...sunt o femeie cu multe temeri şi tot atât de multe dezamăgiri; sunt o femeie care a învăţat să aştepte în tăcere...şi atunci şi acum...oricât de mult a durut această aşteptare; am învăţat să aştept un gest, un semn, un cuvânt din care să înţeleg de ce atâta tăcere, de ce atâtea temeri? de ce nu găsesc drumul spre lumină, spre acea lumină care să-mi umple din nou sufletul? de ce lucruri care trebuiau să mă împlinească, mi-au adus numai dezamăgiri?...după un timp o să renunţ să mai aştept; o să merg înainte cu neîmpliniri şi regrete pentru toate zilele şi nopţile în care imi doresc să mă ia cineva de mână şi să-mi spună că totul e doar un vis, că viaţa înseamnă şi altceva decât lacrimi şi durere...îmi doresc atât de multe, dar acum, doar să nu mai fie atâta tăcere între noi pentru că...tăcerea doare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu