odată şi odată ne vom reîntâlni...

...m-am gândit la tot ce am trăit odată, tu şi eu...mi-am amintit câte vorbe frumoase mi-ai spus...atunci, nu acum...este prima dată când te văd, este prima întâlnire în lumea reală, în lumea fără iubire...încercăm amândoi cu emoţie şi cu teamă să ne explicăm şi să înţelegem întâmplarea care ne-a adus împreună şi povestea pe care, poate o începem acum...

... m-aş apropia de tine dar e prea multă tăcere între noi...m-aş apropia de tine, aş trece peste tăcerea asta stupidă şi ţi-aş spune privindu-te în ochi, că zilele şi nopţile în care te-am căutat şi nu te-am găsit au fost prea multe şi prea grele pentru ca acum să mă mint, să mă prefac că nu exişti...m-aş apropia de tine, dar ştim amândoi că nu se poate, că nu se mai poate; ştim amândoi că totul s-a risipit ca norii unei zile de vară, că am rămas cu sufletele pline de îndoială, de prea multă îndoială...ştim amândoi că o să ne prefacem că nu ne cunoaştem, că nu ne-am văzut niciodată şi vom porni fiecare pe drumul lui, cu speranţa că odată şi odată ne vom reîntâlni şi atunci ne vom redescoperi fără îndoieli, fără temeri, fiecare părticică din sufletul celuilalt şi ne vom îmbrăţişa cu mai multă pasiune decat în toate celelalte întâlniri care ne-au fost date în lumea ireală, în lumea cu multă iubire şi poate atunci, doar atunci o să recunoaştem că ne iubim şi că ne-am regăsit...atunci, nu acum...