte pe strune de vioară,
O simfonie-albastră, împrăştiindu-ţi norii
Când ploile tristeţii ar fi-nceput s-apară.
Te-aş fi făcut vioară şi ca un acordor
Vindecător de mâna durerilor din tine,
Pe corzile bolnave din sufletul algor
Turnam cu grijă mirul iubirii să te-aline.
Cu trupul meu arcuş, secătuit de dor,
Ai fi cântat din nou cu patimă şi sete,
Doar armonia vieţii, iar focul dirijor
Incandescent în noi cu flăcari violete.
Dar ai ales să pleci, prea lesne şi departe,
Pierdută-i partitura cu muzica dorinţei,
În mine mor izvoare de tine necântate
Şi-n locul lor rămâne doar hăul neputinţei."

                                                             Angelina Nădejde

ploaia dintr-o dimineaţă de vară...

...după o noapte infiorător de călduroasă în care aerul devenise irespirabil, zorii zilei de azi au adus nori negri de ploaie; undeva în depărtare, dincolo de linia apusului, unde noaptea îşi ascunde umbrele, câteva fulgere luminau cerul iar tunetele se auzeau tot mai ameninţător; simţeam cum frica începe să mă cuprindă dar cu toate astea îmi doream din tot sufletul o ploaie torenţială, o ploaie care să răcorească aerul şi pământul ars de razele soarelui...şi apoi, a început...câţiva stropi, un fulger şi apoi tot mai tare, tot mai puternică cu stropi mari şi grei care se izbeau cu furie parcă de pământ; îmi place când ploaia cade drept, întotdeauna mi-am imaginat că sunt  nişte săgeţi aruncate din cer înspre noi... îmi place puterea pe care o au stropii când lovesc pământul, îmi place senzaţia de dominare a tot ce ating ei, îmi place să le simt mirosul proaspăt...

clipa de lumină...

''Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.''

                          Octavian Paler

gând pentru o păpădie...

"Dacă aş muri într-o zi, aş vrea să ştii că ai fost 

cea mai frumoasă întâmplare din viaţa mea"

                   Fiul Risipitor - Radu Tudoran

clipa de lumină...

Am spus cândva,
Că îţi accept tăcerea
Dar n-am ştiut
Ce mult o să mă doară,
Să simt că am pierdut
Tot jocul dintr-o seară.
Câte cuvinte nerostite
O să-mi rămână-n gând,
Şi, cum o să mă strângi în braţe
În nopţile în care plâng?

dimineţi cu miros de alge...

...astăzi mai mult ca oricând mi s-a făcut dor de mare, de imensitatea şi tăcerea ei misterioasă alintată de soarele arzător care-o veghează de la răsărit până la asfinţit; mi s-a făcut dor de dimineţile cu miros de alge, de ţipătul şi zborul isteric al pescăruşilor, de marea agitată uneori şi liniştită alteori...

...mi s-a făcut dor să umblu desculţă prin nisipul udat de valurile  înspumate, mi-e dor de nopţile înstelate în care să mă întind pe nisipul umed şi să-mi plâng o iubire trăită în taină...mi-e dor să-mi deschid sufletul încărcat de multă, prea multă dragoste şi să-mi pun mii de dorinţe, care ştiu că niciodată nu vor deveni realitate...mi-e dor de liniştea absolută  în care să-mi trăiesc ultima iubire pământeană şi poate...ultima speranţă de a mai fi cu tine...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"Cred că tot ce facem în această viaţă, este o continuă căutare. Unii, uneori, găsesc ceea ce eu numesc "Imposibilul posibil". Ceilalţi continuăm să căutăm acel ceva anume, acel suflet pereche, iar la plecare, în singurul bagaj permis luăm cu noi doar amintirile şi gândurile care ne-au fost dragi. Ajungem repede în viaţa următoare, despachetăm, stăm de vorbă cu gândurile pe care le-am păstrat, apoi ieşim nerăbdători să căutăm...Cum ce?! Întreabă-ţi sufletul...El ştie''.

Iulian V.

clipa de lumină...

Mâinile tale mi-au atins fruntea
Luându-mi tristeţea în ele.
Apoi mi-au atins ochii
De unde-au şters o lacrimă,
Ce-mi tremura sub gene...
Mâinile tale mi-au dezgolit umerii
Şi-ncet, tremurând,
Mi-au acoperit sânii
Într-o ameţitoare şi dulce plăcere.
Ţi-am aşteptat mâinile
Mai apoi şi pe coapse
Fără să simt cât mă doare
Atingerea mâinilor tale...

''un început nu este un sfârşit de drum''...

...întotdeauna am crezut şi încă mai cred că "un început nu este un sfârşit de drum"...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"Doar sufletele pereche reuşesc să treacă peste erori, asperităţi, neatenţii de o clipă, interpretari grăbite... Într-o lume ciudată şi rece, uităm să mai fim calzi şi atenţi tocmai atunci când ajungem la răscruce de vânt.''

Iulian V.

povestea sufletelor pereche...

...viaţa ei părea aparent liniştită; în afară de temerile şi grijile cotidiene nimic nu  părea că ar putea să aducă vreo schimbare în ritmul ei de viaţă până în ziua în care îl cunoscuse pe el; un bărbat frumos, înalt, cu ochi negri pătrunzători, îmbrăcat impecabil şi cu un mers de o eleganţă rară...un bărbat care o cucerise din prima zi cu felul lui deosebit de a fi, cu vorbele  lui frumoase; îi spunea "minunato"...ce mult îi plăcea să-i spună aşa chiar dacă ştia că nu e adevărat dar mai ştia şi că nu a alintat-o nimeni niciodată...se gândea la el mai mult decât ar fi vrut să o facă, se gândea la el cu emoţie, cu încântare, cu teamă dar şi cu drag...i se întâmpla ceva frumos, ceva la care visa ea dintotdeauna...i se întâmpla să-l vrea tot mai aproape...

...şi s-au întâlnit în lumea ireală, în lumea cu multă iubire şi cu multă dragoste; s-au întâlnit cu emoţie, cu teamă, cu sufletele pline de căutări şi dorinţe...apoi, s-au luat de mână şi s-au iubit cu disperare dornici să-şi descopere fiecare particică a corpului şi a sufletului lor rătăcit atâţia ani printre iubiri efemere...s-au iubit cu patimă până au luat fiecare parfumul celuilalt...s-au iubit până când el i-a spus "minunea mea"...cu lacrimi în ochi ea l-a strâns în braţe şi i-a spus: "niciodată nu mi s-a spus cineva "minunea mea"...acum simt cu toată fiinţa mea magia acestor cuvinte frumoase, acum simt şi eu că sunt printre oameni pentru că îmi simt sufletul...sufletul pereche...TU eşti sufletul meu pereche...privind-o în ochi el i-a răspuns: iar TU eşti sufletul meu pereche".

rânduri din pagini de cărţi...

„Suntem două libertăţi. Dragostea nu e o umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. [...] Dar dincolo de dragoste eşti liber de-a trăi aşa cum crezi. Prietenii tăi, profesia ta, scrisul tău, capriciile tale îţi aparţin. Nu-ţi cer nici un sacrificiu.[...] Eu îţi cer, adică te rog, să fii tu.”

Lorelei - Ionel Teodorescu

"copila mea duioasă"...

"Avionul de aur mă duce-nspre casă,
unde imi zice mama: Copilă duioasă,
inima fetiţei mele saltă-n sus, atinge stele;
Eu mă bucur să o prind când sare, cade obosită-n braţele mele;"

păreri de rău la ceas aniversar...

...îmi pare rău că am lăsat visul să se năruiască...îmi pare rău că nu am fost înţeleasă şi nu am găsit drumul spre tine...îmi pare rău pentru fiecare cuvânt pe care nu ţi l-am spus...îmi pare rău pentru tot ce nu a fost să fie...

nimeni nu are dreptul...

...nu sunt o femeie uşor de înţeles; ştiu asta; îmi cunosc foarte bine toate capriciile şi defectele dar la fel de bine îmi cunosc şi calităţile; sunt o femeie care a greşit de multe ori, care a repetat unele greşeli şi a doua şi a treia oară din cine ştie ce motiv dar îmi recunosc greşelile şi nu mi-e ruşine să spun "îmi pare rău" şi să-mi cer iertare; sunt o femeie căreia i-a fost călcată în picioare de multe ori încrederea şi bunătatea şi pe care o afectează profund un gest nepotrivit sau un cuvânt aruncat la întâmplare dar cu toate astea continui să am încredere în oameni şi-mi place să cred că însemn ceva bun în viaţa prietenilor mei şi a oamenilor pe care i-am atins pentru o clipă cu o aripă a sufletului meu...sunt o femeie simplă; o femeie cu dezamăgiri, cu temeri, cu multă durere în suflet care îşi doreşte doar pace şi linişte pe poteca ei interioară...

...nu sunt o femeie minunată; sunt o femeie cu multe capricii şi defecte, dar pentru asta nimeni, dar absolut nimeni nu are dreptul să mă facă să mă simt inferioară...ştiu cine sunt, ştiu ce sunt şi ştiu întodeauna să mă retrag când simt că nu mai aparţin unui loc...

liniştea şi pacea mării...

..." când o să ajungi la mare, priveşte-o şi pentru mine; spune-i că îmi este tare, tare dor de ea; spune-i că tu o să te bucuri de ea şi pentru mine, spune-i că tu o să-mi aduci liniştea şi pacea ei şi mai spune-i, că tu o să mi-o aduci aproape"...