miercuri, 28 aprilie 2010

să fi femeie...


din multele mesaje primite pe email, unul mi-a atras atenţia în mod deosebit; citindu-l am văzut cât adevăr este în fiecare frază scrisă şi pentru că m-am "regăsit" în fiecare rând, am ales să-l postez... 

"...să fii femeie înseamnă să fii într-o continuă dilemă şi într-o continuă încercare de a mulţumi un celălalt care de obicei este foarte greu de mulţumit, dar mai ales de a te mulţumi pe tine însăţi, ceea ce este de-a dreptul imposibil. Să te dai fără să laşi impresia că te-ai vinde, să ceri fără să laşi impresia că cerşeşti, să furi atunci când ştii că altfel nu ai obţine, să alungi pentru a nu fi alungată, să părăseşti pentru a nu fi folosită.

Să fii femeie înseamnă să înveţi să fii arogantă în suferinţă, să ştii să răneşti pentru a-ţi reaminti că o poti face, să te răzbuni şi să îţi pară rău, să ai dreptate şi să îţi pară rău de asta pentru că cele mai teribile temeri ţi se adeveresc, să ai adevărul în mână şi să îl bagi în buzunar, să îl ascunzi într-un sertar minţindu-te că aşa nu o sa mai doară. Să fii femeie înseamnă să înveţi în mod continuu cum să te faci iubită şi cum să păstrezi o chestie pe care nici măcar nu ştii dacă ai avut-o vreodată, să fii rea pentru că bună ai fi plictisitoare...să fi femeie înseamnă să zâmbeşti frumos când inima sau sufletul mai au puţin şi se destramă, să dai cu fard peste durere şi să o faci carismatică, să vorbeşti şi să asculţi când tu ai prefera să te faci mică şi să te ascunzi, să ai puterea de a te întoarce la timp, cât încă mai ai şanse să fii primită. 

Să fii femeie înseamnă să zâmbeşti sfidător acelor ceasornicului care îţi măsoară trecerea, să spargi bariere şi prejudecăţi, să te prefaci că nu înţelegi aroganţele, să naşti copii care o sa te părăsească. Să fii o doamnă, o amantă, o mamă, un copil, o fiica, o scorpie, orice este cazul pentru a simţi că eşti femeie. Să fii femeie înseamnă să ai răbdarea de a strânge secunde de-a lungul anilor pentru ca mai târziu să le rememorezi şi să le retrăieşti pentru a te simţi cât de cât împlinită, să ai o scuză pentru toţi anii în care ai dat şi ai dat până când ţie nu ţi-a rămas nimic. 

Să fii femeie înseamnă să găseşti mereu scuze tuturor, mai puţin ţie, să săruţi buze grăbite, să mângâi mâini care nu mai au răbdare să le strângă pe ale tale, să veghezi un somn care nu mai adăposteşte vise în care personajul principal eşti tu. Să fii femeie înseamnă să ai tăria de a accepta că pentru tine timpul trece mult mai repede, că tot ceea ce îţi rămâne este de fapt ceea ce ai fost cândva.

Să fii femeie înseamnă să fii sexy şi să îţi placă, să fii crudă pentru a fi senzuală, să fii voluptoasă în durere şi copilăroasă în râs; puternică, fragilă, alintată, fermă, înţeleaptă, prostuţă, uşuratică, carismatică, serioasă după caz. La un moment dat însă, toate aceste flashuri se amestecă, toate aceste măşti se împrăştie şi nu mai ai nevoie de ele pentru că nu te mai ajută la nimic şi nu îţi mai folosesc. Iar în acel moment rămâi cu tine. Fumezi o ţigară, laşi gândul să aiureze liber şi nestingherit şi îţi dai seama ce obositor e să fii femeie, ce inutil este să încerci şi să obţii o imagine pe care ai construit-o cu atâta perseverenţă.

Femeia pe care ai clădit-o se uită la tine şi tu nu o mai recunoşti. Nu o mai vrei. Pentru un moment, unul scurt nu o mai vrei. Pentru un moment vrei doar sa fii om. Dar momentul trece şi stingi ţigara grăbită...nu ai timp de regrete sau de întrebări. Timpul trece, iar înaintea ta se deschide, inevitabil, o viaţă de femeie..."

marți, 13 aprilie 2010

simfonie de flori şi de culoare...

...primăvara îşi cântă "somfonia"de flori şi de culoare şi face în fiecare zi un mic pas spre sufletul meu în care încearcă încet, încet să-şi facă loc chiar dacă mi-e plin cu temeri, gânduri şi doar câteva dorinţe şi speranţe...o primăvară care nu va mai fi pentru mine niciodată ca înainte, o primăvară în care simt cum mă dor toate încercările pe care viaţa mi le-a dat. Mă gândesc ce mult mi-aş fi dorit să am putere să opresc timpul în loc; să-l opresc la vremea în care nu mă durea fiecare oră pe care o pierd, la vremea în care nu mi era frică să aştept, la vremea în care puteam să dau totul fără să cer ceva în schimb, dar...acel timp nu am putut , nu am ştiut să-l opresc şi au rămas doar aşteptări care dor şi vreau să nu mă mai gândesc la nimic să închid toate dorinţele şi speranţele în mine şi să accept că m-am minţit când mi-am spus că mai este timp pentru mine...e vremea să accept că "nu mai am timp", e vremea în care trebuie să înţeleg asta, să accept că am aşteptat atâţia ani ceva ce nu avea să apară niciodată, pentru că niciodată nu mi-au fost auzite gândurile, niciodată nu mi-au fost auzite dorinţele din primăverile în care simfonia de flori şi de culoare îmi umplea sufletul...