...de câteva zile au început ploile; îmi place când plouă. Îmi place să stau în ploaie să simt stropii cum se lovesc de mine; îmi place "să ascult" ploaia şi să-i simt mirosul...pentru că, da, acum ploaia are miros de primăvară; uneori plouă încet, trist, "în tăcere", cu stropi mici...asta e ploaia care-mi pune în suflet tristeţea şi tăcerea ei...uneori plouă sălbatic, cu stropi mari şi grei care mă lovesc cu putere; este ploaia care mă face să simt că "Iubesc cu patimă ploile..înnebunitele ploi"...uneori natura se dezlănţuie, natura strigă la noi ce răi suntem şi în câteva minute cerul se acoperă de nori negri, vântul bate cu putere şi distruge tot ce-i stă în cale, fulgerele încep unu câte unu să taie cerul şi să lumineze ameninţător, tunetele lovesc asurzitor iar ploaia cade în rafale ca o avalanşă de stropi grei...astea sunt ploile de care mi-e frică, ploile în care auzi natura care strigă la noi ce răi suntem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu