joi, 31 ianuarie 2008

clipa de lumină...

Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi in stare
Să stingă focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire şi de soare.
Sărută-mi gura, buzele-ncleştate
Ce vorba şi surâsul şi-au pierdut.
Îţi vor zâmbi din nou înseninate
Şi-ndrăgostite ca şi la-nceput.
Sărută-mi fruntea, gândurile rele
Şi toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naşte visurile mele
De viaţă nouă şi de primăvară.
Sărută-mă - Magda Isanos

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.
Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.
Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?
Dacă - Elena L. Popescu

Un comentariu:

Offelia01 spunea...

citind aceste versuri, mi-am dat seama ca asta ar fi tot ceea ce ar trebui sa faca sotul meu pentru a pune o punte peste prapastia din sufletul meu....