între şfârşit şi început...

...sunt multe, foarte multe dorinţe pe care vreau să mi le pun acum între sfârşit şi început, dar mi-e frică să le dau nume...poate mai bine renunţ pentru că nu ştiu pe care din ele să o spun mai întâi...cel mai mult îmi doresc ca noul an, să-mi aducă în suflet linişte, în viaţă sănătate, în inimă iubire şi în timp...fericire.

iarna de la fereastra mea....

...nimic nu mai e de spus când vezi aceste minuni ale naturii

in memoriam

...e pământul tot mai greu, despărţirea-i tot mai grea...sărut mâna, mama mea



15 decembrie 1934 - 6 noiembrie 2008

e vremea...

...în care simţi cum în suflet îţi intră încet, încet, o stare de linişte, o stare de bine; e vremea în care magia sărbătorilor care se apropie ne farmecă şi ne face să uităm de toate durerile, de toate grijile şi necazurile vieţii...e vremea în care deschidem uşa să primim colindul ca să ne lumineze casa şi să ne înalţe sufletul de bucurie. E vremea în care mirosul de cozonac ne umple toată casa şi bradul cu "cetina tot verde" aşteaptă să-l îmbrăcăm de sărbătoare cu globuri şi beteală, iar în vârf, sus, cât mai sus, să prindem steaua magică în care ne punem an de an speranţe şi dorinţe.

E vremea, să dăruieşti din suflet şi să aduci zâmbete pe feţele dragilor tăi...

clipa de lumină...

''Când vine toamna,
Murim odată cu frunzele...
Unde eşti?
De ce pleci odată cu sosirea toamnei,
Crezi că n-o să-ţi fie dor
De frunzele ce mor
În urma ta?

E banal să te întreb de ce pleci...
E firesc s-o faci...
Te întreb doar,
Ce vină au frunzele ce mor?

Se face frig...
Dureros de frig şi de pustiu
Şi plouă...plouă încet,
Cu nostalgie şi frică.

Nu-ţi cer să te-ntorci
N-ar mai ploua aşa frumos
Pe frunzele uscate...
Îţi cer doar să le laşi să trăiască
Până la primăvară.

Nici măcar tu nu poţi face asta,
Nu-i aşa?''

timpul nu aşteaptă pe nimeni...

...am acest status de multe luni; îmi amintesc că o colegă l-a remarcat şi chiar mi-a cerut voie să îl folosească şi ea. Apoi, după toate "evenimentele" prin care am trecut în ultima vreme, am înţeles încă şi încă odată că timpul nu aşteaptă pe nimeni şi asta îmi spun eu aproape în fiecare zi şi parcă trăiesc cu această "teamă".

Zilele trecute, stând de vorbă "on line"cu cineva drag mie, după câteva rânduri de conversaţie, mă întreabă..."dar timpul exită?"...pentru o clipă, nu am înţeles ce vrea să spună, la ce se referă, dar imediat după ce mi-am dat seama că e vorba de status-ul meu, am răspuns scurt, "da". 

Răspunsul meu nu a făcut decât să aducă o altă întrebare:" ca să aştepte pe cineva?"...am stat o clipă pe gânduri, dar am susţinut în continuare "că timpul există". Replica a venit repede şi concisă: "nu există"...Eu mă încăpăţânam să susţin că "sunt unii care îl au, dar EU NU MAI AM TIMP"...

Parcă "iritat" de ceea ce spuneam, mi-a spus că "există doar transformarea noastră căreia nu i ne putem opune"...în gândul meu ştiam că are dreptate...da, transformarea...ea nu aşteaptă pe nimeni...dar eu mă încăpăţânam să susţin şi să spun: "şi aia nu e timp?". Răspunsul a venit repede, scurt şi cuprinzător: "nu, în esenţă nu, doar noi i-am pus etalon transformării". Am tăcut câteva clipe, dar după această afirmaţie trebuia să recunosc că..."da, poate că ai dreptate, dar ne este mai uşor să-i spunem timp"...

TIMPUL NU AŞTEAPTĂ PE NIMENI, nu-i aşa?

clipa de lumină...

''Pentru inima mea îmi ajunge pieptul tău
Pentru libertatea ta, ajung aripile mele.
Din gura mea va atinge cerul,
Ceea ce dormea sub sufletul tău.

În tine îmi găsesc iluzia zi de zi
Apari ca o picătură de rouă pe corolă
Sfidezi orizontul cu absenţa ta,
Mereu în alergare, ca o adiere.

Am spus că îmi cântai în vânt,
Ca un con de pin, ca un plop plângând.
Aidoma lor, eşti înaltă şi tăcută
Şi întristezi într-o suflare, ca o călătorie.

Misterioasă, ca o cărare nebătută,
Locuiesc în tine ecouri şi voci nostalgice
Eu m-am trezit şi am gasit emigrând şi fugind
Păsări care îţi dormeau în suflet.''

Pablo Neruda 

noaptea de moş nicolae...

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, se spune că Moş Nicolae vine pe la geamuri să vadă copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată.

De Moş Nicolae, copiii cuminţi primesc, pe lângă dulciuri şi jucării, o legătură de nuieluşe frumos colorate, iar cei mai puţin cuminţi primesc o nuieluşă adevărată care să le amintească de o eventuală pedeapsă. În popor se spune că iarna începe la Sf. Nicolae, pentru că Moş Nicolae este bătrân şi are barbă albă, iar în această zi Moşul îşi scutură barba, deci trebuie să ningă.

La Sf. Nicolae " se întoarce noaptea la ziuă, cu cât se întoarce puiu-n găoace”, zice poporul; în noaptea asta se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori de Anul Nou...

Mai ştiu că Moş Nicolae nu-i uită nici pe cei mari, şi are şi pentru ei "daruri"...trebuie doar să avem puterea să visăm şi să ne bucurăm de fiecare moment...şi pentru că , încă mai cred în visele care pot deveni realitate, o să -mi curăţ pantofii şi cizmele ca să le pun în geam, apoi o să adorm cu gândul la darurile moşului ...

o lume fără cuvinte ....

...am ma scris în postările mele mai vechi despre cel mai frumos dans, tango-ul; astăzi o voi face din nou, pentru că, în ultimele zile am ascultat câteva trango-uri argentiniene şi am (re)văzut şi câteva filme în care tema principală era...lecţia de tango.

Pentru mine, tangoul, rămâne cel mai frumos dar şi cel mai "erotic"dans; ţinuta elegantă, mişcările scurte şi sincopate, privirea senzuală a celor doi parteneri, te fac să trăieşti pentru câteva clipe, o "frumoasă poveste de iubire"...îmbrăţişarea lor pasională, te duce cu uşurinţă într-o altă lume; o lume în care sunt doar ei şi povestea lor de dragoste, o lume în care-şi trăiesc cu pasiune fiecare clipă a iubirii lor...
o lume în care nu mai e loc pentru cuvinte...

celei mai iubite dintre pământeni..

visare...

Stai langa mine si priveste-ma
Dormi langa mine si viseaza-ma

N-are rost să-ţi aminteşti ce-a fost
Fiindcă tot ce-a fost a trecut.

Cântă cu mine şi ascultă-mă
Plângi pentru mine şi salvează-mă.
Nu e greu să crezi că tu eşti eu
Şi dorinţa mea e a ta.

Stinge lumina şi aprinde-mă,
Rupe din tine, întregeşte-mă,
Iartă-mi visarea şi trezeşte-mă.

...am pus din nou versurile, pentru că sunt prea frumoase ca să rămână doar la comentarii...am pus versurile, pentru că am vrut să înţelegi încă şi încă odată, că sunt mereu lângă tine...sunt dincolo de fereastră, privindu-te printre frunzele care cad şi printre ramurile copacilor spre care-ţi întorci din când în când privirea...am vrut să nu uiţi că-n fiecare noapte adorm cu tine-n gând şi te visez râzând când îţi spun că "zece pictori se tot miră, cât eşti de frumoasă" ...am pus versurile, ca să-nţelegi că deşi nu am uitat tot ce a fost, pot să mă mint că "a trecut" şi am încă putere să cânt cu tine şi am tot timpul din lume să te ascult...am vrut să şti că plâng mereu pentru tine şi uneori chiar şi cu tine...am vrut să şti că-n fiecare zi mă-ntreb dacă o să am timp destul să te salvez ...sau să mă salvez... 

...am pus versurile, pentru că ştiu şi simt că suntem aceaşi fiinţă, doar că dorinţele noastre nu mai sunt de mult aceleaşi şi ori de câte ori pleci, rup din mine încă o zi pe care ţi-o dau ţie cu speranţa că vei şti ce să faci cu ea...şi-ntr-un târziu te iert...

cum ştiu să fac "cea mai bună alegere" !??....

...îmi fac cumpărăturile la hipermarket, în seri obişnuite; nu în zile de sărbătoare, nu în weekend, mă rog, aleg zile "normale" pentru a evita aglomeraţia. Până aici toate bune. Intru în magazin cu un chef teribil de cumpărături. Oferta de produse e bună, mai ales cea specifică sărbătorilor de iarnă..lumea se mişcă încet dar nu -mi pasă...am timp pe care să-l pierd în faţa rafturilor, pentru că mă hotărăsc greu ce să aleg...

După ce mi-am ales tot ce mi-am propus să cumpăr, o iau încet spre ieşire, "inspectând " casieriile deschise...sunt aglomerate dar aleg casieria la care văd că e cea mai puţină lume...logic, nu? dar, după ce mă aşez la rând, minutele încep să treacă, să treacă şi constat că la acea casierie e o casieră nouă, se termină banda de hârtie, se schimbă tura, se anunţă telefonic lipsa unui cod de bare...în final constat că la casieria aceea s-a aşteptat cel mai muuuuuuuult ...

clipa de lumină...

''când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.

când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.

când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.

când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.

când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.

când eşti la pământ cine se interesează de tine?

cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.

poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,

nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.

fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,

fii iubita mea permanentă.

hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.

să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste

când ai nevoie de dragoste.

când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.

când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.''

M. Cartarescu

vin sărbătorile...

...despre cât de repede trece timpul nu mai are sens să vorbesc...ştiu că are un ritm ameţitor, un ritm care ne face să pierdem multe lucruri importante şi mai ales frumoase din viaţă. Au fost zile, săptămâni care au trecut fără să-mi dau seama cât de aproape sunt sărbătorile de iarnă...da, vin sărbătorile. 

Zilele trecute, am văzut oraşul împodobit cu mii de beculeţe, vitrinele magazinelor decorate cu globuri şi beteală, am văzut marile magazine cum s-au împodobit cu brazi uriaşi şi ghirlande luminoase, am văzut multă lume la toate rafturile cu dulciuri frumos ambalate. 

...da,vin sărbatorile...

clipa de lumină...

''Eu ştiu că mă iubeşti, frumoaso,
De ce-mi trimiţi surâsuri reci?
Ah, nepăsarea asta las-o
De nu vrei să mă pierzi pe veci.

De vrei o viaţă să te-ascult
Arată-ţi dragostea întreagă :
Cu cât mă vei iubi mai mult,
Cu-atâta îmi vei fi mai dragă !''

V. Eftimiu

clipa de lumină...

''Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.
În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.
Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.
Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.
Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine''...

D.Botez

clipa de lumină..

''Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut…
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-antors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut şi cine a caştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi...''

G.Ţărnea

clipa de lumină...

''Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul ­ dar chipul tău nu trece.

În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.

Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,
Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!

Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.

Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună şi ele vor muri!

O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.''

M. Eminescu

clipa de lumină...

''Tu care-ai fost odată, tu, care eşti, tu, care
Vei fi – adesea iarnă, plecând în taină ochii,
Duioasă-ntravezi-vei, căzută la picioare,
Umbra-mi licăritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tăcere-n preajmă – şi dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o pădure
Dusă de vânt – şi-al serii hotar ce-l atingem
De-atâtea ori cu-aripa, din nou va sta prin şure
Închipuiri, în albul pierit şi întinat …
Asemeni unui flutur câte-un sărut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitării. Şi-n oglinda netulburată, rece,
Vor tresări petale dintr-un sălbatec crin
Ce şi-a lăsat amprenta pe sânii tăi odată –
Îţi vei desface părul şi vei privi cum vin,
Din negrul lui, răsfrângeri de noapte-ndepărtată.
Şi cum se-ntorc din ceaţă cărările-napoi,
Înfăşurând mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe stradă, prin arbori-nalţi şi goi,
Deşteaptă sensul unor imagini, unor vise …
Şi-mi vei ierta păcatul de-a-mi fi uitat un gest
În gândul tău – sau poate în suflet, o durere
Trecută-n timp. Din toate va rămâne acest
Destin al unor veşnic pierdute giuvaiere,
De nu-ţi aduci aminte nici tu când le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe încet sub pleoapa-i neagră –
De-abia te vezi tu însăţi, pe-un orizont uitat,
Plecând diminuată în timp ca o tanagră.
Cine-ţi atinge pipetul la care-am stat să-ascult
Vântul şi luna? Cine din nou îşi poartă sumbra
Lui sălcie? O, poate voi fi plecat demult …
Sărută-mă-n absenţă şi-n somn – sărută-mi umbra.''

A. Bakonsky

pentru seri de toamnă....

...pentru că îmi place muzica, pentru că serile de toamnă sunt foarte lungi, pentru că merită ascultat...

locul potrivit ...??!!!

S-a terminat vara. S-a terminat şi toamna. Încet, încet trebuie să accept că frigul o să vină de adevăratelea; prognoza meteo "ameninţă" cu "temperaturi deosebit de reci pentru această perioadă", aşa că, la treabă. De două zile, mica mea grădină din balcon, arată jalnic...am adus toate florile înăuntru; de două zile spal frunze, curat ghivece, de doua zile mă învârt prin casă ca să le găsesc locul potrivit pentru că, fiecare floare are "tabietul" ei. Si daca in urmă cu ceva vreme, vorbeam despre cât de greu este să alegi o floare pentru sufragerie, acum constat ca-mi este la fel de greu sa aleg locul potrivit pentru cea mai rasfatata floare a mea...Dizzy.

mama...

