se va lăsa toată umbra
când ne va fi greu să mai numărăm
cu aceeaşi răbdare sisifică
rostogolirea florilor de pe umerii noştri
când palmele fiecăruia
vor ezita să atingă palmele celuilalt
din prea multă şi prea duioasă teamă
de singurătate
când vorbele cele mari şi cele mici
vor adormi la căpătâiul nostru
ca nişte preaîndelung muncite
ursitoare
pe care nici unul dintre noi
nu le mai pot lua-n seamă
abia atunci
cu ultimile puteri
vom putea mărturisi
că fără să fi ştiut
am locuit tăcând
într-o fascinantă surpriză
care devenea din ce în ce mai înaltă
şi din ce în ce mai strâmtă"
George Ţărnea
"Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;
Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,
Să nu se-audă hohotul de plâns
Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Valul de spaimă care creşte-n jur
Şi duce totul şi în urma lui
Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Şi se chircesc bolnave şi se sting
Şi soarele şi celelalte stele…"
Ana Blandiana
