...primăvara îşi cântă "somfonia"de flori şi de culoare şi face în fiecare zi un mic pas spre sufletul meu în care încearcă încet, încet să-şi facă loc chiar dacă mi-e plin cu temeri, gânduri şi doar câteva dorinţe şi speranţe...o primăvară care nu va mai fi pentru mine niciodată ca înainte, o primăvară în care simt cum mă dor toate încercările pe care viaţa mi le-a dat. Mă gândesc ce mult mi-aş fi dorit să am putere să opresc timpul în loc; să-l opresc la vremea în care nu mă durea fiecare oră pe care o pierd, la vremea în care nu mi era frică să aştept, la vremea în care puteam să dau totul fără să cer ceva în schimb, dar...acel timp nu am putut , nu am ştiut să-l opresc şi au rămas doar aşteptări care dor şi vreau să nu mă mai gândesc la nimic să închid toate dorinţele şi speranţele în mine şi să accept că m-am minţit când mi-am spus că mai este timp pentru mine...e vremea să accept că "nu mai am timp", e vremea în care trebuie să înţeleg asta, să accept că am aşteptat atâţia ani ceva ce nu avea să apară niciodată, pentru că niciodată nu mi-au fost auzite gândurile, niciodată nu mi-au fost auzite dorinţele din primăverile în care simfonia de flori şi de culoare îmi umplea sufletul...
2 comentarii:
Mi-as dori sa iti pot spune ceva, orice, care sa iti mai alunge din temeri, insa nu prea pot sa fac asta, pentru ca, stii tu, si sufletul meu e la fel de plin de temeri. Poate ca cel mai destept lucru pe care putem sa il facem e sa uam fiecare zi asa cum este ea, cu bune si rele, sa lasam relele si tristetile la o parte si sa ne bucuram de fiecare floare, salcam si zi buna pe care o avem. Ce zici, te prinzi in joc?
ma prind...
Trimiteți un comentariu