Mă întebam astăzi câţi dintre noi mai ştiu de sărbătoarea lui Dragobete...un Valentine's Day românesc...este 24 februarie şi astăzi se iubeşte. Da, se iubeşte în stilul românesc, intens, dulce şi nebuneşte. Este ziua în care se mai face un pas spre primăvară sau cum se mai spune "cap de primăvară". Dacă ne oprim puţin din alergarea asta continua spre nicăieri, o să vedem cum natura se trezeşte încet, încet la viaţă, o sa vedem florile specifice primăverii cum încep să ne încânte privirile; este ziua lui Dragobete, Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeş şi puternic, ce ne aduce iubirea în casă şi în suflet.
Legenda povesteşte că Dragobete (personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci şi lui Cupidon, al romanilor), oficia în cer la începutul fiecărei primăveri, nunta animalelor, tradiţie care s-a extins treptat până în rândul oamenilor şi a dat naştere unor obiceiuri specifice românilor din sudul şi nordul Dunării. În ziua lui Dragobete, fetele se primeneau în haine curate de sărbătoare şi porneau înspre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, pe care le puneau apoi la icoane şi le foloseau la diverse farmece de dragoste. Apoi, la ora prânzului, fetele porneau în goană înspre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine câte un băiat, şi nu unul oarecare, ci acela care le îndrăgea. Dacă-şi prindea aleasa, acesta îi fura o sărutare în văzul lumii, sărutare ce simboliză legământul lor de dragoste pe tot anul.
De aici şi zicala "Dragobetele sărută fetele!", mult îndrăgită de fetele care purtau în suflet speranţa primirii a cât mai multor sărutări, iar în viitor cât mai multă dragoste....
Un alt obicei al fetelor era de a strânge omătul netopit, apa de ploaie sau de izvor, pe care o considerau ca avand efecte magice asupra lor atunci când o foloseau, intrucât deveneau mai frumoase si mai drăgăstoase. Flăcăii strânşi în cete sau mulţimile de fete obişnuiau ca, în ziua de Dragobete, să îşî cresteze braţul în forma de cruce, după care îşî suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, respectiv surori de cruce. Tradiţia mai spune că, în această zi, când biserica creştină sărbătoreşte Aflarea Capului Sfântului Ioan, oamenii îşî întrerupeau toate muncile, curăţându-şi şi aranjându-şi însă casa, pentru a-l întâmpina cum se cuvine pe zeul iubirii, care nu venea singur, ci însoţit de aşa-numitele zâne Dragostele, ce le şopteau vorbe de amor îndrăgostiţilor. Fiecare avea grijă ca această zi să nu îi prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următoarea zi de Dragobete.
Prilej de bucurie si bunăstare, Dragobetele reprezintă una dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Păcat că foarte mulţi i-au uitat semnificaţia şi îşi amintesc doar de sărbătoarea Sf-ului Valentin...şi totuşi, chiar dacă e Valentin sau Dragobete, sa nu uitaţi că iubirea este singura care contează.... în rest, totul e doar legendă.