clipa de lumină...

''Mã-nec în lacrimi de argint ca-ntr-o minune ce mã doare,
Mã-nalţ spre cer şi-apoi mã mint c-am fost mai mult decât o floare
Şi am trãit o viaţã-n care tu n-ai ştiut cã totuşi sunt
O clipã mult prea trecãtoare. Ţi-am fost un cer. Mi-ai fost pãmânt.

M-aruncã adormitã iarba într-un parfum necunoscut
Tãcerea ta loveşte-n mine exact asa cum n-aş fi vrut.
Te caut prin petale albe în trandafirul de demult,
Ce a pãstrat iubirea noastrã într-un sonet ce-l mai ascult..

Am luat din viaţã cu rãbdare iubirea care mi-ai trimis,
Şi m-am pierdut în nepãsare aşa cum poate mi-a fost scris...
Mã-neacã-n noapte o iubire şi mã sufoc când nu o am,
Mã-mpiedic printre frunze moarte pierdute de bãtrânul ram.

În cerul meu e iarãşi noapte, nu mai gãsesc al tãu pãmânt ...
Te aflu-n douã triste şoapte şi-mi amintesc cã totuşi sunt
Mai mult decat o floare albã şi voi trãi mai mult de-o zi ,
Mã voi hrãni c-o amintire a unei clipe prea târzii...

Mã-nec în lacrimi de argint şi-n fericirea trecãtoare,
Pãstrez în suflet o iubire, chiar dacã uneori mã doare''...

Mariana Eftimie Kabbout

''Mai lasă-mi timp, tu viaţă, să prind ziua de mâine,

Şi poate dup-aceea voi accepta să mor...

Deşi poate-i mai bine să mor azi ca un câine,

Decât prea obosită de-atâta of şi dor.

Nu mă-ntreba de cine mi-e dor... nu ştiu a spune...

Ştiu doar că nu pot locul să mi-l găsesc nicicum.

Să fie oare vina iubirii prea nebune,

Ce mi-a topit fiinţa de n-a rămas nici scrum ?

Nu cred că vrei răspunsuri, cum nicio întrebare

Nu pui când dai năvală şi cureţi tot din jur...

Dar de ce crezi, tu viaţă, că nu aş fi în stare,

Din sacu-ţi plin de veacuri, o zi doar să mai fur ?

Nu-s hoţ de meserie, sunt doar o pasageră

Şi-atât de obosită-s...tu să adormi n-ai vrea?

Promit, nu-ţi fur desaga, nu vreau din ea o eră,

Dar ziua cea de mâine îţi jur, va fi a mea''.

Mariana Kabbout

după un anumit timp...

"După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să înveţe că sărutările nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi cu ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui “mâine” este prea nesigur pentru a face planuri … şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumatatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-si împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă…şi cu fiece zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovăraşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil că niciodată prietenia nu va mai fi la aceeaşi intensitate. Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ. Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai. Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt… Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.

Dar din păcate, se învaţă doar cu timpul"

…Jorge Luis Borges

bloody friday....

...de mult nu am mai avut o zi de vineri atât de urâtă; şi vremea de afară este la fel ca şi starea mea...e o atmosferă apăsătoare, e înnourat, totul în jur e gri iar "valuri" de ceaţă plutesc aiurea; o vreme care ajută din plin starea de deprimare pe care o simt; e o senzaţie ciudată de teamă, de nelinişte, de aşteptare...o senzaţie că nu mai este nimic de făcut, nimic de schimbat...o ciudată senzaţie de sfârşit...

amintiri din dulapul cu haine ...

...vine o vreme în viaţa noastră, când, la fel ca şi noi, hainele lasă în urmă doar poveşti; poveşti frumoase sau triste, care la rândul lor vor fi sortite uitarii. Zilele astea a trebuit din nou, să deschid un dulap cu haine şi să scot de acolo una câte una "o amintire"...o cămaşă de culoare albastră, care purta încă mirosul parfumului preferat...şi-mi aminteam cât de bine i se asorta cu ochii...un sacou de culoare neagră pe care-l purta cu atâta eleganţă...fiecare haină pe care o scoteam din dulap "avea o amintire", fiecare haină îmi spunea ceva...am trăit în câteva ore emoţii puternice iar prin gând mi-au trecut amintiri de o viaţă, ... am mai făcut asta cu mulţi ani în urmă şi-mi amintesc că a fost la fel de dureros şi de greu să deschid dulapul cu haine...

clipa de lumină...

''Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui.
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte...
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui,
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte.

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu...
E viaţa asta scurtă pe care n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu,
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot.

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată,
Căci sunt a nimănui... a mea încă mai sunt...
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată,
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt.

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi...
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare ?
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi ?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui..
Şi-n clipa cea din urmă să uiţi c-am existat !
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui,
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat .''

M. Kabbout

viaţa nu se măsoară în numărul de respiraţii din fiecare moment, viaţa se măsoară după momentele care îţi taie respiraţia...

De ce măsura iubirii este pierderea ei?". De ce odată cu pierderea iubirii realizăm care a fost de fapt măsura ei? Întrebări peste întrebări, gânduri fugare, analize intense şi până la urmă, foarte puţine răspunsuri.

O foarte puternică poveste de dragoste, Scris pe trup este, după declaraţiile autoarei, o descoperire a sinelui prin metaforele dorinţei şi ale bolii. Un roman intens, ca o scrisoare de dragoste, în care personajele se caută neştiind că există, se găsesc într-o noapte ploioasă şi se iubesc nebuneşte, pentru că până la urmă să rătăcească iremediabil drumul unul spre celalalt. Un adulter văzut din perspectiva amantului, iubirea văzută ca un limbaj Braille inscripţionat pe trup, descifrabil însă doar dintr-un anumit unghi, ca un cod secret, urma tuturor iubirilor epuizate si pierdute. Amanţii nu se supun la ceea ce se aşteaptă de la ei, ci îşi trăiesc sentimentele independent şi intens.

...după această prezentare a cărţii, nu e greu de înţeles de ce alegi să o cumperi şi mai ales, de ce alegi să o faci cadou...cu următoarea dedicaţie: life is not measured by the breaths you take every moment, life is measured by the moments that take your breath away...

un moment din viaţă....

Vine un moment în viaţă când realizezi
Cine contează,
Cine nu a contat niciodată,
Cine nu va mai conta...
Şi cine va conta întotdeauna...

...nu îţi face griji pentru oamenii din trecutul tău; există un motiv pentru care nu au ajuns să fie prezenţi în viitorul tău...