dimineţi cu miros de alge...

...astăzi mai mult ca oricând mi s-a făcut dor de mare, de imensitatea şi tăcerea ei misterioasă alintată de soarele arzător care-o veghează de la răsărit până la asfinţit; mi s-a făcut dor de dimineţile cu miros de alge, de ţipătul şi zborul isteric al pescăruşilor, de marea agitată uneori şi liniştită alteori...

...mi s-a făcut dor să umblu desculţă prin nisipul udat de valurile  înspumate, mi-e dor de nopţile înstelate în care să mă întind pe nisipul umed şi să-mi plâng o iubire trăită în taină...mi-e dor să-mi deschid sufletul încărcat de multă, prea multă dragoste şi să-mi pun mii de dorinţe, care ştiu că niciodată nu vor deveni realitate...mi-e dor de liniştea absolută  în care să-mi trăiesc ultima iubire pământeană şi poate...ultima speranţă de a mai fi cu tine...