luni, 31 mai 2010

clipa de lumină...

Sunt câteva ore ale serii
Când păsările se rotesc ameţitor
Parcă-ntr-un vechi dans al ploii.
Atunci,
Soarele mai priveşte încă odată pământul
Căutându-şi încet asfinţitul.

O linişte grea mă apasă
Într-o misterioasă tăcere...
Mi-e frică de ploaia ce vine,
De stropii ce vor să lovească în mine.
Mi-e frică de fulgerul ce aprinde tot cerul
Şi care dezleagă-ntr-o clipă misterul.
Mi-e frică când nori negrii se-adună
Şi o să fie la noapte furtună.

Dansul ploii - august 2004

joi, 13 mai 2010

natura care strigă la noi ce răi suntem...

...de câteva zile au început ploile; îmi place când plouă. Îmi place să stau în ploaie să simt stropii cum se lovesc de mine; îmi place "să ascult" ploaia şi să-i simt mirosul...pentru că, da, acum ploaia are miros de primăvară; uneori plouă încet, trist, "în tăcere", cu stropi mici...asta e ploaia care-mi pune în suflet tristeţea şi tăcerea ei...uneori plouă sălbatic, cu stropi mari şi grei care mă lovesc cu putere; este ploaia care mă face să simt că "Iubesc cu patimă ploile..înnebunitele ploi"...uneori natura se dezlănţuie, natura strigă la noi ce răi suntem şi în câteva minute cerul se acoperă de nori negri, vântul bate cu putere şi distruge tot ce-i stă în cale, fulgerele încep unu câte unu să taie cerul şi să lumineze ameninţător, tunetele lovesc asurzitor iar ploaia cade în rafale ca o avalanşă de stropi grei...astea sunt ploile de care mi-e frică, ploile în care auzi natura care strigă la noi ce răi suntem...

joi, 6 mai 2010

au inebunit salcâmii...

...de câteva zile au înflorit salcâmii şi nu poţi să treci indiferent pe lângă frumuseţea asta fără să simţi cum mirosul dulce al florilor îţi intră încet, în suflet ca o întrebare: "şi tu vrei să fiu cuminte" ?....


vin ploile iubite
şi nu mai pot s-ajung la tine...
vor plânge pentru mine norii,
când vântul rău va scutura salcâmii
ce-au înflorit la geamul meu;
şi noaptea va acoperi pamântul
când cerul se va înnoura,
ne vom iubi în mare taină
şi fulgerele ne vor lumina...
apoi, târziu vom adormi îmbrăţişati
de ploaie şi de nori uitaţi...