...viaţa ei părea aparent liniştită; în afară de temerile şi grijile cotidiene nimic nu părea că ar putea să aducă vreo schimbare în ritmul ei de viaţă până în ziua în care îl cunoscuse pe el; un bărbat frumos, înalt, cu ochi negri pătrunzători, îmbrăcat impecabil şi cu un mers de o eleganţă rară...un bărbat care o cucerise din prima zi cu felul lui deosebit de a fi, cu vorbele lui frumoase; îi spunea "minunato"...ce mult îi plăcea să-i spună aşa chiar dacă ştia că nu e adevărat dar mai ştia şi că nu a alintat-o nimeni niciodată...se gândea la el mai mult decât ar fi vrut să o facă, se gândea la el cu emoţie, cu încântare, cu teamă dar şi cu drag...i se întâmpla ceva frumos, ceva la care visa ea dintotdeauna...i se întâmpla să-l vrea tot mai aproape...
...şi s-au întâlnit în lumea ireală, în lumea cu multă iubire şi cu multă dragoste; s-au întâlnit cu emoţie, cu teamă, cu sufletele pline de căutări şi dorinţe...apoi, s-au luat de mână şi s-au iubit cu disperare dornici să-şi descopere fiecare particică a corpului şi a sufletului lor rătăcit atâţia ani printre iubiri efemere...s-au iubit cu patimă până au luat fiecare parfumul celuilalt...s-au iubit până când el i-a spus "minunea mea"...cu lacrimi în ochi ea l-a strâns în braţe şi i-a spus: "niciodată nu mi s-a spus cineva "minunea mea"...acum simt cu toată fiinţa mea magia acestor cuvinte frumoase, acum simt şi eu că sunt printre oameni pentru că îmi simt sufletul...sufletul pereche...TU eşti sufletul meu pereche...privind-o în ochi el i-a răspuns: iar TU eşti sufletul meu pereche".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu