...nu o să ştii niciodată cât de mult mi-am dorit o primăvară cu tine, să ne bucurăm împreună de răsăritul şi apusul soarelui primăvăratic, de parfumul florilor înflorite peste tot în jurul nostru...aş fi vrut să ne bucurăm de noi...tu să-ţi găseşti liniştea în braţele mele, eu să te alint sub razele soarelui din amurgurile serilor mele şi să te iubesc cu patima și dorul pe care le-am adunat în nopţile mele de singurătate...am vrut o primăvară cu tine, să-ţi dau iubirea pe care am adunat-o în toate zilele în care te-am aşteptat...dar nimic din ce mi-am dorit nici acum nu s-a întâmplat...nu a fost să fie...am rămas tot singură...încă o primăvară de singurătate...mi-e dor de tine mai mult decât aş fi crezut vreodată că o să-mi fie dar nu-ţi pot spune asta pentru că eşti departe, prea departe...nici nu mai ştiu cât de departe...undeva între primăvara visurilor mele şi realitatea altei lumi, o lume din care eu poate nici nu mai fac parte...dar, o să te aștept...o să te aştept până când drumurile vieţii ne vor aduce din nou împreună; o să te aştept, pentru că suntem două suflete rătăcite care nu întâmplător s-au întâlnit şi chiar dacă nu şi-au trăit iubirea...sunt suflete pereche...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu