în prag de An Nou..

...gândurile mele se îndreaptă către tine; în prag de An Nou îţi doresc mai multe reuşite decât înfrângeri şi toate dorinţele şi speranţele pe care le ai în gând şi în suflet pentru anul care vine să ţi se împlinească.


LA MULŢI ANI !!


nu am uitat că îţi plac jocurile de artificii...

gânduri la sfărşit de an...

...mai este o zi din acest an; o să mai treacă încă un an din viaţa mea; peste câteva ore se termină un an şi o să înceapă un an nou; un an în care-mi doresc cel mai mult, în viaţă sănătate şi în suflet linişte...şi chiar dacă anul care trece nu a fost atât de bun pe cât mi l-am dorit şi toate planurile mele au eşuat iar dorinţele au rămas doar o amintire, intru în noul an cu alte planuri, cu alte vise şi multe speranţe; cu toate neîmplinirile şi eşecurile mele, în noul an o să cred în miracole ca să mi se împlinească visele, o să-i cresc sufletului aripi ca să mi se împlinească speranţele şi o să dau nume dorinţelor mele...

prima zăpadă...

...a fost la început de decembrie; atunci a nins pentru prima dată în acest an, iar pentru mine prima zăpadă are un farmec aparte; nu am înţeles niciodată de ce prima zăpadă e atât de deosebită, cum poate să mă facă să uit de tot şi de toate şi oricât aş fi de supărată, să-mi pună în suflet o stare de bine, de linişte şi de încântare. Prima zăpadă, a fost aşa cum mi-o amintesc din copilarie; cu fulgi mari şi deşi, care în câteva minute au acoperit tot, ca o perdea aruncată din cer peste pământ; şi chiar dacă eram supărată, am simţit o stare de împăcare când mi-am ridicat privirea spre cer lăsând fulgii să mi se oprească pe gene, să mi se prindă în păr iar mai apoi să mi se topească unu câte unu în palmă...era prima zăpadă şi nimic nu mai avea importanţă...

in memoriam...

Cine are părinţi, pe pamânt nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
15.12.1934 - 15.12.2008

ieri AZI mâine...

...două zile ale săptămânii ar trebui ignorate; cu două zile ale săptămânii nu ar trebui să ne mai batem capu, pentru că nu are nici un rost; în aceste două zile nu au de ce să încapă teama şi îngrijorarea. Una dintre aceste zile este cea de ieri, cu greşelile şi grijile ei, cu defectele, durerile şi suferinţele ei. Ziua de ieri a ieşit de sub controlul nostru pentru totdeauna, n-o mai putem întoarce, nu mai putem desface absolut nimic din ce-am făcut, nu mai putem şterge nici un cuvânt din cele rostite; ziua de ieri a trecut...

...cealaltă zi pentru care nu are rost să ne batem capu, este cea de mâine, cu posibilele ei adversităţi şi poveri, cu promisiunile ei mari şi realizări mici; şi ziua de mâine este în afara puterii noastre de a o controla. Soarele zilei de mâine va răsări fie în toată splendoarea lui, fie după nori, dar va răsari; până atunci însă, nu putem miza pe ziua de mâine, pentru că ea nu s-a născut încă. Astfel, rămâne o singura zi, AZI; oricine poate duce bătălia unei singure zile. Atunci când adunăm poverile celor două eternităţi ieri şi mâine, numai atunci ne prăbuşim sub greutate. Nu experienţa zilei de azi ne înnebuneşte pe noi, ci remuşcarea sau amărăciunea faţă de ceva întâmplat ieri şi groaza faţă de ce poate aduce mâine...de aceea, trebuie să trăim fiecare zi la timpul ei.

pentru că moşul ştie...

...spuneam aseară că de multă vreme nu am mai primit daruri de la moş Nicolae, dar că îmi place să-l aştept; atunci când am spus asta, nu m-am gândit nici o clipă că moşul îşi va mai aminti de mine...dar el şi-a amintit; şi-a amintit şi cât de mult iubesc trandafirii

aşteptându-l pe moş Nicolae...

...noaptea asta va fi puţin mai specială; este noaptea în care vine moş Nicolae, moşul care aduce daruri. Îmi amintesc cu drag de vremea în care îmi curăţam cu câteva zile înainte toate ghetuţele, toţi pantofii şi-i înşiram unu câte unu în geam ca să-i găsească moşul mai uşor când o să vină cu daruri; îmi amintesc că mă culcam devreme cu gândul că o să mă trezesc noaptea când vine el, dar...nu m-am trezit niciodată decât a doua zi dimineaţă şi plângând că nu l-am văzut, alergam să văd dacă a venit...şi darurile erau acolo; întotdeauna erau acolo; an de an, chiar şi când am crescut şi am uitat să-mi mai pun în geam ghetuţele, moşul continua să aducă daruri...şi chiar dacă a trecut mult timp de când nu mai primesc daruri de la el, îmi place încă să-l aştept...

gândul unei nopţi de decembrie...

...în această noapte, chiar dacă o să mă doară să fac asta, o să adun toate vorbele frumoase care mi-au fost spuse şi o să le pun pe rând, una câte una în cel mai adânc colţ al sufletului meu...apoi, voi lăsa uitarea să le acopere şi voi aştepta liniştea să se aşeze încet, încet peste tot...dar pentru că au lăsat o urmă în viaţa mea, vor ocupa întotdeauna un loc special în sufletul meu...

nu uita că vor fi persoane a căror dragoste şi înţelegere

vor fi mereu cu tine

chiar şi atunci când simţi că vrei să te lupţi cu valurile

sau când te vei simţi singur...