marea...

...una din "marile mele iubiri"....marea, care întotdeauna m-a atras şi m-a fascinat cu imensitatea şi tăcerea ei misterioasă...marea, pe care ani la rând, o regăseam la fel de tăcută şi nesfârşită, îmbrăţişată şi alintată de soarele care-o veghează de la răsărit până la asfinţit...

acum...mi-e dor de mare, de dimineţile cu miros de alge , când umblam desculţă prin nisipul udat de valuri, mi-e dor de ţipătul şi zborul isteric al pescăruşilor...mi-e dor de nopţile înstelate în care priveam cerul şi-mi puneam mii de dorinte...

...mi-e dor de marea liniştită, puternică şi impunătoare sau agitată şi chiar înspăimântătoare uneori....mi-e dor...
şi simt că dorul mă doare...