doar pentru că şi-a tinut promisiunea...

...o seară de început de martie, o seară de început de primăvară; la filarmonica din oraş este anunţat concert cu celebra Carmina Burana şi pentru că îmi place enorm realizarea lui Carl Orff, am hotărât să merg la spectacol şi în clipa imediat următoare mi-am amintit că cineva îmi promisese odată, într-o vreme în care îmi aducea "linişte şi pace pe poteca mea interioară", şi vorbeam despre preferinţele mele muzicale, că o să mă însoţească la concert atunci când va fi spectacol pe scena Filarmonicii ...

"Ma mai gindesc... Probabil voi incerca sa imi tin promisiunea". 

Şi doar pentru că şi-a ţinut promisiunea, am ajuns în sala de spectacol ca doi străini; doi oameni total schimbaţi, tăcuţi şi uşor tensionaţi...nimic din atitudinea noastră, nu lăsa să se vadă frumoasa prietenie care era odată între noi şi am simţit o mare tristeţe...iar când primele acorduri din "Fortuna imperatrix mundi" s-au auzit, am înţeles încă odată de ce îmi place atât de mult Carmina Burana... 

"O Fortuna ...Ah, Soartă esti precum luna nestatornică, mereu creşti, mereu descreşti; viaţa amară când ne-o dai, când ne-o iei bătându-ţi joc de noi...soartă înfricoşătoare şi deşartă te schimbi prea uşor, fie jale grea fie fericire deşartă tu le destrami neîncetat. Întunecată şi nepătrunsă mă apeşi şi pe mine. Acum datorită ţie, umblu cu spatele gol, purtând povara nelegiuirii tale. Norocul binelui şi al frumosului îmi este acum potrivnic; ce-i bine, ce-i rău, eu trăiesc în nelinişte, în acest ceas fără zăbavă, atingeţi strunele inimii şi plângeţi toţi cu mine, căci prin soartă a fost învins cel tare..."