...îţi priveam ochii...erau la fel de frumoşi şi pătrunzători dar acum nu erau trişti; acum între noi era doar tăcere, mai multă tăcere ca oricând, şi acordurile unui tango pe care noi nu l-am dansat niciodată, al unui tango care nu mai era despre noi şi nici pentru noi; ne-am privit în tăcere şi pentru că era "damen tango" m-am ridicat, te-am luat de mână, am închis ochii şi m-am lăsat purtată de tine...dansai la fel de bine ca altădată dar acum braţele tale nu mă mai strângeau, acum mâna ta nu mi-a mai atins obrajii, mâna ta nu m-a mângâiat şi nu m-a alintat...acum, am simţit indiferenţa ta...zâmbeai în timp ce dansai, iar eu îmi doream cu disperare să te strâng în braţe şi să-ţi spun cât de dor mi-a fost de tine dar nu mai aveam putere să fac asta fiindcă simţeam indiferenţa ta cu tot sufletul meu...şi mi-am şters o lacrimă...am plâns, pentru că odată am crezut că toate durerile şi temerile mele vor dispărea, pentru că am crezut într-o iubire care nu a existat şi nici nu va exista vreodată; am plâns la gândul că în tine am găsit emoţie, căldură, înţelegere şi speranţă, tot ceea ce căutam într-un suflet, pentru că "doar sufletele pereche reuşesc să treacă peste erori, asperităţi, neatenţii de o clipă, interpretări grăbite"...am plâns, pentru că "într-o lume ciudată şi rece, uităm să mai fim calzi şi atenţi, tocmai atunci când ajungem la răscruce de vânt", am plâns pentru că ne-am întâlnit prea târziu şi cel mai îndrăzneţ şi nebunesc vis al meu de a-mi găsi sufletul pereche şi de a descoperi împreună o altă lume, nu mi s-a împlinit...am plâns în braţele tale, am visat în braţele tale, m-am minţit în braţele tale, spunându-mi că pentru o clipa suntem două fiinţe cu o singură inimă...că nu dansăm ultimul tango...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu