...ultimele zile de vacanţă la malul mării; ultimele zile lângă întinderea misterioasă de apă sub cerul albastru pe care nu a mai apărut nici un nor de câteva săptămâni...ultimele zile de vacanţă la malul mării unde valurile se lovesc necontenit de stâncile care li se împotrivesc...
...ultimele zile de vacanţă, în care sunt doar eu şi gândurile mele; acum am curaj să cer orice şi să spun tot ce nu am spus până acum, pentru că ştiu că le aude doar marea...încă o zi în care mă gândesc la toate greşelile făcute şi-mi doresc din tot sufletul să-mi fie iertate sau date uitării...încă o zi de vacanţă aici unde timpul parcă se opreşte în loc iar marea trimite din când în când câte un val să mă atingă, să-mi mângâie trupul şi să-mi spele rănile fără să mă întrebe "de ce simţi asta"...aici sunt doar "eu", femeia îndrăgostită de mare, femeia care atunci când soarele coboară-n asfinţit ştie că nu mai are în suflet nici un gând ascuns, nici un gând nerostit sau vreo dorinţă nespusă...şi mulţumind pentru tot ce a primit până acum, priveşte încă odată întinderea misterioasă şi se-ndepărtează cu lacrimi în ochi de plaja plină de pietre, scoici şi nisip păşind spre alte locuri spre alte destinaţii, întrebându-se dacă o s-o mai vadă vreodată...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu