...două zile ale săptămânii ar trebui ignorate; cu două zile ale săptămânii nu ar trebui să ne mai batem capu, pentru că nu are nici un rost; în aceste două zile nu au de ce să încapă teama şi îngrijorarea. Una dintre aceste zile este cea de ieri, cu greşelile şi grijile ei, cu defectele, durerile şi suferinţele ei. Ziua de ieri a ieşit de sub controlul nostru pentru totdeauna, n-o mai putem întoarce, nu mai putem desface absolut nimic din ce-am făcut, nu mai putem şterge nici un cuvânt din cele rostite; ziua de ieri a trecut...
...cealaltă zi pentru care nu are rost să ne batem capu, este cea de mâine, cu posibilele ei adversităţi şi poveri, cu promisiunile ei mari şi realizări mici; şi ziua de mâine este în afara puterii noastre de a o controla. Soarele zilei de mâine va răsări fie în toată splendoarea lui, fie după nori, dar va răsari; până atunci însă, nu putem miza pe ziua de mâine, pentru că ea nu s-a născut încă. Astfel, rămâne o singura zi, AZI; oricine poate duce bătălia unei singure zile. Atunci când adunăm poverile celor două eternităţi ieri şi mâine, numai atunci ne prăbuşim sub greutate. Nu experienţa zilei de azi ne înnebuneşte pe noi, ci remuşcarea sau amărăciunea faţă de ceva întâmplat ieri şi groaza faţă de ce poate aduce mâine...de aceea, trebuie să trăim fiecare zi la timpul ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu