...încă o noapte dintr-o zi toridă de vară în care ochii se încăpăţânează să rămână deschişi chiar dacă pleoapele grele de nesomn îmi cad încet peste ei; încă o noapte de vară cu miros de flori de tei, în care cuvintele rătăcesc prin întunericul nopţii oprindu-se apoi în gândurile mele cele mai tainice, cerându-şi dreptul de a fi spuse şi de a fi auzite; încă o noapte în care simt apăsarea singurătăţii şi ştergându-mi cu palma tremurând de emoţie o lacrimă din colţul ochilor, mă întreb de ce doare fiecare cuvânt, de ce aud ecoul cuvintelor noapte de noapte în toate gândurilor mele, de ce aşternuturile sunt prea reci şi prea aspre pentru corpul meu obosit...apoi, mă ridic şi cu ochii înroşiţi de nesomn mă îndrept spre geam, privesc încă odată întunericul nopţii întrebându-mă dacă în lumea asta mare, un suflet rătăcit mai caută răspunsuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu