another me...

Comentariul lăsat la unul din posturile mele (e timpul), m-a pus puţin pe gânduri...mi-am dat seama că niciodată, dar absolut niciodată nu am "asociat" primăvara decât cu frumuseţea adusă de mugurii care pocnesc sub sărutul soarelui, de florile care-ţi bucură privirea, de minunea care ne-a fost dată... poate sunt puţin egoistă pentru că nu vreau să las nimic să-mi strice imaginea perfectă pe care mi-am construit-o an de an despre primăvară.

E adevărat că în jurul nostru oamenii sunt trişti, dar asta nu trebuie să ne facă să renunţăm la frumuseţile pe care ni le oferă natura. E singura dată în viaţă când ni se dă ceva atât de minunat fără a trebui să dăm ceva în schimb; trebuie doar să avem puterea să ne oprim din alergarea asta continuă spre nicăieri şi să privim în jur cum viaţa îşi cere dreptul la viaţă, cum ni se toarnă încet, încet în suflet bucuria de a trăi...

...astenia de primăvara exisă pentru a ne adormi puţin câte puţin şi a ne face să visăm atât cât e nevoie, pentru că numai aşa nu ne vom da seama ce repede a trecut minunea numită primăvara...care nu ţine decât o clipă...un moment...