joi, 31 decembrie 2009

ultimele ore ale lui 2009...


...mai sunt câteva ore şi va trece şi anul acesta..încă un an din viaţa noastră, încă un an din viaţa mea...o să vină un nou an, un an pe care îmi doresc să-l încep cu alte planuri, cu alte vise, cu alte speranţe şi dorinţe chiar dacă privind în urmă îmi dau seama că nu multe din planurile sau visele mele sau împlinit; anul care a trecut nu a fost atât de bun pe cât mi l-am dorit; multe din planurile mele au eşuat şi multe dorinţe mi-au fost amânate. Uneori, chiar mi-am pierdut speranţa şi încrederea că se va schimba ceva şi mă gândesc în aceste ultime ore ale anului 2009, dacă mai are rost să-mi fac planuri sau să-mi mai pun vreo dorinţă, doar pentru că "aşa e obiceiul, să-ţi faci planuri în prag de an nou"...dar...cu toate neîmplinirile şi eşecurile mele, îmi fac totuşi alte planuri, îmi pun alte speranţe şi alte dorinţe pentru un noul an...

...şi-n ultimele ore ale acestui an, nu pot să nu mă gândesc la toţi prietenii mai vechi sau mai noi, care mi-au transmis urări de bine pentru noul an; au fost multe mesaje, multe urări, dar dintre toate una singură mi-a atins sufletul prin simplitatea cuvintelor scrise...am simţit sinceritatea vorbelor scrise, dorinţa de a-mi transmite prin cuvinte simple urările pe care le-a avut în gând în acel moment...

(30-Dec-09 20:13:08): tot ce a fost rau
(30-Dec-09 20:13:14): sa ramana in anul asta
(30-Dec-09 20:13:18): si ce e bun
(30-Dec-09 20:13:23): sa vina in urmatorul
(30-Dec-09 20:13:28): asta iti doresc
(30-Dec-09 20:14:30): Dzeu sa te insoteasca

...şi după ce am citit aceste urări mi-am amintit cât de adevărat este că "oamenii s-ar putea să nu-şi amintească exact ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, dar întotdeauna îşi vor aminti cum i-ai făcut să se simtă"...pentru că în acele clipe m-am simţit minunat la gândul că undeva în lumea asta mare, mai sunt oameni care pot prin cuvinte simple să-ţi ajungă în cel mai adânc loc al sufletului ...şi pentru că au mai rămas câteva ore din acesat an 2009, mai am timp să privesc în urmă cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă...iar pentru că toţi urează celor dragi cuvinte de iubire, vă spun şi eu un an mai bun şi plin de bucurie...

marți, 29 decembrie 2009

să fim împăcaţi cu noi...

...a trecut sărbătoarea Crăciunului, a trecut emoţia şi bucuria pe care o simţi atunci când îţi pregăteşti casa de sărbătoare, a trecut magia adusă de colinde şi bradul împodobit; am iubit întotdeauna sărbătorile de iarnă, doar că a fost o vreme în care am uitat cum e să fi prins de emoţia şi magia Crăciunului...şi cum în acest an, a nins ca în poveste, zilele acelea au fost minunate, au fost speciale, pentru că au adus cu ele şi o stare de linişte sufletească care m-a făcut să mă simt împăcată şi să mă bucur de cel mai frumos Crăciun din ultimii ani. Sărbătorile acestea au fost frumoase pentru că nu am fost singură, pentru că am împodobit bradul cu cea mai iubită dintre pamânteni şi am avut prieteni aproape...îmi doream să mă bucur cât mai mult de ceea ce simt...sufletul meu se înălţa, mă bucuram de linişte şi pace sufletească...şi mi-am dat seama că asta e cea ce contează...să fim împăcaţi cu noi, cu cei din jurul nostru, pentru că doar atunci vom reuşi să dăm şi celor din jurul nostru iubire din toată inima...pentru că Moş Crăciun vine o dată pe an, dar pentru celelalte zile din an, miracolul suntem chiar noi...

joi, 24 decembrie 2009

şi iarăşi e Crăciun...



..."povestea e departe, cât de frumos a fost, ninsoarea ne desparte"...e noaptea în care dorinţele noastre sunt mai aproape ca niciodată de împlinire, e noaptea magică în care am pus speranţe şi vise în steaua din vărful bradului, e noaptea în care colindul îmi pare şoptit de îngeri şi-adus în casă de mici colindători...şi chiar dacă cu trecerea anilor misterul s-a mai risipit, mai simt acea nerăbdare şi emoţie puternică lângă bradul gătit de sărbătoare...

miercuri, 16 decembrie 2009

ninge în prag de sărbătoare...

...de câteva zile ninge peste oraş...încă o iarnă în care "ninge în absenţa ta" şi "parcă tot pământul e-nvelit de cer" şi după ce zăpada s-a aşternut, aş "săpa tunel" şi-aş "reface lumea cum a fost cândva", pentru că aşa a nins întotdeauna în prag de sărbătoare, a nins aşa cum mi-am dorit...în vreme de colind...

marți, 15 decembrie 2009

in memoriam...


Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, si parcă ning.


15 decembrie 1934 - 15 decembrie 2009

sâmbătă, 12 decembrie 2009

e vreme de colind...

...de câteva săptămâni au început să se audă colinde; aceleaşi colinde pe care le-am mai cântat, aceleaşi colinde pe care le-am învăţat de la mama, dar care în fiecare an îmi intră în suflet cu o stare de linişte, cu o stare de bine...e vremea colindelor, vremea în care magia sărbătorilor care se apropie ne face să uităm de toate tristeţile, de toate grijile şi necazurile vieţii...e vremea în care primim colindul să ne înalţe sufletul...e vremea în care vreau să uit de toate durerile, de toate visele neîmplinite...şi după atâţia ani în care L-am ţinut departe, după atâţia ani de rătăcire, îngenunchez, îmi ridic ochii spre cer şi-L rog să-mi umple sufletul cu pace şi linişte...pentru că e vremea colindelor, vremea în care mirosul de cozonac îmi umple casa şi bradul cu "cetina tot verde" aşteaptă să-l îmbrac de sărbătoare, iar în vârf, sus, cât mai sus, să fie steaua magică în care o să-mi pun şi în acest an, alte vise, alte speranţe, alte dorinţe, pentru că...e vreme de colind... e vremea să dăruim din suflet şi să aducem zâmbete pe feţele celor dragi...

miercuri, 2 decembrie 2009

once, doesn't mean anything to me...



Once
Doesn't mean anything to me
Come
Show me the meaning of complete
Where
Did our love go wrong
Once we were so strong
How can I go on?

When you told me you loved me
Did you know it would take me the rest of my life
to get over the feeling of knowing
A dream didn't turn out right
When you let me believe that you weren't complete
Without me by your side
how could I know
That you would go
That you would run
Baby, I thought you were the one

Why
Can't I just leave it all behind
I
Felt passion so bright that I was blind
Then
Something made me weak
Talking in my sleep
Baby, I'm in so deep and you know I believed

When you told me you loved me
Did you know it would take me the rest of my life
to get over the feeling of knowing
A dream didn't turn out right
When you let me believe that you weren't complete
Without me by your side
how could I know
That you would go
That you would run
Baby, I thought you were the one

Your lips
Your face
Something that time just can't erase
Find my heart
Could break
All over again

When you told me you loved me
Did you know it would take me the rest of my life
to get over the feeling of knowing
A dream didn't turn out right
When you let me believe that you weren't complete
Without me by your sïde
how could I know
That you would go
That you would run
Baby, I thought you were the one

joi, 26 noiembrie 2009

what matters is not what is written on a page, what matters is what is written in the heart...



...ashes and snow...o lume în care respirăm odată cu animalele, o lume în care fotograful şi regizorul canadian Gregory Colbert ne duce încet, o lume în care zburăm odată cu păsările fascinaţi de graţia miscărilor, o lume din adâncurile mării în care visăm să găsim pacea şi liniştea sufletului nostru...un loc în care realitatea are o altă dimensiune şi nu contează ceea ce este scris într-o pagină...contează doar ceea ce este scris într-o inimă pentru că-mi este dor să nu-mi mai fie dor de tine... 

Feather to fire, fire to blood, blood to bone, bone to marrow, marrow to ashes, ashes to snow.

The whales do not sing because they have an answer. They sing because they have a song. What matters is not what is written on a page, what matters is what is written in the heart. So burn the letters and lay their ashes on the snow, at the river’s edge. When spring comes and the snow melts and the river rises, return to the banks of the river and reread my letters with your eyes closed. Let the words and the images wash over your body like waves.
 Reread the letter with your hand cupped over your ear.

Listen to the songs of Eden page after page after page.
Fly the bird path. Fly. Fly. Fly.

marți, 24 noiembrie 2009

after all...tomorow is another day...

...mă întreb de multe ori de ce nu facem ceea ce ne dorim sau de ce facem ceea ce nu ne dorim; cred
că întrebarea asta o avem toţi în minte, e ca un gând bine ascuns pe care nu avem niciodată curajul să-l spunem cu voce tare...

...mie, mi-a plăcut întotdeauna să fac ceea ce-mi doresc, deşi de multă vreme nu am mai reuşit să-mi duc la împlinire toate dorinţele, îmi place să mă plimb primăvara pe sub pomii înfloriţi şi să las ninsoarea de petale ce cade la cea mai mică adiere de vânt să-mi acopere părul, umerii şi mâinile...îmi place să mă dau cu leagănul din parcul copiilor chiar dacă lumea se uită mirată la mine, îmi place să mă "pierd" prin labirint şi să strig de bucurie de câte ori reuşesc să ajung prima la ieşire...îmi place să mănânc vată pe băţ cu degetele...îmi place să umblu prin ploaie fără umbrelă şi să simt mirosul ploii, pentru că ploaia are miros de vară şi miros de toamnă, îmi place să mă plimb printre frunzele uscate şi să mă învălui în voalurile de ceaţă ale dimineţilor de toamnă...îmi place să mă plimb când ninge tare şi să prind fulgii, îmi place să mă întind în zăpada albă şi pufoasă şi să fac "îngeraşi".... dar de cele mai multe ori îmi dau seama că a mai trecut încă o zi din viaţa mea fără să fi făcut ceva din toate astea...apoi, mă gândesc că mâine este o nouă zi, o altă zi în care le voi putea face pe toate, mă gândesc că mâine nu voi mai lăsa nimic din toate astea nefăcut...doar că până mâine uit de toate dorinţele mele sau acel mâine uită să mai vină...

vineri, 6 noiembrie 2009

ziua în care dorul mă doare...

...sunt momente în viaţă, când nu ai destule cuvinte să spui tot ce-ţi doreşti celor dragi, sau mai rău...să "nu mai ai timp" să o faci...am în gând atât de multe cuvinte pe care ar trebui să le spun...aş vrea să-i spun cât mi-e de dor ca privirea ei să-mi mângâie sufletul cu dragoste şi să-i simt mâna pe umeri, aş vrea ca ochii ei albaştri să mă privească cu blândeţe, să-i ascult sfaturile pe care mi le dădea de atâtea ori....aş vrea să-i aud vocea când mă întreba la telefon ''da, aici ce trebuie..?" ...mi-e dor de părul ei alb şi de parfumul ei, mi-e dor de blândeţea sufletului ei...mi-e dor de mirosul de cozonac copt şi de brăduleţul pe care-l împodobea de câţiva ani singură în ajun de Crăciun, aşteptâdu-mă să vin şi să pun printre globuri şi beteală, beculeţe albastre - pentru că asta era culoarea ei preferată....

...mi-e dor de toate zilele în care deschidea încet uşa biroului meu şi zâmbind mă întreba dacă şi-a asortat bine hainele...mi-e dor să mă strângă în braţe şi să-mi sărute fruntea, alintându- mă aşa cum numai ea ştia să o facă...mi-e dor să o am alături, să-i sărut mâna, să-i cer iertare pentru toate greşelile şi pentru toate supărările pe care i le-am făcut, să-i cer iertare pentru toate lacrimile pe care le-a vărsat pentru mine şi cu mine....mi-e dor şi am atâta nevoie să-mi dea putere să pot merge mai departe şi să creadă în mine atunci când eu nu mai cred...

...mi-e dor să-i spun cât o iubesc şi să-i mulţumesc pentru că astăzi sunt ceea ce sunt, datorită ei...

miercuri, 4 noiembrie 2009

gânduri dintr - un vis de toamnă....

...aş fi vrut să mai am timp şi curaj să spun toate gândurile mele, pentru că am atât de multe gânduri adunate în cuvinte nespuse...pentru că m-am gândit mult la tine în toate noptile răcoroase de toamnă, m-am gândit ce mult mi-aş fi dorit să mă iubeşti aşa cum eu iubesc toamna...mă gândesc la tine şi la dorinţa mea de a te atinge aşa cum vântul atinge frunzele ruginii...mă întreb dacă tu simţi că mă gândesc la tine şi dacă şti cât de mult mi-ar plăcea să mă trezesc lângă tine, să-ţi simt răsuflarea în dimineţile răcoroase de toamnă... 

...mă gândesc câte aş vrea să-ţi spun...să-ţi spun că pot iubi aşa cum nu am făcut-o niciodată, să-ţi spun cât de mult îmi place să mă plimb prin frunzele uscate adunate de vânt la marginea aleilor din parc, să-ţi spun cât de mult iubesc marea cu valurile care vin să moară la ţărm şi cât de mult iubesc ploile din zilele toride de vară...să-ţi spun, ce mult mi-ar plăcea ca tu să ai curaj să mă asculţi şi eu să mai am timp să te înţeleg...pentru că îmi doresc să fiu cu tine...sau, poate îmi doresc un răspuns...poate vreau să mă trezeşti din visare şi să mă salvezi din golul în care alunec în fiecare noapte puţin câte puţin...şi dacă mi-ai cere să plec, aş vrea ca tu să mă cauţi, pentru că tu o să mă găseşti după mirosul de scorţişoară al parfumului meu şi după gândurile mele...sau poate eu îţi voi cere să pleci, ca să poţi fi fericit dacă vei reuşi să mă uiţi... 

...noaptea e mai lungă şi mai tristă ca niciodată, poate fiindcă am înţeles cât am greşit atunci când am crezut că mă poţi iubi sau că te pot iubi...încă o dezamăgire..şi nu pot să nu mă întreb, la ce mă aşteptam?...nici unul din noi nu avea aşteptări de la această iubire...poate doar eu speram....dar, e prea târziu pentru o nouă iubire, e prea târziu să cred că mâine ar putea să fie altceva decât ...o nouă zi sau...o altă zi pentru noi ???...şi adorm cu tine în gând, dorindu-mi ca şi tu să mă ai în toate gândurile tale...iar când ne trezim să ne purtăm în gând chiar dacă totul a venit prea târziu...prea târziu pentru mine...

marți, 3 noiembrie 2009

când te strânge în braţe un înger...

... prima zi din noiembrie a fost înnourată şi răcoroasă; minus trei grade la orele amiezii, o atmosferă bacoviană în toată splendoarea ei, care a fost schimbată pentru câteva minute de apariţia surpinzătoare a unor "îngeri"...da, am scris bine, îngeri; cinci tinere îmbrăcate în rochii lungi din saten alb, cu aripioare în formă de inimă şi care purtau fiecare câte un cosuleţ alb frumos decorat, opreau trecătorii cu un zâmbet angelic întrebându-i "vrei să te strângă în braţe un înger?"...
Am zâmbit; mi-a plăcut apariţia lor spontană, veselia şi felul în care se apropiau de oameni în ciuda frigului de afară; când am ajuns lângă ele, aud din nou întrebarea "vrei să te strângă în braţe un înger?"....am stat o clipă, le-am privit şi "îngerul" din faţa mea şi-a deschis larg braţele pentru îmbrăţişare, apoi mi-a întins coşuleţul să iau un mesaj de la îngeri....am intrat în jocul lor şi după îmbrăţişare am luat un bileţel care avea următorul mesaj: "atunci când le cerem ajutorul, îngerii sunt mereu alături de noi, în strânsă legătură cu gândurile noastre...ei sunt întotdeauna gata să ne ajute în tot ce facem bun, ei sunt plini de iubire şi ne vor răspunde mereu, aducând gânduri divine atunci când le cerem sprijinul. Ei trezesc în noi speranţe , ei sunt peste tot cu noi şi ne ţin mereu de mână; Dumnezeu este permanent şi total prezent în fiecare stare de iubire a noastră, chiar şi atunci când noi nu ne dăm seama de aceasta"...atunci am înţeles ce înseamnă când te strânge un înger în braţe...

duminică, 1 noiembrie 2009

mi-am pus poezie în suflet...

...pentru ultima zi din octombrie, am ales să merg la un spectacol..."Anotimpurile mele Vara - Toamna, un spectacol de muzică şi poezie cu Tudor Gheorghe; recunosc că nu sunt o fană a acestui artist, dar auzind despre noul proiect privind spectacolele, m-am gândit că trebuie văzut ce poate să iasă dintr-un amestec de cor, orchestră simfonică şi poezie.
Încă de la primele acorduri ale viorilor, am simţit că am făcut cea mai bună alegere. Cele două ore de spectacol au fost extraordinare; versurile unor mari poeţi români puse pe o orchestraţie de excepţie, au făcut din spectacol un adevărat regal de muzică şi poezie...

duminică, 25 octombrie 2009

linia de la sfârşit...

...am mai scris în posturile mele mai vechi, despre calendarul care arată cu o precizie enervantă trecerea timpului, calendarul pe care trebuie să-l privim zilnic fiindcă suntem mai tot timpul contra cronometru şi vrei nu vrei, trebuie să-ţi arunci ochii peste el pentru că sunt termene, scadenţe, zile aniversare sau zile importante pentru cineva drag din viaţa noastră şi atunci îţi dai seama cu o uşoară părere de rău, că a mai trecut o lună din acest an, încă o lună din viaţa noastră...ce ritm infernal a prins timpul; mai sunt câteva săptămâni până la sfârşitul anului şi nu poţi decât să-ţi spui...se mai duce un an.

Cât de repede a trecut...prea repede... ameţitor de repede şi poate nu este târziu pentru o ultimă recapitulare a ceea ce am reuşit sau nu am reuşit să facem. Mai sunt câteva săptămâni din acest an; săptămâni în care putem încerca să recuperăm câte ceva din ceea ce nu am reuşit să facem în tot timpul anului...mai sunt câteva săptămâni până la sfârşit, când vom trage din nou linia peste tot ce nu am reuşit să facem sau poate vom reuşi să tragem linia după realizări, împliniri...sau doar vom trage pur şi simplu o linie peste încă un an...

miercuri, 14 octombrie 2009

clipa de lumină...

''Sub miile de frunze de castani
Ce au cãzut pe-aleile pierdute,
Simt paşii tãi pierduţi, trişti printre ani,
Plini de-amintiri de care mi-a fost dor...
Prea multe clipe dragi ascunde timpul
Ce-a-nchis în el iubirile trecute,
Pãstrez numai ce-a fost frumos în minte
Şi cu aripi de înger mã înalţ şi zbor...
Castanii-au plâns cu frunze înroşite
În parcul ce-a pãstrat povestea noastrã...
Pãşesc cu teamã-n clipe -mbãtrânite
Şi mã aşez pe-o bancã sã respir.
Parfumul tãu îmi dã şi azi târcoale,
Iar ochii tãi nãscuţi din marea-albastrã,
Trimit un zâmbet cald sã îmi aline
Tristeţea ce m-aruncã în delir.''
M. Kabbout

miercuri, 23 septembrie 2009

povestea unei iubiri ...

...într-o zi de sfârşit de septembrie când zilele încep să fie mai scurte, când soarele încă te alintă cu raze mai blânde şi parcă obosite după vara toridă care a fost, într-o zi de toamnă superbă cu miros de iarbă uscată şi frunze care încep să-şi schimbe culoarea, am întâlnit-o pe femeia care avea să-mi povestească cea mai frumoasă şi mai dragă amintire a ei, cea mai intensă şi fulgerătoare poveste de dragoste; este o doamnă uşor trecută de cincizeci de ani dar cu sufletul plin de amintiri dragi...iar după ce i-am privit ochii şi după primele discuţii cu ea, mi-am dat seama de frumuseţea sufletului ei şi mai ales, de inima ei mare. Când a început să vorbească, i-am văzut ochii umezi şi o lacrimă îi strălucea sub gene...am întrebat-o dacă nu îi face rău să-şi amintească de acele vremuri... dar, încet a început să povestească...

...totul s-a întâmplat cu mulţi, mulţi ani în urmă când la locul de muncă am fost anunţată că voi avea un nou om în echipa mea de lucru, un tip care şi-a depus actele pentru plecare definitivă din ţară şi până la primirea unui răspuns de la ambasadă avea nevoie de un job temporar. Nimic neobişnuit, mai ales că aveam nevoie de ajutoare. Noul coleg era un tânăr de nouăsprezece ani, dar după primele discuţii cu el, am observat că era un tip care avea ceva special şi pe lângă frumuseţea celor nouăsprezece ani era şi un tip isteţ, stilat, foarte bine crescut şi respectuos. Încă din primele zile de muncă noul coleg s-a integrat foarte bine în echipa mea şi încet, încet aveam să-mi dau seama că îmi place să stau de vorbă cu el, că îmi place să-l ştiu în preajmă şi am început să am mai multă grijă de el, iar pentru că puteam să fac în aşa fel încât să-l "protejez", am început să-l scutesc de la lucru; îmi plăcea să-l răsfăţ.. îmi plăcea să-i văd bucuria din ochi când îl lăsam ore în şir să deseneze pentru că descoperisem că avea şi un mare talent la desen. Puteam vorbi cu el despre filme, muzică, cărţi, parfumuri, modă; venirea lui a însemnat pentru mine, o legătură cu tinereţea, cu frumosul şi nici o clipă nu m-am gândit că noi doi am putea avea o relaţie...îl consideram doar protejatul meu...

Zilele au trecut şi fără să-mi dau seama am ajuns să-l îndrăgesc din ce în ce mai mult; aveam nevoie tot mai mult să-l am în preajmă, să-l aud... îmi plăcea când îmi spunea vorbe frumoase, îmi plăcea curajul lui de a se apropia de mine....şi dorinţa mea de a-l proteja, se transforma încet, încet , fără să- mi dau seama în altceva....şi când între noi au apărut primele săruturi , am înţeles că deja pierdusem controlul. Apoi, după ce am primit şi din partea lui "uşoare încurajări", am avut ideea să "forţez" puţin nota şi i-am făcut o "propunere indecenta"...şi spre marea mea surprindere a acceptat. În clipa aceea am crezut că râde de mine...dar în ziua când ne-am întâlnit îmi amintesc că eu am fost cea care aveam cele mai multe emoţii...mă simţeam ca o adolescentă la prima întâlnire dar el a fost foarte sigur pe el şi de la primul sărut m-a ajutat să uit diferenţa de ani dintre noi şi ne-am iubit cu patimă...din ziua aceea l-am iubit cu inima, cu sufletul cu fiecare parte a corpului meu; din ziua aceea am înţeles cum e să iubeşti...fără cuvinte, fără promisiuni fără prejudecăţi. Au urmat apoi şi alte întâlniri, alte zile de iubire pătimaşă şi mereu mă întrebam dacă simte ceva pentru mine... nu am aflat răspunsul şi nici nu aveam cum să-l aflu pentru că nu era nici un răspuns...era doar o aventură cu o femeie de 30 de ani. Îmi amintesc că el nu mi-a spus niciodată ce simte pentru mine, nu mi-a promis nimic... doar eu am fost prinsă de iubirea aceea pătimaşă...

După aproape un an de la începerea relaţiei noastre, mi-a spus într-o zi că primise viza de plecare din ţară...în clipa aceea am crezut că se termină lumea, că timpul s-a oprit în loc...am încercat să ţin cât mai departe de mine gândul ăsta...speram să nu mai vină ziua aceea...vroiam să-l am cât mai mult lângă mine. Ultima zi de lucru a lui a fost îngrozitoare pentru mine... am stat minute în şir îmbrăţişaţi fără să spunem nimic...nu aveam puterea să-i dau drumu...am simţit cum sufletul mi s-a golit, cum inima mi s-a rupt când a trebuit să-mi scot de acolo dragostea pentru el. A plecat...în primele luni de la plecare mi-a scris, apoi la un moment dat scrisorile au venit tot mai rar şi după un timp nu au mai venit deloc...pierdusem orice legătură cu el...

Atunci, am crezut că nu o să pot merge mai departe fără el, fără ceea ce am trăit alături de el...a fost ca o furtună care apare din senin şi distruge tot în jur şi care se opreşte după câteva minute, lăsând soarele să usuce ceea ce a mai rămas...a fost ca o furtună care a venit peste mine, a fost ca un vânt care mi-a răsturnat lumea pe dos,...a fost cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat...şi-i mulţumesc pentru tot ce m-a lăsat să trăiesc alături de el...

...apoi, după ce a terminat de povestit, am văzut-o cum priveşte undeva în depărtare cu ochii strălucind de încântare şi am înţeles cât de bine i-a făcut să vorbească despre el...

luni, 21 septembrie 2009

clipa de lumină...

''Am furat o bucată de timp şi am ascuns-o în stele,
Cu un zâmbet timid m-am plimbat mai apoi printre ele,
Talpa mea a păşit prea uşor, nimeni astăzi nu ştie
C-am trecut pe acolo cândva, într-o clipă târzie....
Mii de ani am crezut că o lume-i făcută să piară,
Neştiind de ce toamna soseşte mereu după vară...
Am fost centru solar şi-am sclipit o secundă-n amurg,
Risipind vise lungi prea ascunse-n speranţe ce curg.
Umbra verii tăcea urmărind pasul meu legănat
Iar poteca rămasă în urmă după mine-a strigat ...
Rele vânturi băteau peste anii ce-n spate-i căram,
Împotriva uitării mi-amintesc şi acum că luptam...
Am ştiut că secunda avea chipul fetei bătrâne
Şi din trecerea ei friguroasă nimic nu rămâne,
Curtezana din ea e mereu doar un suflet flămând
Care sapă adânc răscolind printre şoaptă şi gând.
Înghiţită de-o stea somnoroasă mai alerg prin secunde,
Învăţând să trăiesc nostalgii fără lacrimi profunde...
Am păşit izgonind anotimpul spre care m-am dus,
Patimi dulci am trăit aşteptând doar un ultim apus'' ....
Mariana Kabbout

marți, 1 septembrie 2009

calendarul, ceasul şi prima lună de toamnă...

...mi-am aruncat astăzi privirea peste calendar; 1 septembrie....a trecut şi ultima lună de vară şi deja mă gândesc cât de mult îmi vor lipsi zilele de vară în care soarele era stăpânul celor mai multe ore din zi...apoi, am privit cu teamă calendarul; îmi arată cu o punctualitate enervantă cum trec una câte una lunile, cum pierd lunile din viaţa mea. Şi nu e de loc greu să te enerveze, când vezi cu câtă exactitate ţine "evidenţa" zilelor bune sau mai puţin bune, cum "împarte "viaţa în treizeci sau treizeci şi una de zile, în patru săptămâni şi-n doar douăsprezece luni. Am privit imediat şi ceasul; amândouă "măsoară" timpul...şi nu doar timpul meu...şi-mi pun întrebarea, care e cel mai rău dintre ele...ceasul care îmi ia minute şi ore din viaţă sau calendarul care îmi ia zile întregi cu dimineţi şi nopţi...

marți, 18 august 2009

prietenii ştiu de ce...


...o zi superbă de sfârşit de august în care de la primele ore ale dimineţii am avut o ciudată stare de nelinişte; simţeam chiar o uşoară tristeţe la gândul că mai trece o vară în care nu am reuşit să fac ce mi-am dorit...mi-am spus în gând..."poate vara viitoare" şi mi-am început ziua cu speranţa că o să apară ceva care să-mi schimbe această stare. Îmi sună telefonul; pe ecran apare numele unei bune prietene...primul gând a fost că s-a întâmplat ceva fiindcă mă sună şi apăs cu emoţie tasta de răspuns, dar în telefon nu se auzea nici o voce...era doar un "zgomot ciudat" pe care imediat nu l-am putut defini, apoi vocea prietenei mele care mă întreabă: "auzi???"...şi-n clipa imediat următoare am ştiut...se auzeau valurile mării...ea, era la mare şi pentru că ştie cât de mult iubesc marea, a pus telefonul mobil foarte aproape de valurile mării, astfel încât să le pot auzi agitaţia uşoară, prelungă şi monotonă, să pot auzi cum vin, unu câte unu,"să moară" la malul mării într-o dimineaţă de sfârşit de august...şi am înţeles încă odată cât de mult iubesc marea...

joi, 13 august 2009

frumuseţea perlelor...

...perlele sunt răni vindecate...o stridie care nu a fost rănită, nu poate produce perle; perlele, sunt produsul durerii..rezultat al pătruderii unei substanţe străine şi nedorite în interiorul unei stridii, cum ar fi...un grăunte de nisip.


În partea interioară a stridiei se găseşte o substanţă lucioasă numită sidef ( aragonit)...când un grăunte de nisip intră în stridie, celulele de sidef încep să lucreze şi astupă grăuntele de nisip cu multe straturi de sidef pentru a proteja corpul stridiei, fără apărare...rezultatul?...se formează o frumoasă perlă...

...o stridie care nu a fost niciodată rănită, nu poate produce perle, pentru că perla este o rană cicatrizată.


Te-ai simţit vreodată rănită de cuvintele cuiva, ai fost acuzată că ai spus lucruri pe care nu le-ai spus, ai fost vreodată obiectul indiferenţei ?...atunci produce o perlă...acoperă-ţi rănile cu câteva straturi de iubire...

Majoritatea oamenilor, învaţă să cultive resentimente, lăsându-şi rănile deschise alimentându-se cu sentimente negative care împiedică leziunile să se cicatrizeze...
...în viaţa adevărată vedem multe stridii goale, nu pentru că nu au fost rănite, ci pentru că nu au ştiut să ierte, să înţeleagă şi să transforme o durere în iubire...

miercuri, 5 august 2009

să nu uiţi...

Oamenii s-ar putea să nu-şi amintescă exact ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, dar întotdeauna îşi vor aminti cum i-ai făcut să se simtă...

duminică, 2 august 2009

"mlădiţe (...)" numărul 17-18 din aprilie 2000

...căutând printre amintiri , întotdeauna găseşti ceva care să-ţi amintească de ceva sau de cineva; zilele acestea, am găsit într-un sertar, o revistă din anul 2000, în care au fost publicate aceste versuri, scrise de cea mai iubită dintre pământeni...

"Sunt gri de ploaie şi gri de soare
Mi-a pieptu- obosit de-o gri suflare
E totul în jur absenţă şi gri
E gri dreptul meu crunt de-a iubi.
Cerul e...gri şi oamenii plâng
Şi raze tot gri din soare răsfrâng
Pădure de suflete gri văd în jur
Şi lumea mă-ntreabă: "De ce gândeşti sur"?
..."stupidă-ntrebare"- gândesc şi mă-ndrept,
Spre casa ce gri m-apasă pe piept"
Gri - Alina Vasilescu

De-aş putea să fiu eu durerea ta, să ard întreagă...
De-aş putea să mă nasc seara în ochii tăi ,
în existenţa mea efemeră
de lacrimă muribundă, ţi-aş stinge suferinţa
ce-ţi mocneşte sub pleoape.
De-aş avea puterea, ţi-aş descânta fericirea pe frunte
cu petale de crin,
ca să nu simţi vreodată apăsarea singurătăţii.
De-aş zbura, ţi-aş aduce Steaua Nordului
să-ţi lumineze calea.
De-aş putea, m-aş transforma într-un copac
şi ţi-aş da umbră,
într-un pârâu şi ţi-aş răcori fruntea.
De-aş putea, m-aş mistui într-o suflare
şi te-aş lăsa să mă inspiri
ca să-ţi rămân mereu în interior.
De-aş putea, pe toate le-aş face pentru tine...
De m-ai lăsa...
De-aş putea-Alina Vasilescu 
Aş vrea să fiu o stea
Să am doar eu planeta mea.
Dar am ajuns jos pe Pământ
Şi sunt acum ceea ce sunt.
Ce sunt? Un vis, o respiraţie un abis,
Un ochi ce -abia acuma s-a deschis...
Ce văd? Văd aripi de iubire,
Un om, o lume ...sunt iubire...
                                              Eu- Alina Vasilescu

Un ţipăt de furie pe spumă de stea
Nebunie de aripi de inimă grea
Cernând prin durere la lacrima mea...
Răzbate spre-nalt tulburând liniştea.
Pornire spre zbor pe-un vânt lin de vară
Ce-mi place răcirea din suflet să piară!
Iubesc! E-atât de mare nebunia?
Iubesc un om, o floare, măreţia
Naturii ce-mi ascunde poezia...
Zbor - Alina Vasilescu

luni, 27 iulie 2009

cinema...la mine acasă...

...la unul din cinematografele din oraş, se anunţa pentru perioada 17 - 23 iulie, filmul love in the time of cholera, un film despre care, draga mea Amelia mi-a vorbit de mult timp şi pe care îmi doream să-l văd; am hotărât cu cineva drag mie, să mergem să-l vedem în una din zilele programate...dar, cum întotdeauna există un DAR, nu ştiu din ce motive filmul a fost anulat...bineînţeles că mi-a părut rău, dar...cum întotdeauna există un dar, cineva drag mie, a făcut în aşa fel încât să mă pot bucura totuşi de filmul preferat; a organizat un "cinema la mine acasă" şi astfel timp de o săptămână m-a răsfăţat cu filme foarte, foarte bune (unele din ele m-au întristat până la lacrimi), cu documentare despre iarna şi toamna în Yellowstone, cu spectacolul Midnight Sun de la Cirque du Soleil , cu Beijing Olympics '08 Torch&Fireworks şi chiar un film de desene animate... 



...filmul urmăreşte povestea unui bărbat romantic pe nume Florentino, care o iubeşte pe Fermina, fata visurilor sale; el îşi petrece 50 de ani din viaţă încercând să îşi construiască o reputaţie şi o bună-stare materială, astfel încât într-o bună zi să o poată avea pe cea pe care o iubeşte...



...Allie Hamilton şi Noah Calhoun s-au întâlnit intr-o seara la carnaval si se indragostesc. Parintii ei nu consimt legatura fiicei lor, deoarece familia lui Noah nu este suficient de bogata si cunoscuta, si hotarasc sa se mute departe cat mai departe de Noah.

Allie a asteptat mult timp ca Noah sa ii raspunda la scrisori, dar dupa mai multi ani hotaraste sa se logodeasca cu Lon, un chipes soldat american.

Macinata inca de dragostea pe care o nutreste fata de Noah, Allie se decide sa ii faca o vizita acestuia si constata ca sentimentele lor sunt inca vii. Acum este momentul ca Allie sa se decida intre Noah si proaspatul ei logodnic.



...filmul foloseste hiturile formatiei ABBA pentru a spune povestea lui Sophie Sheridan, o fata care are o singura dorinta: sa descopere cine este tatal ei. In ajunul nuntii ei, Sophie vine acasa cu trei barbati, Sam, Bill si Harry cu care mama ei, Donna, a avut aventuri in urma cu douazeci de ani, in timpul unei vacante in Grecia.



...actiunea se petrece in anul 2070. Neo lucreaza ca functionar la o companie. Din ce in ce mai des, el intalneste termenul de "Matrix" in timpul calatoriilor sale in spatiul cibernetic. Incercand sa afle semnificatia acestui termen, el o va cunoaste pe Trinity, care il duce intr-o lume necunoscuta, in care sa poata afla adevarul. Aici, Neo face cunostinta cu Morpheus, care ii va dezvalui un adevar cutremurator. Ceea ce pare real in viata oamenilor, nu este altceva decat imaginatia lor, ei fiind victime ale unui program ce creeaza o realitate virtuala





...un musical gen Moulin Rouge, hipercromatic, o poveste de dragoste, cu coregrafii spectaculoase, realizate de faimoasa Farah Khan, regina maestrilor de dans de la Hollywood. Pentru ca totul (probabil) este dragoste, sunet, miscare ritmata si culoare....






...o sefa-bucatar, Kate (Catherine Zeta Jones) isi traieste viata ca si cum ar conduce o bucatarie, cu o intensitate care captiveaza si intimideaza pe oricine din jurul ei.
Cu o precizie fara cusur, conduce fiecare tura, coordoneaza sute de meniuri, prepara sosuri delicate, asezonand fiecare fel de mancare intr-un mod absolut perfect.
Perfectionismul si organizarea ei sunt puse la incercare atat acasa, cat si la lucru: un nou bucatar, Nick, intra in echipa, iar stilul lui agitat pune la incercare precizia si calmul lui Kate, iar acasa Kate este data peste cap de vizita nepoatei ei de noua ani, Zoe.




...Landon Carter si prietenii sai sunt cei mai cool pusti dintr-un liceu din Beaufort. Poarta hainele adecvate, conduc masinile potrivite si intra in bucluc atat cat sa-si asigure o reputatie de rebeli. Jamie Sullivan e opusul lor – nimic nu pare cool la ea. E fiica predicatorului si poarta haine care-i ascund formele si acelasi pulover in fiecare zi. Indura zeflemeaua lui Landon si a prietenilor sai cu un zambet, intotdeauna vazand numai lucrurile bune din oameni. Atunci cand o farsa a lui Landon si a gastii sale se termina cat se poate de prost, directorul il condamna pe baiat sa aiba grija in weekend-uri de un elev necajit si sa lucreze la piesa scolii, activitati in care e si Jamie implicata. E timpul sa mai intalnesti si altfel de oameni spune directorul. Si putine persoane sunt mai diferite de cinicul si necredinciosul Brandon decat Jamie. Fata canta in corul bisericii, poarta intotdeauna o Biblie la ea iar ambitia ei este sa asiste la un miracol. Cei doi petrec din ce in ce mai mult timp impreuna, Landon devine intrigat de candoarea fetei care vede frumosul in toate si are o incredere nelimitata in oameni si in lume. Curand, baiatul descopera ca s-a indragostit de fermecatoarea marginalizata pe care el si prietenii sai obisnuiau s-o ostracizeze zilnic. Atunci cand circumstante potrivinice le ameninta dragostea, Landon ramane de partea ei si incearca s-o ajute sa-si indeplineasca visele...

...scenariul filmului spune povestea unui barbat care decide sa isi schimbe viata spunand "DA" oricarei situatii de care se loveste. Aceasta atitudine pozitiva il va transforma in victima unor aventuri comice ce ii vor da viata peste cap...



...o poveste uluitoare ce incepe cu intrarea lui Max intr-un magazin pentru a-si vinde trompeta. Inainte de a se desparti de ea simte nevoia sa cante o ultima melodie. Vanzatorul o recunoaste si astfel incepe fabuloasa poveste a lui 1900; un copil orfan care creste intr-o persoana uluitoare.

Filmul reuseste in acelasi timp sa fie direct si simbolic, simplu si puternic, ... intr-un cuvant: memorabil...



...in atmosfera inceputului de secol al XX-lea, in inima Vienei, un magician misterios, Eisenheim aduna tot mai multa lume la reprezentatiile sale. Spectacolele, la limita dintre manipulare si stiinta, atrag atentia Printului mostenitor Leopold (Rufus Sewell), care vede in popularitatea crescanda a lui Eisenheim o amenintare la adresa puterii lui. 

Exista insa o miza si mai mare in confruntarea, tacuta deocamdata; intre cei doi. Logodnica printului, Sophie von Teschen (Jessica Biel), este indragostita inca din adolescenta de magician. Ca sa scape de rivalul sau, Leopold ii ordona inspectorului Uhl (Paul Giamatti) sa sa gaseasca dovada faptului ca acesta esteun impostor.

Intre cei doi puternici ai Vienei, fiecare in maniera lui, incepe o lupta stransa, care ne aduce aminte de alt cuplu concurential al marilor ecrane, acela din "Prestigiul"...

... filmul urmareste povestea unui tanar (Christensen) dintr-un camin cu probleme care descopera ca are puterea de a se teleporta. In cautarea omului care crede el ca e responsabila pentru moartea mamei lui, pustiul atrage atentia Agentiei Nationale pentru Securitate dar si altora cu aceeasi putere. Mai tarziu acesta descopera ca darul sau exista de secole bune si se gaseste astfel prins intr-un razboi ce dureaza de mii de ani intre cei care se pot teleporta si cei care au jurat sa ii ucida...

...un adolescent crescut şi educat într-un mic orăşel din Texas, de bunicii săi, total izolat, fără prieteni sau colegi de şcoală, deosebit de inteligent, suferă de albinism: piele albă, ochi aproape roz, absenţa părului. Corpul său produce efecte ciudate în relaţia cu electricitatea, radioul şi televizorul se opresc, iar în timpul unei furtuni cu fulgere, el seamănă cu un obiect luminos ce vibrează continuu. Odată cu moartea bunicilor, băiatul este trimis într-o instituţie locală, alături de alţi tineri. Aici însă adaptarea lui este imposibilă, căci oamenii obişnuiţi îi acceptă cu greu pe toţi cei ce sunt altfel. O magică pledoarie cinematografică în favoarea ideii de toleranţă...

...acestea au fost filmele pe care le-am văzut într-o săptămână de "cinema la mine acasă"...toate filmele m-au încântat, toate filmele au avut subiecte foarte bune, imagini superbe, coloane sonore de excepţie; melodia din finalul filmului "Perhaps love" mi-a plăcut în mod special şi pentru asta, am să pun aici traducerea versurilor acestei melodii...
...pas cu pas, o alegere e făcută
rând pe rând, întrebările primesc răspunsuri...
Sorţile se suprapun, planurile se împletesc
Un labirint fără o ieşire
Luna e plină, o dorinţă e îndeplinită
un sfârşit perfect.

Luna e înnourată, o dorinţă e irosită
o întorsătură a sorţii.
Mă balansez deasupra,
dar nu nimeresc calea ta...
Uit de alegerile noastre trecute
Las să plece eforturile de-o viaţă.
uit, nu uit...

Împletire, devastare
e plecată, nu e plecată...
O păpuşă a sorţii, cu un crez puternic
Lăsând în urmă această poveste
prea uşor să se ţină tare, prea târziu să regrete
Prea greu să fac cale întoarsă...
dă-mi drumu,

Prea greu să merg înainte
dă-mi drumu,
Rolul meu nu-mi dă de ales
sunt aşezat pe margine
trag aer adânc...

Eu nu sunt libertatea ta
Norul de deasupra mă cheamă
Pentru tine îmi voi îmbrăţişa destinul...
dă-mi drumu...

Lasă-mă să-ţi fiu amintire !!
În final am realizat povestea noastră de iubire
O poveste de iubire ce nu o voi putea uita vreodată...
În final am dreptul la amintirile mele
Balans aici...balans acolo...

nicicum vreodată uitat...

duminică, 19 iulie 2009

cât de singuri suntem...

"...cât de singuri suntem! cât de singuri ajungem întotdeauna, mai ales atunci când avem nevoie de ajutorul altora"

"...zilele se adună în ani...dar ce e mai important se conservă; puterea şi determinarea nu au vârstă. Spiritul e cel care îndepărtează pânzele de păianjen...dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te vie. Dacă ţi-e dor de ce făceai, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp... Mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai in tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată..."

luni, 13 iulie 2009

pentru că, pur şi simplu...

...pentru că e vremea vacanţelor, pentru că e vremea să asculţi strigătul pescăruşilor şi al mării care spune atâtea şi-atâtea poveşti,...pentru că e vremea să stai seara, pe nisipul ars de soare şi să priveşti cum soarele se pierde într-un asfinţit de poveste... pentru că, pur şi simplu ador marea...
...şi pentru că nu se putea altfel, cineva care ştie cât de mult iubesc marea mi-a adus în urmă cu cinci ani, într-o sticlă (de coca-cola din aceea de jumătate) apă din mare; am mai primit atunci o scoică şi nisip din mare, pe care le-am aşezat într-un bol de sticlă în aşa fel încât scoica pe care am desfăcut-o puţin, să pară că iese din nisip ...bineînţeles că le am şi acum ...şi chiar dacă au trecut cinci ani, scoica şi nisipul păstrează încă mirosul de sare, de peşte...mirosul unic al mării...

duminică, 12 iulie 2009

clipa de lumină...

''În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare''...
Romulus Vulpescu

luni, 6 iulie 2009

in memoriam - cincizecişipatru...




6 iulie 1955 - 6 iulie 2009


"Şi dacă din când în când
O să mă primiţi în gând,
Voi fi aproape de voi...."

joi, 2 iulie 2009

clipa de lumină...

''Am greşit c-am încercat sã te visez
Şi chiar mã-ntreb de ce te mai pãstrez
În gândul meu ? ... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte...
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Sã te ascund ... durerea-i mult prea mare !
Şi mã tot pierd în somnul ce mã iartã
Cã bântui peste tot cu a mea soartã...
Chiar am greşit cã n-am dorit sã pleci ?
Mã urmãresc secundele prea reci
În care aşteptam zãmbetul tãu
Ca pe-o luminã a sufletului meu .
Şi-am aşteptat, dar n-am gãsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis ...
Poate gresesc cã-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred cã-ţi pas-acum de ea...
Mã-ntreb şi-acum de ce te mai pãstrez
În gândul meu şi încã te visez ...
Greşeala mea a fost cã te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplinã
Îţi voi trimite o razã de luminã,
Te va-mbrãca-n albastru infinit,
Iar eu mã voi ierta cã te-am iubit ''…
Mariana Kabbout

marți, 30 iunie 2009

clipa de lumină...

''Mã-nec în lacrimi de argint ca-ntr-o minune ce mã doare,
Mã-nalţ spre cer şi-apoi mã mint c-am fost mai mult decât o floare
Şi am trãit o viaţã-n care tu n-ai ştiut cã totuşi sunt
O clipã mult prea trecãtoare. Ţi-am fost un cer. Mi-ai fost pãmânt.

M-aruncã adormitã iarba într-un parfum necunoscut
Tãcerea ta loveşte-n mine exact asa cum n-aş fi vrut.
Te caut prin petale albe în trandafirul de demult,
Ce a pãstrat iubirea noastrã într-un sonet ce-l mai ascult..

Am luat din viaţã cu rãbdare iubirea care mi-ai trimis,
Şi m-am pierdut în nepãsare aşa cum poate mi-a fost scris...
Mã-neacã-n noapte o iubire şi mã sufoc când nu o am,
Mã-mpiedic printre frunze moarte pierdute de bãtrânul ram.

În cerul meu e iarãşi noapte, nu mai gãsesc al tãu pãmânt ...
Te aflu-n douã triste şoapte şi-mi amintesc cã totuşi sunt
Mai mult decat o floare albã şi voi trãi mai mult de-o zi ,
Mã voi hrãni c-o amintire a unei clipe prea târzii...

Mã-nec în lacrimi de argint şi-n fericirea trecãtoare,
Pãstrez în suflet o iubire, chiar dacã uneori mã doare''...
Mariana Eftimie Kabbout

''Mai lasă-mi timp, tu viaţă, să prind ziua de mâine,
Şi poate dup-aceea voi accepta să mor...
Deşi poate-i mai bine să mor azi ca un câine,
Decât prea obosită de-atâta of şi dor.

Nu mă-ntreba de cine mi-e dor... nu ştiu a spune...
Ştiu doar că nu pot locul să mi-l găsesc nicicum.
Să fie oare vina iubirii prea nebune,
Ce mi-a topit fiinţa de n-a rămas nici scrum ?
Nu cred că vrei răspunsuri, cum nicio întrebare
Nu pui când dai năvală şi cureţi tot din jur...
Dar de ce crezi, tu viaţă, că nu aş fi în stare,
Din sacu-ţi plin de veacuri, o zi doar să mai fur ?
Nu-s hoţ de meserie, sunt doar o pasageră
Şi-atât de obosită-s...tu să adormi n-ai vrea?
Promit, nu-ţi fur desaga, nu vreau din ea o eră,
Dar ziua cea de mâine îţi jur, va fi a mea''.
Mariana Kabbout

luni, 29 iunie 2009

după un anumit timp...

"După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să înveţe că sărutările nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi cu ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui “mâine” este prea nesigur pentru a face planuri … şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumatatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-si împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă…şi cu fiece zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovăraşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil că niciodată prietenia nu va mai fi la aceeaşi intensitate. Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ. Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai. Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt… Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.

Dar din păcate, se învaţă doar cu timpul"
…Jorge Luis Borges

vineri, 26 iunie 2009

bloody friday....

...de mult nu am mai avut o zi de vineri atât de urâtă; şi vremea de afară este la fel ca şi starea mea...e o atmosferă apăsătoare, e înnourat, totul în jur e gri iar "valuri" de ceaţă plutesc aiurea; o vreme care ajută din plin starea de deprimare pe care o simt; e o senzaţie ciudată de teamă, de nelinişte, de aşteptare...o senzaţie că nu mai este nimic de făcut, nimic de schimbat...o ciudată senzaţie de sfârşit...

miercuri, 24 iunie 2009

amintiri din dulapul cu haine ...

...vine o vreme în viaţa noastră, când, la fel ca şi noi, hainele lasă în urmă doar poveşti; poveşti frumoase sau triste, care la rândul lor vor fi sortite uitarii. Zilele astea a trebuit din nou, să deschid un dulap cu haine şi să scot de acolo una câte una "o amintire"...o cămaşă de culoare albastră, care purta încă mirosul parfumului preferat...şi-mi aminteam cât de bine i se asorta cu ochii...un sacou de culoare neagră pe care-l purta cu atâta eleganţă...fiecare haină pe care o scoteam din dulap "avea o amintire", fiecare haină îmi spunea ceva...am trăit în câteva ore emoţii puternice iar prin gând mi-au trecut amintiri de o viaţă, ... am mai făcut asta cu mulţi ani în urmă şi-mi amintesc că a fost la fel de dureros şi de greu să deschid dulapul cu haine...

duminică, 21 iunie 2009

clipa de lumină...

''Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui.
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte...
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui,
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte.

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu...
E viaţa asta scurtă pe care n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu,
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot.

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată,
Căci sunt a nimănui... a mea încă mai sunt...
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată,
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt.

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi...
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare ?
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi ?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui..
Şi-n clipa cea din urmă să uiţi c-am existat !
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui,
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat .''
M. Kabbout

miercuri, 3 iunie 2009

viaţa nu se măsoară în numărul de respiraţii din fiecare moment, viaţa se măsoară după momentele care îţi taie respiraţia...

De ce măsura iubirii este pierderea ei?". De ce odată cu pierderea iubirii realizăm care a fost de fapt măsura ei? Întrebări peste întrebări, gânduri fugare, analize intense şi până la urmă, foarte puţine răspunsuri.

O foarte puternică poveste de dragoste, Scris pe trup este, după declaraţiile autoarei, o descoperire a sinelui prin metaforele dorinţei şi ale bolii. Un roman intens, ca o scrisoare de dragoste, în care personajele se caută neştiind că există, se găsesc într-o noapte ploioasă şi se iubesc nebuneşte, pentru că până la urmă să rătăcească iremediabil drumul unul spre celalalt. Un adulter văzut din perspectiva amantului, iubirea văzută ca un limbaj Braille inscripţionat pe trup, descifrabil însă doar dintr-un anumit unghi, ca un cod secret, urma tuturor iubirilor epuizate si pierdute. Amanţii nu se supun la ceea ce se aşteaptă de la ei, ci îşi trăiesc sentimentele independent şi intens.

...după această prezentare a cărţii, nu e greu de înţeles de ce alegi să o cumperi şi mai ales, de ce alegi să o faci cadou...cu următoarea dedicaţie: life is not measured by the breaths you take every moment, life is measured by the moments that take your breath away...

un moment din viaţă....

Vine un moment în viaţă când realizezi
Cine contează,
Cine nu a contat niciodată,
Cine nu va mai conta...
Şi cine va conta întotdeauna...

...nu îţi face griji pentru oamenii din trecutul tău; există un motiv pentru care nu au ajuns să fie prezenţi în viitorul tău...

joi, 28 mai 2009

amintirile acelor vremuri...

...din ziua în care am văzut interviul cu Luigi Ştefan Varga, am avut în gând multe din amintirile acelor vremuri în care am avut norocul să-l cunosc personal; îmi amintesc că atunci am fumat pentru prima oară fără "sipcă", ţigări Carpaţi - fără filtru şi am băut vodkă cu bulion...îmi amintesc că ascultam muzică la un magnetofon Tesla, în special Pink Floyd - "Shine on you crazy diamond","The wall" şi muzică cu Freddy Fender, un cântăreţ de care nu mulţi auziseră în acea vreme...

celei mai iubite dintre pământeni...

...am citit de mult aceste versuri şi mi-au plăcut enorm; în ele mi-am găsit toate gândurile şi vorbele pe care vreau să le spun "celei mai iubite dintre pământeni". Am ales să le postez astăzi, ca răspuns la..."uite, mama !"...

''Eu te-am crescut copilă, mereu să fii iubită,
Pleci mâine-n viaţa dură şi plină de mistere ...
Să ştii să ierţi greşeala de-ai să te simţi rănită
Şi să-ţi continui drumul prin fapte efemere

Din suflet ţi-am dat viaţă să poţi pleca în lume,
Prin laptele de mamă iubiri ţi-am picurat
Şi la răscruci de drumuri când întrebări vei pune,
Voi fi mereu acolo, necondiţionat.

Privesc cum creşti copilă şi cum te fură viaţa...
Prin trandafiri te pierde, dar ai grijă la spini !
E visul roz şi dulce, dar îşi ascunde faţa,
Căci drumul ce te-aşteaptă e plin cu mărăcini

Pe vârfuri să-ţi duci paşii şi să te-nalţi spre stele
Purtând doar fericirea pe umerii tăi mici
Iar dorul când îţi vine, de-aici braţele mele
Te-or ajuta copilă, de jos să te ridici...

Vreau să îţi las în suflet o inimă şi-un soare,
Căci va veni şi vremea când eu mă voi fi dus...
Atunci vei fi străină, doar Dumnezeu cel mare
Te va avea în grijă, te va veghea de sus...

Şi dacă voi fi înger, voi coborî o clipă,
Să-ţi mângâi în somn părul, ca-n vremuri ce-au apus ''...
Mariana Kabbout

''Acolo unde norii ating uşor pământul
Şi-acoperă văzduhul cu alb şi paşnic gri,
Acolo-mi va fi pasul, când eu voi fi doar vântul
Ce-n părul tău, copilă, în vis îl vei simţi...

Purta-voi strai lumină şi-ţi voi aduce-n cale
Deschise porţi spre bine, departe de ce-i rău...
Iar de va fi ca soarta să te îndrume-n vale,
Atunci eu voi fi drumul de flori, sub pasul tău ...

Ştiu, nu mai plânge, ştiu că multe vrei a-mi spune,
Şi că ţi-e dor de vremea când îţi spuneam poveşti...
Eu vin când tu adormi şi-n vis mă strigi pe nume,
Pe-o margine de pat m-aşez ... dormind, zâmbeşti ...

O, draga mea copilă, aş vrea să ştii că mama
Nu te-a uitat o clipă chiar dacă nu mai e...
E-n jurul tău oriunde, poate că nu-ţi dai seama
Atunci când priveşti cerul şi te întrebi : de ce ?

Acolo unde noaptea nu-i niciodată noapte
Şi unde doar lumina pătrunde-n infinit,
Voi regăsi puterea fie şi doar prin şoapte
S-apar în visul tău, aşa cum ţi-ai dorit...

Şi de va fi ca norii o clipă să mă fure
Iar chipul tău drag mie n-am să-l mai pot vedea
Găsi-voi o putere ca sufletu-mi să-ndure,
Eternităţi din care-ntr-o zi, voi evada...

Şi chiar dacă-n abis eu voi fi pom sau floare,
Tu vei rămâne-aceeaşi ... mereu, copila mea
Mariana Kabbout

miercuri, 27 mai 2009

clipa de lumină...

''Gãseşte-mi paşii pe stãncile bãtrâne şi doar atunci vei şti cã am plecat
Nu e un joc al dragostei nebune, lipsesc demult, dar nici nu ţi-a pãsat.
Priveşte-ţi chipul în oglinda vieţii şi vezi ce-a mai rãmas din el acum,
E prea pãtat de semnele tristeţii ce-au dat nãvalã-n viaţa ta, oricum ...

Sã plângi, strigând spre cer şi sã te doarã, durerea sã ţi-o spargi de-acele stânci
Gãseşte-mi paşii trişti din acea searã. Vei şti cã am plecat cu-adevãrat, atunci
Pe stânci mai sunt şi azi doar flori de gheaţã şi-i frig pe mal, ca-ntr-un castel pustiu,
Sãrutul meu ţi-ar da o nouã viaţã, dar l-ai gonit atunci şi-i prea târziu.

Gãseşte-mi paşii pe stâncile bãtrâne. Numai atunci vei şti cã am plecat.
Pãstreaz-aroma dragostei nebune ce ne-a unit, apoi, ne-a-mprãştiat...
Stai pe nisip, cerşind doar o privire. Ţi-e teamã sã mã cauţi sus, pe stânci
Mai crezi şi-acum cã este doar o glumã şi n-am plecat cu-adevãrat atunci

Dar marea mi-a rãmas prietenã bunã şi-mi va pãstra în ea secretul trist,
Te va cuprinde-n vis cu-a ei furtunã şi îţi va aminti cã mai exist.
Gãseşte-mi paşii printre stropi de gheaţã, pe-acele stânci pe care am pãşit,
Vei şti atunci cã am plecat, iubite ... şi doar atunci vei şti cât m-ai rãnit''.
Mariana Eftimie Kabbout

marți, 26 mai 2009

EU şi celelalte părţi ale mele...

...de multă vreme am o senzaţie ciudată pe care nu reuşesc să o definesc, să o înţeleg; EU, sunt un amestec bizar din mai multe "părţi"; "o parte" din mine care se gândeşte şi crede în viitor şi chiar se bucură de micile semne de bine din jur, am energie când mă trezesc dimineaţa, aşteptând cu nerăbdare să-mi încep ziua pentru a-mi pune în aplicare "planurile"....asta e "partea optimistă" din mine... 

..."o altă parte" din mine, simte uneori o dorinţă nebună să mănânce o îngheţată la cornet chiar dacă o să-mi curgă printre degete pentru că e prea mic cornetul, să alerge şi să se "rătăcească" în labirintul din parcul copiilor unde să mănânce vată pe băţ ruptă bucăţi, bucăţi cu degetele care se lipesc de dulceaţa zahărului...asta e "partea" copilăroasă din mine... 

..."o altă parte" din mine, e o nebunatică care iubeşte cu patimă ploile din serile de vară şi adoră să perivească soarele când se stinge-ntr-un asfinţit de poveste; o nebunatică care are încă încredere în oameni şi chiar dacă au rănit-o, "a învăţat că trebuie să-i ierte pentru asta" pentru că, spun unii, e o femeie puternică...

..."cea mai mare parte" din mine s-a plictisit de tot şi de cele mai multe ori nu-şi mai găseşte motivaţie pentru nimic şi alege să fugă de oameni, de lucruri pe care de cele mai multe ori le complică aiurea şi inutil; interpretează şi răstălmăceşe o vorbă, un gest, un semn şi se îngrijorează fără motiv sau de cele mai multe ori e tristă, apatică şi nu mai vrea să se bucure de viaţă, de nimic.... 

....aceste părţi ale mele nu se înţeleg şi se "revoltă", aruncându-mă de cele mai multe ori într-un vârtej al sentimentelor contradictorii făcându-mă să fiu EU din mai multe EU-uri...

luni, 25 mai 2009

luigi ştefan varga...

"...vine in fata publicului cu o noua expozitie
05 Feb 2009
Unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori(...), vine în faţa publicului cu o nouă expoziţie. Întâmplarea plastică semnată de Luigi Ştefan Varga cuprinde pe lângă sculpturi şi o serie de desene inedite... Întâlnire plastică inedită pentru toţi cei care admiră creaţia artistului Luigi Ştefan Varga. Asta pentru că, de data aceasta plasticianul a ales să îşi completeze lumea artistică din lemn şi bronz cu desene"...
...am găsit acest articol astăzi, cu totul şi cu totul întâmplător; mi-a părut rău că nu am ştiut de această expoziţie, dar am zâmbit la gândul că am avut norocul să-l cunosc personal în urmă cu ceva vreme pe Luigi, pe artistul Luigi Ştefan Varga.
Încă din vremea aceea, era un mare talent, un talent care promitea şi de care eram sigură că voi mai auzi...acum, cu toată trecerea timpului, mă bucur enorm că şi-a realizat cel mai mare vis...

miercuri, 20 mai 2009

"cred că există 2 motive pentru că m-ai visat "....

...se spune că visele sunt limbajul sufletului; atunci când visăm, ne "întâlnim" cu o mulţime de lucruri şi oameni în diverse locuri...un vis poate fi o călătorie fantastică în somn, o lume unde se pot întâmpla lucruri pe care ni le dorim sau nu. Visele m-au intrigat întotdeauna; de multe ori m-am trezit bucurosă sau speriată din cauza unui vis şi mereu m-am întrebat dacă în spatele lor există un mesaj ascuns şi mi-a părut rău când nu l-am reţinut, pentru că astfel am pierdut "o amintire", "un semn"...ceva care m-ar fi ajutat poate, să rezolv mai bine unele probleme din viaţa de zi cu zi...

...da, ai avut dreptate când ai spus că există 2 motive pentru care te am visat ...te-am avut în gândurile mele în ultimul timp...am aşteptat un gest, un semn, ceva din care să înţeleg dacă a trecut vremea aceea...

joi, 14 mai 2009

clipa de lumină... de pe mess...

...uite cum poate o dimineaţă întunecată de mai, să capete "o clipă de lumină"; printr-un scurt mesaj primit pe mess :)) 

Am învăţat, că nimeni nu este perfect
până când nu te îndrăgosteşti.
Am învăţat, că viaţa e dură...
Dar eu şi mai şi!!!
Am învăţat că şansele nu trebuie niciodată să le pierzi.
Acelea pe care le pierzi tu,
le prinde din zbor o altă persoană.
Am învăţat că atunci când porţi pică şi amărăciune
fericirea se duce în altă parte.
Am învăţat,
Că ar trebui mereu folosite vorbe bune
Pentru că mâine poate va trebui să le retragi.
Am învăţat că un surâs
e un mod economic pentru a-ţi îmbunătăţi aspectul.
Am învăţat că nu pot să aleg cum mă simt
Dar pot mereu să fac câte ceva.
Am învăţat...

duminică, 10 mai 2009

plouă fără rost, iar între noi...


...toate posturile mele cu poezii au titlu "clipa de lumină", pentru că asta este pentru mine poezia; o clipă de lumină într-o lume întunecată...

Acest post are alt titlu, pentru simplul motiv că am auzit versurile într-o noapte ploioasă de mai, la un post de radio românesc recomandat în urmă cu ceva vreme de un foarte bun prieten, pe care unele versuri mi l-au adus în gând...

Te-aş fi iubit, cum n-am mai fost,
Ca un soldat în plin război...
Dar, uite plouă fără rost,
Iar între noi.
Şi într-o seară nu ştiu cum,
Când unul vine şi-altu-i dus,
Noi rătăcim pe-acelaşi drum
În sens opus.
Ne răscoleşte timpul femeie
Pe un peron vechi de gară,
Tu Iliadă, eu Odisee
Scrise de mult într-o vară
Te-aş fi iubit ca un pândar
Ivit la drum în calea ta
Dar,uite trece în zadar
Altcineva.
Suntem şi noi ca două punţi
Pe apa unui singur dor,
Dar despărţiţi de nişte munţi,
Întâmplator.
Ca un copil te-aş fi iubit,
Ce fură mere din vecini,
Uitând că totul e păzit
De-un gard de spini.
Şi vara ce ne-a logodit
Cu murm de flori împurpurat
Ori a plecat, ori n-a venït
Cu-adevărat.
Dan Verona

miercuri, 6 mai 2009

mama...

Mama, nume sfânt al vieţii-nceput
Mama, amintind de un dor de demult...
Mama, glasul tău mereu îmi spunea
Ascultă copila mea...
Mama, tot ce-i bun în lume mi-ai dat
Mama, fericirea tu mi-ai vegheat
Mama, mi-a fost atunci greu să-nţeleg
Al vieţii drum să aleg...
Credeam că lumea-i a mea...
Credeam în dragostea mea
În adevăr nesfârşit
Dar am greşit...
Aş vrea să ierţi toate câte n-am ştiut
Din vremea ce-a trecut.
Aş vrea să ierţi,
Dar glasul tău s-a risipit în fum
În fumul acelui drumMama...
Mama, cea mai bună prietenă a mea,
Mama, niciodată nu voi uita
Mama, mi-a fost greu atunci să-nţeleg
Al vieţii drum să aleg...

marți, 5 mai 2009

despre mine scriu...

…început de mai. Au trecut patru luni din acest an; patru luni în care am scris despre durerile şi tristeţile mele, despre amintirile, bucuriile şi gândurile mele. Am scris pentru ca să-mi eliberez mintea de gânduri, de întrebări şi răspunsuri şi astfel, multe din gândurile mele se întâlnesc în tăcere cu mine, cu inima mea şi...invers. Scriu pentru mine şi despre mine. Nu scriu pentru alţii. 

Scriu într-o lume cu multă răutate şi minciună, într-o lume urâtă şi murdară; scriu, pentru ca să mă pot înţelege mai bine, să pot fi mai bună într-o lume în care ştiu că numai aşa nu e bine să fiu...

marți, 28 aprilie 2009

clipa de lumină...

''Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe

Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte''…
Mariana Kabbout

clipa de lumină...

''Mă-nec în lacrimi de argint ca-ntr-o minune ce mă doare
Mă-nalţ spre cer şi-apoi mă mint c-am fost mai mult decât o floare
Şi am trăit o viaţă-n care tu n-ai ştiut că totuşi sunt
O clipă mult prea trecătoare.Ţi-am fost un cer. Mi-ai fost pământ.

M-aruncă adormită iarba într-un parfum necunoscut
Tăcerea ta loveşte-n mine exact aşa cum n-aş fi vrut
Te caut prin petale albe în trandafirul de demult,
Ce a păstrat iubirea noastră într-un sonet ce-l mai ascult.

Am luat din viaţă cu răbdare iubirea care mi-ai trimis
Şi m-am pierdut în nepăsare aşa cum poate mi-a fost scris
Mă-neacă-n noapte o iubire şi mă sufoc când nu o am
Mă-mpiedic printre frunze moarte pierdute de bătrânul ram

În cerul meu e iarăşi noapte, nu mai găsesc al tău pământ ...
Te aflu-n două triste şoapte şi-mi amintesc că totuşi sunt
Mai mult decat o floare albă şi voi trai mai mult de-o zi,
Mă voi hrăni c-o amintire a unei clipe prea târzii

Mă-nec în lacrimi de argint şi-n fericirea trecătoare
Păstrez în suflet o iubire, chiar dacă uneori mă doare'' ....
Mariana Kabbout

duminică, 26 aprilie 2009

mai mult sau mai puţin adevărat...

...un prieten adevărat te sună după o ceartă; un simplu amic aşteaptă ca tu să fii mereu acolo pentru el. Un prieten adevărat aşteaptă să fie acolo mereu pentru tine.

joi, 23 aprilie 2009

să întinzi o mână...

"Nu poţi niciodată să ştii cum poti influenţa viaţa altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ţine seama de acest lucru în aventura ta prin viaţă şi încearcă să schimbi ceva în viaţa celorlalţi ( şi ar fi ideal dacă ar fi in bine).

Şi nu uita! Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă şi îi întinde o mână pentru a-l ajuta să se ridice!."

miercuri, 22 aprilie 2009

de vorbă cu...gândurile mele

...e linişte în jurul meu. Prea multă linişte; uneori îmi aud şi cele mai tainice gânduri, care-mi spun că e vremea să mă gândesc la toate faptele mele, la cele bune şi la cele rele şi că e vremea să fiu iar eu, omul bun care mă ştiau cei de lângă mine; să îmi păstrez sufletul curat, să fiu bună şi inimoasă dar să nu mă înjosesc şi nici să nu urmez exemplul altora pentru a-mi atinge scopul, pentru că sunt puţini oameni asemeni mie; atât timp cât sunt plăcută de o mână de oameni, aşa cum sunt, este minunat. E suficient. Trebuie să fiu altfel, să mă deosebesc de cei din jurul meu...şi poate uneori, e bine să stau deoparte şi să las oamenii să mă caute...
Gândurile mele ştiu toate trăirile mele; ele ştiu că este o perioadă grea pentru mine şi că nu trebuie să mă lăs doborâtă. Gândurile mele, ştiu că totul e doar un "test", încă unul; ele ştiu că am obosit şi că mă întreb "de ce eu" sau "de ce iarăşi eu"?...gândurile mele au şi răspunsul: pentru că lucrurile bune se obţin cu multe sacrificii...şi nimic nu e întâmplător, totul se întâmplă cu un rost...
...gândurile mele ştiu că nu mi-e uşor, dar mai ştiu că am trecut peste multe şi toate încercările şi greutăţile pe care le-am dus singură, m-au făcut mai puternică, învăţând chiar să fac compromisuri şi să mai las de la mine; am învăţat să nu aştept nimic de la nimeni, să nu-mi plâng de milă şi să nu mă ascund de oameni, de prieteni, pentru că da, am încă mulţi prieteni. Gândurile-mi spun să-mi trăiesc viaţa clipă de clipă, să zâmbesc, pentru că cei care mă preţuiesc nu mă vor face să plâng şi mai ales să nu uit, nimeni nu merită lacrimile mele...şi dacă cineva îmi spune că pot face ceva anume, să am încredere în mine pentru că pot face orice...chiar dacă uneori nu mai vreau să lupt şi să muncesc pentru ce îmi doresc...să termin întotdeauna ceea ce am început şi cel mai important, să nu uit să-mi ţin promisiunile.

Toate gândurile mele îmi spun să ofer bucurii mărunte şi nebănuite celor dragi; să mă gândesc cu mult drag la fiecare om care a apărut numai pentru câteva minute în viaţa mea, pentru că a avut un rol important şi chiar dacă mai am momente când nu cred asta, eu ştiu că aşa este...şi când cineva mă jigneşte, să-i zâmbesc şi să-mi spun în gând: “Asta e o răutate. Eu ştiu că sunt un om bun, ştiu că nimeni nu le ştie pe toate şi mai ştiu că nimeni nu este perfect”…