Te-am lăsat să intri. N-am ştiut
Că-ntr-o zi-mi a fi atât de greu
Să te pierd. Şi totuşi, te-am pierdut.
Nu pot să-nţeleg cum ai plecat,
Fără doruri şi regrete-n tine,
Cum poţi să te scuturi de păcat,
Să te pierzi şi să mă pierzi pe mine?
Mi-ai lăsat doar vis şi disperare.
Dar privind trecutul, poate mâine
Vei constata că-n noaptea ce apare,
M-ai pierdut şi-acum te pierzi pe tine.
Vei reveni poate-ntr-o zi, să ceri
Trecutul drag, în nopţile pustii.
Mă vei găsi atunci, la fel ca ieri?
Nu pot să ştiu şi nici tu nu vei şti.
Nu vom mai şti - Elisabeta Buzaş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu