cutii cu tangouri şi cravate colorate...

...nu ştie că mi-e dor să-l aud, nu ştie că îmi e dor de vocea lui; nu i-am spus niciodată ce mult îmi place să-l ascult; vocea lui are un ton grav atunci când îmi vorbeşte despre demnitate, principii şi caractere, despre "oameni care pot simţi fără efort şi justificări, situaţii şi momente care vor veni, oameni care pot presimţi dintr-o vorbă sau o înşiruire de idei multe din cele nespuse, netrăite încă"...alteori, când îmi spunea că "el este altfel, diferit de tipuri şi şabloane standard", în vocea lui se simţea o fermitate şi o sobrietate ireproşabilă şi-mi plăcea asta...când îmi spunea "doar ce simţea şi ce credea sufletul lui, că poate înţelege multe despre sufletul, trăirile, drumul avut şi traiectoria celor care intră în atenţia lui", vocea lui devenea blândă şi iubitoare...îmi transmitea o stare de emoţie şi linişte în acelaşi timp; uneori, când vorbeam despre muzica pe care o ascultăm, vocea lui transmitea o stare de bine, de bucurie...îmi amintesc cum odată, îmi spunea râzând, că tangourile lui preferate le ţine în "cutiile cu cravate, care-i sunt tare dragi (tangourile şi cravatele)"...îmi plăcea tonul copilăresc din vocea lui când îi spunea "astăzi să fii cuminte...să nu stai în ploaie...să te întorci repede acasă, deoarece nu vreau să stau singur"...îmi plăcea tot ce venea de la el, îmi plăcea felul lui simplu şi totuşi complicat de a fi...îmi plăcea când se "etala în toată splendoarea şi farmecul lui inegalabil şi inepuizabil", îmi plăcea el...

astăzi...doar muzica să vorbească ..

...sunt momente în viaţa noastră când lucrurile scapă pur şi simplu de sub control şi atunci luăm cele mai neaşteptate şi ireversibile hotărâri; din acel moment, parcă toate şi toţi se întorc împotriva noastră şi nu-ţi mai găseşti cuvintele care să spună tot ceea ce nu ai spus, ceea ce vrei să spui şi nu o mai poţ face...atunci, laşi muzica să vorbească în locul tău...

..."fără tine nu îmi găsesc nicăieri locul.

într-o zi dragostea te va aduce din nou la mine,

dar până atunci voi avea o inima goală,

aşa că va trebui doar să cred

că undeva acolo tu te gândeşti la mine...

                                 până când ne vom saluta din nou

                                 nu ne vom spune adio

                                 până când te voi revedea 

                                 voi fi aici,...

                                 şi dacă timpul e de partea noastră

                                 nu vor mai fi lacrimi vărsate pe drum...

                                 nu ne luam adio,

                                 nu ne luăm rămas bun"...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

" Ce nu putem înţelege şi accepta, nu trebuie în nici un caz să condamnăm, deoarece atunci nu va mai rămâne nimic din noi ...Sau poate doar o mână de cuvinte fără acoperire şi un şablon social omniprezent."

 Iulian V.

din rândurile lor...

“ Sufletul pereche e o oglindă, e ăla care-ţi arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care îţi atrage atenţia asupra ta ca tu să-ţi poţi salva viaţa. Probabil că un suflet pereche adevărat este cea mai importantă persoană pe care îţi e dat să o întâlneşti în viaţă, pentru că îţi dărâmă toate prejudecăţile şi te obligă să te trezeşti. Scopul sufletului pereche este să te scoată din amorţeală, să-ţi ciufulească puţin orgoliul, să-ţi arate care îţi sunt limitările şi viciile, să-ţi deschidă inima, să lase lumina să te pătrundă, să te cunoşti cu adevărat.“

                                                                                              Elizabeth Gilbert

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

 "Unii oameni aşteaptă o viaţă întreagă să îşi găsească sufletul pereche".

clipa de lumină...

" Umblu prin mine
Ca printr-un oraş străin
În care nu cunosc pe nimeni.
Seara mi-e teamă pe străzi
Şi-n după-amieze ploioase
Mi-e frig şi urât.
Nicio dorinţă de-a călători,
Când şi numai trecerea drumului
E aventură,
Nicio amintire din alte vieţi
Întrebării
"De ce-am fost adusă aici?"...
                        Ana Blandiana

din rândurile lor...

„Când ţi-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ţi fie şi mai dor.”
                                                                                      Tudor Muşatescu.

gând pentru o păpădie...

" Eşti stropul meu de-nchinăciune
 prin care-aspir fiece clipă,
când viaţa e deşertăciune,
        lovindu-mă cu a sa aripă. "  
                   

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"...contrar eforturilor noastre, se va întâmpla ceea ce ne este predestinat în toate. Importantă rămâne trecerea noastră prin toate şi împăcarea cu toate. Doar aşa vom rămâne noi înşine". 

                                                                                                          Iulian V. 

din rândurile lor...

"Te-am iubit şi te iubesc cu atat mai deznădăjduit, cu cât ştiu că de-acum n-ai să mai fii niciodată al meu.''                                                                                                                                                  Mihail Drumeş

din această toamnă...

...tu eşti vântul de sub aripile tuturor şi-al frunzelor ce cad în sufletul meu...şi toate poartă durerea din el...
                                                                                      MINUNATA  

     

"...sunt doar o suflare-n fermecatul nai

 cercuri de inferne şi grădini de rai"

din rândurile lor...

''Tu pluteşti ca un vis de noapte deasupra sufletului meu.''
                                                                                  N.Stănescu

clipa de lumină...

"am avut dreptul la trei dorinţe şi o cădere liberă.
sunt aici, printre pământeni...acum

mi-am lăsat cerul şi norii şi văzduhul
doar să te ţin de mână şi să pot pune pasul
lângă pasul tău
                        iubirea dă dreptul la atât de multe,
                        dar în numele iubirii nu am dreptul decât a iubi
                        frumos şi cuminte,
                        fără să uit nici o clipă că în mine
                        trăieşte el
am avut dreptul la trei dorinţe şi le-am anulat
pentru a învăţa să fiu femeie iubită
într-un piept de bărbat ce se rupe în mii de bucăţi
fără să uite nici o clipă că în el trăiesc eu "
                                                 R. Mureşan 

gând pentru o păpădie...

"all that we love deeply
   becomes a part of us"

şi oricât de departe destinele ne-or duce...

                            Prieten drag,
                            Ne cunoaştem de-o viaţă.
                            De ani şi ani, lângă mine te ştiu.
                            Mi-ai dat mereu  cu-n surâs, o povaţă
                            Şi-n ceasul greu mi-ai fost sprijinul viu.
Prieten drag,
Ce-mi aperi drumul în tăcere
M-ai însoţit la fericire şi durere.
Te chem din nou, stând cu gândul de vorbă
La ceas târziu, să mă ierţi dacă-ţi scriu....
                             Îţi aminteşti?
                             Ne întrebam adeseori "Ce e iubirea?"
                             Tu m-ascultai
                             Şi-ţi ascultam la rândul meu destăinuirea...
                             Iubirea? da, e doar un vis îndepărtat
                             Prea îndepartat...
                             Un vis frumos, chiar prea frumos
                             Să poată fi adevărat.
Prieten drag,
Iubirea nu-i aşa departe,
De ani şi ani tăcerea noastră ne desparte.
Dar dacă tu crezi şi acum că iubirea
E un simplu vis, să mă ierţi că ţi-am scrïs.

tu, eşti vântul de sub aripile tuturor...eu, o amintire...lasă-mă să-ţi fiu amintire...

"...Păstrează-mă în ochii tăi
    Să fiu mereu cu tine.
    Azi te iubesc mai mult ca ieri
    Şi mai puţin ca mâine.
                     Şi dacă totuşi mă iubeşti
                     Păstrează-mi amintirea.
                     Şi nu uita că într-o zi,
                     Ţi-am dăruit iubirea!"

                                        I.Minulescu

rânduri din pagini de cărţi...

"Când eşti trist îţi vine să dormi şi să uiţi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale. Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi... Dar când te trezeşti? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou..." 

                                                                     Ionel Teodoreanu - La Medeleni

muzica nopţilor mele...

Tu îţi aminteşti de mine?
Sunt doar o umbră acum...
Aici obişnuiam să fiu, chiar lângă tine.
Câteodată îţi strig numele, sus într-o briză de vară...
Ce n-aş da, să simt lumina soarelui pe faţa mea,
Ce n-aş da, să mă pierd în îmbraţişarea ta...

                       Plutesc de pe o stea distanţă,

                       Vino înapoi, ai milă pentru că iubesc.

Sunt prinsă între două lumi diferite,

                       Mai stau pentru încă o noapte pe pământ...

Tu crezi în vise?
Aşa te-am găsit eu,
Dar nu pot fi descoperită
Până când tu nu iei o gură de speranţă...
Ce n-aş da, să simt lumina soarelui pe faţa mea
Ce n-aş da să mă pierd în îmbraţişarea ta.

                      

poveste...

Pe când eram copil, tatăl meu a făcut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Îmi aduc perfect aminte de lădiţa aceea din lemn lăcuit, montată în perete. Receptorul strălucitor atârna într-o parte. Eram încă prea mic ca să ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit că undeva, înăuntrul acestui aparat, trăia o persoană uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" şi nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea să nu-l ştie.  Alo Centrala putea să-ţi spună numărul oricui şi în plus, ora exactă. Experienta mea cu acest duh închis într-o sticlă a început într-o zi când, în vreme ce mama era in vizită la o vecină, iar eu mă jucam la bancul de scule din pivniţă, mi-am lovit un deget cu ciocanul.

Durerea era teribilă şi nu era nimeni în preajmă care să-mi arate compasiune. Am umblat in jurul casei sugându-mi degetul inflamat până am ajuns la scară. Telefonul! Am târât repede un scaun din sufragerie până în hol, m-am urcat pe el, am scos din furcă receptorul telefonului şi l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat în microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau două, apoi o voce joasă şi clară mi-a ajuns la ureche: 

- "Centrala.".
- "Mi-am rănit degetul..." - m-am smiorcăit eu în telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum că aveam o audienţă.
- "Mămica ta nu este acasă?"- urma întrebarea.
- "Nu este nimeni acasă în afară de mine..."- am bolborosit.
- "Iţi curge sânge?" - m-a întrebat vocea..
- "Nu " - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul şi acuma mă doare tare rău..."
- "Poti să deschizi răcitorul?" - m-a întrebat ea. I-am spus că pot.
- "Atunci ia de acolo o bucăţică de ghiaţă şi ţine-o lipită de degeţel " - spuse vocea.

După aceea am început să chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lecţia de geografie, iar ea mi-a spus unde se află Philadelphia ... M-a ajutat şi la matematică...Ea mi-a spus că veveriţa pe care o prinsesem în parc cu o zi inainte, mănâncă fructe şi alune. A venit apoi o zi în care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "Alo Centrala" şi i-am spus vestea asta tristă. Ea m-a ascultat şi a început să-mi spună lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca să-i liniştească. Am întrebat-o:

- De ce se întâmplă ca păsările, care cântă atat de frumos şi aduc atâta bucurie oamenilor, trebuie să se sfârşească într-o grămăjoară de pene, pe fundul unei colivii?  

Cred că ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet:

- " Wayne, ţine minte întotdeauna, că mai sunt şi alte lumi în care se poate cânta."

Toate astea se întamplau într-un mic orăşel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe când aveam nouă ani, ne-am mutat la capătul celălalt al ţării, la Boston. Îmi lipsea foarte mult prietena mea..."Alo Centrala " rămăsese în cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastră casă. N-am mai încercat să fac acelaşi lucru cu telefonul modern, strălucitor, din locuinţa nouă. Devenisem adolescent, dar amintirea acelor conversaţii din copilărie m-a urmărit pretutindeni ...Adesea, în momente de incertitudine şi neputinţă mi-am reamintit acea seninătate şi sentiment de siguranţă, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cât de răbdătoare de înţelegătoare şi bună la suflet trebuie să fi fost ea, Alo,Centrala, ca să-şi piardă atâta timp cu un mic băieţel ca mine. 

După câţiva ani, am făcut iarăşi drumul către Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat în escala la Seattle. Aveam o jumătate de oră între avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fără să mă gândesc, am format numărul operatorului din oraşelul nostru de baştină şi am spus:

- "Alo Centrala?!"

Miraculos, am auzit aceeaşi voce joasă şi clară, pe care o cunoşteam atât de bine:

- "Centrala."

Nu plănuisem asta, dar m-am auzit spunând: 

- "Poţi să-mi spui cum se scrie cuvântul fix? "

... O pauză lungă. Apoi, vocea aceea catifelată mi-a raspuns: 

- "Cred că degeţelul tău s-a vindecat până acum."

Am râs.

- "Deci tu eşti, într-adevăr"- i-am spus. "Mă-ntreb dacă ai idee cât de mult ai însemnat pentru mine la vremea aceea."

- "Iar eu mă-ntreb," - zise ea, "dacă tu realizezi cât de mult au însemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodată copii şi aşteptam cu bucurie chemările tale, zi de zi..."

I-am spus cât de mult m-am gândit la ea de-a lungul anilor şi am întrebat-o dacă pot s-o mai chem din nou atunci când voi veni să-mi vizitez sora. 

- "Cu placere," - mi-a spus ea. "Întreabă de Sally."

M-am întors la Seattle peste trei luni. O altă voce mi-a răspuns la "Informaţii". Am intrebat de Sally.

- "Sunteţi un prieten?" - m-a întrebat.

- "Da, un foarte vechi prieten... Wayne ..."

- "Îmi pare rău să-ţi spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o jumătate de normă în ultimii ani, pentru că era bolnavă. A murit cu cinci săptămâni în urmă."

Înainte de a apuca să agăţ receptorul, mi-a spus:

- "Un minut, ai spus că te cheamă Wayne ?"

- "Da." - i-am raspuns.

- "Ei bine, Sally a lăsat un mesaj pentru dta...L-a scris pe o hârtie în caz că ai să suni. Ţi-l citesc."

Mesajul suna aşa: 

"Spune-i că sunt şi alte lumi în care se poate cânta. El va şti la ce mă refer."

I-am mulţumit şi am atârnat receptorul. Ştiam la ce se referea Sally. . .

Niciodată să nu subestimezi impresia pe care ai făcut-o asupra cuiva.

rânduri din pagini de cărţi...

" Să găseşti pe cineva pe care să-l iubeşti şi care să te iubească este un sentiment extraordinar. Dar să găseşti sufletul pereche este şi mai grozav. Un suflet pereche este unul care te înţelege ca nimeni altul, te iubeşte ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Se spune că nimic nu durează la nesfârşit, dar cred cu tărie că pentru unii iubirea continuă şi după ce ei nu mai sunt printre noi."

                                                                          Cecelia Ahern - P.S Te iubesc

clipa de lumină...

” Nu-ţi imaginezi ce mult mi-ai lipsit

Nu m-ai căutat prin lume, sau nu m-ai găsit

Îmi doream să te ating, alergam să te prind,

De mână.

Dacă timpul nu a trecut îndeajuns de mult

Să mă iei în braţe să-mi spui că nu te-am pierdut

Şi să ne ascundem de ploi să nu ne găsească iar goi

                                                                     Împreună.

Cât aş vrea să mă iei de mână

Cât aş vrea să fugim împreună

Să zburam spre niciunde, departe de lume

Doar noi doi.”

                    Nicola

o viaţă explicată...

"În prima zi, D-zeu a creat câinele şi i-a zis: "În fiecare zi să stai în uşa casei şi să latri la oricine intră în casă sau trece prin faţa ei . Pentru asta îţi dau 20 de ani de viaţă." 

Câinele a răspuns: "E prea mult timp pentru a sta şi a lătra.Ce-ar fi să-mi dai doar zece ani şi să-i păstrezi pe ceilalti zece?" 

Şi D-zeu a fost de acord. 

A doua zi, D-zeu a creat maimuţa şi i-a zis: "Înveseleşte-i pe oameni cu maimuţărelile tale şi fă-i să râdă. Pentru asta îţi dau o viaţă de 20 de ani."

Maimuţa a zis: "Să mă maimuţăresc 20 de ani? Asta-i destul de mult! Ce-ar fi să-ţi dau 10 ani înapoi cum a făcut şi câinele ?"

Şi D-zeu a fost de acord.

A treia zi, D-zeu a creat vita şi i-a zis: "Tu să mergi toată ziua pe câmp cu ţăranul, să suferi de arşiţa soarelui, să ai viţei şi să dai lapte să poţi întreţine familia ţăranului. Pentru asta îţi dau 60 de ani de viaţă."

Vita a răspuns:" Asta e o viaţă destul de grea, şi tu vrei ca eu să trăiesc 60 de ani? Ce-ar fi să păstrez 20 şi să-ţi înapoiez 40?"

Şi D-zeu a acceptat şi de această dată.

În ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om şi i-a zis: "Mănâncă, dormi, căsătoreşte-te şi bucură-te de viaţă. Pentru asta îti dau 20 de ani."

Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil să-mi dai mie cei 20 de ani ai mei, cei 40 pe care ţi i-a înapoiat vita, cei 10 de la maimuţă şi 10 de la câine, pentru a avea o viaţă de 80 de ani ?"

" Sigur !" a zis D-zeu,"tu ai cerut-o! "

Acesta este deci motivul pentru care în primii 20 de ani mâncăm, dormim, ne jucăm şi ne distrăm. Următorii 40 de ani muncim ca vitele în soare ca să ne întreţinem familiile. După care ne maimuţărim timp de 10 ani ca să ne bucurăm nepoţii. Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei lătrând la toată lumea"...

povestea păpădiei...

..."a fost odată ca niciodată o plantă care-şi dorea tare mult să fie o floare. Tinereţea i-a oferit o corolă aurită de toată frumuseţe pe care ea, însă n-o bănuia. Ba dimpotriva, obişnuia să privească mereu la suratele trandafiri, lalele şi zambile şi spera să ajungă ca şi ele într-o zi: o floare adevărată ca să poată participa cu toată dedicarea la spectacolul multicolor al grădinii. Timpul trecea şi tot privind în jur, comparându-se şi aşteptând, corola sa devenea din ce în ce mai fadă, mai delicată şi mai precară. Pe neaşteptate a venit vântul şi i-a furat, fără să apuce să se dezmeticească, toate petalele. Abia atunci a realizat păpădia că fusese o floare adevărată…

Noi, oamenii, suntem asemenea păpădiei. De aceea, data viitoare când vă veţi dori mult să faceţi ceva, nu lăsaţi vântul nesiguranţei să vină să vă răpească oportunitatea. Amintiţi-vă că aveţi tot ce este necesar pentru a vă bucura şi a vă trăi visul!"

clipa de lumină...

"Noi ne-am iubit în taină, aşa a vrut destinul,
Să nu ne ştim vreodată, ci doar să ne iubim;
Doar timpul ne mai ştie secretul şi suspinul,
Tot el le va ucide, de-o fi să ne-ntâlnim.

Ne-am agăţat de doruri, de vise şi de soartă,
De timpul care trece, de lacrimi şi tăceri;
N-au reuşit nici timpuri, nici dor să ne despartă,
Iubirea mea de astăzi, iubirea mea de ieri.

Din firele de doruri ţi-oi ţese aşteptarea,
Cărarea ţi-oi aşterne cu frunze de pelin,
A plânsului povară, din ochi tăi ca marea,
O iau cu mine-n taină pe drumul spre destin."
                                                      M.Bunget

din rândurile lor...

"Depăşim în doi, ca într-un dans. Când unul iese de pe ring, celălalt e dator să-l aştepte sau să îl tragă înapoi."  - Chris Simion                      

clipa de lumină...

"Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, nici un cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele..."

                                   R. Stanca

povestea clopoţeilor de vânt...

Se povesteşte că odată, demult, trăia retras în munţii din China un maestru. Era vesel tot timpul, şi le zâmbea tuturor celor care îi ieşeau în cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi: 

- Maestre, de unde acest zâmbet continuu pe chipul tău?

- De la clopoţeii de vânt, răspunse maestrul.

- Cum aşa?

- De fiecare dată când sună clopoţeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fără margini! Înseamnă că vine cineva… şi sosirea cuiva, fie şi doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire…

Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărâ să fure clopoţeii. Îi duse în casa lui, îi aşeză la poartă şi aşteptă ca miracolul să se producă. Dar nu simţi nimic când aceştia sunară… Ba mai mult, după o săptămână sunetul clopoţeilor începu să îl enerveze din cale afară!

Când totul deveni insuportabil, cuprins de remuşcări, se duse înapoi la maestrul său să-i înapoieze clopoţeii. Îşi ceru de nenumărate ori iertare, şi când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:

- De ce la mine nu se întâmplă nimic atunci când sună clopoţeii? De ce nu apare bucuria pe care o văd la tine?

- Dragul meu, îi răspunse maestrul, unde ai aşezat tu clopoţeii?

- La poarta casei mele, maestre!

- Ei, vezi? Trebuia să-i aşezi la poarta sufletului tău…

clipa de lumină...

''- Adio, pică frunza
Şi-i galbenă ca tine, -
Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.
                     Şi s-a pornit iubita
                     Şi s-a pierdut în zare –
                     Iar eu în golul toamnei
                     Chemam în aiurare…
- Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică…...''

                            G.Bacovia

melodia de colecţie...

Dar între noi mai e un pas...

Şi daca el a mai rămas,

E vina mea sau dreptul tău la fericïre?

clipa de lumină...

"Ne-am învelit cu-atâta depărtare,
Cu-atâta dor cu-al neputinţei nou;
Mă cheamă iar cu-a gândului chemare
Şi-am să-ţi răspund cu-al inimii ecou.

Să ne-ntâlnim în seara fără clipe,
Închişi în dorul clipelor din noi,
Lăsând tăcerea-n jur ca să ne ţipe,
Ne pese doar că suntem amândoi.

Precum Brâncuşi cu-a lui îngemănare
Ce ţine piatra strânsă pentru veci,
Noi să simţim a braţelor prinsoare,
Fiori nestinşi ai degetelor reci.

Şi ca-ntr-un scris din datina străveche
Cuprins în zicători şi rugăciuni,
Tu să rămâi la sufletu-mi pereche,
Eu umărul pe care să te-aduni."

                           Marin Bunget

clipa de lumină...

"Ne temem
De tot şi de toate.
Ne temem de ploaie,
Ne temem de vânt...
Ne temem de vorbe,
Ne temem de gând.
Ne sperie visul
Ş-apoi îl visăm.
Ne temem de lacrimi
Ş-apoi le vărsăm.
Ne speria vorba
Ş-apoi o rostim.
Fugim de iubire
Ş-apoi o dorim.
Ne temem de "teamă"
Dar n-o ocolim.
Ne speria viaţa...
Dar noi o trăim."

            Marin Bunget

gând pentru o păpădie...

"...aş face dragoste cu tine fără să te ating de teamă
ca nu cumva să destram perdeaua de vise cu tine..."

vreau să fiu toamna ta...

...este o toamnă de poveste cu zile însorite în care soarele alintă ca o atingere de mătase; seară de seară, păsările zboară tot mai sus de linia asfinţitului căutându-şi drumul spre o altă lume...ce mult mi-ar plăcea să împart cu tine toate aceste frumuseţi, dar este o toamnă fără tine...dacă ai veni, ţi-aş pune în păr voaluri de ceaţă, ca să miroşi a toamnă atunci când te strâng în braţe...dacă ai veni, ţi-aş pune pe umeri frunze verzi, galbene, roşii şi ruginii ca să te îmbrac în culorile toamnei...dacă ai veni, ţi-aş pune pe buze roua dimineţilor reci ca să ai gust de toamnă...dacă ai veni, aş aduna pentru tine, una câte una frunzele purtate de vânt, ca să te pot atinge aşa cum vântul le atinge pe ele...dacă ai veni, aş pune lumina apusului de soare în mâinile tale frumoase pentru că vreau să fiu toamna ta...dacă ai veni...ţi-aş arăta cât de mult iubesc toamna...

clipa de lumină...

"Mi-e toamnă, mi-e vis, 

mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.
              Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
              Îmi este durere şi-mi este furtună.
              Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
              Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună. 

                          Şi mi-este departe de tine şi frig. 

                          Şi mi-e amurg şi pustiu. 

                          Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning. 

                          Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu. 

                                       Şi sete îmi este şi iar îmi e dor, 

                                       mi-e rană de cântec în gând. 

                                       Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor 

                                       de ploi prea albastre plângând."

                                                                   L. Mossora 

clipa de lumină...

”N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foşnesc.

N-am să vă spun pe cine aştept, dar aştept.

Inima n-are aripi, dar deseori zboară.

Toate cântecele lumii, toate, s-o ştiţi,

Încap într-un flaut, într-o vioara.”

                                                                                                   Zaharia Stancu

celei mai iubite dintre pământeni...

...în toate nopţile mele de singurătate sunt dincolo de fereastră, undeva în noapte, privindu-te printre ramurile copacilor spre care-ţi întorci din când în când privirea şi printre frunzele care-n curând îşi vor schimba culoarea...în fiecare noapte adorm cu tine-n gând şi te visez râzând de câte ori îţi spun "cât eşti de frumoasă"...în unele nopţi plâng pentru tine şi uneori chiar şi cu tine...

adevărul cuvintelor sau cuvinte adevărate...

"Când două suflete se iubesc, pot să se mintă prin cuvinte, dar nu şi prin respiraţie sau prin privire sau prin gând." -Chris Simion

clipa de lumină...

''Pe-o margine de vis
s-au oprit culorile toamnei toate…
Pe-o margine de sărut 
te-ai aşezat ca roua dimineţii mele dintâi
când am pipăit culoarea zorilor împreună...
                       Pe-o margine de clipă, 
                       te-am aprins ca pe o candelă în altarul iubirii
                       şi te-am numit OM
                       atât cât să îţi simt sufletul călătorind prin mine
                       ca printr-un labirint.     
                                         Pe-o margine de gest
                                         te-am căutat în formele neştiute
                                         ale norilor bântuiţi de furtună.
                                         Erai aici, demult, de la facerea lumii
                                         aşteptându-mă să vin cu braţele încărcate
                                         de florile pământului răscolit
                                         de prea multa iubire...
                                                               Pe-o margine de suflet
                                                               te-am aşezat
                                                               că să-mi umpli orele de singurătate
                                                               şi să visam împreună la noi,
                                                               cei cu lumina în păr,
                                                               cei cu soarele în mâini,
                                                               cei cu buzele uscate de dor,
                                                               cei care nu cunoaştem
                                                               decât păcatul de a iubi
                                                               infint de departe,
                                                               infinit de mult,
                                                               infinit…
                                                               de infint.''
                                                                             L. Mossora

vreau să fii toamna mea...

...am ştiut întotdeauna că toamna are o emoţie şi o magie deosebită care nu poate fi înţeleasă şi simţită decât de anumiţi oameni, de oameni care pot înţelege multe, dincolo de tot şi de toate...acum ştiu că şi tu iubeşti toamna cu dimineţi reci, cu voaluri de ceaţă care ascund drumuri şi chipuri de oameni necunoscuţi, cu nopţi răcoroase în care pomii îşi leagănă frunzele în tăcere..acum ştiu că şi tu iubeşti toamna, aceaşi toamnă de care şi eu m-am îndrăgostit cândva...acum ştiu că vreau o toamnă cu tine...vreau să fii toamna mea...să-ţi iau de pe buze roua dimineţilor reci, să-ţi simt trupul ca o atingere de aripi şi soare-n amurg...vreau să te-nvălui în doruri arămii ca să te aud doar cu sufletul şi să te iubesc frunză cu frunză...vreau să fii toamna mea...să-mi speli cu ploile tale nesfârşite ochii obosiţi de atâta căutare, să-mi risipeşti cu vântul tău rece toate temerile, regretele şi dezamăgirile adunate în nopţile mele de singurătate...vreau să fii toamna mea, să-mi pui în braţe toate frunzele care cad şi să foşneşti lângă mine ca o mângâiere de toamnă...toamna de care m-am îndrăgostit...

clipa de lumină....

"Şi câtă toamnă e în mine
Şi cât din mine o mai vrea?
Nu mă-ntreba, ci taci şi-ascultă
Şi simte-mi inima din ea.
Şi câtă frunză ruginie
S-a despletit dintr-un regret?
Nu mă privi, doar taci şi-ascultă
Cum toamna-mi tânguie în piept.
Şi câte ploi va plânge cerul
Şi cât din cer, va plânge-n noi?
Nu mă-ntreba, tu taci şi ascultă
Şi lasă toamna să mă ia"...
                                 L.Still

clipa de lumină la început de toamnă...

''Ce toamnă mi-e...!se miră sufletul în mine
Golit de vară şi uitat încet-încet de soare
Să mi-l îmbrac cu frunze parcă-mi vine
Dar nu mai pot acum, ci doar la primăvară...
Ce ruginiu e gândul care-mi rătăceşte
Ca un năuc prin parcul gol şi desfrunzit
Durerea surdă a amintirii îmi trezeşte
Un aprig dor pe care am sperat să-l uit...
Ce gri sunt norii...!se miră sufletul în mine
Şi câte lacrimi va mai plânge cerul lor
Căci banca-i goală...nimeni nu mai vine
Ca-n braţe să mă strângă de mi-e dor...
Mi-e toamna-n prag şi-mi va intra în viaţă
Cu arămiul ei ...şi ploi...şi vânt...
Voi strânge haina peste sufletul ce-odată
Pe-o bancă-n parc o aştepta visând.."

                                         (sursa net)