clipa de lumină...

"Să stăm cândva de vorbă
Iubitul meu, în doi,
Să cheltuim o noapte
Pe tot ce suntem noi.
Să ne apuce ziua
Ca un frison târziu,
Tu să găteşti cafeaua
"Eu un bătrân rachiu.
Să tremurăm pe-aproape
La geam eventual,
Sub ploaia de miresme,
A unui blând caval.
Tu să-mi aduci aminte
Iar eu, eu să mă mir,
Ca de un vin bezmetic
Uitat într-un potir.
Să ardă pe-ndelete
În sobă pentru gaz,
Cărbunii, economic
Din tot ce-a mai rămas
Să fie cald în casă
Şi rânduială-n lucruri,
Să fim întâia dată.
Noi, singuri, să te bucuri
De noaptea care trece
De ziua care vine,
Atât cât se mai poate
Cât ni se mai cuvine.
Să stăm ca unul singur
De vorbă amândoi,
Şi să săpăm în urmă
Până vom da de noi."

 Ion Brad

rânduri din pagini de cărţi...

...într-una din nopţile lungi de iarnă în care orele treceau ameţitor de greu, am deschis sertarul în care am pus în urmă cu ceva vreme, câteva caiete cu "rânduri" din romanele citite de-a lungul anilor; le-am scos rând pe rând şi răsfoindu-le paginile, mi-am amintit de timpul în care le-am citit, de plăcerea de a-mi nota câte un paragraf ''mai special'' de care vroiam să-mi amintesc peste ani...şi m-am gândit să postez câteva din acestea, sub titlul "rânduri din pagini de cărţi"

" Noaptea dintre doi ani este cea mai lungă pentru toţi oamenii singuri. Fiecare simte nevoia de a-şi mărturisi măcar trecutul, dacă nu speranţele sau măcar să mângâie dacă nu poate fi mângâiat, ca să poată lupta încă un an cu cele 365 de bestiale nopţi încărcate cu bezna singurătăţii"...

"Cu strângere de inimă, ne întoarcem spre amintirile noastre la bucurie şi durere. Fiecare din noi, fără să-şi dea seama, este o gară în care sosesc şi din care pleacă oameni dragi. După fiecare plecare a călătorului, se sparge un geam al ferestrei timpului prin care amintirile vor privi, chiar fără voia noastră, până la sfârşitul vieţii"...

Încrâncenatul - Elefterie Voiculescu