clipa de lumină...

''Se-ntoarce toamna iar cu aiureli
De vânt pe la fereşti
Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i poveşti…
El povesteşte despre moarte foi
Pe care le goneşte ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morţi şi i le-arunca-n geamuri.
El stinge crini şi roze şi zambile,
El frânge ramuri
Şi plânge şi se tânguieşte zile
Întregi şi nopţi întregi, necontenit
Acuma stins şi parcă ostenit
Abia suspină,
Ca plânsul violinei în surdină.
Apoi îşi schimbă fără veste tonul
Şi-uimit l-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Şi şuiera şi fluieră şi vuie
Şi vâjâie şi hohotă şi geme
Într-un amestec infiorător
De bocet şi de vaiet şi blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolită vreme,
Ce veac senin fusese până ieri!
Ai fi crezut ca firea amăgită
De visul cald al somnoroasei veri.

Aşa bogată-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit…
Văzând fugită
Vicleana vară care-o amăgise
Acum, când înţelege adevărul,
Se zbate ca o mamă părăsită
Şi-n deznădejdea ei îşi smulge părul!''…

 S.O.Iosif