ameliei...

...frumoaso, de mai multe zile magnolia se "zbate" să-şi deschidă mugurii dar frigul se încăpăţâneză să-i ţină închişi...poate, nu e vremea încă...tot frigul e vinovat şi pentru că cireşii îşi scutură atât de repede floarea...şi când vezi atâta împotrivire, e uşor să renunţi să mai vrei ceva...îţi spui, poate nu e vremea...

another me...

Comentariul lăsat la unul din posturile mele (e timpul), m-a pus puţin pe gânduri...mi-am dat seama că niciodată, dar absolut niciodată nu am "asociat" primăvara decât cu frumuseţea adusă de mugurii care pocnesc sub sărutul soarelui, de florile care-ţi bucură privirea, de minunea care ne-a fost dată... poate sunt puţin egoistă pentru că nu vreau să las nimic să-mi strice imaginea perfectă pe care mi-am construit-o an de an despre primăvară.

E adevărat că în jurul nostru oamenii sunt trişti, dar asta nu trebuie să ne facă să renunţăm la frumuseţile pe care ni le oferă natura. E singura dată în viaţă când ni se dă ceva atât de minunat fără a trebui să dăm ceva în schimb; trebuie doar să avem puterea să ne oprim din alergarea asta continuă spre nicăieri şi să privim în jur cum viaţa îşi cere dreptul la viaţă, cum ni se toarnă încet, încet în suflet bucuria de a trăi...

...astenia de primăvara exisă pentru a ne adormi puţin câte puţin şi a ne face să visăm atât cât e nevoie, pentru că numai aşa nu ne vom da seama ce repede a trecut minunea numită primăvara...care nu ţine decât o clipă...un moment...

e timpul...

E vremea sărbătorii…de mai multe zile, natura este în sărbătoare; s-a gătit pentru cea mai frumoasă întâlnire, întâlnirea cu primăvara. Oriunde întorci capul, natura te răsfaţă cu flori albe, galbene sau roze…şi în faţa atâtor frumuseţi, nu poţi decât să-şi pleci fruntea şi să recunoşti că asta e cea mai mare minune a lumii şi să te gândeşti cât eşti de mic şi neînsemnat în faţa acestei măreţii.

E timpul să lăsăm în urmă toată durerea, regretele şi părerile de rău şi să păşim cu îndrăzneală şi curaj spre o lume mai bună, mai frumoasă, dar mai ales să lăsăm căldura soarelui să ne încălzescă sufletul şi să ne facă mai buni.




...e timpul să recunoaştem că viaţa e cel mai mare dar pe care l-am primit vreodată...

clipa de lumină...

Obişnuiam să scriu sub acest titlu versuri, dar cred că poate aduce o clipă de lumină şi altceva, nişte citate sau maxime de exemplu; am răsfoit zilele acestea câteva publicaţii în care am găsit în câteva rânduri "clipa de lumina"...

" dacă vrei să faci un bine, atunci fă-l când este nevoie".

" dacă poţi să faci pe cineva fericit, nu sta pe gânduri".

" dacă dai ceva, nu aştepta ca fapta să se întoarcă".

" dacă primeşti ceva, dă mai departe".

" dacă nu poţi să ajuţi pe cineva, spune-i-o în aşa fel, încât să nu o recepteze ca pe un refuz".

" dacă poţi să construieşti ceva, nu distruge".

" dacă poţi, fi hotărât în ceea ce spui şi ceea ce faci".

" dacă devi celebru, rămâi modest".

" dacă eşti nervos, nu-ţi descărca nervii pe alţii".

" dacă faci o observaţie, nu jigni". 

Chris Simion

it was fascination...

Niciodată nu am simţit cu adevărat ce înseamnă să fie "ziua ta" sau cu atât mai mult, "ziua de opt martie"; mereu simţeam o tristeţe ciudată în ziua aniversării şi-mi spuneam că e aiurea să te bucuri de "ziua ta" (care nici măcar nu e doar a ta; toată lume se poate bucura de ea la fel ca tine, tu poţi cel mult, să fi trist că mai trece încă o zi din viaţa ta şi atunci ce să mai sărbătoreşti...). 

Mă rog, aşa se poartă...să sărbătoreşti; au fost ani în care sărbătorirea însemna multă pregătire, musafiri, agitaţie, nervi....ce mai, oboseală la maxim...şi toate astea pentru că "e ziua ta"....despre ziua de opt martie, sunt prea puţine de spus...mereu a fost doar o zi obişnuită, primeam flori...şi atât. Nimeni niciodată, nu m-a întrebat ce mi-aş dori cu adevărat de "ziua mea", de "opt martie" sau cum mi-ar plăcea să-mi petrec aceste zile... 

Apoi, cu trecerea timpului şi cu toate schimbările din viaţa mea, aceste zile nu au mai însemnat nimic...au rămas doar urările specifice din partea celor apropiaţi şi atât; am ajuns să cred că asta e starea normală şi că, ceea ce îmi doream eu cu adevărat în astfel de zile, a fost mereu doar în mintea şi în imaginaţia mea, până când...

...am primit o zambilă superbă ( se şi vede puţin mai jos), care în căldura camerei mele are mirosul unic al primăverii, o prăjitură, un pacheţel din care am scos un super drăguţel obiect decorativ la care trebuie să-i găsesc locul potrivit - ca să se "încadreze" cu feng shui-ul interior - (cum spunea cineva)... şi pentru ca seara să fie perfectă, am mai văzut şi un film despre care tot auzisem eu ( aveam chiar o secvenţă din film - o ameţitoare lectie de tango ) şi îmi doream mult de tot să-l văd...toate acestea au fost pentru mine...doar pentru mine de opt martie, a fost ... ceea ce îmi doream cu adevărat...

It was fascination,
I know.
And it might have ended
Right then, at the start
Just a passing glance
Just a brief romance.
And I might have gone,
On my way

Empty hearted
It was fascination,
I know
Seeing you alone,
With the moonlight above
Then I touch your hand
And next moment
I kiss you
Fascination turned to love.

It was fascination,
I know
Seeing you alone
With the moonlight above
Then I touch your hand
And next moment
I kiss you
Fascination turned to love...

...toate acestea, trebuiau să aibă un nume 

ca să se poată realiza, 

un singur nume....c_pm.

de ce iubim femeile?

....de multe zile aud la radio întrebarea "de ce iubim femeile"? - şi chiar aşa, de ce ? pentru că ştim
să facem lumea mai frumoasă, pentru că fără noi ziua de mâine ar fi doar azi....pentru că avem umeri puternici ca să purtăm pe ei toată greutatea acestei lumi, pentru că avem forţa de a da viaţă şi puterea de a accepta respingerea cu care ne tratează adesea proprii copii şi pentru că-i iubim cu o dragoste necondiţionată, chiar şi atunci când ei ne rănesc cumplit...

Suntem iubite, pentru că avem forţa de a avea grijă de toată familia chiar dacă suntem bolnave sau obosite, pentru că avem forţa să continuăm atunci când toată lumea abandonează...pentru că avem putere să ne suportăm bărbatul în căderile sale şi de a-i rămâne alături cu aceeaşi tărie. Suntem iubite, pentru că, nu ne este ruşine să plângem atunci când simţim nevoia şi, ştim că, toată frumuseţea noastră stă în ochii noştri....ei sunt poarta către inima noastră, acolo este toată dragostea pe care o putem da....şi uneori plângem pentru că, prin lacrimile noastre ni se poate zări inima....

dust in the wind

I close my eyes 

Only for a moment, then the moment's gone

All my dreams 

Pass before my eyes, a curiosityDust in the wind...

All they are is dust in the wind. 

Same old song 

Just a drop of water in an endless sea

All we do 

Crumbles to the ground, though we refuse to see 

Dust in the wind 

All we are is dust in the wind, 

ohh.. 

Now, don't hang on 

Nothing lasts forever but the earth and sky It slips away 

And all your money won't another minute buy 

Dust in the wind... 

All we are is dust in the wind 

All we are is dust in the wind 

Dust in the wind

Everything is dust in the wind... 

sâmbătă, 5 martie 2005, ora 14,00

2 (doi)

...ziua în care viaţa mi-a fost schimbată în câteva ore...

...întotdeauna, data de 2(doi) din orice an, din orice lună, o să-mi amintească de o zi...

in memoriam

am pus o frezie albă lângă inima lui...

"Îmi pare rău de azi, de ieri,
De viaţa ta cu mine.
Îmi pare rău de ierni, de veri
De tot îmi pare rău.

                                                     Eu n-am ştiut atunci să fug, 

să merg la tine
Şi m-am pierdut în ierni
ce-au nins un vis ce-a fost
N-am reuşit să vreau
s-ajung din nou la tine,
Şi rătăcesc în timp
şi plâng o viaţă fără rost.

Îmi pare rău de nopţi de dor
Trăite cu iubire.
Îmi pare rău că toate mor,
De noi îmi pare rău.

Eu n-am ştiut atunci să fug să merg la tine
Şi m-am pierdut în ierni ce-au nins un vis cea fost.
N-am reuşit să vreau
s-ajung din nou la tine,
Şi rătăcesc în timp
şi plâng o viaţă fără rost."