ultimele zile din septembrie....

...ultimele zile de alint; ultima săptămână de septembrie, a început cu o dimineaţă întunecată, cu nori care acopereau ameninţător cerul; de la primele ore ale dimineţii se contura o zi cu ploaie, o zi de toamnă umedă şi rece, până când soarele tomnatic, a învins în lupta cu norii cenuşii îmbrăţişându-mă blând; încet, încet, apăsarea a început să se risipească, lăsând lumina şi căldura soarelui de toamnă să-mi intre în suflet cu blăndeţe, ca o mângâiere şi am simţit că asta e toamna de care m-am îndrăgostit, asta e toamna pe care o iubesc....toamna care mă ţine în braţe şi mă alintă ca o atingere de aripi, care-mi pune în suflet linişte şi bucurie, toamna care-mi lasă voaluri de ceaţă în par şi simfonie de culori în ochii...şi când simţi toate astea, strigi cu disperare "de ce pleci?" nu vreau să mă despart de nimic, nu vreau să mă despart de emoţia şi bucuria pe care toamna mi-o aduce cu norii de ceaţă şi cu simfonia de culori...vreau să rămână lângă mine, pentru că îmi face bine emoţia şi liniştea asta...dar, cu fiecare zi care trece îmi arată că va pleca departe de mine, lăsându-mă cu sufletul trist, cu ochii înlăcrimaţi şi cu mâinile goale...pleacă şi îmi ia toate florile, frunzele, păsările şi liniştea ce mi-o punea în suflet uneori năvalnic, alteori tandru ca o atingere uşoară de aripi de fluturi...

29 septembrie 2010...

dincolo de fereastră...

...toamna într-un oraş de la poalele dealului Feleacului; toamna din mijlocul unui septembrie trist, toamna pe care am văzut-o stând câteva nopţi în faţa unei ferestre larg deschise, cu privirea pierdută în tăcerea şi întunericul nopţii. Nopţi reci de septembrie, nopţi cu miros de toamnă, în care am aşteptat să treacă timpul cu pumnii strânşi, rugându-mă în gând şi numărând una câte una orele care se risipeau încet în nori de ceaţă; o ceaţă deasă care plutea peste copacii adormiţi iar din când în când, câte o luminiţă se vedea sclipind printre frunzele îngălbenite, o ceaţă deasă risipită încet de răsăritul soarelui de dincolo de deal care aducea linişte, multă linişte ce-mi intra în suflet ca o mângâiere chiar dacă ceaţa îmi învăluia cu încăpăţânare mintea cu gânduri, temeri şi întrebari la care nu mai vroiam să căut răspunsuri pentru că, mi-am promis să nu mai caut răspunsuri...

Acolo toamna a ajuns mai repede şi a aruncat peste frunzele copacilor încremeniţi de apăsarea ceţii şi a nopţilor prea lungi, superbele-i culori; acolo toamna îşi cântă simfonia de culori din înălţimea dealurilor împădurite până la florile întârziate din parcurile oraşului...acolo parcă auzi toamna cum îţi spune că: "soarele a ieşit să vă încălzească, acum s-a ascuns să vă înveselească, mâine va ieşi să vă liniştească..."

dacă mă poţi ierta...

lasă-mă să fiu lângă tine...

fii cu mine, fii atunci când mă trezesc...

pentru noaptea ta, a mea, a noastră...

song'e storie,

piccerelle c'addiventano importante...

o altă toamnă...

...de câteva zile cerul s-a acoperit de nori, de câteva zile ploaia a început să cadă rece şi tăcută fără tunete şi fulgere, obosită parcă după furtunile din zilele toride de vară; de câteva zile nopţile sunt mai răcoroase, de câteva zile arşiţa verii a rămas doar o amintire. E septembrie, prima zi de septembrie, prima zi de toamnă; o altă toamnă care a venit parcă mai repede ca altădată, o altă toamnă în care voaluri de ceaţă îmi acoperă faţa şi se agaţă în parul meu, lăsându-se grele peste umerii mei. O altă toamnă în care roua dimineţilor străluceşte în petalele trandafirilor iar pomii îşi aşteaptă obosiţi destinul, o altă toamnă în care sub ochii mei se va aşterne o altă simfonie de culori...o altă toamnă care m-a găsit singură, tristă, cu multe temeri, gânduri şi întrebări la care caut răspunsuri...

...o altă toamnă în care am învăţat din propriile experienţe că viaţa este grea, că avem obstacole de trecut, greutăţi şi probleme de rezolvat şi chiar dacă sunt o persoană care duce o permanentă luptă cu viaţa, pot să spun că mai sunt şi momente frumoase pe care le preţuiesc enorm şi chiar dacă nu au venit în cel mai potrivit moment al vieţii mele, vreau să mă bucur de fiecare clipă frumoasă care-mi umple ochii de lumină şi-mi pune pace şi linişte în suflet, vreau să mă bucur de cele mai mărunte şi mai banale lucruri care-mi aduc zâmbetul pe buze... 

...şi chiar dacă mereu am fost o pesimistă şi mi-a fost frică să-mi doresc ceva sau să dau nume dorinţelor mele, o să strâng pumnii şi o să-mi promit că aceasta va fi ultima toamnă în care îmi voi mai pune întrebări şi în care voi căuta răspunsuri; aceasta va fi ultima toamnă în care o să-mi mai fie frică să dau nume dorinţelor mele, aceasta o să fie...o altă toamnă...