ultimele zile din septembrie....

...ultimele zile de alint; ultima săptămână de septembrie, a început cu o dimineaţă întunecată, cu nori care acopereau ameninţător cerul; de la primele ore ale dimineţii se contura o zi cu ploaie, o zi de toamnă umedă şi rece, până când soarele tomnatic, a învins în lupta cu norii cenuşii îmbrăţişându-mă blând; încet, încet, apăsarea a început să se risipească, lăsând lumina şi căldura soarelui de toamnă să-mi intre în suflet cu blăndeţe, ca o mângâiere şi am simţit că asta e toamna de care m-am îndrăgostit, asta e toamna pe care o iubesc....toamna care mă ţine în braţe şi mă alintă ca o atingere de aripi, care-mi pune în suflet linişte şi bucurie, toamna care-mi lasă voaluri de ceaţă în par şi simfonie de culori în ochii...şi când simţi toate astea, strigi cu disperare "de ce pleci?" nu vreau să mă despart de nimic, nu vreau să mă despart de emoţia şi bucuria pe care toamna mi-o aduce cu norii de ceaţă şi cu simfonia de culori...vreau să rămână lângă mine, pentru că îmi face bine emoţia şi liniştea asta...dar, cu fiecare zi care trece îmi arată că va pleca departe de mine, lăsându-mă cu sufletul trist, cu ochii înlăcrimaţi şi cu mâinile goale...pleacă şi îmi ia toate florile, frunzele, păsările şi liniştea ce mi-o punea în suflet uneori năvalnic, alteori tandru ca o atingere uşoară de aripi de fluturi...