Mi-e greu prin cuvinte să exprim
Acele sentimente care mă cuprind...
Cum să explic totul când noapte de noapte
Gândurile nu-mi dau pace.
Îmi amintesc de tine, mamă,
Dragă, iubită mamă, iartă-mă
Că încăpăţânat am fost mereu
Şi mi-am ales drumul cel greu.

Iartă-mi, dragă mamă, despărţirea,
Scrisorile mele rare!
În gând îţi sărut mâna
Şi buzele tale strânse.

Adesea plâng, amintindu-mi,
Cum te supăram din când în când,
Iartă-mă, draga mea mamă,
Pentru ultima dată, iartă-mă, iubind!
Cât de multe nu înţelegeam atunci,
Cât de multe mai am de înţeles,
Probabil am iubit prea puţin
Şi nici acum dragostea n-o pricep.

Iartă-mi, dragă mamă, despărţirea,
Scrisorile mele rare!
În gând îţi sărut mâna
Şi buzele tale strânse.
Dragostea ta-i fără măsură,
Ale tale speranţe şi visuri...
Iartă-mi maniera mea dură
Din cauza căreia te supărai.
Acum ştiu mai multe despre viaţă,
Am reuşit mai bine să o înţeleg.
Îmi amintesc de a ta grija
Şi tare aş vrea să te-mbrăţişez!

Iartă-mi, dragă mamă, despărţirea,
Scrisorile mele rare!
În gând îţi sărut mâna
Şi buzele tale strânse.

iartă - mă...

ştiu...

...ştiu că unele lucruri, relaţii, vieţi de oameni dragi se sfârşesc din motive pe care noi nu le putem controla şi mai ştiu că lasă în noi goluri care nu se vor umple niciodată. Sunt răni pe care timpul nu le închide, dar cu care trebuie să învăţăm să trăim...sunt pierderi care ne fac să ne simţim sărăciţi de tot ce avem mai scump…dar poate ne ajută ca pe viitor să preţuim alte lucruri...

Ştiu că un sfârşit e momentul în care timpul se opreşte în loc şi te face să te uiţi cu adevărat în jur şi în tine… acum, va trebui să caut din nou puterea de a lăsa un alt trecut în urmă şi să pornesc cu paşi mici şi nesiguri spre altceva…îmi trebuie curaj, mult curaj să admit că trebuie să fac încă un pas înainte, că trebuie să merg mai departe…pentru că acum ştiu că "viaţa îţi poate fi schimbată în câteva minute"...

Dizygotheca Elegantissima

Să alegi o floare pentru sufragerie...greu; şi dacă mai trebuie să îndeplinească şi câteva "condiţii"...să fie înaltă, dar fără prea multe frunze, să suporte locul puţin întunecat în care o să fie pusă, să îi placă căldura...alegerea devine îngrozitor de grea...

Toată problema s-a rezolvat atunci când mi-a văzut florile; hotărârea a fost luată repede. Dizygotheca Elegantissima. Aceasta este floarea pe care o vrea.

"Dizy"...aşa o alint eu; este o floare foarte, foarte specială pentru mine. Frumuseţea ei şi "împrejurările" în care a ajuns în casa mea... au facut-o să fie cea mai răsfăţată şi mai dragă floare a mea. Îmi place să vorbesc cu ea, îmi place să-mi trec mâinile prin frunzele ei, îmi place să o privesc cum creşte de la o zi la alta. Se spune că atunci când ţi se aduce o floare în dar şi-ţi este dată cu drag, ea te va răsplăti cu frumuseţea ei...???!!!!!

încă o zi...

...ultima sâmbătă din octombrie; a mai trecut o lună din viaţa mea, a ta...încă o zi din viaţa noastră; dar mai contează? ţine cineva evidenţa zilelor care trec? nimeni nu mai are timp pentru asta, nimeni nu mai are timp pentru mine sau pentru tine...pentru nimic. Lumea a intrat într-o "vârtelniţă" care se roteşte ameţitor de repede...nimeni nu mai ştie unde şi mai ales când să se oprească din alergarea continuă din fiecare zi...nimeni nu ştie că liniştea e cea mai binecuvântată minune ce ni se poate întâmpla într-o lume nebună...

clipa de lumină...

''Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum. ''

Ana Blandiana

uite, toamna

clipa de lumină...

''Se-ntoarce toamna iar cu aiureli
De vânt pe la fereşti
Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i poveşti…
El povesteşte despre moarte foi
Pe care le goneşte ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morţi şi i le-arunca-n geamuri.
El stinge crini şi roze şi zambile,
El frânge ramuri
Şi plânge şi se tânguieşte zile
Întregi şi nopţi întregi, necontenit
Acuma stins şi parcă ostenit
Abia suspină,
Ca plânsul violinei în surdină.
Apoi îşi schimbă fără veste tonul
Şi-uimit l-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Şi şuiera şi fluieră şi vuie
Şi vâjâie şi hohotă şi geme
Într-un amestec infiorător
De bocet şi de vaiet şi blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolită vreme,
Ce veac senin fusese până ieri!
Ai fi crezut ca firea amăgită
De visul cald al somnoroasei veri.

Aşa bogată-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit…
Văzând fugită
Vicleana vară care-o amăgise
Acum, când înţelege adevărul,
Se zbate ca o mamă părăsită
Şi-n deznădejdea ei îşi smulge părul!''…

 S.O.Iosif

clipa de lumină...

Astăzi e doar o amintire
frumoasă
cu clipe smulse din cer.
Astăzi nu e frig,
nici ploaie.
Astăzi nu toamnă frunzele
prin aer,
şi nici tu.
Astăzi suntem doar noi,
separați,
într-o lume în care nu toamnă
pe iubire
nici un suflet.
Astăzi mi-ar plăcea să fiu eu
prin tine…

miros de toamnă...

...dacă m-ai lăsa, ţi-aş pune în păr voaluri de ceaţă deasă , ca să miroşi a toamnă...apoi, ţi-aş pune pe umeri frunze verzi, galbene, roşii şi ruginii ca să te acopăr cu toamnă...aş lăsa să-ţi cadă în palmă roua dimineţilor reci ca să te trezeşti cu aromă de toamnă...
...dacă m-ai lăsa, aş aduna una câte una frunzele căzute şi purtate de vânt şi ţi-aş face o cărare care să-ţi arate drumul prin toamnă...

...dacă m-ai lăsa, aş pune apusul de soare din serile de toamnă în ochii tăi, ca să-ţi lumineze calea şi să-ţi călăuzească paşii...şi să-nţelegi cât de mult iubesc toamna...

sfârşit de septembrie...

...astăzi,a fost o superbă zi de toamnă în care soarele se agăţa cu disperare de ultimele ore ale acestui sfârşit de septembrie; ultima zi din septembrie...o zi în care auzeam parcă foşnetul frunzelor tânguindu-se după vara care a trecut prin ramuri atât de repede...o zi în care am simţit mirosul toamnei tot mai aproape...o zi în care mi-am dorit ca timpul să se oprească...dar...nu a fost să fie....o zi în care mi-am dorit foarte mult ceva...dar...nu a fost să fie...şi acum, când mai sunt câteva ore din această zi, ştiu că toate dorinţele mele nu mi-au adus decât o mare, mare tristeţe...

clipa de lumină...

''O rază molatică, dulce de soare
mi-aprinde-o lumină în părul cărunt
se lasă în iarbă şi frunze răcoare
şi plânge un greier cu glasul mărunt.

îşi scutură cerul petalele roşii
pe palmele mele, pe creştetul meu
se-aude-n departe cum cântă cocoşii
când eu dintre arbori Te strig, Dumnezeu

un clopot se sparge şi bate-ntr-o dungă
fărâme de noapte se-adună-n livezi
cu mâinile împletite în rugă mai lungă
Te strig Sfinte Doamne şi-aştept să mă vezi

se-aprinde o candelă-n cer pentru mine
purtând peste frunze miresme de frig
cu pleoapele-nchise şi faţa spre Tine
eu stau printre arbori şi tot te mai strig.

ajută-mă, Doamne, înalţă-mă iară
- atât sunt de mică şi-atât mi-e de greu
- când noaptea se-ngână cu ziua de-afară
Te-aud prin lumină cum vii, Dumnezeu.''

Adriana Cristea

"...cu lucruri sfinte nu te joci"...

"...vei fi întotdeauna ceea ce ştii mai bine: mama mea bună, sufletul cald care îmi mângâie visele şi îmi dă aripi pentru o nouă zi.

Ştii vorba aia? "Mama e mama. Cu lucruri sfinte nu te joci..."

versurile acestei melodii spun tot ceea ce ar trebui spus despre MAMA

pentru cea mai iubită dintre pământeni...

...dacă ar fi posibil, aş cuceri un curcubeu doar pentru tine, pentru a-i împărţi împreună cu tine frumuseţea. Din momentele mele de singurătate aş construi un munte care să-ţi aparţină, un colţ în care să fi singură. Dacă aş putea să - ţi adun în mâinile mele toate problemele, aş face-o, pentru a le arunca în ocean. Dar toate astea îmi sunt imposibil de realizat; nu pot nici să construiesc munţi nici să câştig curcubee...lasă-mă să fiu ceea ce ştiu cel mai bine, "un prieten" care va fi totdeauna aici pentru tine...

uluitoare sau înfricoşătoare, nu pot să spun...

În urmă cu două trei săptămâni, un drag prieten îmi recomanda să ascult Vitas, o voce "uluitoare sau înfricoşătoare" şi chiar mi-a ataşat două linkuri cu piesele "dedication" şi "oper#2"; am ascultat atunci melodiile şi recunosc că prima mea reacţie a fost...de teamă...ochii lui parcă nu văd aceaşi lume pe care o vedem noi, parcă ar vorbi tot timpul cu îngerii...e chiar înfricoşător. Am ascultat şi alte melodii şi una chiar a fost "un răspuns" la ceea ce simt atunci când ascult Vitas...

ce aş face dacă...

... în ultimele zile, am auzit multe discuţii legate de experimentul care va duce la sfârşitul lumii şi întrebări de genul : "ce ai vrea să faci înainte de..."acum, la câteva zile după "mult trâmbiţatul experiment", mi-am pus şi eu această întrebare...chiar aşa, ce aş face?...sunt multe chestii pe care le-aş putea face, dar cu siguranţă aş alege să-mi petrec ultimele zile sau ore doar cu EA...acum, aş ţine-o strâns de mână ca să nu o mai pierd, apoi aş duce-o pe malul mării să ascultăm împreună zbuciumul valurilor care se lovesc de stânci şi să privim cerul albastru până târziu în noapte, până când o să-mi spună: "uite, stele"....şi poate găsim steaua în care ne aşteaptă de ceva vreme cineva...

uite, stele...

...cu toate problemele mele, nici nu mi-am dat seama că vara a trecut chiar dacă soarele "arde" la orele amiezii la fel ca într-o zi de vară...de acum, nopţile sunt mai răcoroase...şi dacă ai răbdare să priveşti cerul, o să vezi că stelele strălucesc mai intens...o să vezi cât de aproape e toamna...

clipa de lumină..

Eu văd în fiecare seară,
Cum vara-şi trage ultima suflare
Şi o aud cum plânge-ncet
Prim pomii obosiţi de-atâta soare.

Apoi, o văd la asfinţit
Cum se agaţă de un nor de fum
Şi-a obosit şi-i este greu
Dar nimeni nu o va opri din drum.

De-acum şi nopţile-s mai răcoroase
Sub vântul care-a început să bată
Iar stelele-s mai luminoase
În liniştea ce încă mă apasă.

Trece vara - septembrie 2004

parfum de scorţişoară !!??....şi nu numai...

De mult timp folosesc acelaşi parfum; nu este un parfum foarte scump dar nici unul foarte ieftin. În primul rând, este un parfum care simt că mi se potriveşte cel mai bine...e un parfum discret, care după cum spun unii, are un uşor miros de scorţişoară...

...apoi, în urma unor vizite pe care le-am avut, am avut deosebita plăcere să constat că simt prezenţa acelei persoane încă două, trei zile...şi asta, tot din cauza parfumului pe care îl foloseşte...e un parfum care i se potriveşte perfect. E un miros discret, dar suficient de puternic ca să poată fi simţit la cea mai mică apropiere...masculin, atât cât să simţi bărbatul de lângă tine...rafinat, atât cât să te facă să înţelegi că el e totuşi cel care are "cartea în mână şi face jocurile" cât de bine poate ca să câştige doar el...şi nu în ultimul rând, excitant, atât cât să...transpiri...

şi mă întreb, pe cine alint?...parfumul sau persoana care îl foloseşte...

in memoriam...

...sunt momente în viaţă când ţi-e atât de dor de cineva, încât îţi vine să-l scoţi din visele tale şi să-l îmbrăţişezi cu adevărat...

clipa de lumină...

Sunt tristă dragul meu
Atunci când soarele apune
Eu simt că vara a trecut
Chiar dacă nimeni nu o spune.
În liniştea ce mă-nconjoară,
Eu văd cum întunericul coboară
Mai jos, mai jos, în fiecare seară.
Şi păsările-au învăţat să zboare
Ca în curând, să fie gata de plecare.
Într-un târziu, când noaptea a căzut
Acoperind tot ce-a găsit în cale,
Eu ştiu că trece vara dragul meu
Dar simt cum trecerea mă doare...
Apoi, rămân doar eu şi gândurile mele
Privind cum cerul s-a umplut de stele.

Trece vara - august 2004

clipa de lumină..

Mâinile tale,
Mi-au atins fruntea
Luându-mi tristeţea
În ele.
Apoi, mi-au atins ochii
De unde au şters lacrima
Ce-mi tremura sub gene.
Încet, mâinile tale,
Mi-au dezgolit umerii
De unde tremurând
Mi-au acoperit sânii
Într-o ameţitoare
Şi dulce placere.
Ţi-am aşteptat mâinile
Mai apoi şi pe coapse
Fără să simt cât mă doare
Atingerea mâinilor tale

Mâinile tale - mai 2004

marea...

...una din "marile mele iubiri"....marea, care întotdeauna m-a atras şi m-a fascinat cu imensitatea şi tăcerea ei misterioasă...marea, pe care ani la rând, o regăseam la fel de tăcută şi nesfârşită, îmbrăţişată şi alintată de soarele care-o veghează de la răsărit până la asfinţit...

acum...mi-e dor de mare, de dimineţile cu miros de alge , când umblam desculţă prin nisipul udat de valuri, mi-e dor de ţipătul şi zborul isteric al pescăruşilor...mi-e dor de nopţile înstelate în care priveam cerul şi-mi puneam mii de dorinte...

...mi-e dor de marea liniştită, puternică şi impunătoare sau agitată şi chiar înspăimântătoare uneori....mi-e dor...
şi simt că dorul mă doare...

no comment...

Celei care mi-a dat viata

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cea care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

Sa iti dea Dumnezeu atata liniste incat sa te trezesti intr-o dimineata si sa iti spui: "Astazi mi-e bine". Sa iti dea Dumnezeu atata putere incat sa muti muntii din loc atunci cand va fi nevoie. Sa iti dea Dumnezeu atata bunatate incat sa le dai mana si celor care azi ti-o musca.

La Multi Ani, Mama mea buna, si multumesc, multumesc pentru ca scriu azi aceste randuri.

Posted by Amelia at Friday, July 18, 2008

aniversarea pe care mi-am dorit-o...

...am mai scris în urmă cu ceva vreme, ce este pentru mine o aniversare; sau mai bine zis "ce era"...aniversările mele erau doar zile triste în care simţeam cum mai trece un an peste mine, o zi enervantă şi chinuitoare în care trebuia să fiu o gazdă amabilă şi zâmbitoare pentru cei care mă vizitau în ziua aceea. Mereu mi-am dorit o aniversare simplă, liniştită, o zi doar a mea, o zi de care să-mi amintesc întotdeauna cu drag...şi mulţi ani am crezut că asta se poate întâmpla doar în mintea şi în imaginaţia mea.

Ani la rând, am renunţat să-mi mai doresc ceva special pentru aniversare; apoi, schimbările care au fost în viaţa mea m-au făcut să uit pur şi simplu de ceea ce-mi doream odată...şi totuşi...aniversarea pe care mi-am dorit-o ani la rând, a fost cel mai minunat cadou pe care l-am primit în acest an.

A fost o aniversare minunată, a fost aniversarea la care am visat atât de mult şi pe care nu credeam că o voi avea vreodată, a fost aniversarea care o să-mi rămână în suflet şi de care o să-mi amintesc mereu cu drag...

cincizeci...

În seara asta vreau să beau,
Să uit de-orice nevoi,
Să sparg paharul şi să zic :
Sunt acum, aici, cu voi
Nu ştiu cât timp mi-a mai rămas,
dar vreau să mi-l petrec cu voi
Care mi-aţi fost alături
La bine şi la greu

Şi de-o fi şi eu să mor
Nu vreau să vă întristaţi
Să cântaţi şi să jucaţi până-n zori
Şi dacă din când în când
O să mă primiţi în gând,
Voi fi aproape de voi.

Închin paharul şi vă spun:
Îi mulţumesc celui de sus
Că îmi va da prieteni buni
Şi nu-s singur pe acest drum...

…astăzi, când nu pot zâmbi, astăzi, când nu-nţeleg cum s-a-ntâmplat...astăzi, când lumea s-a întors iar peste mine...astăzi, eşti aproape de mine, mai aproape ca oricând... astăzi, e ziua în care mai rup o filă din calendarul vieţii mele...şi vreau să fiu sănătoasă, să am linişte în toate gândurile mele, să pot să-mi înving toate temerile...astăzi, îmi doresc ca toate întrebările mele să primească răspuns...

"Într-o bună zi voi îmbătrâni, într-o bună zi voi muri,

într-o bună zi voi fi data uitării"...

18 iulie 2008

clipa de lumină...a ultimei zile din patruzecişinouă.

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut sa-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta - cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot

Dezleagă-mi sufletul de vina
Că în curând n-am sa-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină...

clipa de lumină...a ultimelor doua zile...

Cu Tine-n gând, Te chem să vii
să-mi aperi viaţa de-orice cuget rău.
Te chem din zori de flori şi simfonii,
cu îngeri albi plutind în jurul Tău.

Cu Tine-n gând, Te chem sfios,
privind sub pleoape cerul înstelat.
Cu Tine orice gând e-un vis frumos
şi orice vis frumos e-adevărat.

Cu Tine-n gând, doar eu şi Tu,
un psalm de Har să fie viaţa mea.
Doar “nu” să spun atunci când Tu spui “nu”,
şi “da” să spun la orice spui Tu “da”.

Cu Tine-n gând, c-an Paradis,
de-acum şi până-n cer mă voi trezi.
Cu Tine-n gând să fiu pe cai de vis
şi iar cu Tine-n gând în zori de zi…

clipa de lumină...a ultimelor trei zile...

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.
În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.
Ca-ntr-un copil, ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.
Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.
Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine...

Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,

Doar sărutarea ta ar fi în stare

Să stingă focul rău ce i-a cuprins,

Să-i umple de iubire şi de soare.

Sărută-mi gura, buzele-ncleştate

Ce vorba şi surâsul şi-au pierdut.

Îţi vor zâmbi din nou înseninate

Şi-ndrăgostite ca şi la-nceput.

Sărută-mi fruntea, gândurile rele

Şi toate îndoielile-or să moară,

În loc vor naşte visurile mele

De viaţă nouă şi de primăvară.

clipa de lumină...a ultimelor patru zile...

Şi iar mi-e sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot …
Aşa ! … dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă …
Şi cale gândului se-nchide
Doar lacrimile văd şi cer …
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură …
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer …

clipa de lumină...a ultimelor cinci zile...

Am rămas singură
Şi-n ultima zi de vară,
Când soarele-şi plânge apusul
Prin ochii cenuşii de seară.
Am rămas singură, când zile-s mai scurte
Şi când răcoarea noptii
Mai tare mă cuprinde.
Am rămas singură,
Când aveam atâta nevoie de tine
Să mă asculţi, să mă citeşti
Şi poate chiar să mă-nţelegi...
Am rămas singură,
Cu toate gândurile mele
Pe care-n mintea mea le simt
Din ce în ce, mai grele...

Am rămas singură - august 2004

clipa de lumina...a ultimelor sase zile...

Este un pic ciudat cum poate
Cineva să alunge toate
Ploile ce-au curs într-una în viaţa ta.
E un pic ciudat cum oare
O secundă fără el te doare
Şi ajunge să te atingă să poţi zbura...
Am nimic fără tine
Şi tot ce e mai frumos în viaţa mea,
E doar din vina ta...
E un pic ciudat cum oare
Fară el, ziua nu are culoare
Şi într-o clipă cu un zâmbet
Schimbă viaţa ta.
E un pic ciudat cum poate
Cineva să schimbe o noapte
Doar în braţe să te tină
Şi poţi visa.
Fără tine, doar furtuni aduc
Nori de lacrimi fac
Din flăcări scrum
Şi îţi spun:
"Am nimic fără tine...!"

clipa de lumină...a ultimelor şapte zile...

Sunt lacrimi care au izvorât
Din trista mea fiinţă.
Sunt lacrimile care-mi curg
De dor şi de căinţă,
Că-n viaţa ta pătrund mai mult
Iar tu m-ajuţi s-o fac
Vreau să m-opresc să spun ceva
Nu fac nimic şi tac...

Ce bine-ar fi să vreau să pot
Iubirea ca s-o iau
"Napoi cu sărutări cu tot
Să pot....dar oare vreau ?!..

Renunţ, revin şi uite aşa
Mă chinuiesc într-una
De-ar fi să mor sau să trăiesc
Simt că îmi e tot una...

Să ai curajul să spui "Da"

Să ai curajul să spui "Nu"

Şi-n fiecare clipă grea ,

Să fi mereu "Tu"

Să ştii să râzi când alţi

Te înşeală

Să ştii să te ridici

Când alţii te doboară

Să poţi păstra ce alţii

v-or ca să alunge

Şi să ştii să râzi

Când sufletul îţi plânge...

in memoriam- cincizecişitrei

6 iulie 1955 - 2 martie 2005
La moartea ta
şi ceru-a vrut să plângă,
dar mi-a văzut durerea
şi-ncet, a început sa ningă.
A nins, ca într-o lume de poveste
acoperind pământul
şi urma paşilor acelui care astăzi,
nu mai este...
Mai ninge-mă Doamne o noapte,
în suflet zăpadă să-mi pun
să-ngheţe în mine durerea,
la nimeni să nu o mai spun...
Mai ninge-mă Doamne o zi,
cu fulgi mari şi-ngheţaţi
să-ngrop în mine durerea,
de dorul celor plecaţi...

"Şi dacă din când în când

O să mă primiţi în gând,

Voi fi aproape de voi."

florile tale...pentru gândurile mele...

....şi apoi, ai plecat; ai fost ca o furtună care apare din senin, distruge tot în jur şi apoi se opreşte tot din senin, lăsând soarele să ardă ceea ce a mai rămas. Am suferit enorm; am simţit cum sufletul mi s-a golit, cum mi s-a rupt inima când a trebuit să-mi scot de acolo dragostea pentru tine; am crezut că nu o să pot merge înainte fără tine, fără ceea ce am trăit alături de tine...

...ai fost ca o furtună care a venit peste mine, ai fost ca un vânt ce mi-a răsturnat lumea pe dos, ai fost cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat în viaţa şi- ţi mulţumesc pentru tot ce m-ai lăsat să trăiesc lângă tine...
..nici nu ştiu de ce am scris toate astea...au fost gânduri care mi-au trecut prin cap, au fost întrebări care au rămas fără răspuns...au fost amintiri care şi-au cerut dreptul de a fi spuse...

enigmatici şi cuminţi...

Terminîndu-şi rostul lor
Lângă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumânări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pământ
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângîiaţi-i pe părinţi.

parfumul florilor de tei...

...au înflorit teii; de mai multe zile, în jurul geamurilor mele, nouă pomi îşi leagănă în vânt ramurile încărcate cu flori galbene care inundă aerul cu parfumul lor pe care ploaia îl face mai dulce, mai ameţitor...în liniştea nopţii e atât de uşor să visezi chiar şi cu ochii deschişi...vreau să-mi aduc în minte lucruri frumoase, amintiri dragi...dar nu mai găsesc nimic, parcă s-a aşternut praful şi uitarea peste tot...nu mai am nimic, decât acelaşi "azi"; fac aceleaşi lucruri, mă zbat în "tipare"pe care alţii mi le impun şi simt că nu mai am putere să fac asta...sunt prea obosită, am nevoie de un sprijin pe care nu-l mai găsesc...şi ştiu că parfumul florilor de tei nu poate schimba acelaşi "azi".

ploaia...

...de câteva zile plouă; o ploaie rece ce cade tăcută cu stropi grei, ca nişte săgeţi...e ploaia care îmi place cel mai mult...îmi amintesc că aşa au fost odată ploile de care m-am îndrăgostit şi care acum mă sperie...e o cortină de culoarea nisipului, pe care o face stropii de ploaie şi simt cum sufletul mi se umple de încântare. Plouă aşa cum îmi place, fără tunete care să-ţi strângă sufletul şi fulgere care să taie cerul...doar picături care lovesc izbitor frunzele, pământul şi tot ce întâlnesc în cale. A plouat torenţial dar am ieşit din casă fără umbrelă lăsând stropii de ploaie să-mi ude părul, hainele...am simţit cum răceala picăturilor îmi intră în suflet...

Apoi, în întunericul nopţii auzeam ropotele ploii pe frunzele copacilor şi în suflet îmi intra încet, încet, o stare de linişte şi de încântare...a fost ploaia care m-a făcut să simt că...

"Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,

Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,

Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,

Şi eu te aştept.

Doar tu ştii -

Iubesc ploile,

Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei..."

clipa de lumină...

Vin ploile iubite
Şi nu mai pot s-ajung la tine
Vor plânge pentru mine norii
Când vântul rău
Va scutura salcâmii,
Ce-au înflorit la geamul meu.
Şi noaptea va acoperi pământul,
Când cerul se va înnoura
Ne vom iubi în mare taină
Şi fulgerele ne vor lumina.
Apoi, târziu, vom adormi îmbrăţişaţi
De ploaie şi de nori uitaţi...

Vin ploile - mai 2004

flori de câmp...

...pentru cea mai iubită dintre pământeni

flori de mac...

...după mai multe zile în care am postat doar câteva clipe de lumină, vreau să scriu acum despre câteva "frumuseţi frumoase" ...zilele astea a trebuit să fac o deplasare într-un alt oraş, lucru care m-a indispus de dimineaţă, dar după câteva ore de drum, privirea mi-a fost încântată de minunile naturii (cum îmi place mie să spun)...am văzut cum primăvara şi-a aruncat peste câmp iarba crudă şi multe flori...dar cea mai mare bucurie mi-au adus-o macii...între atâtea temeri şi probleme, am şi uitat că e vremea lor, că e vremea în care fragili, parcă timizi, îşi deschid petalele roşii sărutând soarele care-i alintă cu o adiere uşoară de vânt...

rugă pentru părinţi...

''Enigmatici şi cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lângă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumânări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pământ
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângîiaţi-i pe părinţi.
E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.
Sărut mâna, tatăl meu!
Sărut mâna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetiţa mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea!''

A.Păunescu

clipa de lumină...

Au înflorit din nou castanii

În ziua-n care ne-am iubit

Şi soarele în noaptea ceea,

Nu a murit la asfinţit.

Sunt flori, ca nişte candele aprinse

De mâna blândă a naturii

Ce luminează zi şi noapte paşii

Pe drumuri doar de noi ştiute.

Şi-ntr-un târziu ne vom găsi

Dar, obosiţi de-atâta drum

Nici unul nu o să-nţeleagă

De ce ne-am întâlnit abia acum ?

Au înflorit castanii - mai 2004

...este timpul

...ca speranţa, credinţa şi iubirea să învie în sufletele noastre, 

aduse de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa. 

Sfânta Sărbătoare să vă umple casa de lumina Sfântă a Învierii...

clipa de lumină...

"Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă..."

"Timpul e o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiţi totul...

Tinereţea nu mai e decât o zdreanţă aurie, pe care o târăsc amintirile".

"Uneori aşteptarea ne maturizează, alteori ne omoară. V-aţi gândit vreodată că o aşteptare nu seamănă cu alte aşteptări? Aşteptările diferă între ele ca oamenii".

"Poate, cei care au spus cel mai mult sunt cei care au suferit cel mai mult". 

"Astăzi ştim că nu putem să facem nimic împotriva morţii, dar că trebuie să facem totul în favoarea speranţei". 

"De aceea, azi, înţeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenuşie şi insesizabilă banalitate".

"încă nu a venit iepuraşul''!?…

…se apropie Sărbătoarea Paştelui; îmi amintesc cu drag de vremea în care eram fermecată de ''misteriosul iepuraş'' care îndeplinea toate dorinţele pe care le scriam într-un bileţel, cu singura condiţie să fiu cuminte; îmi amintesc că vroiam să-mi aducă cele mai frumoase ouă roşii, multe jucării, o rochie mai frumoasă decât a fetiţei de peste drum şi bineînţeles multe dulciuri.

Dar, cu trecerea anilor, am învăţat că iepuraşul a fost cea mai ''frumoasă amăgire'' şi că vremea lui şi a bileţelelor cu dorinţe a trecut…şi totusi, nu de mult, am fost întrebată: "ai pus la posta biletelul cu dorinte, pentru iepuras''?… înainte de a răspunde, vroiam să ştiu dacă ar trebui să-mi pun o dorinţă şi ar depinde de cineva ca să se împlinescă, oare ar vrea să o mai ştie?…şi spre surprinderea mea, răspunsul a fost: ''da, daca ar trebui sa-ti pui o dorinta si ar depinde de mine ca sa se implinesca, as vrea sa o stiu''…apoi, am vrut să cred din nou în iepuraşul care îndeplineşte orice dorinţă...dar...e prea tărziu pentru asta şi pentru că totul e doar în mintea şi în imaginaţia mea, '' iti dai seama ca toata povestea se poate interpreta prin restringere la "inca nu a venit iepurasul"!?

clipa de lumină...

Când liliacul va-nflori din nou,
De mine nici nu vei mai şti
Dar poate că un stins ecou
În inimă-ţi va tresări
Şi-atuncea eu,
În gândul tău voi reveni tiptil
Când liliacul va-nflori
Iar tu, de-un vechi şi drag april
Îţi vei reaminti...
În preajma noastră,
Parcul şi-a pus cercei albi şi mov
Dragostea noastră o împodobesc şi ei.
Dar liliacul se va ofili uşor,
Uşor şi tu mă vei uita
Şi totuşi îţi va fi iar dor
De-acest april cândva...

douăzecişicinci...

…astăzi, când nu te mai văd zâmbind, astăzi, când nu-nţeleg cum s-a-ntâmplat…astăzi, când toata lumea e-ntre noi…astăzi, eşti aproape de mine, mai aproape ca oricând; eşti în lumina ochiilor mei, în gandurile mele şi foarte aproape de sufletul meu…atât de aproape că atunci când închid ochii pot să-ţi simt îmbrăţişarea…astăzi, e ziua în care Dumnezeu m-a binecuvântat în urmă cu ceva vreme…astăzi, îţi doresc să fi sănătoasă, să ai linişte în toate gândurile tale ca să-ţi călăuzească visele şi să-ţi învingă toate temerile…astăzi, îţi doresc ca bucuriile tale să fie depline şi visele tale să fie mai aproape de împlinire…astăzi, îţi doresc ca toate întrebările tale să primească răspuns şi dacă poţi...să fi fericită...

Dragostea mea

Poţi plânge!
Când tu plângi, îngerii plâng şi plouă

Poţi plânge!
Când tu plângi, stelele plâng ... e rouă
Lasă-te să plângi în voie – îngerii te vor veghea
Lasă-te să plângi în voie – stelele te-or alina,
Dragostea meaZâmbeşte!
Când tu râzi, îngerii râd ... e soare
Zâmbeşte!
Stele-n ochi ţi-apar pe rând ... din mare
Lasă-te să râzi în voie, îngerii-ţi râd în priviri
Lasă-te să râzi în voie, stelele-ţi dau amintiri.
Poţi plânge,
Numai cei puternici plâng
Plângi cu zâmbete-n priviri
Lasă sufletul s-aleagă amintirile ce te zidescInima să înţeleagă ce înseamnă: te iubesc !

LA MULŢI ANI !

ameliei...

...frumoaso, de mai multe zile magnolia se "zbate" să-şi deschidă mugurii dar frigul se încăpăţâneză să-i ţină închişi...poate, nu e vremea încă...tot frigul e vinovat şi pentru că cireşii îşi scutură atât de repede floarea...şi când vezi atâta împotrivire, e uşor să renunţi să mai vrei ceva...îţi spui, poate nu e vremea...

another me...

Comentariul lăsat la unul din posturile mele (e timpul), m-a pus puţin pe gânduri...mi-am dat seama că niciodată, dar absolut niciodată nu am "asociat" primăvara decât cu frumuseţea adusă de mugurii care pocnesc sub sărutul soarelui, de florile care-ţi bucură privirea, de minunea care ne-a fost dată... poate sunt puţin egoistă pentru că nu vreau să las nimic să-mi strice imaginea perfectă pe care mi-am construit-o an de an despre primăvară.

E adevărat că în jurul nostru oamenii sunt trişti, dar asta nu trebuie să ne facă să renunţăm la frumuseţile pe care ni le oferă natura. E singura dată în viaţă când ni se dă ceva atât de minunat fără a trebui să dăm ceva în schimb; trebuie doar să avem puterea să ne oprim din alergarea asta continuă spre nicăieri şi să privim în jur cum viaţa îşi cere dreptul la viaţă, cum ni se toarnă încet, încet în suflet bucuria de a trăi...

...astenia de primăvara exisă pentru a ne adormi puţin câte puţin şi a ne face să visăm atât cât e nevoie, pentru că numai aşa nu ne vom da seama ce repede a trecut minunea numită primăvara...care nu ţine decât o clipă...un moment...

e timpul...

E vremea sărbătorii…de mai multe zile, natura este în sărbătoare; s-a gătit pentru cea mai frumoasă întâlnire, întâlnirea cu primăvara. Oriunde întorci capul, natura te răsfaţă cu flori albe, galbene sau roze…şi în faţa atâtor frumuseţi, nu poţi decât să-şi pleci fruntea şi să recunoşti că asta e cea mai mare minune a lumii şi să te gândeşti cât eşti de mic şi neînsemnat în faţa acestei măreţii.

E timpul să lăsăm în urmă toată durerea, regretele şi părerile de rău şi să păşim cu îndrăzneală şi curaj spre o lume mai bună, mai frumoasă, dar mai ales să lăsăm căldura soarelui să ne încălzescă sufletul şi să ne facă mai buni.




...e timpul să recunoaştem că viaţa e cel mai mare dar pe care l-am primit vreodată...

clipa de lumină...

Obişnuiam să scriu sub acest titlu versuri, dar cred că poate aduce o clipă de lumină şi altceva, nişte citate sau maxime de exemplu; am răsfoit zilele acestea câteva publicaţii în care am găsit în câteva rânduri "clipa de lumina"...

" dacă vrei să faci un bine, atunci fă-l când este nevoie".

" dacă poţi să faci pe cineva fericit, nu sta pe gânduri".

" dacă dai ceva, nu aştepta ca fapta să se întoarcă".

" dacă primeşti ceva, dă mai departe".

" dacă nu poţi să ajuţi pe cineva, spune-i-o în aşa fel, încât să nu o recepteze ca pe un refuz".

" dacă poţi să construieşti ceva, nu distruge".

" dacă poţi, fi hotărât în ceea ce spui şi ceea ce faci".

" dacă devi celebru, rămâi modest".

" dacă eşti nervos, nu-ţi descărca nervii pe alţii".

" dacă faci o observaţie, nu jigni". 

Chris Simion

it was fascination...

Niciodată nu am simţit cu adevărat ce înseamnă să fie "ziua ta" sau cu atât mai mult, "ziua de opt martie"; mereu simţeam o tristeţe ciudată în ziua aniversării şi-mi spuneam că e aiurea să te bucuri de "ziua ta" (care nici măcar nu e doar a ta; toată lume se poate bucura de ea la fel ca tine, tu poţi cel mult, să fi trist că mai trece încă o zi din viaţa ta şi atunci ce să mai sărbătoreşti...). 

Mă rog, aşa se poartă...să sărbătoreşti; au fost ani în care sărbătorirea însemna multă pregătire, musafiri, agitaţie, nervi....ce mai, oboseală la maxim...şi toate astea pentru că "e ziua ta"....despre ziua de opt martie, sunt prea puţine de spus...mereu a fost doar o zi obişnuită, primeam flori...şi atât. Nimeni niciodată, nu m-a întrebat ce mi-aş dori cu adevărat de "ziua mea", de "opt martie" sau cum mi-ar plăcea să-mi petrec aceste zile... 

Apoi, cu trecerea timpului şi cu toate schimbările din viaţa mea, aceste zile nu au mai însemnat nimic...au rămas doar urările specifice din partea celor apropiaţi şi atât; am ajuns să cred că asta e starea normală şi că, ceea ce îmi doream eu cu adevărat în astfel de zile, a fost mereu doar în mintea şi în imaginaţia mea, până când...

...am primit o zambilă superbă ( se şi vede puţin mai jos), care în căldura camerei mele are mirosul unic al primăverii, o prăjitură, un pacheţel din care am scos un super drăguţel obiect decorativ la care trebuie să-i găsesc locul potrivit - ca să se "încadreze" cu feng shui-ul interior - (cum spunea cineva)... şi pentru ca seara să fie perfectă, am mai văzut şi un film despre care tot auzisem eu ( aveam chiar o secvenţă din film - o ameţitoare lectie de tango ) şi îmi doream mult de tot să-l văd...toate acestea au fost pentru mine...doar pentru mine de opt martie, a fost ... ceea ce îmi doream cu adevărat...

It was fascination,
I know.
And it might have ended
Right then, at the start
Just a passing glance
Just a brief romance.
And I might have gone,
On my way

Empty hearted
It was fascination,
I know
Seeing you alone,
With the moonlight above
Then I touch your hand
And next moment
I kiss you
Fascination turned to love.

It was fascination,
I know
Seeing you alone
With the moonlight above
Then I touch your hand
And next moment
I kiss you
Fascination turned to love...

...toate acestea, trebuiau să aibă un nume 

ca să se poată realiza, 

un singur nume....c_pm.

de ce iubim femeile?

....de multe zile aud la radio întrebarea "de ce iubim femeile"? - şi chiar aşa, de ce ? pentru că ştim
să facem lumea mai frumoasă, pentru că fără noi ziua de mâine ar fi doar azi....pentru că avem umeri puternici ca să purtăm pe ei toată greutatea acestei lumi, pentru că avem forţa de a da viaţă şi puterea de a accepta respingerea cu care ne tratează adesea proprii copii şi pentru că-i iubim cu o dragoste necondiţionată, chiar şi atunci când ei ne rănesc cumplit...

Suntem iubite, pentru că avem forţa de a avea grijă de toată familia chiar dacă suntem bolnave sau obosite, pentru că avem forţa să continuăm atunci când toată lumea abandonează...pentru că avem putere să ne suportăm bărbatul în căderile sale şi de a-i rămâne alături cu aceeaşi tărie. Suntem iubite, pentru că, nu ne este ruşine să plângem atunci când simţim nevoia şi, ştim că, toată frumuseţea noastră stă în ochii noştri....ei sunt poarta către inima noastră, acolo este toată dragostea pe care o putem da....şi uneori plângem pentru că, prin lacrimile noastre ni se poate zări inima....

dust in the wind

I close my eyes 

Only for a moment, then the moment's gone

All my dreams 

Pass before my eyes, a curiosityDust in the wind...

All they are is dust in the wind. 

Same old song 

Just a drop of water in an endless sea

All we do 

Crumbles to the ground, though we refuse to see 

Dust in the wind 

All we are is dust in the wind, 

ohh.. 

Now, don't hang on 

Nothing lasts forever but the earth and sky It slips away 

And all your money won't another minute buy 

Dust in the wind... 

All we are is dust in the wind 

All we are is dust in the wind 

Dust in the wind

Everything is dust in the wind... 

sâmbătă, 5 martie 2005, ora 14,00

2 (doi)

...ziua în care viaţa mi-a fost schimbată în câteva ore...

...întotdeauna, data de 2(doi) din orice an, din orice lună, o să-mi amintească de o zi...

in memoriam

am pus o frezie albă lângă inima lui...

"Îmi pare rău de azi, de ieri,
De viaţa ta cu mine.
Îmi pare rău de ierni, de veri
De tot îmi pare rău.

                                                     Eu n-am ştiut atunci să fug, 

să merg la tine
Şi m-am pierdut în ierni
ce-au nins un vis ce-a fost
N-am reuşit să vreau
s-ajung din nou la tine,
Şi rătăcesc în timp
şi plâng o viaţă fără rost.

Îmi pare rău de nopţi de dor
Trăite cu iubire.
Îmi pare rău că toate mor,
De noi îmi pare rău.

Eu n-am ştiut atunci să fug să merg la tine
Şi m-am pierdut în ierni ce-au nins un vis cea fost.
N-am reuşit să vreau
s-ajung din nou la tine,
Şi rătăcesc în timp
şi plâng o viaţă fără rost."