sfârşit de iulie...

...a mai trecut o lună de vară; o lună cu trei zile de iubire, o luna cu trei zile de magie trăite într-o lume ireală...apoi, au rămas doar zile de aşteptări şi întrebări, zile în care mi-a fost dor de tine în fiecare zi a lumii reale; mi-a fost dor de felul în care m-ai făcut să mă simt, mi-a fost dor de visele mele cărora le-ai dat aripi atunci când le-ai găsit făcându-mă să cred că toate aşteptările mele nu au fost în zadar... mi-a fost dor de tine pentru felul în care m-ai învăţat să-mi "deschid sufletul fără teamă", să nu mai ascund nimic din ceea ce pot da, să înţeleg că tu eşti suflet din acelaşi suflet cu al meu, să înteleg că tu eşti sufletul meu pereche...

…o sa-mi fie dor de tine în toate zilele ce vor veni, pentru că dincolo de dorul meu eşti tu, cu felul tău complicat şi totuşi frumos de a fi; o să-mi fie dor de tine în fiecare zi, pentru că tu m-ai înţeles, tu ai avut răbdare cu mine şi m-ai învăţat că viaţa nu înseamnă doar lacrimi şi durere...o să-mi fie dor de tine, pentru că ştiu că eşti acolo, undeva la mijlocul distanţei dintre vis şi realitate...

 

atunci vei ştii...

"Când iubirea, acel puf de păpădie, ce vine mereu şi pleacă cu primul fir de vânt, va trece şi pe la poarta ta, atunci vei ştii că m-ai întâlnit"...                                                                              

legenda păpădiei...

La începutul lumii Dumnezeu a trimis un înger la toate plantele ca acestea să spună cum vor să arate. Numai păpădia nu ştia ce să-i spună îngerului, aşa că el a mai lăsat-o o zi să se hotărască. În ziua aceea păpădia, rugându-se, a dat cu ochii de soare şi văzând cât e de frumos s-a hotărât să arate ca el, să fie galbenă şi frumoasă ca soarele. Apoi a văzut luna şi s-a răzgândit, vroia să arate ca luna…să fie albă, rotundă, frumoasă. Apoi a văzut şi stelele şi i-au plăcut şi acelea. Când a venit iar îngerul la ea tot nu ştia ce să ceară, pentru că vroia să fie ca soarele, ca luna şi ca stelele…nu era hotărâtă...văzând-o aşa, Dumnezeu i-a dăruit, când înfloreşte, strai de soare-aurit, când se scutură, o lună mică pare, apoi dacă sufli peste ea, steluţe trimite-n depărtare...

clipa de lumină...

"De-ai fi rămas cu mine când au plecat cocorii,
Ţi-aş fi cântat în noapte pe strune de vioară,
O simfonie-albastră, împrăştiindu-ţi norii
Când ploile tristeţii ar fi-nceput s-apară.
Te-aş fi făcut vioară şi ca un acordor
Vindecător de mâna durerilor din tine,
Pe corzile bolnave din sufletul algor
Turnam cu grijă mirul iubirii să te-aline.
Cu trupul meu arcuş, secătuit de dor,
Ai fi cântat din nou cu patimă şi sete,
Doar armonia vieţii, iar focul dirijor
Incandescent în noi cu flăcari violete.
Dar ai ales să pleci, prea lesne şi departe,
Pierdută-i partitura cu muzica dorinţei,
În mine mor izvoare de tine necântate
Şi-n locul lor rămâne doar hăul neputinţei."

                                                             Angelina Nădejde

ploaia dintr-o dimineaţă de vară...

...după o noapte infiorător de călduroasă în care aerul devenise irespirabil, zorii zilei de azi au adus nori negri de ploaie; undeva în depărtare, dincolo de linia apusului, unde noaptea îşi ascunde umbrele, câteva fulgere luminau cerul iar tunetele se auzeau tot mai ameninţător; simţeam cum frica începe să mă cuprindă dar cu toate astea îmi doream din tot sufletul o ploaie torenţială, o ploaie care să răcorească aerul şi pământul ars de razele soarelui...şi apoi, a început...câţiva stropi, un fulger şi apoi tot mai tare, tot mai puternică cu stropi mari şi grei care se izbeau cu furie parcă de pământ; îmi place când ploaia cade drept, întotdeauna mi-am imaginat că sunt  nişte săgeţi aruncate din cer înspre noi... îmi place puterea pe care o au stropii când lovesc pământul, îmi place senzaţia de dominare a tot ce ating ei, îmi place să le simt mirosul proaspăt...

clipa de lumină...

''Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.''

                          Octavian Paler

gând pentru o păpădie...

"Dacă aş muri într-o zi, aş vrea să ştii că ai fost 

cea mai frumoasă întâmplare din viaţa mea"

                   Fiul Risipitor - Radu Tudoran

clipa de lumină...

Am spus cândva,
Că îţi accept tăcerea
Dar n-am ştiut
Ce mult o să mă doară,
Să simt că am pierdut
Tot jocul dintr-o seară.
Câte cuvinte nerostite
O să-mi rămână-n gând,
Şi, cum o să mă strângi în braţe
În nopţile în care plâng?

dimineţi cu miros de alge...

...astăzi mai mult ca oricând mi s-a făcut dor de mare, de imensitatea şi tăcerea ei misterioasă alintată de soarele arzător care-o veghează de la răsărit până la asfinţit; mi s-a făcut dor de dimineţile cu miros de alge, de ţipătul şi zborul isteric al pescăruşilor, de marea agitată uneori şi liniştită alteori...

...mi s-a făcut dor să umblu desculţă prin nisipul udat de valurile  înspumate, mi-e dor de nopţile înstelate în care să mă întind pe nisipul umed şi să-mi plâng o iubire trăită în taină...mi-e dor să-mi deschid sufletul încărcat de multă, prea multă dragoste şi să-mi pun mii de dorinţe, care ştiu că niciodată nu vor deveni realitate...mi-e dor de liniştea absolută  în care să-mi trăiesc ultima iubire pământeană şi poate...ultima speranţă de a mai fi cu tine...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"Cred că tot ce facem în această viaţă, este o continuă căutare. Unii, uneori, găsesc ceea ce eu numesc "Imposibilul posibil". Ceilalţi continuăm să căutăm acel ceva anume, acel suflet pereche, iar la plecare, în singurul bagaj permis luăm cu noi doar amintirile şi gândurile care ne-au fost dragi. Ajungem repede în viaţa următoare, despachetăm, stăm de vorbă cu gândurile pe care le-am păstrat, apoi ieşim nerăbdători să căutăm...Cum ce?! Întreabă-ţi sufletul...El ştie''.

Iulian V.

clipa de lumină...

Mâinile tale mi-au atins fruntea
Luându-mi tristeţea în ele.
Apoi mi-au atins ochii
De unde-au şters o lacrimă,
Ce-mi tremura sub gene...
Mâinile tale mi-au dezgolit umerii
Şi-ncet, tremurând,
Mi-au acoperit sânii
Într-o ameţitoare şi dulce plăcere.
Ţi-am aşteptat mâinile
Mai apoi şi pe coapse
Fără să simt cât mă doare
Atingerea mâinilor tale...

''un început nu este un sfârşit de drum''...

...întotdeauna am crezut şi încă mai cred că "un început nu este un sfârşit de drum"...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"Doar sufletele pereche reuşesc să treacă peste erori, asperităţi, neatenţii de o clipă, interpretari grăbite... Într-o lume ciudată şi rece, uităm să mai fim calzi şi atenţi tocmai atunci când ajungem la răscruce de vânt.''

Iulian V.

povestea sufletelor pereche...

...viaţa ei părea aparent liniştită; în afară de temerile şi grijile cotidiene nimic nu  părea că ar putea să aducă vreo schimbare în ritmul ei de viaţă până în ziua în care îl cunoscuse pe el; un bărbat frumos, înalt, cu ochi negri pătrunzători, îmbrăcat impecabil şi cu un mers de o eleganţă rară...un bărbat care o cucerise din prima zi cu felul lui deosebit de a fi, cu vorbele  lui frumoase; îi spunea "minunato"...ce mult îi plăcea să-i spună aşa chiar dacă ştia că nu e adevărat dar mai ştia şi că nu a alintat-o nimeni niciodată...se gândea la el mai mult decât ar fi vrut să o facă, se gândea la el cu emoţie, cu încântare, cu teamă dar şi cu drag...i se întâmpla ceva frumos, ceva la care visa ea dintotdeauna...i se întâmpla să-l vrea tot mai aproape...

...şi s-au întâlnit în lumea ireală, în lumea cu multă iubire şi cu multă dragoste; s-au întâlnit cu emoţie, cu teamă, cu sufletele pline de căutări şi dorinţe...apoi, s-au luat de mână şi s-au iubit cu disperare dornici să-şi descopere fiecare particică a corpului şi a sufletului lor rătăcit atâţia ani printre iubiri efemere...s-au iubit cu patimă până au luat fiecare parfumul celuilalt...s-au iubit până când el i-a spus "minunea mea"...cu lacrimi în ochi ea l-a strâns în braţe şi i-a spus: "niciodată nu mi s-a spus cineva "minunea mea"...acum simt cu toată fiinţa mea magia acestor cuvinte frumoase, acum simt şi eu că sunt printre oameni pentru că îmi simt sufletul...sufletul pereche...TU eşti sufletul meu pereche...privind-o în ochi el i-a răspuns: iar TU eşti sufletul meu pereche".

rânduri din pagini de cărţi...

„Suntem două libertăţi. Dragostea nu e o umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. [...] Dar dincolo de dragoste eşti liber de-a trăi aşa cum crezi. Prietenii tăi, profesia ta, scrisul tău, capriciile tale îţi aparţin. Nu-ţi cer nici un sacrificiu.[...] Eu îţi cer, adică te rog, să fii tu.”

Lorelei - Ionel Teodorescu

"copila mea duioasă"...

"Avionul de aur mă duce-nspre casă,
unde imi zice mama: Copilă duioasă,
inima fetiţei mele saltă-n sus, atinge stele;
Eu mă bucur să o prind când sare, cade obosită-n braţele mele;"

păreri de rău la ceas aniversar...

...îmi pare rău că am lăsat visul să se năruiască...îmi pare rău că nu am fost înţeleasă şi nu am găsit drumul spre tine...îmi pare rău pentru fiecare cuvânt pe care nu ţi l-am spus...îmi pare rău pentru tot ce nu a fost să fie...

nimeni nu are dreptul...

...nu sunt o femeie uşor de înţeles; ştiu asta; îmi cunosc foarte bine toate capriciile şi defectele dar la fel de bine îmi cunosc şi calităţile; sunt o femeie care a greşit de multe ori, care a repetat unele greşeli şi a doua şi a treia oară din cine ştie ce motiv dar îmi recunosc greşelile şi nu mi-e ruşine să spun "îmi pare rău" şi să-mi cer iertare; sunt o femeie căreia i-a fost călcată în picioare de multe ori încrederea şi bunătatea şi pe care o afectează profund un gest nepotrivit sau un cuvânt aruncat la întâmplare dar cu toate astea continui să am încredere în oameni şi-mi place să cred că însemn ceva bun în viaţa prietenilor mei şi a oamenilor pe care i-am atins pentru o clipă cu o aripă a sufletului meu...sunt o femeie simplă; o femeie cu dezamăgiri, cu temeri, cu multă durere în suflet care îşi doreşte doar pace şi linişte pe poteca ei interioară...

...nu sunt o femeie minunată; sunt o femeie cu multe capricii şi defecte, dar pentru asta nimeni, dar absolut nimeni nu are dreptul să mă facă să mă simt inferioară...ştiu cine sunt, ştiu ce sunt şi ştiu întodeauna să mă retrag când simt că nu mai aparţin unui loc...

liniştea şi pacea mării...

..." când o să ajungi la mare, priveşte-o şi pentru mine; spune-i că îmi este tare, tare dor de ea; spune-i că tu o să te bucuri de ea şi pentru mine, spune-i că tu o să-mi aduci liniştea şi pacea ei şi mai spune-i, că tu o să mi-o aduci aproape"...

                          

gând pentru o păpădie...

''O păpădie, visează la mai mult de o mie de zboruri 
către lună şi prin soare înapoi...''

clipa de lumină...

"Eram singur. Cineva de-afară
Mi-a bătut în uşă pe-nnoptat.
M-am săltat cu greu din aşternuturi,
Ca din morţi, atunci când eşti sculat.

- Hai, deschide! mi-a strigat din stradă 

Glasul său de aur şi de vis. 

Bâjbâind cu cheile în mână, 

Am împins zăvorul şi-am deschis. 

O lumină-naltă, zâmbitoare, 

A privit la chipul meu zbârcit,
Apoi lung la părul alb ca neaua,
De furtuna vieţii viscolit.

- Cine eşti! Am întrebat-o-n şoaptă, 

Ai ceva cu mine? Vrei ceva? 

- Eu sunt Fericirea, mi-a spus dulce, 

Şi-am ajuns acum la dumneata. 

Am zâmbit privind-o cu tristeţe,

Am tras grabnic uşa şi-am plecat,

A bătut ea-n urmă şi mai tare,

Dar am fost şi eu neînduplecat.

Ce puteam să fac? Venea zadarnic.

Troienit de vreme şi pustiu

Am trimis-o alături, la un tânăr.

Pentru mine prea venea târziu"...

                                              Virgil Carianopol

clipa de lumină...

''Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş,
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi.

Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu,
Te depărtează şi mai mult de toate,
Că depărtarea-apropie mereu''.
                                        Virgil Carianopol

tăcerea doare...

...sunt o femeie cu multe temeri şi tot atât de multe dezamăgiri; sunt o  femeie care a învăţat să aştepte în tăcere...şi atunci şi acum...oricât de mult a durut această aşteptare; am învăţat să aştept un gest, un semn, un cuvânt din care să înţeleg de ce atâta tăcere, de ce atâtea temeri? de ce nu găsesc drumul spre lumină, spre acea lumină care să-mi umple din nou sufletul? de ce lucruri care trebuiau să mă împlinească, mi-au adus numai dezamăgiri?...după un timp o să renunţ să mai aştept; o să merg înainte cu neîmpliniri şi regrete pentru toate zilele şi nopţile în care imi doresc să mă ia cineva de mână şi să-mi spună că totul e doar un vis, că viaţa înseamnă şi altceva decât lacrimi şi durere...îmi doresc atât de multe, dar acum, doar să nu mai fie atâta tăcere între noi  pentru că...tăcerea doare...

clipa de lumină...

Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.- Ana Blandiana

tangoul, dansul păpădiilor...

"...păpădiile au dansul lor, aparent neconform, însă ritmat uneori, melancolic alteori, intempestiv şi avântat spre zările albastre cel mai adese ori. De ce nu ar fi tangoul dansul păpădiilor?! Fără a deţine neapărat dubla personalitate, o păpădie poate fi asociată cu mesajul, intensitatea trăirii, diferitul şi complicatul simbol al unui tango"...

Iulian V.

clipa de lumină...

’’Mă înclin în faţa timpului
Pentru a-l înduioşa de neputinţa mea
Ce naşte coşmaruri în ceasuri târzii,
Motive de strigăte şi de beţii.
                                         Şi timpul trece…
Blestem timpul şi ale lui secunde
Ce trec ca o dulce amăgire,
Secerând în cale şi stropii de candoare
Şi clipe de virtute şi suferinţe ascunse.
                                         Şi timpul tot mai trece…
Mă împac cu clipa bătrână de aşteptare,
În plictiseala mea uitând a mai şi râde,
Trezindu-mă pe acelaşi drum
Golit de sentimente şi întristare.
                                         Şi timpul va tot trece…’’- Cristina Hossu

muzica nopţilor mele...

clipa de lumină...

Te-aş fi iubit, cum n-am mai fost,
Ca un soldat în plin război...
Dar, uite plouă fără rost,
Iar între noi.
Şi într-o seară nu ştiu cum,
Când unul vine şi-altu-i dus,
Noi rătăcim pe-acelaşi drum
În sens opus.
...........................................
Te-aş fi iubit ca un pândar
Ivit la drum în calea ta
Dar,uite trece în zadar
Altcineva.
Suntem şi noi ca două punţi
Pe apa unui singur dor,
Dar despărţiţi de nişte munţi,
Întâmplător...........................
                                            Vara promisă - Dan Verona

din rândurile lor...

"Te aştept. Eu sunt a ta şi te aştept...şi dacă ai lipsi cu anii, şi dacă între timp ai trăi alte vieţi şi alte iubiri, tot al meu ai rămâne. Iar eu tot a ta. Te aştept. Tot aici. Tot iubindu-te..." - A.N.Buciuta

clipa de lumină...

''Când trec pe stradă nimeni nu mă ştie
Sunt pentru alţii doar un om trecând
Ce poartă în privire bucurie
Dar sufletul şi-l cară greu, plângând

Când trec pe stradă cine ştie oare
Ce taine pot ascunde ochii mei
Şi că după un zâmbet plin de soare
Se-ascund ca să nu plângă nori prea grei.'' - I. Binder

vreau să-ţi ascult liniştea...

''uneori şi păpădiile visează"

...nu am nevoie de cuvinte...nu acum...acum vreau doar să stai lângă mine şi să taci; vreau să te ţin de mână, vreau să-ţi simt căldura şi să-ţi ascult liniştea...pentru că liniştea ta e şi liniştea mea...nu vreau să spui nimic, nu vreau să spun nimic...vreau doar să tac lângă tine...

clipa de lumină...

"Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculţ pe o plajă fierbinte
Un zâmbet pierdut în râsul tău.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale...

Tu eşti tăcerea credinţelor mele

Pe care le risipesc şi le adun din nou în mine,

Cu fiecare cuvânt ce te cheamă

Cu fiecare surâs ce te-aşteaptă.

Tu eşti un ochi deschis

Spre întunericul sufletului meu,

Tu eşti cerul meu senin

Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,

În fiecare noapte când caut răspuns întrebărilor mele

Dincolo de fărâma de luna oprită în geam.

Tu eşti pasul nehotărât

Al străzilor mele înfrigurate,

Din dimineţile când te aşteptam

Cu aripi înalţate în zbor şi ochii înlăcrimaţi de durere. 

 George Şovu

in memoriam...

6 iulie 1955 - 6 iulie 2013





..."şi daca din când în când,
                o să mă primiţi în  gând
                              voi fi aproape de voi"

muzica noptilor mele...

uneori si femeile simple visează...

"doar sufletele pereche reusesc"...

…de acum, ne-a mai rămas doar să aşteptăm ziua în care toate îndoielile şi toate temerile ne vor fi alungate? de acum, ne-a mai rămas să aşteptăm ziua în care toate ''de ce''-urile vor primi răspunsurile de care avem nevoie ca să putem merge înainte? de acum, fiecare din noi o să aştepte un semn de iertare, un semn de chemare, un semn de iubire la fel ca aceea pe care o purtam în noi ?...o să aşteptăm adevărul pe care-l ştim dar pe care nu-l spunem de teamă să nu doară mai rau decât doare acum tăcerea dintre noi?...vom tăcea din prea multă iubire ?… 

…sau, o să aşteptăm acel ''iartă-mă'' care să ne dea curaj să mergem mai departe spre lumea ireală şi plină de iubire în care să fim doar noi...o să aşteptăm fiecare din noi îmbrăţişarea care să ne facă să uităm toate tăcerile şi aşteptările, să ne bucuram de noi, să ne bucurăm că ne-am regăsit…o să aşteptăm amândoi, pentru că "Doar sufletele pereche reusesc sa treaca peste erori, asperitati, neatentii de o clipa, interpretari grabite"...