...o zi superbă de sfârşit de august în care de la primele ore ale dimineţii am avut o ciudată stare de nelinişte; simţeam chiar o uşoară tristeţe la gândul că mai trece o vară în care nu am reuşit să fac ce mi-am dorit...mi-am spus în gând..."poate vara viitoare" şi mi-am început ziua cu speranţa că o să apară ceva care să-mi schimbe această stare. Îmi sună telefonul; pe ecran apare numele unei bune prietene...primul gând a fost că s-a întâmplat ceva fiindcă mă sună şi apăs cu emoţie tasta de răspuns, dar în telefon nu se auzea nici o voce...era doar un "zgomot ciudat" pe care imediat nu l-am putut defini, apoi vocea prietenei mele care mă întreabă: "auzi???"...şi-n clipa imediat următoare am ştiut...se auzeau valurile mării...ea, era la mare şi pentru că ştie cât de mult iubesc marea, a pus telefonul mobil foarte aproape de valurile mării, astfel încât să le pot auzi agitaţia uşoară, prelungă şi monotonă, să pot auzi cum vin, unu câte unu,"să moară" la malul mării într-o dimineaţă de sfârşit de august...şi am înţeles încă odată cât de mult iubesc marea...
marți, 18 august 2009
joi, 13 august 2009
frumuseţea perlelor...
...perlele sunt răni vindecate...o stridie care nu a fost rănită, nu poate produce perle; perlele, sunt produsul durerii..rezultat al pătruderii unei substanţe străine şi nedorite în interiorul unei stridii, cum ar fi...un grăunte de nisip.
În partea interioară a stridiei se găseşte o substanţă lucioasă numită sidef ( aragonit)...când un grăunte de nisip intră în stridie, celulele de sidef încep să lucreze şi astupă grăuntele de nisip cu multe straturi de sidef pentru a proteja corpul stridiei, fără apărare...rezultatul?...se formează o frumoasă perlă...
...o stridie care nu a fost niciodată rănită, nu poate produce perle, pentru că perla este o rană cicatrizată.
Te-ai simţit vreodată rănită de cuvintele cuiva, ai fost acuzată că ai spus lucruri pe care nu le-ai spus, ai fost vreodată obiectul indiferenţei ?...atunci produce o perlă...acoperă-ţi rănile cu câteva straturi de iubire...
Majoritatea oamenilor, învaţă să cultive resentimente, lăsându-şi rănile deschise alimentându-se cu sentimente negative care împiedică leziunile să se cicatrizeze...
...în viaţa adevărată vedem multe stridii goale, nu pentru că nu au fost rănite, ci pentru că nu au ştiut să ierte, să înţeleagă şi să transforme o durere în iubire...
miercuri, 5 august 2009
să nu uiţi...
Oamenii s-ar putea să nu-şi amintescă exact ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, dar întotdeauna îşi vor aminti cum i-ai făcut să se simtă...
duminică, 2 august 2009
"mlădiţe (...)" numărul 17-18 din aprilie 2000
...căutând printre amintiri , întotdeauna găseşti ceva care să-ţi amintească de ceva sau de cineva; zilele acestea, am găsit într-un sertar, o revistă din anul 2000, în care au fost publicate aceste versuri, scrise de cea mai iubită dintre pământeni...
"Sunt gri de ploaie şi gri de soare
Mi-a pieptu- obosit de-o gri suflare
E totul în jur absenţă şi gri
E gri dreptul meu crunt de-a iubi.
Cerul e...gri şi oamenii plâng
Şi raze tot gri din soare răsfrâng
Pădure de suflete gri văd în jur
Şi lumea mă-ntreabă: "De ce gândeşti sur"?
..."stupidă-ntrebare"- gândesc şi mă-ndrept,
Spre casa ce gri m-apasă pe piept"
Să am doar eu planeta mea.
Dar am ajuns jos pe Pământ
Şi sunt acum ceea ce sunt.
Ce sunt? Un vis, o respiraţie un abis,
Un ochi ce -abia acuma s-a deschis...
Ce văd? Văd aripi de iubire,
Un om, o lume ...sunt iubire...
Eu- Alina Vasilescu
"Sunt gri de ploaie şi gri de soare
Mi-a pieptu- obosit de-o gri suflare
E totul în jur absenţă şi gri
E gri dreptul meu crunt de-a iubi.
Cerul e...gri şi oamenii plâng
Şi raze tot gri din soare răsfrâng
Pădure de suflete gri văd în jur
Şi lumea mă-ntreabă: "De ce gândeşti sur"?
..."stupidă-ntrebare"- gândesc şi mă-ndrept,
Spre casa ce gri m-apasă pe piept"
Gri - Alina Vasilescu
De-aş putea să fiu eu durerea ta, să ard întreagă...
De-aş putea să mă nasc seara în ochii tăi ,
în existenţa mea efemeră
de lacrimă muribundă, ţi-aş stinge suferinţa
ce-ţi mocneşte sub pleoape.
De-aş avea puterea, ţi-aş descânta fericirea pe frunte
cu petale de crin,
ca să nu simţi vreodată apăsarea singurătăţii.
De-aş zbura, ţi-aş aduce Steaua Nordului
să-ţi lumineze calea.
De-aş putea, m-aş transforma într-un copac
şi ţi-aş da umbră,
într-un pârâu şi ţi-aş răcori fruntea.
De-aş putea, m-aş mistui într-o suflare
şi te-aş lăsa să mă inspiri
ca să-ţi rămân mereu în interior.
De-aş putea, pe toate le-aş face pentru tine...
De m-ai lăsa...
De-aş putea-Alina Vasilescu
Aş vrea să fiu o steaSă am doar eu planeta mea.
Dar am ajuns jos pe Pământ
Şi sunt acum ceea ce sunt.
Ce sunt? Un vis, o respiraţie un abis,
Un ochi ce -abia acuma s-a deschis...
Ce văd? Văd aripi de iubire,
Un om, o lume ...sunt iubire...
Eu- Alina Vasilescu
Un ţipăt de furie pe spumă de stea
Nebunie de aripi de inimă grea
Cernând prin durere la lacrima mea...
Răzbate spre-nalt tulburând liniştea.
Pornire spre zbor pe-un vânt lin de vară
Ce-mi place răcirea din suflet să piară!
Iubesc! E-atât de mare nebunia?
Iubesc un om, o floare, măreţia
Naturii ce-mi ascunde poezia...
Zbor - Alina Vasilescu
luni, 27 iulie 2009
cinema...la mine acasă...
...la unul din cinematografele din oraş, se anunţa pentru perioada 17 - 23 iulie, filmul love in the time of cholera, un film despre care, draga mea Amelia mi-a vorbit de mult timp şi pe care îmi doream să-l văd; am hotărât cu cineva drag mie, să mergem să-l vedem în una din zilele programate...dar, cum întotdeauna există un DAR, nu ştiu din ce motive filmul a fost anulat...bineînţeles că mi-a părut rău, dar...cum întotdeauna există un dar, cineva drag mie, a făcut în aşa fel încât să mă pot bucura totuşi de filmul preferat; a organizat un "cinema la mine acasă" şi astfel timp de o săptămână m-a răsfăţat cu filme foarte, foarte bune (unele din ele m-au întristat până la lacrimi), cu documentare despre iarna şi toamna în Yellowstone, cu spectacolul Midnight Sun de la Cirque du Soleil , cu Beijing Olympics '08 Torch&Fireworks şi chiar un film de desene animate...
...filmul urmăreşte povestea unui bărbat romantic pe nume Florentino, care o iubeşte pe Fermina, fata visurilor sale; el îşi petrece 50 de ani din viaţă încercând să îşi construiască o reputaţie şi o bună-stare materială, astfel încât într-o bună zi să o poată avea pe cea pe care o iubeşte...
...Allie Hamilton şi Noah Calhoun s-au întâlnit intr-o seara la carnaval si se indragostesc. Parintii ei nu consimt legatura fiicei lor, deoarece familia lui Noah nu este suficient de bogata si cunoscuta, si hotarasc sa se mute departe cat mai departe de Noah.
Allie a asteptat mult timp ca Noah sa ii raspunda la scrisori, dar dupa mai multi ani hotaraste sa se logodeasca cu Lon, un chipes soldat american.
Macinata inca de dragostea pe care o nutreste fata de Noah, Allie se decide sa ii faca o vizita acestuia si constata ca sentimentele lor sunt inca vii. Acum este momentul ca Allie sa se decida intre Noah si proaspatul ei logodnic.
...filmul foloseste hiturile formatiei ABBA pentru a spune povestea lui Sophie Sheridan, o fata care are o singura dorinta: sa descopere cine este tatal ei. In ajunul nuntii ei, Sophie vine acasa cu trei barbati, Sam, Bill si Harry cu care mama ei, Donna, a avut aventuri in urma cu douazeci de ani, in timpul unei vacante in Grecia.
...actiunea se petrece in anul 2070. Neo lucreaza ca functionar la o companie. Din ce in ce mai des, el intalneste termenul de "Matrix" in timpul calatoriilor sale in spatiul cibernetic. Incercand sa afle semnificatia acestui termen, el o va cunoaste pe Trinity, care il duce intr-o lume necunoscuta, in care sa poata afla adevarul. Aici, Neo face cunostinta cu Morpheus, care ii va dezvalui un adevar cutremurator. Ceea ce pare real in viata oamenilor, nu este altceva decat imaginatia lor, ei fiind victime ale unui program ce creeaza o realitate virtuala
...un musical gen Moulin Rouge, hipercromatic, o poveste de dragoste, cu coregrafii spectaculoase, realizate de faimoasa Farah Khan, regina maestrilor de dans de la Hollywood. Pentru ca totul (probabil) este dragoste, sunet, miscare ritmata si culoare....
...o sefa-bucatar, Kate (Catherine Zeta Jones) isi traieste viata ca si cum ar conduce o bucatarie, cu o intensitate care captiveaza si intimideaza pe oricine din jurul ei.
Cu o precizie fara cusur, conduce fiecare tura, coordoneaza sute de meniuri, prepara sosuri delicate, asezonand fiecare fel de mancare intr-un mod absolut perfect.
Perfectionismul si organizarea ei sunt puse la incercare atat acasa, cat si la lucru: un nou bucatar, Nick, intra in echipa, iar stilul lui agitat pune la incercare precizia si calmul lui Kate, iar acasa Kate este data peste cap de vizita nepoatei ei de noua ani, Zoe.
...Landon Carter si prietenii sai sunt cei mai cool pusti dintr-un liceu din Beaufort. Poarta hainele adecvate, conduc masinile potrivite si intra in bucluc atat cat sa-si asigure o reputatie de rebeli. Jamie Sullivan e opusul lor – nimic nu pare cool la ea. E fiica predicatorului si poarta haine care-i ascund formele si acelasi pulover in fiecare zi. Indura zeflemeaua lui Landon si a prietenilor sai cu un zambet, intotdeauna vazand numai lucrurile bune din oameni. Atunci cand o farsa a lui Landon si a gastii sale se termina cat se poate de prost, directorul il condamna pe baiat sa aiba grija in weekend-uri de un elev necajit si sa lucreze la piesa scolii, activitati in care e si Jamie implicata. E timpul sa mai intalnesti si altfel de oameni spune directorul. Si putine persoane sunt mai diferite de cinicul si necredinciosul Brandon decat Jamie. Fata canta in corul bisericii, poarta intotdeauna o Biblie la ea iar ambitia ei este sa asiste la un miracol. Cei doi petrec din ce in ce mai mult timp impreuna, Landon devine intrigat de candoarea fetei care vede frumosul in toate si are o incredere nelimitata in oameni si in lume. Curand, baiatul descopera ca s-a indragostit de fermecatoarea marginalizata pe care el si prietenii sai obisnuiau s-o ostracizeze zilnic. Atunci cand circumstante potrivinice le ameninta dragostea, Landon ramane de partea ei si incearca s-o ajute sa-si indeplineasca visele...
...scenariul filmului spune povestea unui barbat care decide sa isi schimbe viata spunand "DA" oricarei situatii de care se loveste. Aceasta atitudine pozitiva il va transforma in victima unor aventuri comice ce ii vor da viata peste cap...
...o poveste uluitoare ce incepe cu intrarea lui Max intr-un magazin pentru a-si vinde trompeta. Inainte de a se desparti de ea simte nevoia sa cante o ultima melodie. Vanzatorul o recunoaste si astfel incepe fabuloasa poveste a lui 1900; un copil orfan care creste intr-o persoana uluitoare.
Filmul reuseste in acelasi timp sa fie direct si simbolic, simplu si puternic, ... intr-un cuvant: memorabil...
...in atmosfera inceputului de secol al XX-lea, in inima Vienei, un magician misterios, Eisenheim aduna tot mai multa lume la reprezentatiile sale. Spectacolele, la limita dintre manipulare si stiinta, atrag atentia Printului mostenitor Leopold (Rufus Sewell), care vede in popularitatea crescanda a lui Eisenheim o amenintare la adresa puterii lui.
Exista insa o miza si mai mare in confruntarea, tacuta deocamdata; intre cei doi. Logodnica printului, Sophie von Teschen (Jessica Biel), este indragostita inca din adolescenta de magician. Ca sa scape de rivalul sau, Leopold ii ordona inspectorului Uhl (Paul Giamatti) sa sa gaseasca dovada faptului ca acesta esteun impostor.
Intre cei doi puternici ai Vienei, fiecare in maniera lui, incepe o lupta stransa, care ne aduce aminte de alt cuplu concurential al marilor ecrane, acela din "Prestigiul"...
... filmul urmareste povestea unui tanar (Christensen) dintr-un camin cu probleme care descopera ca are puterea de a se teleporta. In cautarea omului care crede el ca e responsabila pentru moartea mamei lui, pustiul atrage atentia Agentiei Nationale pentru Securitate dar si altora cu aceeasi putere. Mai tarziu acesta descopera ca darul sau exista de secole bune si se gaseste astfel prins intr-un razboi ce dureaza de mii de ani intre cei care se pot teleporta si cei care au jurat sa ii ucida...
...un adolescent crescut şi educat într-un mic orăşel din Texas, de bunicii săi, total izolat, fără prieteni sau colegi de şcoală, deosebit de inteligent, suferă de albinism: piele albă, ochi aproape roz, absenţa părului. Corpul său produce efecte ciudate în relaţia cu electricitatea, radioul şi televizorul se opresc, iar în timpul unei furtuni cu fulgere, el seamănă cu un obiect luminos ce vibrează continuu. Odată cu moartea bunicilor, băiatul este trimis într-o instituţie locală, alături de alţi tineri. Aici însă adaptarea lui este imposibilă, căci oamenii obişnuiţi îi acceptă cu greu pe toţi cei ce sunt altfel. O magică pledoarie cinematografică în favoarea ideii de toleranţă...
...acestea au fost filmele pe care le-am văzut într-o săptămână de "cinema la mine acasă"...toate filmele m-au încântat, toate filmele au avut subiecte foarte bune, imagini superbe, coloane sonore de excepţie; melodia din finalul filmului "Perhaps love" mi-a plăcut în mod special şi pentru asta, am să pun aici traducerea versurilor acestei melodii...
...pas cu pas, o alegere e făcută
rând pe rând, întrebările primesc răspunsuri...
Sorţile se suprapun, planurile se împletesc
Un labirint fără o ieşire
Luna e plină, o dorinţă e îndeplinită
un sfârşit perfect.
Luna e înnourată, o dorinţă e irosită
o întorsătură a sorţii.
Mă balansez deasupra,
dar nu nimeresc calea ta...
Uit de alegerile noastre trecute
Las să plece eforturile de-o viaţă.
uit, nu uit...
Împletire, devastare
e plecată, nu e plecată...
O păpuşă a sorţii, cu un crez puternic
Lăsând în urmă această poveste
prea uşor să se ţină tare, prea târziu să regrete
Prea greu să fac cale întoarsă...
dă-mi drumu,
Prea greu să merg înainte
dă-mi drumu,
Rolul meu nu-mi dă de ales
sunt aşezat pe margine
trag aer adânc...
Eu nu sunt libertatea ta
Norul de deasupra mă cheamă
Pentru tine îmi voi îmbrăţişa destinul...
dă-mi drumu...
Lasă-mă să-ţi fiu amintire !!
În final am realizat povestea noastră de iubire
O poveste de iubire ce nu o voi putea uita vreodată...
În final am dreptul la amintirile mele
Balans aici...balans acolo...
nicicum vreodată uitat...
duminică, 19 iulie 2009
cât de singuri suntem...
"...cât de singuri suntem! cât de singuri ajungem întotdeauna, mai ales atunci când avem nevoie de ajutorul altora"
"...zilele se adună în ani...dar ce e mai important se conservă; puterea şi determinarea nu au vârstă. Spiritul e cel care îndepărtează pânzele de păianjen...dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te vie. Dacă ţi-e dor de ce făceai, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp... Mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai in tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată..."
luni, 13 iulie 2009
pentru că, pur şi simplu...
...pentru că e vremea vacanţelor, pentru că e vremea să asculţi strigătul pescăruşilor şi al mării care spune atâtea şi-atâtea poveşti,...pentru că e vremea să stai seara, pe nisipul ars de soare şi să priveşti cum soarele se pierde într-un asfinţit de poveste... pentru că, pur şi simplu ador marea...
...şi pentru că nu se putea altfel, cineva care ştie cât de mult iubesc marea mi-a adus în urmă cu cinci ani, într-o sticlă (de coca-cola din aceea de jumătate) apă din mare; am mai primit atunci o scoică şi nisip din mare, pe care le-am aşezat într-un bol de sticlă în aşa fel încât scoica pe care am desfăcut-o puţin, să pară că iese din nisip ...bineînţeles că le am şi acum ...şi chiar dacă au trecut cinci ani, scoica şi nisipul păstrează încă mirosul de sare, de peşte...mirosul unic al mării...duminică, 12 iulie 2009
clipa de lumină...
''În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.
Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;
Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.
În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare''...
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.
Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;
Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.
În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare''...
Romulus Vulpescu
luni, 6 iulie 2009
in memoriam - cincizecişipatru...
6 iulie 1955 - 6 iulie 2009
"Şi dacă din când în când
O să mă primiţi în gând,
Voi fi aproape de voi...."
joi, 2 iulie 2009
clipa de lumină...
''Am greşit c-am încercat sã te visez
Şi chiar mã-ntreb de ce te mai pãstrez
În gândul meu ? ... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte...
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Sã te ascund ... durerea-i mult prea mare !
Şi mã tot pierd în somnul ce mã iartã
Cã bântui peste tot cu a mea soartã...
Chiar am greşit cã n-am dorit sã pleci ?
Mã urmãresc secundele prea reci
În care aşteptam zãmbetul tãu
Ca pe-o luminã a sufletului meu .
Şi-am aşteptat, dar n-am gãsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis ...
Poate gresesc cã-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred cã-ţi pas-acum de ea...
Mã-ntreb şi-acum de ce te mai pãstrez
În gândul meu şi încã te visez ...
Greşeala mea a fost cã te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplinã
Îţi voi trimite o razã de luminã,
Te va-mbrãca-n albastru infinit,
Iar eu mã voi ierta cã te-am iubit ''…
Şi chiar mã-ntreb de ce te mai pãstrez
În gândul meu ? ... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte...
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Sã te ascund ... durerea-i mult prea mare !
Şi mã tot pierd în somnul ce mã iartã
Cã bântui peste tot cu a mea soartã...
Chiar am greşit cã n-am dorit sã pleci ?
Mã urmãresc secundele prea reci
În care aşteptam zãmbetul tãu
Ca pe-o luminã a sufletului meu .
Şi-am aşteptat, dar n-am gãsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis ...
Poate gresesc cã-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred cã-ţi pas-acum de ea...
Mã-ntreb şi-acum de ce te mai pãstrez
În gândul meu şi încã te visez ...
Greşeala mea a fost cã te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplinã
Îţi voi trimite o razã de luminã,
Te va-mbrãca-n albastru infinit,
Iar eu mã voi ierta cã te-am iubit ''…
Mariana Kabbout
marți, 30 iunie 2009
clipa de lumină...
''Mã-nec în lacrimi de argint ca-ntr-o minune ce mã doare,
Mã-nalţ spre cer şi-apoi mã mint c-am fost mai mult decât o floare
Şi am trãit o viaţã-n care tu n-ai ştiut cã totuşi sunt
O clipã mult prea trecãtoare. Ţi-am fost un cer. Mi-ai fost pãmânt.
M-aruncã adormitã iarba într-un parfum necunoscut
Tãcerea ta loveşte-n mine exact asa cum n-aş fi vrut.
Te caut prin petale albe în trandafirul de demult,
Ce a pãstrat iubirea noastrã într-un sonet ce-l mai ascult..
Am luat din viaţã cu rãbdare iubirea care mi-ai trimis,
Şi m-am pierdut în nepãsare aşa cum poate mi-a fost scris...
Mã-neacã-n noapte o iubire şi mã sufoc când nu o am,
Mã-mpiedic printre frunze moarte pierdute de bãtrânul ram.
În cerul meu e iarãşi noapte, nu mai gãsesc al tãu pãmânt ...
Te aflu-n douã triste şoapte şi-mi amintesc cã totuşi sunt
Mai mult decat o floare albã şi voi trãi mai mult de-o zi ,
Mã voi hrãni c-o amintire a unei clipe prea târzii...
Mã-nec în lacrimi de argint şi-n fericirea trecãtoare,
Pãstrez în suflet o iubire, chiar dacã uneori mã doare''...
Mã-nalţ spre cer şi-apoi mã mint c-am fost mai mult decât o floare
Şi am trãit o viaţã-n care tu n-ai ştiut cã totuşi sunt
O clipã mult prea trecãtoare. Ţi-am fost un cer. Mi-ai fost pãmânt.
M-aruncã adormitã iarba într-un parfum necunoscut
Tãcerea ta loveşte-n mine exact asa cum n-aş fi vrut.
Te caut prin petale albe în trandafirul de demult,
Ce a pãstrat iubirea noastrã într-un sonet ce-l mai ascult..
Am luat din viaţã cu rãbdare iubirea care mi-ai trimis,
Şi m-am pierdut în nepãsare aşa cum poate mi-a fost scris...
Mã-neacã-n noapte o iubire şi mã sufoc când nu o am,
Mã-mpiedic printre frunze moarte pierdute de bãtrânul ram.
În cerul meu e iarãşi noapte, nu mai gãsesc al tãu pãmânt ...
Te aflu-n douã triste şoapte şi-mi amintesc cã totuşi sunt
Mai mult decat o floare albã şi voi trãi mai mult de-o zi ,
Mã voi hrãni c-o amintire a unei clipe prea târzii...
Mã-nec în lacrimi de argint şi-n fericirea trecãtoare,
Pãstrez în suflet o iubire, chiar dacã uneori mã doare''...
Mariana Eftimie Kabbout
''Mai lasă-mi timp, tu viaţă, să prind ziua de mâine,
Şi poate dup-aceea voi accepta să mor...
Deşi poate-i mai bine să mor azi ca un câine,
Decât prea obosită de-atâta of şi dor.
Nu mă-ntreba de cine mi-e dor... nu ştiu a spune...
Ştiu doar că nu pot locul să mi-l găsesc nicicum.
Să fie oare vina iubirii prea nebune,
Ce mi-a topit fiinţa de n-a rămas nici scrum ?
Nu cred că vrei răspunsuri, cum nicio întrebare
Nu pui când dai năvală şi cureţi tot din jur...
Dar de ce crezi, tu viaţă, că nu aş fi în stare,
Din sacu-ţi plin de veacuri, o zi doar să mai fur ?
Nu-s hoţ de meserie, sunt doar o pasageră
Şi-atât de obosită-s...tu să adormi n-ai vrea?
Promit, nu-ţi fur desaga, nu vreau din ea o eră,
Dar ziua cea de mâine îţi jur, va fi a mea''.
Mariana Kabbout
luni, 29 iunie 2009
după un anumit timp...
"După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să înveţe că sărutările nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi cu ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui “mâine” este prea nesigur pentru a face planuri … şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumatatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-si împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă…şi cu fiece zi învaţă.
Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovăraşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil că niciodată prietenia nu va mai fi la aceeaşi intensitate. Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ. Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai. Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt… Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.
Dar din păcate, se învaţă doar cu timpul"
…Jorge Luis Borges
vineri, 26 iunie 2009
bloody friday....
...de mult nu am mai avut o zi de vineri atât de urâtă; şi vremea de afară este la fel ca şi starea mea...e o atmosferă apăsătoare, e înnourat, totul în jur e gri iar "valuri" de ceaţă plutesc aiurea; o vreme care ajută din plin starea de deprimare pe care o simt; e o senzaţie ciudată de teamă, de nelinişte, de aşteptare...o senzaţie că nu mai este nimic de făcut, nimic de schimbat...o ciudată senzaţie de sfârşit...
miercuri, 24 iunie 2009
amintiri din dulapul cu haine ...
...vine o vreme în viaţa noastră, când, la fel ca şi noi, hainele lasă în urmă doar poveşti; poveşti frumoase sau triste, care la rândul lor vor fi sortite uitarii. Zilele astea a trebuit din nou, să deschid un dulap cu haine şi să scot de acolo una câte una "o amintire"...o cămaşă de culoare albastră, care purta încă mirosul parfumului preferat...şi-mi aminteam cât de bine i se asorta cu ochii...un sacou de culoare neagră pe care-l purta cu atâta eleganţă...fiecare haină pe care o scoteam din dulap "avea o amintire", fiecare haină îmi spunea ceva...am trăit în câteva ore emoţii puternice iar prin gând mi-au trecut amintiri de o viaţă, ... am mai făcut asta cu mulţi ani în urmă şi-mi amintesc că a fost la fel de dureros şi de greu să deschid dulapul cu haine...
duminică, 21 iunie 2009
clipa de lumină...
''Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui.
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte...
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui,
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte.
Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu...
E viaţa asta scurtă pe care n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu,
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot.
Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată,
Căci sunt a nimănui... a mea încă mai sunt...
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată,
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt.
Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi...
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare ?
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi ?
Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui..
Şi-n clipa cea din urmă să uiţi c-am existat !
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui,
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat .''
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte...
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui,
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte.
Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu...
E viaţa asta scurtă pe care n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu,
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot.
Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată,
Căci sunt a nimănui... a mea încă mai sunt...
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată,
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt.
Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi...
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare ?
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi ?
Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui..
Şi-n clipa cea din urmă să uiţi c-am existat !
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui,
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat .''
M. Kabbout
miercuri, 3 iunie 2009
viaţa nu se măsoară în numărul de respiraţii din fiecare moment, viaţa se măsoară după momentele care îţi taie respiraţia...
De ce măsura iubirii este pierderea ei?". De ce odată cu pierderea iubirii realizăm care a fost de fapt măsura ei? Întrebări peste întrebări, gânduri fugare, analize intense şi până la urmă, foarte puţine răspunsuri.
O foarte puternică poveste de dragoste, Scris pe trup este, după declaraţiile autoarei, o descoperire a sinelui prin metaforele dorinţei şi ale bolii. Un roman intens, ca o scrisoare de dragoste, în care personajele se caută neştiind că există, se găsesc într-o noapte ploioasă şi se iubesc nebuneşte, pentru că până la urmă să rătăcească iremediabil drumul unul spre celalalt. Un adulter văzut din perspectiva amantului, iubirea văzută ca un limbaj Braille inscripţionat pe trup, descifrabil însă doar dintr-un anumit unghi, ca un cod secret, urma tuturor iubirilor epuizate si pierdute. Amanţii nu se supun la ceea ce se aşteaptă de la ei, ci îşi trăiesc sentimentele independent şi intens.
...după această prezentare a cărţii, nu e greu de înţeles de ce alegi să o cumperi şi mai ales, de ce alegi să o faci cadou...cu următoarea dedicaţie: life is not measured by the breaths you take every moment, life is measured by the moments that take your breath away...
un moment din viaţă....
Vine un moment în viaţă când realizezi
Cine contează,
Cine nu a contat niciodată,
Cine nu va mai conta...
Şi cine va conta întotdeauna...
...nu îţi face griji pentru oamenii din trecutul tău; există un motiv pentru care nu au ajuns să fie prezenţi în viitorul tău...
Cine contează,
Cine nu a contat niciodată,
Cine nu va mai conta...
Şi cine va conta întotdeauna...
...nu îţi face griji pentru oamenii din trecutul tău; există un motiv pentru care nu au ajuns să fie prezenţi în viitorul tău...
joi, 28 mai 2009
amintirile acelor vremuri...
...din ziua în care am văzut interviul cu Luigi Ştefan Varga, am avut în gând multe din amintirile acelor vremuri în care am avut norocul să-l cunosc personal; îmi amintesc că atunci am fumat pentru prima oară fără "sipcă", ţigări Carpaţi - fără filtru şi am băut vodkă cu bulion...îmi amintesc că ascultam muzică la un magnetofon Tesla, în special Pink Floyd - "Shine on you crazy diamond","The wall" şi muzică cu Freddy Fender, un cântăreţ de care nu mulţi auziseră în acea vreme...
celei mai iubite dintre pământeni...
...am citit de mult aceste versuri şi mi-au plăcut enorm; în ele mi-am găsit toate gândurile şi vorbele pe care vreau să le spun "celei mai iubite dintre pământeni". Am ales să le postez astăzi, ca răspuns la..."uite, mama !"...
''Eu te-am crescut copilă, mereu să fii iubită,
Pleci mâine-n viaţa dură şi plină de mistere ...
Să ştii să ierţi greşeala de-ai să te simţi rănită
Şi să-ţi continui drumul prin fapte efemere
''Eu te-am crescut copilă, mereu să fii iubită,
Pleci mâine-n viaţa dură şi plină de mistere ...
Să ştii să ierţi greşeala de-ai să te simţi rănită
Şi să-ţi continui drumul prin fapte efemere
Din suflet ţi-am dat viaţă să poţi pleca în lume,
Prin laptele de mamă iubiri ţi-am picurat
Şi la răscruci de drumuri când întrebări vei pune,
Voi fi mereu acolo, necondiţionat.
Privesc cum creşti copilă şi cum te fură viaţa...
Prin trandafiri te pierde, dar ai grijă la spini !
E visul roz şi dulce, dar îşi ascunde faţa,
Căci drumul ce te-aşteaptă e plin cu mărăcini
Pe vârfuri să-ţi duci paşii şi să te-nalţi spre stele
Purtând doar fericirea pe umerii tăi mici
Iar dorul când îţi vine, de-aici braţele mele
Te-or ajuta copilă, de jos să te ridici...
Vreau să îţi las în suflet o inimă şi-un soare,
Căci va veni şi vremea când eu mă voi fi dus...
Atunci vei fi străină, doar Dumnezeu cel mare
Te va avea în grijă, te va veghea de sus...
Şi dacă voi fi înger, voi coborî o clipă,
Să-ţi mângâi în somn părul, ca-n vremuri ce-au apus ''...
Prin laptele de mamă iubiri ţi-am picurat
Şi la răscruci de drumuri când întrebări vei pune,
Voi fi mereu acolo, necondiţionat.
Privesc cum creşti copilă şi cum te fură viaţa...
Prin trandafiri te pierde, dar ai grijă la spini !
E visul roz şi dulce, dar îşi ascunde faţa,
Căci drumul ce te-aşteaptă e plin cu mărăcini
Pe vârfuri să-ţi duci paşii şi să te-nalţi spre stele
Purtând doar fericirea pe umerii tăi mici
Iar dorul când îţi vine, de-aici braţele mele
Te-or ajuta copilă, de jos să te ridici...
Vreau să îţi las în suflet o inimă şi-un soare,
Căci va veni şi vremea când eu mă voi fi dus...
Atunci vei fi străină, doar Dumnezeu cel mare
Te va avea în grijă, te va veghea de sus...
Şi dacă voi fi înger, voi coborî o clipă,
Să-ţi mângâi în somn părul, ca-n vremuri ce-au apus ''...
Mariana Kabbout
''Acolo unde norii ating uşor pământul
Şi-acoperă văzduhul cu alb şi paşnic gri,
Acolo-mi va fi pasul, când eu voi fi doar vântul
Ce-n părul tău, copilă, în vis îl vei simţi...
Purta-voi strai lumină şi-ţi voi aduce-n cale
Deschise porţi spre bine, departe de ce-i rău...
Iar de va fi ca soarta să te îndrume-n vale,
Atunci eu voi fi drumul de flori, sub pasul tău ...
Ştiu, nu mai plânge, ştiu că multe vrei a-mi spune,
Şi că ţi-e dor de vremea când îţi spuneam poveşti...
Eu vin când tu adormi şi-n vis mă strigi pe nume,
Pe-o margine de pat m-aşez ... dormind, zâmbeşti ...
O, draga mea copilă, aş vrea să ştii că mama
Nu te-a uitat o clipă chiar dacă nu mai e...
E-n jurul tău oriunde, poate că nu-ţi dai seama
Atunci când priveşti cerul şi te întrebi : de ce ?
Acolo unde noaptea nu-i niciodată noapte
Şi unde doar lumina pătrunde-n infinit,
Voi regăsi puterea fie şi doar prin şoapte
S-apar în visul tău, aşa cum ţi-ai dorit...
Şi de va fi ca norii o clipă să mă fure
Iar chipul tău drag mie n-am să-l mai pot vedea
Găsi-voi o putere ca sufletu-mi să-ndure,
Eternităţi din care-ntr-o zi, voi evada...
Şi chiar dacă-n abis eu voi fi pom sau floare,
Tu vei rămâne-aceeaşi ... mereu, copila mea
Mariana Kabbout
miercuri, 27 mai 2009
clipa de lumină...
''Gãseşte-mi paşii pe stãncile bãtrâne şi doar atunci vei şti cã am plecat
Nu e un joc al dragostei nebune, lipsesc demult, dar nici nu ţi-a pãsat.
Priveşte-ţi chipul în oglinda vieţii şi vezi ce-a mai rãmas din el acum,
E prea pãtat de semnele tristeţii ce-au dat nãvalã-n viaţa ta, oricum ...
Sã plângi, strigând spre cer şi sã te doarã, durerea sã ţi-o spargi de-acele stânci
Gãseşte-mi paşii trişti din acea searã. Vei şti cã am plecat cu-adevãrat, atunci
Pe stânci mai sunt şi azi doar flori de gheaţã şi-i frig pe mal, ca-ntr-un castel pustiu,
Sãrutul meu ţi-ar da o nouã viaţã, dar l-ai gonit atunci şi-i prea târziu.
Gãseşte-mi paşii pe stâncile bãtrâne. Numai atunci vei şti cã am plecat.
Pãstreaz-aroma dragostei nebune ce ne-a unit, apoi, ne-a-mprãştiat...
Stai pe nisip, cerşind doar o privire. Ţi-e teamã sã mã cauţi sus, pe stânci
Mai crezi şi-acum cã este doar o glumã şi n-am plecat cu-adevãrat atunci
Dar marea mi-a rãmas prietenã bunã şi-mi va pãstra în ea secretul trist,
Te va cuprinde-n vis cu-a ei furtunã şi îţi va aminti cã mai exist.
Gãseşte-mi paşii printre stropi de gheaţã, pe-acele stânci pe care am pãşit,
Vei şti atunci cã am plecat, iubite ... şi doar atunci vei şti cât m-ai rãnit''.
Nu e un joc al dragostei nebune, lipsesc demult, dar nici nu ţi-a pãsat.
Priveşte-ţi chipul în oglinda vieţii şi vezi ce-a mai rãmas din el acum,
E prea pãtat de semnele tristeţii ce-au dat nãvalã-n viaţa ta, oricum ...
Sã plângi, strigând spre cer şi sã te doarã, durerea sã ţi-o spargi de-acele stânci
Gãseşte-mi paşii trişti din acea searã. Vei şti cã am plecat cu-adevãrat, atunci
Pe stânci mai sunt şi azi doar flori de gheaţã şi-i frig pe mal, ca-ntr-un castel pustiu,
Sãrutul meu ţi-ar da o nouã viaţã, dar l-ai gonit atunci şi-i prea târziu.
Gãseşte-mi paşii pe stâncile bãtrâne. Numai atunci vei şti cã am plecat.
Pãstreaz-aroma dragostei nebune ce ne-a unit, apoi, ne-a-mprãştiat...
Stai pe nisip, cerşind doar o privire. Ţi-e teamã sã mã cauţi sus, pe stânci
Mai crezi şi-acum cã este doar o glumã şi n-am plecat cu-adevãrat atunci
Dar marea mi-a rãmas prietenã bunã şi-mi va pãstra în ea secretul trist,
Te va cuprinde-n vis cu-a ei furtunã şi îţi va aminti cã mai exist.
Gãseşte-mi paşii printre stropi de gheaţã, pe-acele stânci pe care am pãşit,
Vei şti atunci cã am plecat, iubite ... şi doar atunci vei şti cât m-ai rãnit''.
Mariana Eftimie Kabbout
marți, 26 mai 2009
EU şi celelalte părţi ale mele...
...de multă vreme am o senzaţie ciudată pe care nu reuşesc să o definesc, să o înţeleg; EU, sunt un amestec bizar din mai multe "părţi"; "o parte" din mine care se gândeşte şi crede în viitor şi chiar se bucură de micile semne de bine din jur, am energie când mă trezesc dimineaţa, aşteptând cu nerăbdare să-mi încep ziua pentru a-mi pune în aplicare "planurile"....asta e "partea optimistă" din mine...
..."o altă parte" din mine, simte uneori o dorinţă nebună să mănânce o îngheţată la cornet chiar dacă o să-mi curgă printre degete pentru că e prea mic cornetul, să alerge şi să se "rătăcească" în labirintul din parcul copiilor unde să mănânce vată pe băţ ruptă bucăţi, bucăţi cu degetele care se lipesc de dulceaţa zahărului...asta e "partea" copilăroasă din mine...
..."o altă parte" din mine, e o nebunatică care iubeşte cu patimă ploile din serile de vară şi adoră să perivească soarele când se stinge-ntr-un asfinţit de poveste; o nebunatică care are încă încredere în oameni şi chiar dacă au rănit-o, "a învăţat că trebuie să-i ierte pentru asta" pentru că, spun unii, e o femeie puternică...
..."cea mai mare parte" din mine s-a plictisit de tot şi de cele mai multe ori nu-şi mai găseşte motivaţie pentru nimic şi alege să fugă de oameni, de lucruri pe care de cele mai multe ori le complică aiurea şi inutil; interpretează şi răstălmăceşe o vorbă, un gest, un semn şi se îngrijorează fără motiv sau de cele mai multe ori e tristă, apatică şi nu mai vrea să se bucure de viaţă, de nimic....
....aceste părţi ale mele nu se înţeleg şi se "revoltă", aruncându-mă de cele mai multe ori într-un vârtej al sentimentelor contradictorii făcându-mă să fiu EU din mai multe EU-uri...
luni, 25 mai 2009
luigi ştefan varga...
"...vine in fata publicului cu o noua expozitie
05 Feb 2009
Unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori(...), vine în faţa publicului cu o nouă expoziţie. Întâmplarea plastică semnată de Luigi Ştefan Varga cuprinde pe lângă sculpturi şi o serie de desene inedite... Întâlnire plastică inedită pentru toţi cei care admiră creaţia artistului Luigi Ştefan Varga. Asta pentru că, de data aceasta plasticianul a ales să îşi completeze lumea artistică din lemn şi bronz cu desene"...
...am găsit acest articol astăzi, cu totul şi cu totul întâmplător; mi-a părut rău că nu am ştiut de această expoziţie, dar am zâmbit la gândul că am avut norocul să-l cunosc personal în urmă cu ceva vreme pe Luigi, pe artistul Luigi Ştefan Varga.
05 Feb 2009
Unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori(...), vine în faţa publicului cu o nouă expoziţie. Întâmplarea plastică semnată de Luigi Ştefan Varga cuprinde pe lângă sculpturi şi o serie de desene inedite... Întâlnire plastică inedită pentru toţi cei care admiră creaţia artistului Luigi Ştefan Varga. Asta pentru că, de data aceasta plasticianul a ales să îşi completeze lumea artistică din lemn şi bronz cu desene"...
...am găsit acest articol astăzi, cu totul şi cu totul întâmplător; mi-a părut rău că nu am ştiut de această expoziţie, dar am zâmbit la gândul că am avut norocul să-l cunosc personal în urmă cu ceva vreme pe Luigi, pe artistul Luigi Ştefan Varga.
Încă din vremea aceea, era un mare talent, un talent care promitea şi de care eram sigură că voi mai auzi...acum, cu toată trecerea timpului, mă bucur enorm că şi-a realizat cel mai mare vis...
miercuri, 20 mai 2009
"cred că există 2 motive pentru că m-ai visat "....
...se spune că visele sunt limbajul sufletului; atunci când visăm, ne "întâlnim" cu o mulţime de lucruri şi oameni în diverse locuri...un vis poate fi o călătorie fantastică în somn, o lume unde se pot întâmpla lucruri pe care ni le dorim sau nu. Visele m-au intrigat întotdeauna; de multe ori m-am trezit bucurosă sau speriată din cauza unui vis şi mereu m-am întrebat dacă în spatele lor există un mesaj ascuns şi mi-a părut rău când nu l-am reţinut, pentru că astfel am pierdut "o amintire", "un semn"...ceva care m-ar fi ajutat poate, să rezolv mai bine unele probleme din viaţa de zi cu zi...
...da, ai avut dreptate când ai spus că există 2 motive pentru care te am visat ...te-am avut în gândurile mele în ultimul timp...am aşteptat un gest, un semn, ceva din care să înţeleg dacă a trecut vremea aceea...
joi, 14 mai 2009
clipa de lumină... de pe mess...
...uite cum poate o dimineaţă întunecată de mai, să capete "o clipă de lumină"; printr-un scurt mesaj primit pe mess :))
Am învăţat, că nimeni nu este perfect
până când nu te îndrăgosteşti.
Am învăţat, că viaţa e dură...
Dar eu şi mai şi!!!
Am învăţat că şansele nu trebuie niciodată să le pierzi.
Acelea pe care le pierzi tu,
le prinde din zbor o altă persoană.
Am învăţat că atunci când porţi pică şi amărăciune
fericirea se duce în altă parte.
Am învăţat,
Că ar trebui mereu folosite vorbe bune
Pentru că mâine poate va trebui să le retragi.
Am învăţat că un surâs
e un mod economic pentru a-ţi îmbunătăţi aspectul.
Am învăţat că nu pot să aleg cum mă simt
Dar pot mereu să fac câte ceva.
Am învăţat...
duminică, 10 mai 2009
plouă fără rost, iar între noi...
...toate posturile mele cu poezii au titlu "clipa de lumină", pentru că asta este pentru mine poezia; o clipă de lumină într-o lume întunecată...
Acest post are alt titlu, pentru simplul motiv că am auzit versurile într-o noapte ploioasă de mai, la un post de radio românesc recomandat în urmă cu ceva vreme de un foarte bun prieten, pe care unele versuri mi l-au adus în gând...
Te-aş fi iubit, cum n-am mai fost,
Ca un soldat în plin război...
Dar, uite plouă fără rost,
Iar între noi.
Şi într-o seară nu ştiu cum,
Când unul vine şi-altu-i dus,
Noi rătăcim pe-acelaşi drum
În sens opus.
Ne răscoleşte timpul femeiePe un peron vechi de gară,
Tu Iliadă, eu Odisee
Scrise de mult într-o vară
Te-aş fi iubit ca un pândar
Ivit la drum în calea ta
Dar,uite trece în zadar
Altcineva.
Suntem şi noi ca două punţi
Pe apa unui singur dor,
Dar despărţiţi de nişte munţi,
Întâmplator.
Ca un copil te-aş fi iubit,
Ce fură mere din vecini,
Uitând că totul e păzit
De-un gard de spini.
Şi vara ce ne-a logodit
Cu murm de flori împurpurat
Ori a plecat, ori n-a venït
Cu-adevărat.
Dan Veronamiercuri, 6 mai 2009
mama...
Mama, nume sfânt al vieţii-nceput
Mama, amintind de un dor de demult...
Mama, glasul tău mereu îmi spunea
Ascultă copila mea...
Mama, tot ce-i bun în lume mi-ai dat
Mama, fericirea tu mi-ai vegheat
Mama, mi-a fost atunci greu să-nţeleg
Al vieţii drum să aleg...
Credeam că lumea-i a mea...
Credeam în dragostea mea
În adevăr nesfârşit
Dar am greşit...
Aş vrea să ierţi toate câte n-am ştiut
Din vremea ce-a trecut.
Aş vrea să ierţi,
Dar glasul tău s-a risipit în fum
În fumul acelui drumMama...
Mama, cea mai bună prietenă a mea,
Mama, niciodată nu voi uita
Mama, mi-a fost greu atunci să-nţeleg
Al vieţii drum să aleg...
Mama, amintind de un dor de demult...
Mama, glasul tău mereu îmi spunea
Ascultă copila mea...
Mama, tot ce-i bun în lume mi-ai dat
Mama, fericirea tu mi-ai vegheat
Mama, mi-a fost atunci greu să-nţeleg
Al vieţii drum să aleg...
Credeam că lumea-i a mea...
Credeam în dragostea mea
În adevăr nesfârşit
Dar am greşit...
Aş vrea să ierţi toate câte n-am ştiut
Din vremea ce-a trecut.
Aş vrea să ierţi,
Dar glasul tău s-a risipit în fum
În fumul acelui drumMama...
Mama, cea mai bună prietenă a mea,
Mama, niciodată nu voi uita
Mama, mi-a fost greu atunci să-nţeleg
Al vieţii drum să aleg...
marți, 5 mai 2009
despre mine scriu...
…început de mai. Au trecut patru luni din acest an; patru luni în care am scris despre durerile şi tristeţile mele, despre amintirile, bucuriile şi gândurile mele. Am scris pentru ca să-mi eliberez mintea de gânduri, de întrebări şi răspunsuri şi astfel, multe din gândurile mele se întâlnesc în tăcere cu mine, cu inima mea şi...invers. Scriu pentru mine şi despre mine. Nu scriu pentru alţii.
Scriu într-o lume cu multă răutate şi minciună, într-o lume urâtă şi murdară; scriu, pentru ca să mă pot înţelege mai bine, să pot fi mai bună într-o lume în care ştiu că numai aşa nu e bine să fiu...
marți, 28 aprilie 2009
clipa de lumină...
''Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte
Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare
Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe
Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte''…
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte
Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare
Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe
Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte''…
Mariana Kabbout
clipa de lumină...
''Mă-nec în lacrimi de argint ca-ntr-o minune ce mă doare
Mă-nalţ spre cer şi-apoi mă mint c-am fost mai mult decât o floare
Şi am trăit o viaţă-n care tu n-ai ştiut că totuşi sunt
O clipă mult prea trecătoare.Ţi-am fost un cer. Mi-ai fost pământ.
M-aruncă adormită iarba într-un parfum necunoscut
Tăcerea ta loveşte-n mine exact aşa cum n-aş fi vrut
Te caut prin petale albe în trandafirul de demult,
Ce a păstrat iubirea noastră într-un sonet ce-l mai ascult.
Am luat din viaţă cu răbdare iubirea care mi-ai trimis
Şi m-am pierdut în nepăsare aşa cum poate mi-a fost scris
Mă-neacă-n noapte o iubire şi mă sufoc când nu o am
Mă-mpiedic printre frunze moarte pierdute de bătrânul ram
În cerul meu e iarăşi noapte, nu mai găsesc al tău pământ ...
Te aflu-n două triste şoapte şi-mi amintesc că totuşi sunt
Mai mult decat o floare albă şi voi trai mai mult de-o zi,
Mă voi hrăni c-o amintire a unei clipe prea târzii
Mă-nec în lacrimi de argint şi-n fericirea trecătoare
Păstrez în suflet o iubire, chiar dacă uneori mă doare'' ....
Mă-nalţ spre cer şi-apoi mă mint c-am fost mai mult decât o floare
Şi am trăit o viaţă-n care tu n-ai ştiut că totuşi sunt
O clipă mult prea trecătoare.Ţi-am fost un cer. Mi-ai fost pământ.
M-aruncă adormită iarba într-un parfum necunoscut
Tăcerea ta loveşte-n mine exact aşa cum n-aş fi vrut
Te caut prin petale albe în trandafirul de demult,
Ce a păstrat iubirea noastră într-un sonet ce-l mai ascult.
Am luat din viaţă cu răbdare iubirea care mi-ai trimis
Şi m-am pierdut în nepăsare aşa cum poate mi-a fost scris
Mă-neacă-n noapte o iubire şi mă sufoc când nu o am
Mă-mpiedic printre frunze moarte pierdute de bătrânul ram
În cerul meu e iarăşi noapte, nu mai găsesc al tău pământ ...
Te aflu-n două triste şoapte şi-mi amintesc că totuşi sunt
Mai mult decat o floare albă şi voi trai mai mult de-o zi,
Mă voi hrăni c-o amintire a unei clipe prea târzii
Mă-nec în lacrimi de argint şi-n fericirea trecătoare
Păstrez în suflet o iubire, chiar dacă uneori mă doare'' ....
Mariana Kabbout
duminică, 26 aprilie 2009
mai mult sau mai puţin adevărat...
joi, 23 aprilie 2009
să întinzi o mână...
"Nu poţi niciodată să ştii cum poti influenţa viaţa altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ţine seama de acest lucru în aventura ta prin viaţă şi încearcă să schimbi ceva în viaţa celorlalţi ( şi ar fi ideal dacă ar fi in bine).
Şi nu uita! Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă şi îi întinde o mână pentru a-l ajuta să se ridice!."
miercuri, 22 aprilie 2009
de vorbă cu...gândurile mele
...e linişte în jurul meu. Prea multă linişte; uneori îmi aud şi cele mai tainice gânduri, care-mi spun că e vremea să mă gândesc la toate faptele mele, la cele bune şi la cele rele şi că e vremea să fiu iar eu, omul bun care mă ştiau cei de lângă mine; să îmi păstrez sufletul curat, să fiu bună şi inimoasă dar să nu mă înjosesc şi nici să nu urmez exemplul altora pentru a-mi atinge scopul, pentru că sunt puţini oameni asemeni mie; atât timp cât sunt plăcută de o mână de oameni, aşa cum sunt, este minunat. E suficient. Trebuie să fiu altfel, să mă deosebesc de cei din jurul meu...şi poate uneori, e bine să stau deoparte şi să las oamenii să mă caute...
Gândurile mele ştiu toate trăirile mele; ele ştiu că este o perioadă grea pentru mine şi că nu trebuie să mă lăs doborâtă. Gândurile mele, ştiu că totul e doar un "test", încă unul; ele ştiu că am obosit şi că mă întreb "de ce eu" sau "de ce iarăşi eu"?...gândurile mele au şi răspunsul: pentru că lucrurile bune se obţin cu multe sacrificii...şi nimic nu e întâmplător, totul se întâmplă cu un rost...
...gândurile mele ştiu că nu mi-e uşor, dar mai ştiu că am trecut peste multe şi toate încercările şi greutăţile pe care le-am dus singură, m-au făcut mai puternică, învăţând chiar să fac compromisuri şi să mai las de la mine; am învăţat să nu aştept nimic de la nimeni, să nu-mi plâng de milă şi să nu mă ascund de oameni, de prieteni, pentru că da, am încă mulţi prieteni. Gândurile-mi spun să-mi trăiesc viaţa clipă de clipă, să zâmbesc, pentru că cei care mă preţuiesc nu mă vor face să plâng şi mai ales să nu uit, nimeni nu merită lacrimile mele...şi dacă cineva îmi spune că pot face ceva anume, să am încredere în mine pentru că pot face orice...chiar dacă uneori nu mai vreau să lupt şi să muncesc pentru ce îmi doresc...să termin întotdeauna ceea ce am început şi cel mai important, să nu uit să-mi ţin promisiunile.
Toate gândurile mele îmi spun să ofer bucurii mărunte şi nebănuite celor dragi; să mă gândesc cu mult drag la fiecare om care a apărut numai pentru câteva minute în viaţa mea, pentru că a avut un rol important şi chiar dacă mai am momente când nu cred asta, eu ştiu că aşa este...şi când cineva mă jigneşte, să-i zâmbesc şi să-mi spun în gând: “Asta e o răutate. Eu ştiu că sunt un om bun, ştiu că nimeni nu le ştie pe toate şi mai ştiu că nimeni nu este perfect”…
marți, 14 aprilie 2009
să cerem iertare...
…da, greşim la tot pasul. Este firesc; greşelile le facem faţă de noi înşine şi de cele mai multe ori faţă de cei din jur. Dar şi alţii ne greşesc nouă…şi pentru că eu îmi recunosc greşelile, am puterea să-mi cer iertare, pentru că ştiu cât rău poate face un cuvânt sau o faptă...
Se apropie Paştele şi tradiţia creştină spune că în Săptămâna Luminată, e bine să facem pace cu cei din jur, să ne cerem iertare celor cărora ştim că le-am greşit, dar cel mai important, să-i cerem iertare lui Dumnezeu pentru multe din faptele noastre. Şi dacă ştim că Dumnezeu ne iartă, de ce oare de iertarea oamenilor nu suntem întotdeauna atât de siguri ?...
…şi pentru că sunt om şi pot face greşeli, atunci nu mai e loc de îndoială, nu mai e loc să mă întreb dacă voi primi sau nu iertarea celorlaţi? Când eu sunt împactă cu mine, cu ce am făcut şi cu ce am spus, nu-mi mai rămâne nimic de făcut decât să cer iertare celor faţă de care am greşit şi să accept că mă pot ierta sau nu.Sunt liberi să facă ce vor, pentru că oamenii te pot ierta, dar dacă tu nu te ierţi...
sâmbătă, 4 aprilie 2009
celei mai iubite dintre pământeni...
LA MULŢI ANI !!!
...fie astăzi să fie, tot ce-ţi doreşti să fie, pace şi linişte să ai în toate gândurile tale, să-ţi călăuzească visele şi să-ţi învingă toate temerile. Bucuriile tale să fie depline, visele tale să fie mai aproape de împlinire şi întrebările tale să primească răspuns; să-ţi dea Dumnezeu în suflet linişte, în inimă iubire, în viaţă sănătate şi fericire.
vineri, 3 aprilie 2009
joi, 2 aprilie 2009
miercuri, 1 aprilie 2009
marți, 31 martie 2009
celei mai iubite dintre pământeni...
..."am uitat să-ţi spun, m-am întâlnit cu zece pictori care se tot miră...cât eşti de frumoasă"...
luni, 30 martie 2009
joi, 26 martie 2009
clipa de lumină...
''Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi''...
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi''...
A. Păunescu
vineri, 20 martie 2009
dă-i timpului timp...
...cu multă vreme în urmă, cineva mi-a spus "dă-i timpului timp"; îmi amintesc că atunci nu am înţeles de ce ar avea timpul nevoie de timp ?
Acum, după ce a trecut timpul, am înţeles de ce a fost nevoie să-i dau timpului timp...acum am înţeles că toate durerile mele au fost învăluite de timp, ajutându-mă să merg mai departe şi învăţându-mă cum să trăiesc cu toate triteţile mele...timpul m-a învăţat, că tot ce am trăit alături de persoanele dragi din viaţa mea, vor rămâne cele mai de preţ amintiri ale mele şi că nimic din ce am trăit nu se va mai repeta...
joi, 19 martie 2009
sălciile de la fereastra mea...
...la începutul acestei săptămâni am văzut că minunatelor sălcii de la fereastra mea le-au fost tăiate câteva ramuri mai răzleţe şi chiar dacă nu mi-a plăcut asta, am încercat să mă obişnuiesc cu noua lor imagine. Dar astăzi, la primele ore ale dimineţii am văzut trunchiurile superbelor sălcii la pământ şi am simţit o mare tristeţe văzându-le tăiate, fără milă, de nişte oameni răi, de nişte oameni fără suflet care nu merită să mai aibă parte de nici o altă frumuseţe a naturii. Oamenii răi, au tăiat patru sălcii superbe doar pentru că nu le placea umbra şi răcoarea pe care le-o dădea în zilele toride ale verii şi pentru că-i speria măreţia, frumuseţea şi liniştea lor...Au tăiat oamenii răi, patru sălcii care aveau deja frunzuliţe mici, mici şi care peste două, trei săptămâni mi-ar fi alintat zilele cu verdele lor cu miros primăvăratic şi care l-a cea mai mică adiere a vântului se legănau într-un "dans lent" aducător de viaţă...
duminică, 15 martie 2009
clipa de lumină...
''De câte ori am tresărit
La fiece mişcare,
Crezând că poate ai venit
Tu, dulce arătare.
Ş-apoi de câte ori am plâns,
Văzând că noaptea vine
Şi lampa singură am stins,
Iubite, fără tine.
O, dac-ai şti de câte ori
Nopţile albe, nedormite,
Ţi le-a jertfit până la zori
Sălbateca-mi iubire,
Măcar o clipa-ai fi venit,
Adus ca de ursite -
C-un sărutat să pui sfârşit
Durerei nesfârşite!''
La fiece mişcare,
Crezând că poate ai venit
Tu, dulce arătare.
Ş-apoi de câte ori am plâns,
Văzând că noaptea vine
Şi lampa singură am stins,
Iubite, fără tine.
O, dac-ai şti de câte ori
Nopţile albe, nedormite,
Ţi le-a jertfit până la zori
Sălbateca-mi iubire,
Măcar o clipa-ai fi venit,
Adus ca de ursite -
C-un sărutat să pui sfârşit
Durerei nesfârşite!''
V.Micle
marți, 10 martie 2009
clipa de lumină...
Să ştii să crezi
Când unii te înşeală,
Să ştii să te ridici
Când alţii te doboară,
Să ştii să râzi
Când sufletul tău plânge.
...de atâtea ori am fost înşelată şi cu toate astea, încă mai cred...de atâtea ori am fost doborâtă, dar încă mă ridic...şi chiar dacă sufletul meu plange, încă mai ştiu să râd...
duminică, 8 martie 2009
bromelia...
...de la primele ore a dimineţii am simţit o uşoară tristeţe care se încăpăţâna să mă copleşească; radioul transmitea mesaj după mesaj cu urări pentru femei...ştiam ca e 8 martie, ştiam că e o zi specială, ştiam că femeile sunt astăzi "răsfăţate"de soţi, copii, prieteni...dar tot atât de bine ştiam că în acest an, nu sunt printre femeile cele mai răsfăţate...
...şi totuşi, cineva foarte drag mie, fiinţa cea mai iubită şi adorată, şi-a făcut drum până la mine şi mi-a adus o frumoasă Bromelie, o floare superbă pe care mi-o doream de mult dar am tot amânat să o cumpăr...
niciodată nu o să înţeleagă cât de mult a însemnat asta pentru mine, câtă putere îmi dă cu o îmbrăţişare...niciodată nu o să ştie de ce poţi să plângi...şi de bucurie...
sâmbătă, 7 martie 2009
zilele babelor...
De mic copil am ştiut de la bunica şi de la mama, că primele zile ale lunii martie sunt "zilele babelor"; în fiecare an, în primele nouă zile din lună ne alegem o zi care va fi "baba" noastră, zi care ne va reprezenta tot anul. Dacă ziua se nimereşte a fi frumoasă şi însorită atunci vom avea parte de noroc tot anul; dacă ziua va fi ploioasă şi înnourată atunci înseamnă că nu ne va aştepta un an atât de bun. În funcţie de "babe" ne putem ghici şi caracterul. Aşa că, dacă vom avea parte de o zi cu soare atunci suntem buni la suflet şi vom fi mai buni şi mai înţelepţi în acel an, iar dacă vom avea parte de nori şi ploaie, atunci se pare că nu suntem şi nu vom fi cele mai îngăduitoare şi generoase fiinţe.
Mi-a plăcut întotdeauna "să mă joc" cu zilele babelor şi mi-am ales, ca în fiecare an baba; a fost ziua de 6 martie, pe care recunosc că am aşteptat-o cu "emoţie" pentru că luna martie a început destul de capricioasă; prima zi a fost frumoasă şi însorită, dar apoi au urmat una câte una zile mohorâte şi ploioase şi eu nu vroiam o astfel de zi. Vroiam o zi frumoasă şi însorită , ca tot anul să am soare în suflet, chiar dacă afară plouă, să râd chiar dacă sufletul îmi plânge; vroiam un an în care să mai cred în oameni, vroiam să mă ridic, chiar dacă atâtea dureri, temeri şi tristeţi m-au îngenunchiat...şi pentru că luna martie aduce încet, încet primăvara şi un nou început, vroiam un nou început de speranţe, de vise...de reuşite.
...acum, după ce a trecut "baba mea", pot să spun că am avut cea mai frumoasă zi; după cinci zile reci, înnourate şi ploioase, în care nimeni nu mai spera să vadă cerul albastru şi soarele strălucind, a venit "ziua babei mele" care la început a fost un pic înnourată dar încet, încet soarele a împrăştiat norii şi a strălucit toată ziua...
joi, 5 martie 2009
doar pentru că şi-a tinut promisiunea...
...o seară de început de martie, o seară de început de primăvară; la filarmonica din oraş este anunţat concert cu celebra Carmina Burana şi pentru că îmi place enorm realizarea lui Carl Orff, am hotărât să merg la spectacol şi în clipa imediat următoare mi-am amintit că cineva îmi promisese odată, într-o vreme în care îmi aducea "linişte şi pace pe poteca mea interioară", şi vorbeam despre preferinţele mele muzicale, că o să mă însoţească la concert atunci când va fi spectacol pe scena Filarmonicii ...
"Ma mai gindesc... Probabil voi incerca sa imi tin promisiunea".
Şi doar pentru că şi-a ţinut promisiunea, am ajuns în sala de spectacol ca doi străini; doi oameni total schimbaţi, tăcuţi şi uşor tensionaţi...nimic din atitudinea noastră, nu lăsa să se vadă frumoasa prietenie care era odată între noi şi am simţit o mare tristeţe...iar când primele acorduri din "Fortuna imperatrix mundi" s-au auzit, am înţeles încă odată de ce îmi place atât de mult Carmina Burana...
"O Fortuna ...Ah, Soartă esti precum luna nestatornică, mereu creşti, mereu descreşti; viaţa amară când ne-o dai, când ne-o iei bătându-ţi joc de noi...soartă înfricoşătoare şi deşartă te schimbi prea uşor, fie jale grea fie fericire deşartă tu le destrami neîncetat. Întunecată şi nepătrunsă mă apeşi şi pe mine. Acum datorită ţie, umblu cu spatele gol, purtând povara nelegiuirii tale. Norocul binelui şi al frumosului îmi este acum potrivnic; ce-i bine, ce-i rău, eu trăiesc în nelinişte, în acest ceas fără zăbavă, atingeţi strunele inimii şi plângeţi toţi cu mine, căci prin soartă a fost învins cel tare..."
luni, 2 martie 2009
2 ( doi)....
ziua în care viaţa mi-a fost schimbată în câteva ore...
...întotdeauna, data de 2(doi) din orice an, din orice lună, o să-mi amintescă de o zi...
...întotdeauna, data de 2(doi) din orice an, din orice lună, o să-mi amintescă de o zi...
duminică, 15 februarie 2009
cât valorează o femeie...
...am primit zilele acestea un mesaj, care este un răspuns la multe din întrebările mele...ale tale sau de ce nu, a multor alte femei...
Într-o scurtă conversaţie, o femeie este întrebată: - ce tip de bărbat cauţi?
Ea rămase un moment tăcută înainte de a-l privi în ochi şi îi zise: Vrei să ştii într-adevăr?
El răspuse: da
Atunci, ea începu să zică; fiind femeie, sunt în poziţia de a-i cere bărbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Plătesc facturile, mă ocup de casă, merg la supermarket, fac cumpărături şi totul fără ajutorul unui bărbat...apoi, îmi pun întrebarea: ce poate un bărbat să aducă în viaţa mea?.
Bărbatul rămase privind. Gândea cu siguranţă că este vorba de bani. Ea, ştiind ce gandeşte el, spuse: Nu mă refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care să lupte pentru perfecţiune în toate aspectele vieţii.
El îşi încrucişă braţele şi privind- o, îi ceru să explice mai în detaliu. Ea zise: caut pe cineva care să lupte pentru perfecţiune mentală, pentru că am nevoie de cineva cu care să conversez şi care să mă stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca să înţeleg prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca să mă încurajeze şi să nu mă lase să cad. Caut pe cineva pe care să îl respect ca să pot să fiu "ascultatoare". Nu pot să fiu aşa cu cineva care nu poate să îşi rezolve singur problemele. Eu caut un bărbat care se poate ajuta pe sine însuşi pentru a ne ajuta reciproc.
Când termină, se uită la el şi îl vedea foarte derutat şi întrebător.
El îi zise: Ceri mult...
Ea răspunse: Valorez mult.
joi, 12 februarie 2009
am învăţat că oricat de bun ţi-ar fi un prieten, te va răni din când în când iar tu, trebuie să-l ierţi pentru asta...
"astept sa uit, ca sa te pot vedea cum te vedeam candva"...
miercuri, 11 februarie 2009
întrebări, dorinţe...
...o banală discuţie dintr-o tot atât de banală seară de februarie; o discuţie despre ce am făcut sau nu am făcut în această zi şi la un moment dat, fără nici o legătură cu subiectul discuţiei noastre, îmi spune "vreau să te întreb ceva, sau mai bine zis îmi doresc ceva; să te văd îmbrăcată şi altfel, nu numai în negru; încerc să mă gândesc, oare când te-am văzut îmbrăcată în altă culoare şi nu îmi aduc aminte"...pentru o clipă, am crezut că nu mie îmi sunt adresate cuvintele, că îmi povesteşte o întâmplare sau o secvenţă dintr-un film...dar, într-un târziu, am înţeles că mie mi-a fost adresată întrebarea si i-am răspuns " în urmă cu patru ani" ...apoi, cu aceaşi sinceritate îmi spune "mi se pare aşa tristă"...am tăcut; ce puteam să-i răspund...da, e tristă, "viaţa mea e tristă"...
Poate pentru că îmi cunoaşte durerile şi tristeţile, am simţit sinceritatea şi regretul în toată conversaţia; apoi mi-a spus "aşa mult îmi doresc să te văd îmbrăcată şi în altă culaore"...am stat o clipă pe gânduri; am zâmbit şi-n clipa imediat următoare mi-am dat seama că nimeni, dar absolut nimeni nu mi-a mai spus asta până acum.
Mi-a făcut bine să aud că cineva mă întreabă, că cineva mă vede...după câteva secunde de tăcere i-am spus "mă simt foarte bine în negru, întotdeauna mi-a plăcut culoarea neagră, nu ştiu...acum aşa simt, în negru mă simt bine...şi şti? cred că nici nu mai ştiu ce culori îmi plac"...
sâmbătă, 7 februarie 2009
momente...
...de o vreme îmi vin în gând"momentele"frumoase din viaţa mea; au fost multe şi toate sau aşezat rând pe rând în sufletul şi-n mintea mea, devenind amintiri de care o să-mi amintesc întotdeuna cu drag. Au fost momente în care am simţit că am aripi şi pot să mă-nalţ la cer şi să ating norii, momente în care am crezut că cineva "ar putea mişca infinitul pentru mine", momente în care cele mai mici bucurii îmi umpleau sufletul de lumină.
Dar, îmi apar în minte cu o încăpăţânare absurdă şi momente care mi se par de neînţeles, momente în care rătăcesc printre întrebări căutând răspunsuri; momente în care mi se pare că ziua de ieri şi cuvintele spuse odată au devenit minciuni. Sunt momente în care aş vrea să strig cu ură şi revoltă în gura mare, momente pe care aş vrea să le uit, să nu le fi simtit, să nu le fi trăit, să nu le fi crezut...momente în care mi-aş fi dorit să nu-mi fi făcut iluzii că viaţa poate să-mi ofere şi altceva...
Şi totuşi, dincolo de momentele suferinţă, de incertitudini, de neînţelegeri şi frământări, dincolo de momentele de revoltă, mai am putere să privesc înapoi la clipa de lumină, la frumuseţea unui timp de dincolo de timp, când pentru o clipă am crezut că aripile mă vor ţine în zbor să ating norii, chiar dacă sunt doar un trecător pe drumul unei vieţi banale...
marți, 3 februarie 2009
prieteni, prietenii...
...se spune că prietenii sunt modul în care Dumnezeu are grijă de noi; eu am înţeles mai bine ca oricine cât e de adevărat pentru că am simţit întotdeauna asta; în momentele grele şi dureroase din viaţa mea când am simţit că mă prăbuşesc, că lumea a luat o altă dimensiune şi s-a întors peste mine, atunci când au fost momente în care am vrut să renunţ, am avut prieteni care au avut răbdare cu mine, prieteni care mi-au înţeles toate temerile şi durerile, care m-au ascultat şi mi-au întins mâna, făcându-mă să cred că ei sunt "acolo întotdeauna pentru mine ".
Au fost prieteni care m-au privit în ochi şi mi-au spus că totul va fi bine, ajutându-mă să merg mai departe, să nu mai văd totul în negru, să înţeleg că viaţa are atât de multe lucruri bune şi frumoase pentru care merită să continui. Şi i-am crezut; am crezut în ei, în curajul lor de a mă lua de mână şi în puterea lor de a-mi aduce linişte şi pace..."pe poteca mea interioară"...apoi, lumea mea a început din nou să se năruie, să cadă, să se schimbe...am simţit că toate strădaniile lor şi ale mele au fost în zadar; aveam nevoie cu disperare de cineva către care să mă îndrept, de care să mă sprijin, care să îmi dea putere...şi au fost prieteni care mi-au fost aproape, care au simţit că mă clatin şi mi-au pus uşor o mână pe umăr ca să simt că sunt acolo în spatele meu şi că nu sunt singură, prieteni care mai mult ca niciodată m-au ajutat să mă ridic şi să zâmbesc chiar şi când îmi venea să plâng...pentru că prietenii sunt modul în care Dumnezeu are grijă de noi...
....mulţumesc prietenilor mei dragi pentru încredere, pentru răbdare şi pentru că mi-au fost aproape şi dacă uneori fac greşeli, aş vrea să înţeleagă că e mai greu să accepţi dezamăgirile, atunci când aşteptările sunt prea mari...
luni, 2 februarie 2009
filme de weekend...
...în acest sfârşit de săpămână am ales să văd câteva filme; am văzut falling in love, un film despre care mi-a vorbit cineva şi care are în rolurile principale doi dintre actorii mei preferaţi şi serendipity. Două filme fără suspans, crime şi focuri de armă; două filme în care doi oameni care la un moment dat au fost cu oameni nepotriviţi, au avut curaj să lupte pentru ceea ce au simţit ei că e sufletul pereche...
duminică, 1 februarie 2009
după o lună...
...a trecut o lună din acest an; o lună în care nu am primit răspunsuri, o lună în care am în suflet încă multe temeri, o lună în care am scris zi de zi câte un mesaj către acelaşi destinatar, dar pe care tot de atâtea ori nu am avut curaj să-l expediez...a trecut o lună în care am aşteptat o vorbă, un semn ceva care să mă facă să înţeleg de ce?
marți, 27 ianuarie 2009
povestea sufletelor pereche...
...aşa cum copiii cred în poveşti, aşa cum fiecare fată îşi aşteaptă prinţul pe un cal alb să vină să o salveze, tot aşa cred adulţii în suflete pereche...
De câte ori trecem printr-o dezamăgire, de câte ori cel pe care credem că îl iubim ne lasă baltă, ne spunem drept consolare, că acolo undeva în lume ne aşteaptă cel potrivit. Cel care ne înţelege fără să-i explicăm, cel care ne aude fără să îi vorbim, cel care ne iubeşte fără să încerce să ne schimbe. Fiecare din noi ne petrecem viaţa căutându-l pe "acel" bărbat pe care îl putem numi "cel" ideal. Căutăm clipa în care vom putea spune: "Uite, el e!". Fiecare din noi îl caută în felul lui.
Unii "zboară din floare în floare", fără să încerce să îşi cunoască partenerul ales pentru o seară, o săptămână, o lună. Îşi zic că ar simţi dacă ar fi "acel", şi nu îşi acordă puţin timp să privească omul de lângă ei. Poate nu e "cel", dar poate fi "acel".
De ce această foame de aventuri fără oprire şi o asiduă căutare a sufletului pereche, dar fără a acorda nici cea mai mică importanţă lucrurilor mărunte din relaţiile trecătoare? Pentru unii nici nu există suflete pereche. Pentru aceia, viaţa are cea mai simplă formă. Se complac în aceeaşi existenţă banală zeci de ani fără ca măcar să se gândească că viaţa poate fi diferită de cum o cred ei...
...unii, ajung să se căsătorească cu iubita din facultate, o veche colega sau o consăteană. Îşi găsesc un serviciu cu orar fix, în fiecare seară vin acasă obosiţi, se aşează în sufragerie, îşi cere berea şi deschide sictirit televizorul, se duce la masă... nu vorbeşte aproape nimic; se aşează în pat...soţia iar îl respinge pentru că miroase a tutun şi alcool sau doar pentru că e sătulă să se trezească lângă acelaşi individ mediocru. Poate la fel de mediocru ca şi ea. Ticurile lui încep să o enerveze...în curând vor ajunge să doarmă în camere diferite; au ajuns în starea în care nici unul nu se mai plictiseşte de situaţia asta; se complac în ea ştiind, crezând că nu există nimic mai bun de atât...sau, poate sunt prea comozi pentru a ieşi în lume să caute ceva mai bun. Poate ei au cel mai bun mod de viaţă... nu caută aventură, pericol, nu caută lucruri care să îi incite şi să le stimuleze spiritul de viaţă.
Dar ce facem cu acei care la un moment dat în viaţă, dau din greşeală peste persoana care i-ar împlini, persoana alături de care viaţa ar fi un lung şir de provocări în doi...o aventură continuă, persoana pe care şi-au imaginat-o, dar la care nu ar fi îndrăznit să viseze că există. Şi pur şi simplu ştiu că aceea e persoana alături de care pot fi fericiţi... care i-ar face să înceteze orice căutare, care are tot ce se găseşte separat în alţii. Sună bine, nu? Dar ce te faci când aceste persoane doar îţi sunt arătate că există dar nu îţi este permis să te bucuri de ele? Îţi este îngăduit să le vezi, să ştii că există, să te bucuri de ele pentru câteva clipe, dar niciodată nu îţi va fi permis să le ai...şi te chinuie gândul că ştii că exista acolo, undeva, şi ai putea să îl faci fericit şi ar putea să te facă fericită, dar asta e imposibil. Ceva vă desparte. Ceva o să vă despartă mereu...şi culmea e, că nu ţine de voi. Să fie mediul înconjurător sau doar ghinionul tău sau al lui? Niciodată nu o să ştii...sunt prea multe care vă despart şi totuşi un singur lucru; poate distanţa, poate vârsta sau... poate doar destinul...
...ai vrea să fii cu el, să îl strângi în braţe, să îl săruţi, sau pur şi simplu să îi vorbeşti. Aţi putea vorbi ore în şir fără să vă plictisiţi, aţi putea sta zi şi noapte împreună şi tot nu v-aţi sătura unul de celălalt, pentru că fiecare oră când sunteţi unul în braţele celuilalt, e o nouă provocare. E un risc pe care vi-l asumaţi cu zâmbetul pe buze pentru că ştiţi că vă ţineţi în braţe, alături de el ai călători până la capătul pământului pentru că sunteţi plasa de siguranţă unul altuia. Sunteţi într-o continuă competiţie şi asta vă face să fiţi şi mai apropiaţi. E mai mult decât dragoste...
...şi totuşi, nu poate fi dragoste pentru că dragostea e un sentiment uman, iar felul în care inima voastră bate la unison, felul în care vă citiţi unul altuia în ochi, e mai presus de dragoste. Dragostea e pentru muritori, dar nu pentru voi...împreună aţi putea deveni stele, pe când separat sunteţi doar praf...
...în ultima noapte petrecută împreună v-aţi asigurat unul pe altul că nu puteţi fi împreună, nu puteţi avea o relaţie; să fie ceva între voi ar fi un sacrilegiu. Plecaţi unul spre vest, altul spre est, fără să vă uitaţi în urmă, dar cu gândul la stelele la care v-aţi uitat în noaptea aceea, la felul în care ţi-a citit gândurile şi a făcut exact ce îţi doreai, fără ca măcar să îi dai de înţeles, la felul în care ştia mereu ce să zică ca să îţi aducă zâmbetul pe buze...cum la momentul potrivit ştia mereu să îţi spună un basm în care voi eraţi eroii...dar basmul mereu se termină, realitatea nu te mai lasă nici să respiri...vrei să alergi la el, dar te trezeşti în braţele altuia...îţi doreşti să îl auzi, dar vorbeşti cu altu...ai vrea să vorbeşti despre orice, dar te trezeşti vorbind despre nimicuri...şi atunci, îţi dai seama că sufletele pereche nu există...
Dacă ar fi fost un suflet pereche nu ar fi trebuit să fie imposibil, nu? Ar fi trebuit să fiţi împreună şi nu tu cu altul, el cu alta, dar visând unul la celălalt. Aşa că, afli că există oameni care se îmbină perfect, care se completează, care se potrivesc, dar sortiţi să fie cu oameni nepotriviţi şi asta doar pentru că au apărut unul în viaţa celuilalt la momentul nepotrivit, pe o cale nepotrivită.
Ce dureros e să ajungi în viaţa omului potrivit în locul şi momentul nepotrivit. Şi aşa fiecare din voi decide să se mulţumească cu ce primeşte, alături de un tip mediocru care nu înţelege nici jumătate din ce vorbeşti, care nu te aude nici măcar când îi ţipi în ureche, care încearcă mereu să te schimbe, să te transforme în aceeaşi fiinţă mediocră ca el pentru a te putea iubi...dar, sufletul tău luptă; nu vrea să se lase metamorfozat din lebădă în raţuşca cea urâtă, de aceea petrece cel mai mult timp singur, visând, plângând, dar fără a mai spera vreodată la stele...şi nu îţi rămâne decât să faci ceea ce trebuie, pentru că nu poţi face ceea ce simţi; şi ce sentiment îngrozitor te cuprinde când ştii că ceea ce trebuie să faci, odată simţeai că vrei să faci şi nu puteai...cine ştie, poate veţi mai trece din când în când unul pe lângă altul, tu la braţul altuia şi el cu alta la braţ...mereu alţii lângă voi, în timp ce voi sunteţi aceiaşi; în fiecare vă căutaţi unul pe altul, dar ştiţi că e în zadar...
...niciodată nu se va putea termina ceea ce niciodată nu a avut şansa să înceapă...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)