Şi-am să te strig ca niciodată, chiar dacă ştiu că-i în zadar...
Voi număra tristeţi şi şoapte prin amintiri rebele,
Ca nişte trenuri prea grăbite ce-opresc în gări şi-apoi dispar.
Voi rãscoli profund oceanul ce mã-nconjoarã cu tristeţe,
Şi-am sã te strig ca pe-o durere ce-mi roade sufletul pustiu,
Sperând cã poate-mi va rãspunde a ta strãinã frumuseţe
Ce n-am gãsit-o niciodatã oricât de mult am vrut s-o ştiu.
Voi face pat din alge triste pe fundul mãrii prea albastre,
Şi-mi voi culca prea obositã fiinţa ce te-a tot strigat...
Voi aştepta s-ascult ecoul din vremea fericirii noastre,
Voi cãuta din zi în noapte o inimã ce m-a uitat ...
Şi de va fi sã plângã munţii cã i-am mutat mai sus spre stele,
Voi face drum pâna la soare şi am sã-i pun în locul lui..
De te voi pierde-n zi sau noapte prin orice colţ al mintii mele,
Am sã te caut iar, iubite... Iubitul meu , şi-al nu stiu cui..."
M.E.Kabbout
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu