...o zi superbă de sfârşit de august în care de la primele ore ale dimineţii am avut o ciudată stare de nelinişte; simţeam chiar o uşoară tristeţe la gândul că mai trece o vară în care nu am reuşit să fac ce mi-am dorit...mi-am spus în gând..."poate vara viitoare" şi mi-am început ziua cu speranţa că o să apară ceva care să-mi schimbe această stare. Îmi sună telefonul; pe ecran apare numele unei bune prietene...primul gând a fost că s-a întâmplat ceva fiindcă mă sună şi apăs cu emoţie tasta de răspuns, dar în telefon nu se auzea nici o voce...era doar un "zgomot ciudat" pe care imediat nu l-am putut defini, apoi vocea prietenei mele care mă întreabă: "auzi???"...şi-n clipa imediat următoare am ştiut...se auzeau valurile mării...ea, era la mare şi pentru că ştie cât de mult iubesc marea, a pus telefonul mobil foarte aproape de valurile mării, astfel încât să le pot auzi agitaţia uşoară, prelungă şi monotonă, să pot auzi cum vin, unu câte unu,"să moară" la malul mării într-o dimineaţă de sfârşit de august...şi am înţeles încă odată cât de mult iubesc marea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu