gânduri adunate în tăceri...

...a trecut de mult vremea "vorbelor mari" şi a cuvintelor aruncate la întâmplare; a trecut tot ce credea odată că stă în puterea gândurilor ei; a trecut vremea aceea, la fel ca gândurile care o făceau să zâmbească în multe dimineţi şi-i închideau pleoapele peste ochii obosiţi în fiecare noapte...a trecut tot; i-au rămas doar gânduri adunate în tăceri asurzitoare şi cuvinte nerostite care se lovesc de o fereastră închisă fără regrete într-o zi de vară, i-au rămas amintiri care încet, încet, cu trecerea timpului îşi vor găsi un loc într-un colţ al sufletului ei, dar i-au rămas şi multe păreri de rău...
...uneori crede că toate s-au întors împotriva ei ca o pedeapsă pentru greşelile făcute cu gândul, cu vorba, cu voie sau fără voie...cu fiecare zi care trece îşi simte sufletul greu, apăsat de teama zilelor ce vor veni dar şi de o mare dezamăgire...nimic din ceea ce face şi ce spune nu este bine, nimic nu-i mai este pe plac şi oricât încearcă să ascundă, cu fiecare zi care trece se simte mai singură ca oricând în liniştea care ajunge să fie dureros de apăsătoare; tot mai des o cuprinde o stare de neputinţă, o stare de frică care o urmăreşte ca o umbră...