Mã-nalţ spre cer şi-apoi mã mint c-am fost mai mult decât o floare
Şi am trãit o viaţã-n care tu n-ai ştiut cã totuşi sunt
O clipã mult prea trecãtoare. Ţi-am fost un cer. Mi-ai fost pãmânt.
M-aruncã adormitã iarba într-un parfum necunoscut
Tãcerea ta loveşte-n mine exact asa cum n-aş fi vrut.
Te caut prin petale albe în trandafirul de demult,
Ce a pãstrat iubirea noastrã într-un sonet ce-l mai ascult..
Am luat din viaţã cu rãbdare iubirea care mi-ai trimis,
Şi m-am pierdut în nepãsare aşa cum poate mi-a fost scris...
Mã-neacã-n noapte o iubire şi mã sufoc când nu o am,
Mã-mpiedic printre frunze moarte pierdute de bãtrânul ram.
În cerul meu e iarãşi noapte, nu mai gãsesc al tãu pãmânt ...
Te aflu-n douã triste şoapte şi-mi amintesc cã totuşi sunt
Mai mult decat o floare albã şi voi trãi mai mult de-o zi ,
Mã voi hrãni c-o amintire a unei clipe prea târzii...
Mã-nec în lacrimi de argint şi-n fericirea trecãtoare,
Pãstrez în suflet o iubire, chiar dacã uneori mã doare''...
Mariana Eftimie Kabbout
''Mai lasă-mi timp, tu viaţă, să prind ziua de mâine,
Şi poate dup-aceea voi accepta să mor...
Deşi poate-i mai bine să mor azi ca un câine,
Decât prea obosită de-atâta of şi dor.
Nu mă-ntreba de cine mi-e dor... nu ştiu a spune...
Ştiu doar că nu pot locul să mi-l găsesc nicicum.
Să fie oare vina iubirii prea nebune,
Ce mi-a topit fiinţa de n-a rămas nici scrum ?
Nu cred că vrei răspunsuri, cum nicio întrebare
Nu pui când dai năvală şi cureţi tot din jur...
Dar de ce crezi, tu viaţă, că nu aş fi în stare,
Din sacu-ţi plin de veacuri, o zi doar să mai fur ?
Nu-s hoţ de meserie, sunt doar o pasageră
Şi-atât de obosită-s...tu să adormi n-ai vrea?
Promit, nu-ţi fur desaga, nu vreau din ea o eră,
Dar ziua cea de mâine îţi jur, va fi a mea''.
Mariana Kabbout
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu