Cu-atâta dor cu-al neputinţei nou;
Mă cheamă iar cu-a gândului chemare
Şi-am să-ţi răspund cu-al inimii ecou.
Să ne-ntâlnim în seara fără clipe,
Închişi în dorul clipelor din noi,
Lăsând tăcerea-n jur ca să ne ţipe,
Ne pese doar că suntem amândoi.
Precum Brâncuşi cu-a lui îngemănare
Ce ţine piatra strânsă pentru veci,
Noi să simţim a braţelor prinsoare,
Fiori nestinşi ai degetelor reci.
Şi ca-ntr-un scris din datina străveche
Cuprins în zicători şi rugăciuni,
Tu să rămâi la sufletu-mi pereche,
Eu umărul pe care să te-aduni."
Marin Bunget
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu