Cu un zâmbet timid m-am plimbat mai apoi printre ele,
Talpa mea a păşit prea uşor, nimeni astăzi nu ştie
C-am trecut pe acolo cândva, într-o clipă târzie....
Mii de ani am crezut că o lume-i făcută să piară,
Neştiind de ce toamna soseşte mereu după vară...
Am fost centru solar şi-am sclipit o secundă-n amurg,
Risipind vise lungi prea ascunse-n speranţe ce curg.
Umbra verii tăcea urmărind pasul meu legănat
Iar poteca rămasă în urmă după mine-a strigat ...
Rele vânturi băteau peste anii ce-n spate-i căram,
Împotriva uitării mi-amintesc şi acum că luptam...
Am ştiut că secunda avea chipul fetei bătrâne
Şi din trecerea ei friguroasă nimic nu rămâne,
Curtezana din ea e mereu doar un suflet flămând
Care sapă adânc răscolind printre şoaptă şi gând.
Înghiţită de-o stea somnoroasă mai alerg prin secunde,
Învăţând să trăiesc nostalgii fără lacrimi profunde...
Am păşit izgonind anotimpul spre care m-am dus,
Patimi dulci am trăit aşteptând doar un ultim apus'' ....
Mariana Kabbout
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu