...o banală discuţie dintr-o tot atât de banală seară de februarie; o discuţie despre ce am făcut sau nu am făcut în această zi şi la un moment dat, fără nici o legătură cu subiectul discuţiei noastre, îmi spune "vreau să te întreb ceva, sau mai bine zis îmi doresc ceva; să te văd îmbrăcată şi altfel, nu numai în negru; încerc să mă gândesc, oare când te-am văzut îmbrăcată în altă culoare şi nu îmi aduc aminte"...pentru o clipă, am crezut că nu mie îmi sunt adresate cuvintele, că îmi povesteşte o întâmplare sau o secvenţă dintr-un film...dar, într-un târziu, am înţeles că mie mi-a fost adresată întrebarea si i-am răspuns " în urmă cu patru ani" ...apoi, cu aceaşi sinceritate îmi spune "mi se pare aşa tristă"...am tăcut; ce puteam să-i răspund...da, e tristă, "viaţa mea e tristă"...
Poate pentru că îmi cunoaşte durerile şi tristeţile, am simţit sinceritatea şi regretul în toată conversaţia; apoi mi-a spus "aşa mult îmi doresc să te văd îmbrăcată şi în altă culaore"...am stat o clipă pe gânduri; am zâmbit şi-n clipa imediat următoare mi-am dat seama că nimeni, dar absolut nimeni nu mi-a mai spus asta până acum.
Mi-a făcut bine să aud că cineva mă întreabă, că cineva mă vede...după câteva secunde de tăcere i-am spus "mă simt foarte bine în negru, întotdeauna mi-a plăcut culoarea neagră, nu ştiu...acum aşa simt, în negru mă simt bine...şi şti? cred că nici nu mai ştiu ce culori îmi plac"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu