what matters is not what is written on a page, what matters is what is written in the heart...

...ashes and snow...o lume în care respirăm odată cu animalele, o lume în care fotograful şi regizorul canadian Gregory Colbert ne duce încet, o lume în care zburăm odată cu păsările fascinaţi de graţia miscărilor, o lume din adâncurile mării în care visăm să găsim pacea şi liniştea sufletului nostru...un loc în care realitatea are o altă dimensiune şi nu contează ceea ce este scris într-o pagină...contează doar ceea ce este scris într-o inimă pentru că-mi este dor să nu-mi mai fie dor de tine... 

Feather to fire, fire to blood, blood to bone, bone to marrow, marrow to ashes, ashes to snow.

The whales do not sing because they have an answer. They sing because they have a song. What matters is not what is written on a page, what matters is what is written in the heart. So burn the letters and lay their ashes on the snow, at the river’s edge. When spring comes and the snow melts and the river rises, return to the banks of the river and reread my letters with your eyes closed. Let the words and the images wash over your body like waves.

 Reread the letter with your hand cupped over your ear.

Listen to the songs of Eden page after page after page.

Fly the bird path. Fly. Fly. Fly.

after all...tomorow is another day...

...mă întreb de multe ori de ce nu facem ceea ce ne dorim sau de ce facem ceea ce nu ne dorim; cred
că întrebarea asta o avem toţi în minte, e ca un gând bine ascuns pe care nu avem niciodată curajul să-l spunem cu voce tare...

...mie, mi-a plăcut întotdeauna să fac ceea ce-mi doresc, deşi de multă vreme nu am mai reuşit să-mi duc la împlinire toate dorinţele, îmi place să mă plimb primăvara pe sub pomii înfloriţi şi să las ninsoarea de petale ce cade la cea mai mică adiere de vânt să-mi acopere părul, umerii şi mâinile...îmi place să mă dau cu leagănul din parcul copiilor chiar dacă lumea se uită mirată la mine, îmi place să mă "pierd" prin labirint şi să strig de bucurie de câte ori reuşesc să ajung prima la ieşire...îmi place să mănânc vată pe băţ cu degetele...îmi place să umblu prin ploaie fără umbrelă şi să simt mirosul ploii, pentru că ploaia are miros de vară şi miros de toamnă, îmi place să mă plimb printre frunzele uscate şi să mă învălui în voalurile de ceaţă ale dimineţilor de toamnă...îmi place să mă plimb când ninge tare şi să prind fulgii, îmi place să mă întind în zăpada albă şi pufoasă şi să fac "îngeraşi".... dar de cele mai multe ori îmi dau seama că a mai trecut încă o zi din viaţa mea fără să fi făcut ceva din toate astea...apoi, mă gândesc că mâine este o nouă zi, o altă zi în care le voi putea face pe toate, mă gândesc că mâine nu voi mai lăsa nimic din toate astea nefăcut...doar că până mâine uit de toate dorinţele mele sau acel mâine uită să mai vină...

ziua în care dorul mă doare...

...sunt momente în viaţă, când nu ai destule cuvinte să spui tot ce-ţi doreşti celor dragi, sau mai rău...să "nu mai ai timp" să o faci...am în gând atât de multe cuvinte pe care ar trebui să le spun...aş vrea să-i spun cât mi-e de dor ca privirea ei să-mi mângâie sufletul cu dragoste şi să-i simt mâna pe umeri, aş vrea ca ochii ei albaştri să mă privească cu blândeţe, să-i ascult sfaturile pe care mi le dădea de atâtea ori....aş vrea să-i aud vocea când mă întreba la telefon ''da, aici ce trebuie..?" ...mi-e dor de părul ei alb şi de parfumul ei, mi-e dor de blândeţea sufletului ei...mi-e dor de mirosul de cozonac copt şi de brăduleţul pe care-l împodobea de câţiva ani singură în ajun de Crăciun, aşteptâdu-mă să vin şi să pun printre globuri şi beteală, beculeţe albastre - pentru că asta era culoarea ei preferată....

...mi-e dor de toate zilele în care deschidea încet uşa biroului meu şi zâmbind mă întreba dacă şi-a asortat bine hainele...mi-e dor să mă strângă în braţe şi să-mi sărute fruntea, alintându- mă aşa cum numai ea ştia să o facă...mi-e dor să o am alături, să-i sărut mâna, să-i cer iertare pentru toate greşelile şi pentru toate supărările pe care i le-am făcut, să-i cer iertare pentru toate lacrimile pe care le-a vărsat pentru mine şi cu mine....mi-e dor şi am atâta nevoie să-mi dea putere să pot merge mai departe şi să creadă în mine atunci când eu nu mai cred...

...mi-e dor să-i spun cât o iubesc şi să-i mulţumesc pentru că astăzi sunt ceea ce sunt, datorită ei...

gânduri dintr - un vis de toamnă....

...aş fi vrut să mai am timp şi curaj să spun toate gândurile mele, pentru că am atât de multe gânduri adunate în cuvinte nespuse...pentru că m-am gândit mult la tine în toate noptile răcoroase de toamnă, m-am gândit ce mult mi-aş fi dorit să mă iubeşti aşa cum eu iubesc toamna...mă gândesc la tine şi la dorinţa mea de a te atinge aşa cum vântul atinge frunzele ruginii...mă întreb dacă tu simţi că mă gândesc la tine şi dacă şti cât de mult mi-ar plăcea să mă trezesc lângă tine, să-ţi simt răsuflarea în dimineţile răcoroase de toamnă... 

...mă gândesc câte aş vrea să-ţi spun...să-ţi spun că pot iubi aşa cum nu am făcut-o niciodată, să-ţi spun cât de mult îmi place să mă plimb prin frunzele uscate adunate de vânt la marginea aleilor din parc, să-ţi spun cât de mult iubesc marea cu valurile care vin să moară la ţărm şi cât de mult iubesc ploile din zilele toride de vară...să-ţi spun, ce mult mi-ar plăcea ca tu să ai curaj să mă asculţi şi eu să mai am timp să te înţeleg...pentru că îmi doresc să fiu cu tine...sau, poate îmi doresc un răspuns...poate vreau să mă trezeşti din visare şi să mă salvezi din golul în care alunec în fiecare noapte puţin câte puţin...şi dacă mi-ai cere să plec, aş vrea ca tu să mă cauţi, pentru că tu o să mă găseşti după mirosul de scorţişoară al parfumului meu şi după gândurile mele...sau poate eu îţi voi cere să pleci, ca să poţi fi fericit dacă vei reuşi să mă uiţi... 

...noaptea e mai lungă şi mai tristă ca niciodată, poate fiindcă am înţeles cât am greşit atunci când am crezut că mă poţi iubi sau că te pot iubi...încă o dezamăgire..şi nu pot să nu mă întreb, la ce mă aşteptam?...nici unul din noi nu avea aşteptări de la această iubire...poate doar eu speram....dar, e prea târziu pentru o nouă iubire, e prea târziu să cred că mâine ar putea să fie altceva decât ...o nouă zi sau...o altă zi pentru noi ???...şi adorm cu tine în gând, dorindu-mi ca şi tu să mă ai în toate gândurile tale...iar când ne trezim să ne purtăm în gând chiar dacă totul a venit prea târziu...prea târziu pentru mine...

când te strânge în braţe un înger...

... prima zi din noiembrie a fost înnourată şi răcoroasă; minus trei grade la orele amiezii, o atmosferă bacoviană în toată splendoarea ei, care a fost schimbată pentru câteva minute de apariţia surpinzătoare a unor "îngeri"...da, am scris bine, îngeri; cinci tinere îmbrăcate în rochii lungi din saten alb, cu aripioare în formă de inimă şi care purtau fiecare câte un cosuleţ alb frumos decorat, opreau trecătorii cu un zâmbet angelic întrebându-i "vrei să te strângă în braţe un înger?"...

Am zâmbit; mi-a plăcut apariţia lor spontană, veselia şi felul în care se apropiau de oameni în ciuda frigului de afară; când am ajuns lângă ele, aud din nou întrebarea "vrei să te strângă în braţe un înger?"....am stat o clipă, le-am privit şi "îngerul" din faţa mea şi-a deschis larg braţele pentru îmbrăţişare, apoi mi-a întins coşuleţul să iau un mesaj de la îngeri....am intrat în jocul lor şi după îmbrăţişare am luat un bileţel care avea următorul mesaj: "atunci când le cerem ajutorul, îngerii sunt mereu alături de noi, în strânsă legătură cu gândurile noastre...ei sunt întotdeauna gata să ne ajute în tot ce facem bun, ei sunt plini de iubire şi ne vor răspunde mereu, aducând gânduri divine atunci când le cerem sprijinul. Ei trezesc în noi speranţe , ei sunt peste tot cu noi şi ne ţin mereu de mână; Dumnezeu este permanent şi total prezent în fiecare stare de iubire a noastră, chiar şi atunci când noi nu ne dăm seama de aceasta"...atunci am înţeles ce înseamnă când te strânge un înger în braţe...

mi-am pus poezie în suflet...

...pentru ultima zi din octombrie, am ales să merg la un spectacol..."Anotimpurile mele Vara - Toamna, un spectacol de muzică şi poezie cu Tudor Gheorghe; recunosc că nu sunt o fană a acestui artist, dar auzind despre noul proiect privind spectacolele, m-am gândit că trebuie văzut ce poate să iasă dintr-un amestec de cor, orchestră simfonică şi poezie.

Încă de la primele acorduri ale viorilor, am simţit că am făcut cea mai bună alegere. Cele două ore de spectacol au fost extraordinare; versurile unor mari poeţi români puse pe o orchestraţie de excepţie, au făcut din spectacol un adevărat regal de muzică şi poezie...