florile tale...pentru gândurile mele...

....şi apoi, ai plecat; ai fost ca o furtună care apare din senin, distruge tot în jur şi apoi se opreşte tot din senin, lăsând soarele să ardă ceea ce a mai rămas. Am suferit enorm; am simţit cum sufletul mi s-a golit, cum mi s-a rupt inima când a trebuit să-mi scot de acolo dragostea pentru tine; am crezut că nu o să pot merge înainte fără tine, fără ceea ce am trăit alături de tine...

...ai fost ca o furtună care a venit peste mine, ai fost ca un vânt ce mi-a răsturnat lumea pe dos, ai fost cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat în viaţa şi- ţi mulţumesc pentru tot ce m-ai lăsat să trăiesc lângă tine...
..nici nu ştiu de ce am scris toate astea...au fost gânduri care mi-au trecut prin cap, au fost întrebări care au rămas fără răspuns...au fost amintiri care şi-au cerut dreptul de a fi spuse...

enigmatici şi cuminţi...

Terminîndu-şi rostul lor
Lângă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumânări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pământ
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângîiaţi-i pe părinţi.

parfumul florilor de tei...

...au înflorit teii; de mai multe zile, în jurul geamurilor mele, nouă pomi îşi leagănă în vânt ramurile încărcate cu flori galbene care inundă aerul cu parfumul lor pe care ploaia îl face mai dulce, mai ameţitor...în liniştea nopţii e atât de uşor să visezi chiar şi cu ochii deschişi...vreau să-mi aduc în minte lucruri frumoase, amintiri dragi...dar nu mai găsesc nimic, parcă s-a aşternut praful şi uitarea peste tot...nu mai am nimic, decât acelaşi "azi"; fac aceleaşi lucruri, mă zbat în "tipare"pe care alţii mi le impun şi simt că nu mai am putere să fac asta...sunt prea obosită, am nevoie de un sprijin pe care nu-l mai găsesc...şi ştiu că parfumul florilor de tei nu poate schimba acelaşi "azi".

ploaia...

...de câteva zile plouă; o ploaie rece ce cade tăcută cu stropi grei, ca nişte săgeţi...e ploaia care îmi place cel mai mult...îmi amintesc că aşa au fost odată ploile de care m-am îndrăgostit şi care acum mă sperie...e o cortină de culoarea nisipului, pe care o face stropii de ploaie şi simt cum sufletul mi se umple de încântare. Plouă aşa cum îmi place, fără tunete care să-ţi strângă sufletul şi fulgere care să taie cerul...doar picături care lovesc izbitor frunzele, pământul şi tot ce întâlnesc în cale. A plouat torenţial dar am ieşit din casă fără umbrelă lăsând stropii de ploaie să-mi ude părul, hainele...am simţit cum răceala picăturilor îmi intră în suflet...

Apoi, în întunericul nopţii auzeam ropotele ploii pe frunzele copacilor şi în suflet îmi intra încet, încet, o stare de linişte şi de încântare...a fost ploaia care m-a făcut să simt că...

"Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,

Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,

Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,

Şi eu te aştept.

Doar tu ştii -

Iubesc ploile,

Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei..."