marți, 21 decembrie 2010

prima zăpadă...

...a fost la început de decembrie; atunci a nins pentru prima dată în acest an, iar pentru mine prima zăpadă are un farmec aparte; nu am înţeles niciodată de ce prima zăpadă e atât de deosebită, cum poate să mă facă să uit de tot şi de toate şi oricât aş fi de supărată, să-mi pună în suflet o stare de bine, de linişte şi de încântare. Prima zăpadă, a fost aşa cum mi-o amintesc din copilarie; cu fulgi mari şi deşi, care în câteva minute au acoperit tot, ca o perdea aruncată din cer peste pământ; şi chiar dacă eram supărată, am simţit o stare de împăcare când mi-am ridicat privirea spre cer lăsând fulgii să mi se oprească pe gene, să mi se prindă în păr iar mai apoi să mi se topească unu câte unu în palmă...era prima zăpadă şi nimic nu mai avea importanţă...

Niciun comentariu: