între şfârşit şi început...

...sunt multe, foarte multe dorinţe pe care vreau să mi le pun acum între sfârşit şi început, dar mi-e frică să le dau nume...poate mai bine renunţ pentru că nu ştiu pe care din ele să o spun mai întâi...cel mai mult îmi doresc ca noul an, să-mi aducă în suflet linişte, în viaţă sănătate, în inimă iubire şi în timp...fericire.

iarna de la fereastra mea....

...nimic nu mai e de spus când vezi aceste minuni ale naturii

in memoriam

...e pământul tot mai greu, despărţirea-i tot mai grea...sărut mâna, mama mea



15 decembrie 1934 - 6 noiembrie 2008

e vremea...

...în care simţi cum în suflet îţi intră încet, încet, o stare de linişte, o stare de bine; e vremea în care magia sărbătorilor care se apropie ne farmecă şi ne face să uităm de toate durerile, de toate grijile şi necazurile vieţii...e vremea în care deschidem uşa să primim colindul ca să ne lumineze casa şi să ne înalţe sufletul de bucurie. E vremea în care mirosul de cozonac ne umple toată casa şi bradul cu "cetina tot verde" aşteaptă să-l îmbrăcăm de sărbătoare cu globuri şi beteală, iar în vârf, sus, cât mai sus, să prindem steaua magică în care ne punem an de an speranţe şi dorinţe.

E vremea, să dăruieşti din suflet şi să aduci zâmbete pe feţele dragilor tăi...

clipa de lumină...

''Când vine toamna,
Murim odată cu frunzele...
Unde eşti?
De ce pleci odată cu sosirea toamnei,
Crezi că n-o să-ţi fie dor
De frunzele ce mor
În urma ta?

E banal să te întreb de ce pleci...
E firesc s-o faci...
Te întreb doar,
Ce vină au frunzele ce mor?

Se face frig...
Dureros de frig şi de pustiu
Şi plouă...plouă încet,
Cu nostalgie şi frică.

Nu-ţi cer să te-ntorci
N-ar mai ploua aşa frumos
Pe frunzele uscate...
Îţi cer doar să le laşi să trăiască
Până la primăvară.

Nici măcar tu nu poţi face asta,
Nu-i aşa?''

timpul nu aşteaptă pe nimeni...

...am acest status de multe luni; îmi amintesc că o colegă l-a remarcat şi chiar mi-a cerut voie să îl folosească şi ea. Apoi, după toate "evenimentele" prin care am trecut în ultima vreme, am înţeles încă şi încă odată că timpul nu aşteaptă pe nimeni şi asta îmi spun eu aproape în fiecare zi şi parcă trăiesc cu această "teamă".

Zilele trecute, stând de vorbă "on line"cu cineva drag mie, după câteva rânduri de conversaţie, mă întreabă..."dar timpul exită?"...pentru o clipă, nu am înţeles ce vrea să spună, la ce se referă, dar imediat după ce mi-am dat seama că e vorba de status-ul meu, am răspuns scurt, "da". 

Răspunsul meu nu a făcut decât să aducă o altă întrebare:" ca să aştepte pe cineva?"...am stat o clipă pe gânduri, dar am susţinut în continuare "că timpul există". Replica a venit repede şi concisă: "nu există"...Eu mă încăpăţânam să susţin că "sunt unii care îl au, dar EU NU MAI AM TIMP"...

Parcă "iritat" de ceea ce spuneam, mi-a spus că "există doar transformarea noastră căreia nu i ne putem opune"...în gândul meu ştiam că are dreptate...da, transformarea...ea nu aşteaptă pe nimeni...dar eu mă încăpăţânam să susţin şi să spun: "şi aia nu e timp?". Răspunsul a venit repede, scurt şi cuprinzător: "nu, în esenţă nu, doar noi i-am pus etalon transformării". Am tăcut câteva clipe, dar după această afirmaţie trebuia să recunosc că..."da, poate că ai dreptate, dar ne este mai uşor să-i spunem timp"...

TIMPUL NU AŞTEAPTĂ PE NIMENI, nu-i aşa?

clipa de lumină...

''Pentru inima mea îmi ajunge pieptul tău
Pentru libertatea ta, ajung aripile mele.
Din gura mea va atinge cerul,
Ceea ce dormea sub sufletul tău.

În tine îmi găsesc iluzia zi de zi
Apari ca o picătură de rouă pe corolă
Sfidezi orizontul cu absenţa ta,
Mereu în alergare, ca o adiere.

Am spus că îmi cântai în vânt,
Ca un con de pin, ca un plop plângând.
Aidoma lor, eşti înaltă şi tăcută
Şi întristezi într-o suflare, ca o călătorie.

Misterioasă, ca o cărare nebătută,
Locuiesc în tine ecouri şi voci nostalgice
Eu m-am trezit şi am gasit emigrând şi fugind
Păsări care îţi dormeau în suflet.''

Pablo Neruda 

noaptea de moş nicolae...

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, se spune că Moş Nicolae vine pe la geamuri să vadă copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată.

De Moş Nicolae, copiii cuminţi primesc, pe lângă dulciuri şi jucării, o legătură de nuieluşe frumos colorate, iar cei mai puţin cuminţi primesc o nuieluşă adevărată care să le amintească de o eventuală pedeapsă. În popor se spune că iarna începe la Sf. Nicolae, pentru că Moş Nicolae este bătrân şi are barbă albă, iar în această zi Moşul îşi scutură barba, deci trebuie să ningă.

La Sf. Nicolae " se întoarce noaptea la ziuă, cu cât se întoarce puiu-n găoace”, zice poporul; în noaptea asta se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori de Anul Nou...

Mai ştiu că Moş Nicolae nu-i uită nici pe cei mari, şi are şi pentru ei "daruri"...trebuie doar să avem puterea să visăm şi să ne bucurăm de fiecare moment...şi pentru că , încă mai cred în visele care pot deveni realitate, o să -mi curăţ pantofii şi cizmele ca să le pun în geam, apoi o să adorm cu gândul la darurile moşului ...