în prag de An Nou..

...gândurile mele se îndreaptă către tine; în prag de An Nou îţi doresc mai multe reuşite decât înfrângeri şi toate dorinţele şi speranţele pe care le ai în gând şi în suflet pentru anul care vine să ţi se împlinească.


LA MULŢI ANI !!


nu am uitat că îţi plac jocurile de artificii...

gânduri la sfărşit de an...

...mai este o zi din acest an; o să mai treacă încă un an din viaţa mea; peste câteva ore se termină un an şi o să înceapă un an nou; un an în care-mi doresc cel mai mult, în viaţă sănătate şi în suflet linişte...şi chiar dacă anul care trece nu a fost atât de bun pe cât mi l-am dorit şi toate planurile mele au eşuat iar dorinţele au rămas doar o amintire, intru în noul an cu alte planuri, cu alte vise şi multe speranţe; cu toate neîmplinirile şi eşecurile mele, în noul an o să cred în miracole ca să mi se împlinească visele, o să-i cresc sufletului aripi ca să mi se împlinească speranţele şi o să dau nume dorinţelor mele...

prima zăpadă...

...a fost la început de decembrie; atunci a nins pentru prima dată în acest an, iar pentru mine prima zăpadă are un farmec aparte; nu am înţeles niciodată de ce prima zăpadă e atât de deosebită, cum poate să mă facă să uit de tot şi de toate şi oricât aş fi de supărată, să-mi pună în suflet o stare de bine, de linişte şi de încântare. Prima zăpadă, a fost aşa cum mi-o amintesc din copilarie; cu fulgi mari şi deşi, care în câteva minute au acoperit tot, ca o perdea aruncată din cer peste pământ; şi chiar dacă eram supărată, am simţit o stare de împăcare când mi-am ridicat privirea spre cer lăsând fulgii să mi se oprească pe gene, să mi se prindă în păr iar mai apoi să mi se topească unu câte unu în palmă...era prima zăpadă şi nimic nu mai avea importanţă...

in memoriam...

Cine are părinţi, pe pamânt nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
15.12.1934 - 15.12.2008

ieri AZI mâine...

...două zile ale săptămânii ar trebui ignorate; cu două zile ale săptămânii nu ar trebui să ne mai batem capu, pentru că nu are nici un rost; în aceste două zile nu au de ce să încapă teama şi îngrijorarea. Una dintre aceste zile este cea de ieri, cu greşelile şi grijile ei, cu defectele, durerile şi suferinţele ei. Ziua de ieri a ieşit de sub controlul nostru pentru totdeauna, n-o mai putem întoarce, nu mai putem desface absolut nimic din ce-am făcut, nu mai putem şterge nici un cuvânt din cele rostite; ziua de ieri a trecut...

...cealaltă zi pentru care nu are rost să ne batem capu, este cea de mâine, cu posibilele ei adversităţi şi poveri, cu promisiunile ei mari şi realizări mici; şi ziua de mâine este în afara puterii noastre de a o controla. Soarele zilei de mâine va răsări fie în toată splendoarea lui, fie după nori, dar va răsari; până atunci însă, nu putem miza pe ziua de mâine, pentru că ea nu s-a născut încă. Astfel, rămâne o singura zi, AZI; oricine poate duce bătălia unei singure zile. Atunci când adunăm poverile celor două eternităţi ieri şi mâine, numai atunci ne prăbuşim sub greutate. Nu experienţa zilei de azi ne înnebuneşte pe noi, ci remuşcarea sau amărăciunea faţă de ceva întâmplat ieri şi groaza faţă de ce poate aduce mâine...de aceea, trebuie să trăim fiecare zi la timpul ei.

pentru că moşul ştie...

...spuneam aseară că de multă vreme nu am mai primit daruri de la moş Nicolae, dar că îmi place să-l aştept; atunci când am spus asta, nu m-am gândit nici o clipă că moşul îşi va mai aminti de mine...dar el şi-a amintit; şi-a amintit şi cât de mult iubesc trandafirii

aşteptându-l pe moş Nicolae...

...noaptea asta va fi puţin mai specială; este noaptea în care vine moş Nicolae, moşul care aduce daruri. Îmi amintesc cu drag de vremea în care îmi curăţam cu câteva zile înainte toate ghetuţele, toţi pantofii şi-i înşiram unu câte unu în geam ca să-i găsească moşul mai uşor când o să vină cu daruri; îmi amintesc că mă culcam devreme cu gândul că o să mă trezesc noaptea când vine el, dar...nu m-am trezit niciodată decât a doua zi dimineaţă şi plângând că nu l-am văzut, alergam să văd dacă a venit...şi darurile erau acolo; întotdeauna erau acolo; an de an, chiar şi când am crescut şi am uitat să-mi mai pun în geam ghetuţele, moşul continua să aducă daruri...şi chiar dacă a trecut mult timp de când nu mai primesc daruri de la el, îmi place încă să-l aştept...

gândul unei nopţi de decembrie...

...în această noapte, chiar dacă o să mă doară să fac asta, o să adun toate vorbele frumoase care mi-au fost spuse şi o să le pun pe rând, una câte una în cel mai adânc colţ al sufletului meu...apoi, voi lăsa uitarea să le acopere şi voi aştepta liniştea să se aşeze încet, încet peste tot...dar pentru că au lăsat o urmă în viaţa mea, vor ocupa întotdeauna un loc special în sufletul meu...

nu uita că vor fi persoane a căror dragoste şi înţelegere

vor fi mereu cu tine

chiar şi atunci când simţi că vrei să te lupţi cu valurile

sau când te vei simţi singur...

clipa de lumină..

Să şti să lupţi când vrei să ai,
Să nu regreţi când pierzi sau dai.
Să poţi urca, când alţii te coboară
Să poţi să-nduri când răii te doboară.
Să poţi zâmbi din nou, când inima îţi plânge
Să-ţi fie cald şi-atunci când este frig şi ninge.

Să poţi avea oricât, vise şi năzuinţă
Chiar dacă mai târziu, or trece-n suferinţă.
Să poţi trăi şi-atunci când lupta e pierdută,
Să lupţi pentru orice ca pentru o redută.
Să ai în viaţă tot ce sufletul îţi cere
Credinţă, tărie, iubire şi multă mângâiere.

steluţe, globuri şi lumânări cu parfum de scorţişoară..

...după o banală zi de luni, plictisită şi cu gândurile împrăştiate am intrat în supermarket; nu ştiam exact ce vreau să cumpăr, aşa că am hotărât să mă orientez la faţa locului; am luat-o încet printre rânduri...aceleaşi rafturi, aceleaşi produse, nimic care să-mi trezească vreun interes deosebit. După câteva minute de "plimbare" printre rândurile magazinului ajung în faţa unor rafturi care străluceau de culoare; am înţeles imediat că aici sunt articolele specifice sărbătorilor de iarnă şi m-am apropiat cu paşi repezi; întotdeauna mi-a plăcut să cumpăr ceva nou pentru amenajarea casei de sărbători şi am început să iau în mână o steluţă argintie, o frunză de brad, o ghirlandă, un glob auriu, apoi o lumânare cu miros de scroţişoară...am zâmbit...aici, între decoraţiunile şi ornamentele stălucitoare, poţi să uiţi cu uşurinţă de toate; aici simţi cum magia sărbătorilor îţi intră încet, încet în suflet şi te întrebi dacă e vremea să te gândeşti la toate dorinţele care vrei să ţi se împlinească...

clipa de lumină..

Tu eşti gând aievea şi lacrimă clară,
Durerea ce curge din pleoapa amară
Eşti cântec pe care în zori îl ascult,
Eşti glas ce-mi vorbeşte chiar dacă e mut.

Tremur când caut şi când te găsesc,
Tremur când chipu-ţi mi-l amintesc,
Eşti tulburare şi gând ne’nţeles
Eşti alinare şi vis fără sens.

Tu ştii cum să vii, cum să mă găseşti,
Cum să mă alungi, cum să mă amăgeşti;
Poţi să mă-nvii cu-n singur cuvânt
Sau poţi c-o privire să-mi sapi un mormânt.

Doar tu poţi să fii înger ceresc . . .
Cădere-n lumină, psalm dumnezeiesc,
Gândire de-o zi şi soare-auriu
Iubire eterna în sufletu-mi pustiu;

Tu eşti mângâiere şi eternitate,
Un vis ne’mplinit de doruri şi şoapte,
Vibrare-n durere,-amorţire şi somn
Zâmbet de-o zi când lacrimile dorm;

in memoriam...

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

mai vino mamă, măcar o dată într-un vis...

s-a terminat...

…tot ce a fost frumos; s-a terminat toamna care mă ţinea în braţe şi mă alinta ca o atingere de aripi; s-a terminat toamna care-mi punea în suflet linişte şi bucurie; s-a terminat toamna care-mi încânta ochii cu simfonia ei de culori , s-a terminat frumuseţea dimineţilor cu miros de toamnă, s-a terminat farmecul ei ascuns în frunzele îngălbenite purtate de vânt, s-a terminat toamna cu misterul ei prins în voalurile de ceaţă care mi se agăţau în păr...

...s-a terminat şi de acum vor veni doar zile reci, zile întunecate în care o să plouă zi de zi, noapte de noapte; vor fi ploi scurte şi repezi, o să fie rece, tot mai rece iar eu o să fiu singură, tot mai singură în ploaie ca să simt fiecare picătură; o să-mi ridic privirea spre cer şi o să caut un nor în care voi arunca toate cuvintele şi gândurile mele; o să le arunc, ca să se spargă-n mii şi mii de picături...să nu simt că mi-e frig, să nu simt că mă doare...

21 octombrie...

...ziua în care soarele a împrăştiat norii care au acoperit cerul şi m-a "îmbrăţisat" cu raze blânde ca o atingere de aripi, ziua în care mirosul toamnei m-a învăluit cu miresme stinse, ziua în care ramurile împodobite de culoare străluceau în lumina soarelui iar frunzele cădeau una câte una, valsând parcă pe o melodie doar de ele auzită....ziua în care liniştea mi-a intrat în suflet risipindu-mi toate gândurile...ziua în care am înţeles cât de mult iubesc toamna...

the show must go on...

chiar dacă lumina rece a reflectoarelor s-a stins, chiar dacă măştile s-au retras şi cortina nopţii a căzut, a rămas tăcerea apei, întunericul şi liniştea în care frumoasa Veneţie se odihneşte...

la serenissima...

...despre pasiunea pentru fotografie a lui Ale, ştiu de multă vreme; ştiu de asemenea şi cât de mult l-a fascinat Serenissima Veneţie, oraşul dintre ape...
...imaginile surprinse în fotografiile lui te duc uşor, în lumea magică a oraşului canalelor şi al palatelor, în oraşul care te cucereşte cu misterul şi farmecul lui . "La Serenissima", e povestea în imagini a unei lumi unice care fascinează cu sobrietatea măştilor şi frumuseţea bijuteriilor purtate cu o desăvârşită eleganţă...

"La Serenissima"...apă, pământ, melancolie şi mister, linişte întreruptă de valurile care se lovesc din când în când de zidurile vechi, toate acestea se regăsesc în fotografiile lui ...

clipa de lumină...

''Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.''

 Ana Blandiana

clipa de lumină...

''Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.
În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-e privirea stranie şi dreaptă.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile
Rămân uitându-mă pe geam ca după tine
Şi tot aştept pe cineva de nu mai vine.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând
Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţïle...''

Demostene Botez

ultimele zile din septembrie....

...ultimele zile de alint; ultima săptămână de septembrie, a început cu o dimineaţă întunecată, cu nori care acopereau ameninţător cerul; de la primele ore ale dimineţii se contura o zi cu ploaie, o zi de toamnă umedă şi rece, până când soarele tomnatic, a învins în lupta cu norii cenuşii îmbrăţişându-mă blând; încet, încet, apăsarea a început să se risipească, lăsând lumina şi căldura soarelui de toamnă să-mi intre în suflet cu blăndeţe, ca o mângâiere şi am simţit că asta e toamna de care m-am îndrăgostit, asta e toamna pe care o iubesc....toamna care mă ţine în braţe şi mă alintă ca o atingere de aripi, care-mi pune în suflet linişte şi bucurie, toamna care-mi lasă voaluri de ceaţă în par şi simfonie de culori în ochii...şi când simţi toate astea, strigi cu disperare "de ce pleci?" nu vreau să mă despart de nimic, nu vreau să mă despart de emoţia şi bucuria pe care toamna mi-o aduce cu norii de ceaţă şi cu simfonia de culori...vreau să rămână lângă mine, pentru că îmi face bine emoţia şi liniştea asta...dar, cu fiecare zi care trece îmi arată că va pleca departe de mine, lăsându-mă cu sufletul trist, cu ochii înlăcrimaţi şi cu mâinile goale...pleacă şi îmi ia toate florile, frunzele, păsările şi liniştea ce mi-o punea în suflet uneori năvalnic, alteori tandru ca o atingere uşoară de aripi de fluturi...

29 septembrie 2010...

dincolo de fereastră...

...toamna într-un oraş de la poalele dealului Feleacului; toamna din mijlocul unui septembrie trist, toamna pe care am văzut-o stând câteva nopţi în faţa unei ferestre larg deschise, cu privirea pierdută în tăcerea şi întunericul nopţii. Nopţi reci de septembrie, nopţi cu miros de toamnă, în care am aşteptat să treacă timpul cu pumnii strânşi, rugându-mă în gând şi numărând una câte una orele care se risipeau încet în nori de ceaţă; o ceaţă deasă care plutea peste copacii adormiţi iar din când în când, câte o luminiţă se vedea sclipind printre frunzele îngălbenite, o ceaţă deasă risipită încet de răsăritul soarelui de dincolo de deal care aducea linişte, multă linişte ce-mi intra în suflet ca o mângâiere chiar dacă ceaţa îmi învăluia cu încăpăţânare mintea cu gânduri, temeri şi întrebari la care nu mai vroiam să căut răspunsuri pentru că, mi-am promis să nu mai caut răspunsuri...

Acolo toamna a ajuns mai repede şi a aruncat peste frunzele copacilor încremeniţi de apăsarea ceţii şi a nopţilor prea lungi, superbele-i culori; acolo toamna îşi cântă simfonia de culori din înălţimea dealurilor împădurite până la florile întârziate din parcurile oraşului...acolo parcă auzi toamna cum îţi spune că: "soarele a ieşit să vă încălzească, acum s-a ascuns să vă înveselească, mâine va ieşi să vă liniştească..."

dacă mă poţi ierta...

lasă-mă să fiu lângă tine...

fii cu mine, fii atunci când mă trezesc...

pentru noaptea ta, a mea, a noastră...

song'e storie,

piccerelle c'addiventano importante...

o altă toamnă...

...de câteva zile cerul s-a acoperit de nori, de câteva zile ploaia a început să cadă rece şi tăcută fără tunete şi fulgere, obosită parcă după furtunile din zilele toride de vară; de câteva zile nopţile sunt mai răcoroase, de câteva zile arşiţa verii a rămas doar o amintire. E septembrie, prima zi de septembrie, prima zi de toamnă; o altă toamnă care a venit parcă mai repede ca altădată, o altă toamnă în care voaluri de ceaţă îmi acoperă faţa şi se agaţă în parul meu, lăsându-se grele peste umerii mei. O altă toamnă în care roua dimineţilor străluceşte în petalele trandafirilor iar pomii îşi aşteaptă obosiţi destinul, o altă toamnă în care sub ochii mei se va aşterne o altă simfonie de culori...o altă toamnă care m-a găsit singură, tristă, cu multe temeri, gânduri şi întrebări la care caut răspunsuri...

...o altă toamnă în care am învăţat din propriile experienţe că viaţa este grea, că avem obstacole de trecut, greutăţi şi probleme de rezolvat şi chiar dacă sunt o persoană care duce o permanentă luptă cu viaţa, pot să spun că mai sunt şi momente frumoase pe care le preţuiesc enorm şi chiar dacă nu au venit în cel mai potrivit moment al vieţii mele, vreau să mă bucur de fiecare clipă frumoasă care-mi umple ochii de lumină şi-mi pune pace şi linişte în suflet, vreau să mă bucur de cele mai mărunte şi mai banale lucruri care-mi aduc zâmbetul pe buze... 

...şi chiar dacă mereu am fost o pesimistă şi mi-a fost frică să-mi doresc ceva sau să dau nume dorinţelor mele, o să strâng pumnii şi o să-mi promit că aceasta va fi ultima toamnă în care îmi voi mai pune întrebări şi în care voi căuta răspunsuri; aceasta va fi ultima toamnă în care o să-mi mai fie frică să dau nume dorinţelor mele, aceasta o să fie...o altă toamnă...

mă însoţeşti la mare...

...să-ţi arăt peştii, apa şi valurile cum se sparg la mal?

a luat marea foc...

am aşteptat asfinţitul
ca să-ţi pot privi ochii...
apoi, am văzut infinitul
din largul albastru al mării.


am alergat desculţă,
prin nisipul fierbinte
şi am îmbrăţişat marea
cu privirea şi dorul din minte...

fluturele obosit...

...stătea tăcut în miez de noapte, pe asfaltul încălzit de soarele arzător; nu avea putere să zboare, nu avea putere să mişte...el se mişca doar atunci când...

pentru că cineva ştie...

...cât de mult iubesc marea, mi-a adus-o mai aproape...
- de ce e asa albastra marea?
- k sa ne linistesca p noi.

nu ştiu.. şi acum cred că nu ştiu nimic...

...atunci când o să ştii că sunt o femeie cu defecte şi capricii, o femeie care nu prea a avut noroc în viaţă, atunci când o să ştii că sunt o femeie pe care furtunile din viaţa ei au lovit-o şi au îngenuncheat-o de prea multe ori...atunci când o să ştii că sunt o femeie care iubeşte cu patimă ploile şi adoră marea, atunci când o să ştii toate astea, cheamă-mă...o să vin la tine cu sufletul deschis, o să te privesc în ochi şi o să-ţi spun: îmi pare rău...

pentru că ochii au culoarea mării...

...îţi aminteşti cum îţi spuneam că ochii tăi au culoarea mării dintr-o zi de vară? îţi aminteşti cum îţi spuneam că ai ascuns marea în ochii tăi şi că în faţa lor ai nisipul pe care valurile vin să moară? îţi aminteşti cum îmi spune-ai că valurile nu mor la mal...ele se sparg în tăcere şi vin altele, mai mari şi mai puternice...

minunata lume a copilăriei...

...nu este pentru prima dată când "mă uimesc" întrebările celor mici; în mintea lor totul are o altă dimensiune şi poate pentru că în lumea lor totul pare posibil, caută răspunsuri. Îmi povestea un prieten care este acum la mare într-o altă ţară, cum Mario, un băieţel de şapte ani, privea marea şi nu înţelegea "de ce e apa aşa albastră"?...şi poate pentru că răspunsul nu a fost cel pe care el îl aştepta, mai vroia să ştie "unde e Dumnezeu, de unde a venit şi de ce nu face o magie să intre în desenele ben ten"...întrebări după întrebări la care nici nu şti cum să răspunzi mai bine, ca să-l faci să înţeleagă ceva; şi pentru că prietenul meu primea mesaje în timp ce-i erau puse aceste întrebări, Mario a luat telefonul, stătea cu el în mână şi aştepta mesajul în care să i se spună cum putea intra în desenele ben ten, întrebând nerăbdător "ce scrie, ce scrie, de ce nu ştie ?" ...

...nici eu nu cunosc răspunsurile la toate întrebările lui, nici eu nu ştiu cum se poate intra în desenele Ben Ten, ştiu doar că asta e lumea minunată a copilăriei, în care vrea Mario să intre...

gânduri, cuvinte, vorbe, fapte, destin...

"Fii atent la gândurile tale pentru că ele vor fi cuvinte.
Fii atent la vorbele tale pentru că ele vor fi fapte.
Fii atent la faptele tale pentru că ele vor fi obiceiuri.
Fii atent la obiceiurile tale pentru că ele vor fi caracterul tău.
Fii atent la caracterul tău, pentru că el va fi destinul tău!"

(Talmud, din capitolul TRUP si SUFLET)

clipa de luminã...dintr-o singură zi de iulie

"Mă ard secunde care trec în grabă
Şi nici o ploaie să le stingă nu-i.
Răspund şi-acelui care nu mă-ntreabă,
De ce tot simt că sunt a nimănui.."

"Când un somn va cuprinde tot cerul de sub genele mele,

Am sã-mbrac o speranţã-n azurul uitat printre stele…

Voi rãmâne-un mister rãtãcit într-o lume nebunã, 

Voi fi tot ce n-am fost niciodatã, voi fi cer… voi fi lunã..

M.E.Kabbout

clipa de luminã...dintr-o zi de iulie

"Ia-mă vântule cu tine şi mă du acolo sus,
Unde-a cerului alee nu-i umbrită de apus...
Pune-mi clipele pe frunte, una câte una, lin,
Să-mi pot aminti de-o eră ce m-a găzduit puţin...

Cântă-mi iar balada vieţii, dar te rog s-o faci încet
Poate doar aşa s-o şterge ultimul fir de regret...
Ca nebunul adunat-am măreţii în pieptu-mi mic
Dar în cea din urmă clipă, cu mine n-am luat nimic...

Astăzi văd ultima treaptă şi-o cărare printre ploi
Ce-mi va derula destinul înainte şi-napoi.
Par vitralii sparte-n ceaţă anii ce i-am colindat,
Eu ţinut-am cu ei pasul, dar nu ştiu de-a meritat.

Nu-s bătrân, n-am fost vreodată, poate doar am obosit.
Cineva de sus, se pare că atât mi-a hărăzit...
Chiar de-i beznă pentru mine în palatul cu noroc,
Vreme n-am să-mi plâng de milă, mă ridic şi-o iau din loc...

Greu la deal,dar nu vreau vale să aleg şi-apoi să strig
Că-i de vină viaţa asta şi în suflet mi-este frig...
Ia-mă vântule cu tine şi chiar nimeni nu va şti,
Cât sperat-am ieri că mâine nu va fi ultima zi..."

M.E. Kabbout

clipa de luminã...dintr-o zi de iulie

"Te simt în fiecare vis ... mi-e teamă doar să mă trezesc ...
Căci printre clipele reale nu am să pot să te găsesc
Cărbuni încinşi îmi ard destinul şi-n marea ta am să mă sting
Iubindu-te o veşnicie , fără să pot să te ating ...

Mă înfioară aşteptarea ... E mult mai grea decât credeam
Şi mă sfărâmă o durere ştiind că nu pot să te am
În vis ne-am tot iubit o vreme până când zorii au venit
Iar soarele cu-a lui minune fără să vrea ne-a despărţit

O , dulce vis , să iei cu tine parfumul meu şi să nu-l uiţi
Iar de - ţi va fi prea dor de mine , doar glasul vântului s-asculţi ...
Te simt în fiecare noapte şi chiar de nu ne-am întâlnit
Povestea noastră a fost scrisă .. .of , Doamne ! Cât ne-am mai iubit !"

M.E.Kabbout

clipa de luminã...dintr-o zi de iulie

"Am greşit c-am încercat sã te visez
Şi chiar mã-ntreb de ce te mai pãstrez
În gândul meu ? ... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte...
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Sã te ascund ... durerea-i mult prea mare !
Şi mã tot pierd în somnul ce mã iartã
Cã bântui peste tot cu a mea soartã...
Chiar am greşit cã n-am dorit sã pleci ?
Mã urmãresc secundele prea reci
În care aşteptam zãmbetul tãu
Ca pe-o luminã a sufletului meu .
Şi-am aşteptat, dar n-am gãsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis ...
Poate gresesc cã-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred cã-ţi pas-acum de ea...
Mã-ntreb şi-acum de ce te mai pãstrez
În gândul meu şi încã te visez ...
Greşeala mea a fost cã te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplinã
Îţi voi trimite o razã de luminã,
Te va-mbrãca-n albastru infinit,
Iar eu mã voi ierta cã te-am iubit..."

M.E.Kabbout

clipa de lumină...dintr-o zi de iulie

"De ce când te iubesc mă doare?
De ce iubirea e amară?
Mă-ntreb de ce amaru-mi arde
speranţa de a-ţi fi măcar atât:
o primăvară.

Mi-e teamă să iubesc, şti bine,
Şi tot îmi spun că e târziu...
Sunt între noi atât de multe
ce ne despart de-aceea nu mai vreau
să le mai ştiu.

Singurătatea urlă-n mine
şi-mi umple gândul de fiori
Mi-e teamă să te chem aproape,
n-aş suporta ca să te pierd atunci
de două ori...

Şi număr paşii pân' la tine,
mă-ncurc şi-o iau de la-nceput...
Urăsc deşertul dintre noi că m-a făcut să te iubesc atât de mult
cum n-aş fi vrut...
De ce în dragoste -i durere?
oare distanţa e de vină?
De ce nu merg spre fericire,
şi pierd iubirea care-mi deschide drumul
către lumină?"

M.E.Kabbout

clipa de lumină...dintr-o zi de iulie

"Am să te caut zi şi noapte în orice colţ al minţii mele
Şi-am să te strig ca niciodată, chiar dacă ştiu că-i în zadar...
Voi număra tristeţi şi şoapte prin amintiri rebele,
Ca nişte trenuri prea grăbite ce-opresc în gări şi-apoi dispar.

Voi rãscoli profund oceanul ce mã-nconjoarã cu tristeţe,
Şi-am sã te strig ca pe-o durere ce-mi roade sufletul pustiu,
Sperând cã poate-mi va rãspunde a ta strãinã frumuseţe
Ce n-am gãsit-o niciodatã oricât de mult am vrut s-o ştiu.

Voi face pat din alge triste pe fundul mãrii prea albastre,
Şi-mi voi culca prea obositã fiinţa ce te-a tot strigat...
Voi aştepta s-ascult ecoul din vremea fericirii noastre,
Voi cãuta din zi în noapte o inimã ce m-a uitat ...

Şi de va fi sã plângã munţii cã i-am mutat mai sus spre stele,
Voi face drum pâna la soare şi am sã-i pun în locul lui..
De te voi pierde-n zi sau noapte prin orice colţ al mintii mele,
Am sã te caut iar, iubite... Iubitul meu , şi-al nu stiu cui..."

M.E.Kabbout

clipa de lumină...dintr-o zi de iulie

să-ţi dorm o clipă în braţe
Şi capu-mi să-ţi cadă pe piept,
Să-nchid mult prea grelele-mi pleoape,
Să nu-mi pese că totu-i nedrept.
Să ne plouă cu rouă de zărzări,
Şi s-avem părul moale şi ud
Să ne-atingem tăcerea cu mâna,
Să zâmbim în mireasma de nuc,
Să te naşti înc-o dată cu mine,
Să ne naştem pe rând amândoi,
Să respir lângă tine, prin tine
Să exişti pentru mine, în doi,
Să uităm pentru o clipă destinul,
Să trăim numai ziua de azi,
S-aruncăm mai departe trecutul,
Să trăim pentru ziua de azi!

daca mai trebuia spus...

...atunci când simpla prezenţă a celuilalt - nimic altceva - atunci când simplu fapt că celălalt există este suficient pentru a fi liniştit, atunci când simţim că ceva înfloreşte undeva în interiorul fiinţei noastre, atunci suntem îndrăgostiţi...iar atunci putem trece peste toate dificultăţile pe care le va crea realitatea...

"nu ştii cine se ascunde în spatele sufletului ăsta"....

un gând pentru tine...

...să-ţi dea Domnul puterea de a schimba lucrurile pe care le poţi schimba, puterea de a accepta lucrurile pe care nu le poţi schimba şi înţelepciunea de a le deosebi; să descoperi fericirea şi liniştea într-o lume tot mai greu de înţeles şi să te bucuri în fiecare zi de frumuseţea ce te înconjoară. Totul să fie aşa cum tu îţi doreşti să fie; în gândurile tale să fie pace şi linişte ca să-ţi călăuzească paşii şi să-ţi învingă toate temerile...

even for us, there's a reason, that keeps us here...

...cineva îmi spunea odată, că "sunt dependentă de muzică"; şi avea dreptate să spună asta...da, îmi place muzica şi-mi place să "mă ascult" uneori în versurile melodiilor...

celei mai iubite dintre pământeni...

..."dacă ar fi posibil aş cuceri un curcubeu doar pentru tine, pentru a-i împărţi împreună cu tine frumuseţea. Din momentele mele de singurătate aş construi un munte care să-ţi aparţină, un colţ onest în care să fi singură. Dacă aş putea să-ţi adun în mâinile mele toate problemele, aş face-o, pentru a le arunca în ocean. Dar toate astea îmi sunt imposibil de realizat; nu pot nici să construiesc munţi nici să câştig curcubee...lasă-mă să fiu ceea ce ştiu cel mai bine, un prieten care va fi totdeauna aici pentru tine"...

ascultă, priveşte şi taci...

...când cuvintele nu mai pot fi spuse, când vorbele parcă "dor", lăsăm muzica să vorbească"....ascultă, priveşte şi...taci

Amore mio

Si nun ce stess'o mare e tu

Nun ce stesse manch'io

Amore mio

L'amore esiste quanno nuje

Stamme vicino a dio

Amore

no comment...

...'' în ziua în care mă vezi bătrân deşi eu nu sunt încă, ai răbdare şi încearcă să mă înţelegi. Dacă mă murdăresc atunci când mănânc, dacă nu pot să mă îmbrac...ai răbdare. Aminteşte-ţi orele ce le-am petrecut învăţându-te pe tine să faci aceste lucruri. Dacă atunci când vorbesc cu tine repet acelaşi lucru de o mie de ori...nu mă întrerupe...ascultă-mă; când tu erai mic, eu trebuia să-ţi citesc de o mie de ori aceaşi povestire până tu adormeai. Când nu vreau să fac duş, nu mă ruşina şi nu mă cicăli...aminteşte-ţi cum trebuia să inventez mii de motive ca să te fac să te speli. Când vezi ignoranţa mea în tehnologiile noi...dă-mi timpul necesar pentru a mă familiariza şi nu mă privi cu un zâmbet batjocoritor; eu te-am învăţat cum să faci multe lucruri...să mănânci frumos, să te îmbraci frumos...să înfrunţi viaţa. Când la un moment dat îmi pierd memoria sau firul într-o conversaţie...lasă-mi timp să-mi amintesc şi dacă nu-mi aduc aminte, nu te enerva...pentru că cel mai important lucru nu este conversaţia noastră ci faptul de a fi împreună şi a vorbi unu cu altu. Când picioarele-mi obosesc nu mă lăsa să umblu...dă-mi mâna...la fel am făcut şi eu când tu făceai primii paşi...

...şi când într-o zi îţi voi spune că nu mai vreau să trăiesc, că vreau să mor...nu te mânia...într-o zi vei înţelege... încearcă să înţelegi că perioada asta din viaţa mea nu este trăire...ci supravieţuire. Într-o zi, vei descoperi că în ciuda greşelilor mele, totdeauna am dorit cel mai bun lucru pentru tine şi că am încercat să pregătesc calea pentru tine. Nu trebuie să fi trist, mânios, nici nu te simţi neputincios văzându-mă lângă tine...când eşti lângă mine, încearcă să mă înţelegi şi să mă ajuţi cum am facut-o şi eu când tu începeai viaţa...ajută-mă să umblu, ajută-mă să-mi sfârşesc calea cu dragoste şi cu răbdare. Eu te voi răsplăti cu un zâmbet şi cu o dragoste imensă pe care am avut-o faţă de tine întotdeauna."

clipa de lumină...

Sunt câteva ore ale serii
Când păsările se rotesc ameţitor
Parcă-ntr-un vechi dans al ploii.
Atunci,
Soarele mai priveşte încă odată pământul
Căutându-şi încet asfinţitul.

O linişte grea mă apasă
Într-o misterioasă tăcere...
Mi-e frică de ploaia ce vine,
De stropii ce vor să lovească în mine.
Mi-e frică de fulgerul ce aprinde tot cerul
Şi care dezleagă-ntr-o clipă misterul.
Mi-e frică când nori negrii se-adună
Şi o să fie la noapte furtună.

Dansul ploii - august 2004

natura care strigă la noi ce răi suntem...

...de câteva zile au început ploile; îmi place când plouă. Îmi place să stau în ploaie să simt stropii cum se lovesc de mine; îmi place "să ascult" ploaia şi să-i simt mirosul...pentru că, da, acum ploaia are miros de primăvară; uneori plouă încet, trist, "în tăcere", cu stropi mici...asta e ploaia care-mi pune în suflet tristeţea şi tăcerea ei...uneori plouă sălbatic, cu stropi mari şi grei care mă lovesc cu putere; este ploaia care mă face să simt că "Iubesc cu patimă ploile..înnebunitele ploi"...uneori natura se dezlănţuie, natura strigă la noi ce răi suntem şi în câteva minute cerul se acoperă de nori negri, vântul bate cu putere şi distruge tot ce-i stă în cale, fulgerele încep unu câte unu să taie cerul şi să lumineze ameninţător, tunetele lovesc asurzitor iar ploaia cade în rafale ca o avalanşă de stropi grei...astea sunt ploile de care mi-e frică, ploile în care auzi natura care strigă la noi ce răi suntem...

au inebunit salcâmii...

...de câteva zile au înflorit salcâmii şi nu poţi să treci indiferent pe lângă frumuseţea asta fără să simţi cum mirosul dulce al florilor îţi intră încet, în suflet ca o întrebare: "şi tu vrei să fiu cuminte" ?....


vin ploile iubite
şi nu mai pot s-ajung la tine...
vor plânge pentru mine norii,
când vântul rău va scutura salcâmii
ce-au înflorit la geamul meu;
şi noaptea va acoperi pamântul
când cerul se va înnoura,
ne vom iubi în mare taină
şi fulgerele ne vor lumina...
apoi, târziu vom adormi îmbrăţişati
de ploaie şi de nori uitaţi...

să fi femeie...

din multele mesaje primite pe email, unul mi-a atras atenţia în mod deosebit; citindu-l am văzut cât adevăr este în fiecare frază scrisă şi pentru că m-am "regăsit" în fiecare rând, am ales să-l postez... 

"...să fii femeie înseamnă să fii într-o continuă dilemă şi într-o continuă încercare de a mulţumi un celălalt care de obicei este foarte greu de mulţumit, dar mai ales de a te mulţumi pe tine însăţi, ceea ce este de-a dreptul imposibil. Să te dai fără să laşi impresia că te-ai vinde, să ceri fără să laşi impresia că cerşeşti, să furi atunci când ştii că altfel nu ai obţine, să alungi pentru a nu fi alungată, să părăseşti pentru a nu fi folosită.

Să fii femeie înseamnă să înveţi să fii arogantă în suferinţă, să ştii să răneşti pentru a-ţi reaminti că o poti face, să te răzbuni şi să îţi pară rău, să ai dreptate şi să îţi pară rău de asta pentru că cele mai teribile temeri ţi se adeveresc, să ai adevărul în mână şi să îl bagi în buzunar, să îl ascunzi într-un sertar minţindu-te că aşa nu o sa mai doară. Să fii femeie înseamnă să înveţi în mod continuu cum să te faci iubită şi cum să păstrezi o chestie pe care nici măcar nu ştii dacă ai avut-o vreodată, să fii rea pentru că bună ai fi plictisitoare...să fi femeie înseamnă să zâmbeşti frumos când inima sau sufletul mai au puţin şi se destramă, să dai cu fard peste durere şi să o faci carismatică, să vorbeşti şi să asculţi când tu ai prefera să te faci mică şi să te ascunzi, să ai puterea de a te întoarce la timp, cât încă mai ai şanse să fii primită. 

Să fii femeie înseamnă să zâmbeşti sfidător acelor ceasornicului care îţi măsoară trecerea, să spargi bariere şi prejudecăţi, să te prefaci că nu înţelegi aroganţele, să naşti copii care o sa te părăsească. Să fii o doamnă, o amantă, o mamă, un copil, o fiica, o scorpie, orice este cazul pentru a simţi că eşti femeie. Să fii femeie înseamnă să ai răbdarea de a strânge secunde de-a lungul anilor pentru ca mai târziu să le rememorezi şi să le retrăieşti pentru a te simţi cât de cât împlinită, să ai o scuză pentru toţi anii în care ai dat şi ai dat până când ţie nu ţi-a rămas nimic. 

Să fii femeie înseamnă să găseşti mereu scuze tuturor, mai puţin ţie, să săruţi buze grăbite, să mângâi mâini care nu mai au răbdare să le strângă pe ale tale, să veghezi un somn care nu mai adăposteşte vise în care personajul principal eşti tu. Să fii femeie înseamnă să ai tăria de a accepta că pentru tine timpul trece mult mai repede, că tot ceea ce îţi rămâne este de fapt ceea ce ai fost cândva.

Să fii femeie înseamnă să fii sexy şi să îţi placă, să fii crudă pentru a fi senzuală, să fii voluptoasă în durere şi copilăroasă în râs; puternică, fragilă, alintată, fermă, înţeleaptă, prostuţă, uşuratică, carismatică, serioasă după caz. La un moment dat însă, toate aceste flashuri se amestecă, toate aceste măşti se împrăştie şi nu mai ai nevoie de ele pentru că nu te mai ajută la nimic şi nu îţi mai folosesc. Iar în acel moment rămâi cu tine. Fumezi o ţigară, laşi gândul să aiureze liber şi nestingherit şi îţi dai seama ce obositor e să fii femeie, ce inutil este să încerci şi să obţii o imagine pe care ai construit-o cu atâta perseverenţă.

Femeia pe care ai clădit-o se uită la tine şi tu nu o mai recunoşti. Nu o mai vrei. Pentru un moment, unul scurt nu o mai vrei. Pentru un moment vrei doar sa fii om. Dar momentul trece şi stingi ţigara grăbită...nu ai timp de regrete sau de întrebări. Timpul trece, iar înaintea ta se deschide, inevitabil, o viaţă de femeie..."

simfonie de flori şi de culoare...

...primăvara îşi cântă "somfonia"de flori şi de culoare şi face în fiecare zi un mic pas spre sufletul meu în care încearcă încet, încet să-şi facă loc chiar dacă mi-e plin cu temeri, gânduri şi doar câteva dorinţe şi speranţe...o primăvară care nu va mai fi pentru mine niciodată ca înainte, o primăvară în care simt cum mă dor toate încercările pe care viaţa mi le-a dat. Mă gândesc ce mult mi-aş fi dorit să am putere să opresc timpul în loc; să-l opresc la vremea în care nu mă durea fiecare oră pe care o pierd, la vremea în care nu mi era frică să aştept, la vremea în care puteam să dau totul fără să cer ceva în schimb, dar...acel timp nu am putut , nu am ştiut să-l opresc şi au rămas doar aşteptări care dor şi vreau să nu mă mai gândesc la nimic să închid toate dorinţele şi speranţele în mine şi să accept că m-am minţit când mi-am spus că mai este timp pentru mine...e vremea să accept că "nu mai am timp", e vremea în care trebuie să înţeleg asta, să accept că am aşteptat atâţia ani ceva ce nu avea să apară niciodată, pentru că niciodată nu mi-au fost auzite gândurile, niciodată nu mi-au fost auzite dorinţele din primăverile în care simfonia de flori şi de culoare îmi umplea sufletul...

povestea de la malul mării...

"...ţine tu luna în mâna ta şi lasă restul în seama mea,

ţine tu luna în mâna ta, iar eu te voi mângâia 

până când nerostit vom spune...da"

...ai spus că valurile nu vin să moară la mal...ai spus că ele vin să doarmă, să se odihnească, să prindă forţe noi ca să vină mai mari şi mai puternice...

început de martie, început de primăvară ?!!!...

...se spune că nu se face primăvară cu o floare; răspuns greşit...uneori se face...mai ales dacă cineva îţi culege această floare...

prima postare din acest an....

...ar fi trebuit să scriu în prima postare din acest an, despre cea mai tristă şi durerosă "încercare" la care viaţa m-a pus din nou; parcă sunt prinsă într-un carusel care se învârte cu mine, amintindu-mi iar şi iar cât de repede ţi se poate schimba viaţa ...ştiam asta de ceva vreme, pentru că am simţit oră de oră, zi de zi această schimbare...nu mai aveam nevoie de nimic ca să înţeleg asta...dar, pentru că nu te poţi împotrivi destinului, îl accepţi, strângi din dinţi şi te înarmezi cu putere şi cu răbdare pentru războil pe care trebuie să-l duci...

Începutul meu de an e foarte urât şi foarte greu şi aşa o să fie multă vreme de acum înainte...am început noul an cu durere, tristeţe şi multe temeri dar am ales să mă "ascund" după două postări cu melodii foarte speciale pentru mine pentru că nu am vrut, pentru că nu am putut să vorbesc despre asta...dar cea mai iubită dintre pământeni a avut putere să spună cât de crunt e să realizezi cum ţi se schimbă întreaga viaţă în doar câteva ore şi cât de crunt e " sa iti dai seama ca tot ce poti sa faci este sa te adaptezi schimbarilor fara sa cracnesti, fara sa ai ceva de spus, fara sa ti se ceara parerea. Iti doresti tu sa iti schimbi viata? Iti doresti tu sa devii o mica mimoza? Iti doresti tu sa fii atenta la orice schimbare, cat de mica in corpul tau? Iti doresti sa fii intr-o anumita masura dependenta de unii si de altii? Nu m-a intrebat nimeni daca imi doresc lucrurile astea. Pur si simplu mi-au fost servite pe o tava, urata si amara tava, si pe care nu am avut nici o sansa sa o refuz. Astfel incat m-am adaptat. Voi, cei care imi sunteti aproape, stiti foarte bine despre ce vorbesc. Iar cei care nu stiti, probabil veti afla cu timpul.

Poate ca e cazul sa va pun pe toti in garda. Va fi lung drumul, va fi greu si urat, iar eu nu voi fi cea mai placuta companie intotdeauna. Vreau doar sa stiti ca sunt tot eu, ca nu mi-am dorit asta si ca urasc din tot sufletul ce mi se intampla, si vreau sa stiti ca la final, totul va fi bine. Ma vor ierta Hi-Q ca i-am citat fara sa cer voie :))

Si ca sa inchei intr-o nota pozitiva, va anunt pe toti ca prostia asta nu si-a gasit cu cine sa se puna! We ride, Rohirrim, we ride for a dreadful battle, we ride for the battle of our lives!"

...am postat tot ce ea a avut putere să spună şi sunt sigură că o să reuşească pentru că e o luptătoare, o învingătoare şi eu o voi ajuta să câştige bătălie cu bătălie până la marea victorie...

I've forgotten all my learnings...

...uneori, te întrebi cum poate iubi un om? cu teamă, cu patimă sau...necondiţionat; poate dintre toate iubirile, cea mai puternică este asta...când simţi că dai totul din tine, că iubeşti fără să cântăreşti cât dai şi cât primeşti în schimb...iubirea necondiţionată, te umple, te înalţă, te face să pierzi noţiunea timpului şi a spaţiului...te face puternic să poţi trece orice obstacol...

..."eşti ceea ce este cea mai adâncă dorinţă de-a ta.

aşa cum îţi este dorinţa, aşa îţi este şi voinţa. 

aşa cum îţi este voinţa, aşa îţi este şi fapta. 

precum îţi este fapta, aşa îţi este şi destinul..."

întotdeauna există un dacă...

..."dacă nu ne-am fi cunoscut, mi-ar fi fost dor de tine"