...nu ştie că mi-e dor să-l aud, nu ştie că îmi e dor de vocea lui; nu i-am spus niciodată ce mult îmi place să-l ascult; vocea lui are un ton grav atunci când îmi vorbeşte despre demnitate, principii şi caractere, despre "oameni care pot simţi fără efort şi justificări, situaţii şi momente care vor veni, oameni care pot presimţi dintr-o vorbă sau o înşiruire de idei multe din cele nespuse, netrăite încă"...alteori, când îmi spunea că "el este altfel, diferit de tipuri şi şabloane standard", în vocea lui se simţea o fermitate şi o sobrietate ireproşabilă şi-mi plăcea asta...când îmi spunea "doar ce simţea şi ce credea sufletul lui, că poate înţelege multe despre sufletul, trăirile, drumul avut şi traiectoria celor care intră în atenţia lui", vocea lui devenea blândă şi iubitoare...îmi transmitea o stare de emoţie şi linişte în acelaşi timp; uneori, când vorbeam despre muzica pe care o ascultăm, vocea lui transmitea o stare de bine, de bucurie...îmi amintesc cum odată, îmi spunea râzând, că tangourile lui preferate le ţine în "cutiile cu cravate, care-i sunt tare dragi (tangourile şi cravatele)"...îmi plăcea tonul copilăresc din vocea lui când îi spunea "astăzi să fii cuminte...să nu stai în ploaie...să te întorci repede acasă, deoarece nu vreau să stau singur"...îmi plăcea tot ce venea de la el, îmi plăcea felul lui simplu şi totuşi complicat de a fi...îmi plăcea când se "etala în toată splendoarea şi farmecul lui inegalabil şi inepuizabil", îmi plăcea el...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu